Trimiteți un comentariu pe: Lumea …. aşa cum nu o ştim?

El este adevăratul "dominator" al României de astăzi. Mic, zgomotos, cu tot felul de funcţii şi disfuncţii, îl găseşti pretutindeni: în autobuz, pe stradă, la serviciu, acasă, la chef, la spectacole, la cursuri, la şcoală, la spital, la shopping, oriunde. Mă irită când apare în locuri nepotrivite: când cel aflat într-un prezidiu se opreşte din discurs ca să răspundă la apel; când cel ce conduce maşina e mai ocupat de convorbire decât de drum, pietoni sau alte maşini; când funcţionarul de la ghişeu te priveşte cu ochi nevinovaţi vorbind câte 10 minute în interes personal, întrerupând subit discuţia cu tine: „mi-a sunat telefonul, ce să fac” par să spună ochii săi. Una din regulile pe care ncerc să le impun la cursurile pe care le ţin este ca telefoanele mobile să fie închise. Să nu se audă sunând în timpul cursului. Întrerup discuţiile, strică atmosfera, aruncă pe fereastră banii studenţilor (clienţi ai sistemului de învăţământ, din al căror bani acesta este finanţat). Precizez acest lucru în primul curs din fiecare an. O dată, în urmă cu 2 ani, la enunţarea dorinţei mele ca telefoanele să fie închise pe durata cursului, o studentă a exclamat uimită:”De tot??”. Evident, nu am ţinut nici măcar un curs în ultimii 5 ani fără ca să sune măcar un telefon. Explicaţia, în opinia mea, poate fi localizată la nivelul respectului pentru ceilalţi şi este sugerată, în alte contexte însă, în cartea Monicăi Heitz apărută cu ceva vreme în urmă (şi care văd că a primit Premiul pentru Debut al României Literare, deşi este o carte de antropologie…).