Trimiteți un comentariu pe: Lumea …. aşa cum nu o ştim?

Zilele trecute s-a lansat un „studiu sociologic”, despre ce meserii preferă elevii, comandat de una dintre agenţiile Ministerului Educaţiei. Am aflat despre studiu dintr-unziar. De acolo am aflat că „Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 870 subiecţi (423 de elevi, 400 de studenţi şi 47 tutori de practică).”

Acest lucru înseamnă că au fost trei eşantioane: unul de studenţi, unul de elevi şi unul de tutori. Dacă ar fi eşantioane probabilistice, atunci erorile maxime ar fi în jur de +/-4,9% în cazul studenţilor, de +/-4,7% în cazul elevilor, şi de 14% la tutorii de practică.

Asta ar însemna că, de exemplu, dacă 54% din elevii ce au răspuns la întrebări au zis că „oaia face ouă”, atunci dacă am fi investigat toţi elevii din România, ponderea celor care afirmă „oaia face ouă” ar fi cuprinsă între 49,3% şi 58,7%. Iar chestia asta am garanta-o cu o probabilitate de 95%. Adică am fi 95% siguri că ponderea celor care cred că „oaia face ouă” ar fi cuprinsă între cifrele cu pricina.

Cu alte cuvinte, nu am avea de fapt habar ce indică de fapt procentul acela de 56%. Cu alte cuvinte am plătit nişte bani, probabil destul de mulţi, pe un produs care e posibil să se fi nimerit să fie bun, dar nu avem habar dacă e aşa.

Din păcate asta spune că beneficiarul, cel care a plătit, nu are habar pe ce a dat banii. Altfel ar fi optat măcar pentru a face, cu aceeaşi bani, un studiu doar pe un eşantion de elevi, dar a cărui utilitate şi calitate ar fi fost infinit mai mare.

Îmi place să cred că sociologii implicaţi nu au avut nici un cuvânt de spus în a selecta dimensiunea eşantioanelor şi au acceptat să lucreze aşa doar pentru a câştiga şi ei un ban, sau că, în raportul complet nu au făcut deloc inferenţă statistică.

Bănuiesc de asemenea că sărmanul jurnalist care a produs ştirea nu se pricepe la astfel de cifre. Ar putea să dea atunci vina pe cel ce i-a furnizat informaţiile, dar la fel de bine ar putea să se întrebe singur de ce se bagă la a scrie despre lucruri pe care nu le înţelege.

Până una alta, actorii implicaţi au o problemă de imagine, care te face să crezi că unul dintre ei chiar ar putea crede că „oaia face ouă”.