Si eu cred ca este un lucru pozitiv ascensiunea blog-urilor ca mijloc de participare civica. "Blogosfera" ofera speranta trecerii de la o societate de consum la o societate participativa (read/write culture in loc de re read only culture).
Din pacate jurnalismul amatorial are cateva defecte, principalul fiind lipsa gatekeeper-ilor.Sigur, putem spune ca cetatenii sunt gatekeeperi prin legitimarea blogurilor non-biasate, insa, pe de alta parte, este posibil sa se creeze mici insulite, gen bloguri de stanga si bloguri de dreapta, unde, in lipsa moderarii, discutiile sa capete o tenta extremista, ceea ce se intampla pe multe bloguri (chiar unele apreciate) ale caror autori promoveaza cu nonsalanta xenofobia si ura in general (fata de manelisti, politisti etc.), lucru neintalnit in mass media traditionala (cu exceptia notabila a lui Mircea Badea, care sfideaza orice gate-keeping).
Sigur, ramane de vazut unde o sa mearga acest mic experiment al baietilor din Sillicon Valley (si ma refer aici la toata miscarea Web 2.0), eu raman optimist.
În mod firesc, un soi CNA (global?) are trebui să joace rolul de jandarm şi pe această media. Ce e drept, pragmatic vorbind, controlul corectitudinii politice a informaţiei vehiculate pe Internet poate să se concentreze doar pe sursele mai vizitate, chiar şi aşa fiind destul de costisitor...
22 iunie 2008 la 00:34
Anonim spunea...
E o chestiune mai complicata decat pare. Evident ai dreptate ... schimbarile majore sunt date de accesibilitatea tehnologica altoita peste "simbolismul asociat prezenţei la ..." media.
Dar partea complicata vine abia dupa asta: - "oamenii obisnuiti" se schimba si ei din cauza de tehnologie? - "satul global" cu noile posibilitati de comunicare schimba socializarea/recunoasterea? - pana unde tine "cetatea" ... ca pt jurnalismul cetatenesc e important sa se delimiteze "cetatea" ... si vechile ziduri sunt deja atavisme
Este într-adevăr complicat. În paradigma în care privesc eu lucrurile, relaţia nu este una de cauzalitate ci de simultaneitate: oamenii nu sunt doar schimbaţi de transformările tehnologiei, ci sunt în acelaşi timp şi cei care schimbă tehnologia. Întotdeauna forma schimbării tehnologice şi gradul de acceptare a noii tehnologii depinde de modul în care gândesc oamenii.
Jurnaliştii sunt nişte oameni obişnuiţi, nici mai deştepţi, nici mai proşti, nici mai bine informaţi (:p) decât media.
"Satul global" devine din ce în ce mai global, astfel încât cetatea îşi pierde uşor-uşor limitele tradiţionale, mutându-le la nivelul Planetei, aşa cum, în urmă cu mai sute de ani, "recunoaşterea" socială a început să fie mai degrabă una naţională decât una limitată la nivel local...
Însă toate acestea sunt simple detalii ce precizează forma comunicării. Esenţa rămâne aceeaşi: nevoia de comunicare. Schimbarea este dată de satisfacerea mai ridicată a acesteia, datorită capacităţii superioare a canalelor ce o mediază de a suporta un flux mai larg de informaţii.
23 iunie 2008 la 13:08
Anonim spunea...
http://morar.catavencu.ro/2008/06/22/pieleanusociologul-un-fel-de-bebe-sexologul/ sociologul tot sociolog ramane.
E interesant conflictul care a aparut intre jurnaliistii Marius Tuca sau Victor Ciutacu si bloggeri - oameni obisnuiti precum Zoso, un razboi al etichetelor: Zoso a reusit ca primul site care apare pe Google la cautarea cuvantului "lingau" sa fie blogul lui Ciutacu. Pe de alta parte, Tuca i-a erichetat pe bloggerii amatori drept "onanisti" intr-un articol.
