Trimiteți un comentariu pe: Lumea …. aşa cum nu o ştim?

Problema lui Gigi îmi aduce aminte, pe departe, de întoarcerea lui Crassus la Roma. Era general, era putred de bogat, mare latifundiar de felul său. Înăbuşise revolta lui Spartacus şi dorea să i se recunoască triumful. Vroia puterea politică. Pompei convinsese însă Senatul cum că el câştigase războiul. Crassus a plantat sclavi crucificaţi de-a lungul întregii Via Apia. Un spectacol extrem de sângeros pentru zilele noastre. Ca şi Pompei a căutat şi el să mituiască Senatul. În plus, şi-a adus trupele la porţile Romei…

Totul era permis în Roma antică, în zorii democraţiei. Era permis să mituieşti, să îţi expui bogăţia şi să faci uz de ea, să oferi maselor pâine şi circ. Era permis să dezvolţi o justiţie paralelă, să dispui cum ai chef de vieţile celor din jurul tău. Doar câţiva aristocraţi erau de neatins de mânia celor care se considerau vătămaţi sau ofensaţi. În rest, răzbunarea putea fi mereu sângeroasă, iar justiţia era una ce depindea de bunul plac al aristocratului ales ca jude, şi oricum nu se ocupa de cazuri mărunte. În plus, presiunea maselor juca rol de justiţie adesea, iar cumpărarea suportului popular era una legitimă.

Asta era acum 2000 de ani.

Astăzi asistăm la luptă între două entităţi distincte. Pe de o parte este un individ bogat, căruia îi place să îşi afişeze opulenţa, să fie clovnul naţiunii şi să arate tuturor că nu îi pasă de reguli şi că poate fi el însuşi jude, dacă vrea să cumpere acest job. Pe de altă parte este o justiţie slabă, în care analiza cauzelor costă de regulă în lupta oarbă despre respectarea procedurilor, o justiţiei cu un orgoliu însă puternic afectat de apariţia din ce în ce mai frecventă a unora care îşi fac dreptate singuri, în afara sistemului formal.

Soarta lui Gigi Becali depinde prin urmare de trei lucruri:
1. capacitatea sa de a cumpăra suportul public, de a cumpăra judecători, de a pune presiune asupra acestora;
2. capacitatea puterii politice de a gestiona criza judiciară ivită, de a influenţa decizia curţii sau de a lăsa judecătorii să acţioneze independent;
3. capacitatea judecătorilor de a rezista presiunilor lui Becali, a puterii politice, a maselor şi a breslei. În rândurile acesteia, o parte va fi cumpărată de banii unora, o parte de banii altora, iar o parte va fi mânată de orgoliul celui căruia justiţiarii autonumiţi îi răpesc posibilitatea de a-şi face meseria. Apoi mai este aspectul care sare în ochi şi ascunde fondul problemei o spune un cetăţean care stă în clipa asta la o masă alăturată: "Sunt atâtea prostii în ţara asta, şi se iau de o nimica toată". Pe aceasta se bazează de altfel şi discursul inculpatului: el e un om bun, care împarte dreptatea. Ceea ce crează premisele ca fiecare din noi să împărţim dreptatea după cât ne ţine punga, pentru că fiecare dintre noi ne considerăm a fi un om bun.


Nu aş vrea să fiu în pielea celui care va pronunţa decizia finală în această cauză. Viaţa, familia, viitorul îi vor fi afectate pe termen lung.

...

Decizia sa însă este una esenţială pentru România contemporană, pentru viitorul justiţiei de aici. Ea poate decide dacă vom urma calea Romei antice sau dacă vom recurge la soluţiile civilizaţiei contemporane.



PS. Erorile procedurale din procesul care agită astăzi întreaga suflare întăresc imaginea unui caz al cărei instrumentări este supusă unor presiuni de neimaginat dacă justiţia ar fi independentă. Ele lasă oricând o portiţă deschisă către orice soluţie, şi, mai ales, către suspiciunea că inculpatului i s-ar putea spune, la finalul cu happy end al procesului, că este liber pentru că s-a dorit de la început să fie liber, şi că avertismentul primit trebuie să îl facă să cotizeze acolo unde trebuie… Cazul mediatizat acum acoperă dezbaterea despre legile importante care se adoptă zilele acestea (discuţia despre redistribuirea veniturilor, de exemplu) şi plasează campania electorală într-un relativ status quo. În plus, el se riscă să pună bazele instituirii oficiale a unei alte normalităţi decât cea statuată de lege.