eu cred ca martisorul e un fel de vestire a primaverii si-l daruim celor dragi ca mic semn ce ne dorim sa le aduca fericire si noroc. obiceiul asta s-a mai schimbat de-alungul timpului. simtind ca obiceiurile incep sa-si piarda semnificatia, oamenii au generalizat latura lor exterioara si au comercializat-o, fara sa mai traiasca launtric mare lucru. traditiile au la baza credinte care se erodeaza treptat si un stil de viata pe cale de disparitie.
Cam asta mi se pare şi mie că ar fi mărţişorul, în esenţa sa. Cred că se adaugă în plus povestea cu ritualul de curtare, însă mai degrabă ca element adiţional.
Senzaţia mea este însă că nu va dispărea şi nici nu se va transforma prea mult. Dimpotrivă, e posibilă o revigorare. Îmi aduc aminte că pe la jumătatea anilor 80 apăruse moda mărţişoarelor "artistice", de preferinţă provenind de pe la Fondul Plastic şi, mai ales în anii 90, din ce în ce mai scumpe.
De câţiva ani mi se pare că mărţişoarele mai ieftine, cu valoare de simbol, mai simple, revin uşor-uşor, fiind deja dominante pe anumite segmente (pentru alţii, axaţi pe consum ostentativ, există deja o altfel de piaţă a mărţişoarelor, unde mărţişorul de aur de 14 carate este deja o chestie banală) . În plus, având şi ceva creştere ecnomocă, dispare şi stimulentul financiar negativ şi oamenii ar putea (re)deveni atenţi la cei din jur, scoţând tradiţia cu pricina din paragină...
5 aprilie 2008 la 00:54
Notam cu surprindere în sinea mea, pe la începutul lui martie, ca pe o curiozitate, că frenezia oferiri de mărţişoare pare a fi apus în lumea din juru-mi şi multe dintre frumoasele femei pe care le întâlneam şi le întâlnesc în mod obişnuit, fie că-mi sunt prietene sau colege, freamătă aşteptând ca măcar unul, măcar unul singur dintre bărbaţii pe care îi întâlnesc la [Image]rându-le în mod obişnuit, să le ofere un mărţişor. Tot cam pe atunci am văzut postul acesta, şi mi-am propus să scriu despre o tradiţie aparent uitată. Mai apoi am realizat că Irina a colecţionat de la ai ei colegi de grădiniţă o sumedenie de mărţişoare. Aşa că stau acum şi mă întreb: să fie mărţişorul doar un simbol al unui ritual de curtare, ce apune odată cu vremea? Să se piardă bărbaţii în vâltoarea vieţii şi să lase la o parte gesturile galante? Să fie vorba de o maturitatea pragmatică? Sau de o tradiţie fără sens? Să fie încălzirea globală cu a sa primăvară redusă doar la câteva zile (nu e cazul, din fericire, şi anul acesta!)?
"Tradiţii … deocamdată în paragină??"
2 Comentarii -
eu cred ca martisorul e un fel de vestire a primaverii si-l daruim celor dragi ca mic semn ce ne dorim sa le aduca fericire si noroc. obiceiul asta s-a mai schimbat de-alungul timpului. simtind ca obiceiurile incep sa-si piarda semnificatia, oamenii au generalizat latura lor exterioara si au comercializat-o, fara sa mai traiasca launtric mare lucru. traditiile au la baza credinte care se erodeaza treptat si un stil de viata pe cale de disparitie.
3 aprilie 2008 la 13:47
Cam asta mi se pare şi mie că ar fi mărţişorul, în esenţa sa. Cred că se adaugă în plus povestea cu ritualul de curtare, însă mai degrabă ca element adiţional.
Senzaţia mea este însă că nu va dispărea şi nici nu se va transforma prea mult. Dimpotrivă, e posibilă o revigorare. Îmi aduc aminte că pe la jumătatea anilor 80 apăruse moda mărţişoarelor "artistice", de preferinţă provenind de pe la Fondul Plastic şi, mai ales în anii 90, din ce în ce mai scumpe.
De câţiva ani mi se pare că mărţişoarele mai ieftine, cu valoare de simbol, mai simple, revin uşor-uşor, fiind deja dominante pe anumite segmente (pentru alţii, axaţi pe consum ostentativ, există deja o altfel de piaţă a mărţişoarelor, unde mărţişorul de aur de 14 carate este deja o chestie banală) . În plus, având şi ceva creştere ecnomocă, dispare şi stimulentul financiar negativ şi oamenii ar putea (re)deveni atenţi la cei din jur, scoţând tradiţia cu pricina din paragină...
5 aprilie 2008 la 00:54