Nu stiu daca aceste conflicte se vor generaliza, dar pare sa existe o tensiune intre jurnalismul vechi si cel nou. Primul are inca o audienta mult superioara celuilalt, insa lucrurile se pot schimba in viitor.
Aşa e când se produc schimbări, ai de a face cu acţiuni şi cu ... reacţiuni. Unii cred cu tărie că vechea ordine e cea bună, alţii caută să impună orice pe post de ordine sau dezordine, după gust...
Nu mă pot opri să nu fac o paralelă cu ceea ce cred mulţi dintre deţinătorii de diplome universitare: "sunt prea mulţi studenţi" (în raport cu restul Europei, în realitate, în România sunt foarte puţini studenţi). La urma urmei de ce să mai vină nişte "proşti" să ne facă concurenţă nouă, cei mai culţi dintre cei culţi, spuma spumelor. La urma urmei cunoaşterea înaltă, rafinată, nu e pentru plebe.
Opinia mea este complet opusă italicelor de mai sus: eşti cu adevărat bun, atunci când arăţi că eşti bun în condiţii de concurenţă puternică. Altfel, doar fiindcă eşti fruntaş în satul tău, asta nu înseamnă că ai avea valoare.
Gata, am divagat destul. Nu doar Tucă şi Ciutacu sunt în acest război. Uite şi un articol de CTP pe aici. Ieri am auzit la radio un promo la emisiunea lui Turcescu de la Europa FM, care părea a promova ideea că a face facultate e o prostie, că prea e pentru toţi. Nu se referă la bloguri, dar prin paralela de mai sus merge în aceeaşi direcţie. Pe de altă parte nu am auzit şi emisiunea propriu-zisă pentru a spune dacă era sau nu în acord cu promo-ul...
9 iulie 2008 la 19:17
Am primit o serie de întrebări ca bază de informare pentru o lucrare de licenţă despre jurnalism cetăţenesc. Iată mai jos răspunsurile mele la două dintre ele. Nu este vorba despre studii pe care să le fi făcut, ci doar de simple "educated guesses".
Ce ii determina pe oamenii obisnuiti sa devina cetateni jurnalisti? Ne vom transforma intr-o tara de jurnalisti?De ce le place oamenilor sa-si faca cunoscute povestile pe siteuri, pe bloguri, in cadrul emisiunilor? La o primă trecere în revistă îmi vin în minte patru motive care pot determina comportamentele amintite: (a) De câţiva zeci de ani se discută în ştiinţele sociale despre valenţele pozitive pentru dezvoltare ale unei culturi civice de tip participativ. O bună parte din aşa-numitul jurnalism cetăţenesc nu este altceva decât o expresie a unei culturi participative. Motivaţia în acest caz este dată de prezenţa unor elemente de „civism”, de aderarea la valori ale participării… (b) În societăţi/colectivităţi tradiţionale relaţiile de putere sunt mai importante decât orice altceva în stabilirea ierarhiilor sociale şi în împlinirea ca fiinţă. Există un simbolism asociat prezenţei la televiziune sau în orice alt tip de media. Individul activ în spaţiul public este legitimat prin media şi îşi sporeşte simbolic capitalul de putere deţinut şi, implicit, statusul social. Adiţional, pentru mulţi prezenţa în media este echivalentă cu o demonstraţie a puterii, fiind uneori asociată consumului ostentativ. (c) O personalitate demonstrativă poate de asemenea să acţioneze ca şi catalizator. (d) Nevoia de comunicare poate fi de asemenea un motiv. El este probabil prezent deopotrivă în colectivităţi unde comunicarea se desfăşoară fără bariere, media fiind doar unul dintre multiple cadre ce o facilitează, dar, referindu-mă mai ales la rolul Internetului, este prezentă şi în societăţi cu sociabilitate redusă. În acestea din urmă, apelul la canale mediatice poate constitui un punct de plecare în căutarea şi crearea de contacte sociale, în producerea de comunicare. (în comparaţie cu mai toate ţările europene, România este o astfel de societate săracă în ce