Daca separam comunicarea pe teme stiintifice propriu-zise de comunicarea pe teme diverse (bebelusi, pisici, oportunitati de cariera etc) cu colegi de breasla, conferintele stau relativ prost la prima si oarecum ok la a doua, as zice. Nu prea bine la nici una. Cred ca argumente stiintifice se schimba substantial mai bine intre colegi de suferinta, eventual sub presiunea publicarii unui articol, cum zisesi, sau a unui deadline. Poate ca Lodge asta mi-a luat mintile, dar conferintele mi se par un instrument de comunicare destul de greoi.
Eu unul am fost la câteva conferinţe la care am câştigat întrebări interesante legate de articolele mele, din care am avut de câştigat enorm. Am mers la destule conferinţe în care în spaţiul destinat socializării am învăţat multe chestii utile despre cum îşi fac alţii meseria, despre cum aş putea să îmi îmbunătăţesc munca...
Mi-ar place să văd aşa ceva şi prin România, nu doar simulacrele actuale. Potenţial există din plin. Nevalorificat, din păcate :(
28 septembrie 2008 la 19:13
Am trecut ieri, ca auditor, pe la o conferinţă organizată la Institut şi care a continuat astăzi, pe o temă ce nu îmi este familiară mai mult decât o cunoaştere generală asupra ei: „inovaţia socială”. Am rămas plăcut surprins de faptul că participanţii veneau din mai toate centrele universitare. De unde se vede că există interes pentru participare la evenimente academice, mai ales atunci când organizatorii te stimulează achitând costurile legate de deplasare.
De aici o grămadă de lucruri de învăţat pentru universităţile şi institutele de cercetare din România: poate că nu ar fi rău ca acestea să acorde mai multă atenţie dezvoltării profesionale a propriilor angajaţi, asigurându-le fonduri pentru mobilităţi de foarte scurtă durată. Bani ştiu că sunt, studenţii cu taxă, spre exemplu, contribuie din plin la a asigura bugete rezonabile, chiar dacă mult sub cele din alte ţări.
Este însă o problemă de cultură a comunicării academice. Mulţi dintre cei care decid în universităţile şi în cercetarea românească nu pot accepta faptul că este nevoie de comunicare cu alţii, că ştiinţa înseamnă mult mai mult decât a preda cursuri cu nemiluita, eventual aceeaşi materie timp de 20 de ani.
În timp ar putea creşte şi calitatea acestor manifestări, nu doar în ce priveşte comunicările, ci şi în ce priveşte comentariile venite de la cei care le ascultă. În timp ar putea apărea şi articole publicate în jurnale cu adevărat peer-reviewed, eventual chiar ISI.
"Spre o cultură a comunicării academice?"
2 Comentarii -
Daca separam comunicarea pe teme stiintifice propriu-zise de comunicarea pe teme diverse (bebelusi, pisici, oportunitati de cariera etc) cu colegi de breasla, conferintele stau relativ prost la prima si oarecum ok la a doua, as zice. Nu prea bine la nici una. Cred ca argumente stiintifice se schimba substantial mai bine intre colegi de suferinta, eventual sub presiunea publicarii unui articol, cum zisesi, sau a unui deadline. Poate ca Lodge asta mi-a luat mintile, dar conferintele mi se par un instrument de comunicare destul de greoi.
PS. Nu ca n-ar fi distractive sau necesare.
28 septembrie 2008 la 17:04
Eu unul am fost la câteva conferinţe la care am câştigat întrebări interesante legate de articolele mele, din care am avut de câştigat enorm. Am mers la destule conferinţe în care în spaţiul destinat socializării am învăţat multe chestii utile despre cum îşi fac alţii meseria, despre cum aş putea să îmi îmbunătăţesc munca...
Mi-ar place să văd aşa ceva şi prin România, nu doar simulacrele actuale. Potenţial există din plin. Nevalorificat, din păcate :(
28 septembrie 2008 la 19:13