Trimiteți un comentariu pe: Lumea …. aşa cum nu o ştim?

TVE a organizat o emisiune-concurs, numită Hijos de Babel, în care s-au întrecut migranţi ajunşi în Spania, în căutarea unei sorţi mai bune. A câştigat românul Costel Busuioc, 33 de ani, muncitor pe un şantier spaniol, cântând arii de operă. Presa de ieri s-a întrecut în a analiza evenimentul, iar Romantica TV, canalul ce a retransmis totul în România, în direct, a fost lider de piaţă!! Aceasta nu este însă numai povestea lui Costel, ci e mult mai mult decât atât… Costel era până acum o lună un ilustru anonim. Astăzi este erou popular. Are voce, însă aceasta nu este cizelată. Am văzut/citit mai multe opinii avizate care spun că pentru el ar fi târziu să se apuce de operă, dar ar putea face show, în genul lui Bocelli. Oricum ar fi, ar avea nevoie de câţiva ani de muncă, pentru a învăţa, pentru a-şi perfecţiona tehnica. Pentru spanioli evenimentul este probabil unul anodin, o altă emisiune-concurs, de astă dată pentru cei ce au venit să ia locurile de muncă pe care nimeni nu le vrea. Pentru cei care fac muncile murdare. (în primele 100 de rezultate ale unei căutări după „Hijos de Babel”, pe Google, un singur rezultat nu este în limba română, iar acesta este tocmai pagina oficială a TVE!!). Acestea sunt însă lucruri neînsemnate. Cele despre care eu cred că sunt importante abia acum le aştern pe … ecran (iată o metaforă pe care era digitală a cam omorât-o!) Costel a câştigat în principal votul popular. Românii s-au întrecut în a-l vota. Ca şi la Eurovision nu prea a contat calitatea, ci etnicitatea. (cred totuşi că oricum Costel era între cei mai buni dintre amatorii urcaţi pe scenă). E victoria lor, a românilor care l-au votat, arătând Spaniei că pot şi altceva decât să muncească la negru sau să fure. A sutelor de români cinstiţi care muncesc pe brânci în Spania pentru o viaţă mai bună ca acasă, dar mai proastă decât a spaniolilor. Costel nu a câştigat însă numai pentru acest lucru. El a reuşit să convingă şi juriul. A fost modest până la umilinţă, tenace, muncitor, dornic să înveţe. Câţi români împlinesc însă oare măcar două dintre cele patru calităţi? Costel a câştigat pentru că e băiat simpatic, fără ifose, şi pentru că îl cheamă … Costel, nume parcă predestinat bonomiei. Oamenii l-au votat pentru că l-au simţit aproape şi măcar faptul că are vizibile probleme în a înţelege tot ce i se spune în spaniolă, măcar acel „Mulţumesc!” cristalin cu care a răspuns către final în limba română unui membru al juriului care i-a spus câteva cuvinte aproximative în neaoşul nostru grai de sorginte latină, măcar toate acestea, dar şi faptul că avea curajul de a încerca un gen muzical dificil, faptul că înscrierea sa în concurs era deja o muncă de echipă (un prieten român de pe şantier l-a înscris, soţia acestuia – tot româncă – i-a pregătit actele în limba spaniolă), toate acestea duceau obligatoriu la solidaritate cu Costel. Şi mai era ceva: Costel a reprezentat speranţa. Speranţa că se poate să reuşeşti pe picioarele tale, fiind băiat bun, modest, muncitor, dornic să înveţi şi fără să faci afaceri ilicite. Adică tot ceea ce noi nu suntem, dar sperăm că om fi cândva. Costel este cel care ne-a arătat că se poate, chiar şi atunci când şansele pe care le-ai avut în viaţă practic nu au existat vreodată. Şi mai ales, a arătat că nu e niciodată prea târziu pentru un nou început. Întrebarea este dacă vom învăţa cu adevărat ceva din reuşita lui.
PS. Acelaşi eveniment, văzut din altă perspectivă interesantă şi parţial convergentă, parţial divergentă, este comentat de Claudiu.