Ian McEwan - Amsterdam [Polirom, Iaşi, 2001; ediţia originală: London: Jonathan Cape, 1998]
Mai citisem de Ian McEwan doar Enduring Love (Durabila iubire, Univers, 2005) şi rămăsesem cu o impresie pozitivă, despre o naraţiune meşteşugit construită, cu multe teme dintre cele ce definesc schimbările sociale din lumea contemporană. La fel se întâmplă şi în Amsterdam, roman ce aduce în discuţie, direct sau tangenţ[Image]ial, subiecte precum distincţia dintre sex, dragoste şi relaţiile de durată (trimite oarecum către povestea relaţiilor umane din trilogia marţiană a lui Kim Stanley Robinson), eutanasia, limitele presei, politica murdară, plagiatul, implicarea civică, relaţia dintre aparenţe şi adevăr etc. Stilul alert, dialogurile izbutite, proza care lansează provocări la reflexie fără a folosi multe cuvinte, convergenţa neaşteptată a acţiunilor secundare, finalul puţin previzibil fac din acest roman rotund, dar scurt, o lectură agreabilă. Cartea a primit şi premiul Booker (cum însă calitatea literară nu pare a fi prea des criteriul forte în acordarea premiilor literare, simpla acumulare de premii nu spune nimic pentru volumul respectiv, chiar dacă poate fi relevantă pentru autor). Ediţia Polirom dispune şi de o postfaţă despre Ian McEwan, realizată de traducător (Virgil Stanciu, pe numele său). Dacă traducerea nu este deloc rea, postfaţa nu se ridică la acelaşi nivel, lăsându-mi senzaţia unui referat ce compilează din surse diferite, fără a căuta o sinteză cu adevărat proprie, dar excelând în a propune înşiruiri de cuvinte în căutarea erudiţiei: „Structura narativă prea simetrică este estompată de ironia subtextuală şi de stilul când acid, când elegiac al relatării”. O cheie interesantă de citire a romanului (de lecturat însă doar după parcurgerea acestuia!), scrisă de un român (Dana Chetrinescu, lector la UVT), este disponibilă chiar pe site-ul lui McEwan.
"Ian McEwan - Amsterdam"
Nu există comentarii încă. -