priveşte sociabilitatea şi comunicarea, cu o frecvenţă a contactelor sociale sub nivelul aproape tuturor ţărilor de pe bătrânul continent, cu încredere în oameni mai redusă etc.) Fără îndoială cei patru factori menţionaţi nu sunt singurii. Mai mult, nu cred ca motivaţia unui individ să poată fi regăsită în doar unul dintre factori, ci apare ca o combinaţie a acestora. Jurnaliştii sunt la rândul lor nişte „oameni obişnuiţi”. Oamenii obişnuiţi, de când există limbaj, vehiculează în viaţa de zi cu zi ştiri, poveşti, informaţii, fiind un soi de jurnalişti. Jurnaliştii de profesie au preluat în timp meseria de a difuza aceste ştiri către un public mai larg, facilitând comunicarea la scară largă, în afara grupurilor de apartenenţă. În clipa de faţă lucrurile încep să se schimbe, mijloacele de comunicare contemporane permiţând comunicarea nemijlocită între indivizii aflaţi în interiorul satului global. Pentru multe ştiri este mai simplu să apelezi direct la sursă decât la interpretarea şi biasurile oferite de decodificările unui jurnalist… Ce poate face însă interesantă media tradiţională ca sursă de informare este capacitatea acesteia de a verifica informaţiile şi de a le îmbogăţi conţinutul cu trimeteri la contextul cunoscut din informaţii anterioare. Practic, oamenii sunt dispuşi să plătească pentru timpul pe care jurnaliştii îl petrec colectând şi sortând ştirile, verificând veridicitatea „poveştilor” aflate, adăugând comentarii provenite din cunoaşterea aprofundată a domeniului la care se referă informaţiile cu pricina. Sintetizând, în opinia mea, lumea este şi a fost din totdeauna plină de jurnalişti. Toţi oamenii sunt un fel de jurnalişti. Jurnaliştii de profesie sunt cei care îşi utilizează timpul colectând şi verificând informaţii, furnizând comentarii suplimentare celor care sunt dispuşi să plătească pentru a cumpăra acest timp. Ei nu sunt cu nimic superiori „oamenilor obişnuiţi”.
"Jurnalistul ca supraom?"
8 Comentarii -
Si eu cred ca este un lucru pozitiv ascensiunea blog-urilor ca mijloc de participare civica. "Blogosfera" ofera speranta trecerii de la o societate de consum la o societate participativa (read/write culture in loc de re read only culture).
Din pacate jurnalismul amatorial are cateva defecte, principalul fiind lipsa gatekeeper-ilor.Sigur, putem spune ca cetatenii sunt gatekeeperi prin legitimarea blogurilor non-biasate, insa, pe de alta parte, este posibil sa se creeze mici insulite, gen bloguri de stanga si bloguri de dreapta, unde, in lipsa moderarii, discutiile sa capete o tenta extremista, ceea ce se intampla pe multe bloguri (chiar unele apreciate) ale caror autori promoveaza cu nonsalanta xenofobia si ura in general (fata de manelisti, politisti etc.), lucru neintalnit in mass media traditionala (cu exceptia notabila a lui Mircea Badea, care sfideaza orice gate-keeping).
Sigur, ramane de vazut unde o sa mearga acest mic experiment al baietilor din Sillicon Valley (si ma refer aici la toata miscarea Web 2.0), eu raman optimist.
21 iunie 2008 la 19:16
În mod firesc, un soi CNA (global?) are trebui să joace rolul de jandarm şi pe această media. Ce e drept, pragmatic vorbind, controlul corectitudinii politice a informaţiei vehiculate pe Internet poate să se concentreze doar pe sursele mai vizitate, chiar şi aşa fiind destul de costisitor...
22 iunie 2008 la 00:34
E o chestiune mai complicata decat pare.
Evident ai dreptate ... schimbarile majore sunt date de accesibilitatea tehnologica altoita peste "simbolismul asociat prezenţei la ..." media.
Dar partea complicata vine abia dupa asta:
- "oamenii obisnuiti" se schimba si ei din cauza de tehnologie?
- "satul global" cu noile posibilitati de comunicare schimba socializarea/recunoasterea?
- pana unde tine "cetatea" ... ca pt jurnalismul cetatenesc e important sa se delimiteze "cetatea" ... si vechile ziduri sunt deja atavisme
23 iunie 2008 la 11:14
Este într-adevăr complicat. În paradigma în care privesc eu lucrurile, relaţia nu este una de cauzalitate ci de simultaneitate: oamenii nu sunt doar schimbaţi de transformările tehnologiei, ci sunt în acelaşi timp şi cei care schimbă tehnologia. Întotdeauna forma schimbării tehnologice şi gradul de acceptare a noii tehnologii depinde de modul în care gândesc oamenii.
Jurnaliştii sunt nişte oameni obişnuiţi, nici mai deştepţi, nici mai proşti, nici mai bine informaţi (:p) decât media.
"Satul global" devine din ce în ce mai global, astfel încât cetatea îşi pierde uşor-uşor limitele tradiţionale, mutându-le la nivelul Planetei, aşa cum, în urmă cu mai sute de ani, "recunoaşterea" socială a început să fie mai degrabă una naţională decât una limitată la nivel local...
Însă toate acestea sunt simple detalii ce precizează forma comunicării. Esenţa rămâne aceeaşi: nevoia de comunicare. Schimbarea este dată de satisfacerea mai ridicată a acesteia, datorită capacităţii superioare a canalelor ce o mediază de a suporta un flux mai larg de informaţii.
23 iunie 2008 la 13:08
http://morar.catavencu.ro/2008/06/22/pieleanusociologul-un-fel-de-bebe-sexologul/
sociologul tot sociolog ramane.
23 iunie 2008 la 16:03
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
9 iulie 2008 la 11:26
E interesant conflictul care a aparut intre jurnaliistii Marius Tuca sau Victor Ciutacu si bloggeri - oameni obisnuiti precum Zoso, un razboi al etichetelor: Zoso a reusit ca primul site care apare pe Google la cautarea cuvantului "lingau" sa fie blogul lui Ciutacu. Pe de alta parte, Tuca i-a erichetat pe bloggerii amatori drept "onanisti" intr-un articol.
Nu stiu daca aceste conflicte se vor generaliza, dar pare sa existe o tensiune intre jurnalismul vechi si cel nou. Primul are inca o audienta mult superioara celuilalt, insa lucrurile se pot schimba in viitor.
9 iulie 2008 la 11:28
Aşa e când se produc schimbări, ai de a face cu acţiuni şi cu ... reacţiuni. Unii cred cu tărie că vechea ordine e cea bună, alţii caută să impună orice pe post de ordine sau dezordine, după gust...
Nu mă pot opri să nu fac o paralelă cu ceea ce cred mulţi dintre deţinătorii de diplome universitare: "sunt prea mulţi studenţi" (în raport cu restul Europei, în realitate, în România sunt foarte puţini studenţi). La urma urmei de ce să mai vină nişte "proşti" să ne facă concurenţă nouă, cei mai culţi dintre cei culţi, spuma spumelor. La urma urmei cunoaşterea înaltă, rafinată, nu e pentru plebe.
Opinia mea este complet opusă italicelor de mai sus: eşti cu adevărat bun, atunci când arăţi că eşti bun în condiţii de concurenţă puternică. Altfel, doar fiindcă eşti fruntaş în satul tău, asta nu înseamnă că ai avea valoare.
Gata, am divagat destul. Nu doar Tucă şi Ciutacu sunt în acest război. Uite şi un articol de CTP pe aici. Ieri am auzit la radio un promo la emisiunea lui Turcescu de la Europa FM, care părea a promova ideea că a face facultate e o prostie, că prea e pentru toţi. Nu se referă la bloguri, dar prin paralela de mai sus merge în aceeaşi direcţie. Pe de altă parte nu am auzit şi emisiunea propriu-zisă pentru a spune dacă era sau nu în acord cu promo-ul...
9 iulie 2008 la 19:17