Trimiteți un comentariu pe: Lumea …. aşa cum nu o ştim?

1. Cifre 65% din populație crede că familia trebuie să fie una tradițională și trebuie o lege în acest sens
15% cred că familia trebuie să fie tradițională, dar nu e nevoie de o lege
10% nu știu ce să creadă
8% acceptă familii non-tradiționale, dar nu văd necesară o lege care să stipuleze acest drept
2% vor o lege care să permită familia netradițională
Termenul „Tradițional” de mai sus desemnează familii alcătuite din parteneri care nu sunt de același sex. Cifre sunt date de sondaj, cu marjele lor de eroare.

Dintre cei 65% cam trei pătrimi vor merge la vot; așa cred, fără să fi căutat date în acest sens. 75%*65%=49%.
Dintre cei 15%, or merge la vot măcar jumătate. Adică 7-8%.
Adunați, fac 55% prezență la vot, ba chiar un pic peste. Toate sunt voturi „da”.

Să presupunem că cei 8+2=10% nu merg deloc la vot, urmând îndemnurile unor politicieni sau politicieni în devenire curenți. Am avea atunci un referendum cu 55% participare în care vreo 99% ar fi pentru. Dar cei 55% ar fi din populația rezidentă, excluzând imigranții (cei care stau în RO fără a fi cetățeni români) și emigranții (cetățenii români care nu stau în RO).
[Image]
2. Interpretarea Interpretarea aparține cui se uită la fapte. Fiecare o poate face din unghiul său, și acela va fi adevărul simplu.

Cei ce nu vor vrea să accepte înfrângerea și vor vrea să evite soluțiile de durată (vezi mai jos), vor afirma că este o majoritate la limită și toți cei 45% absenți de la vot ar fi votat împotrivă. Mai mult, vor spune că de fapt nu e vorba de 55% ci de vreo 40%, iar dacă votau și cei din diaspora, sigur rezultatul era contrar, prin urmare legea este nulă. Nu vor avea importanță absurdul acestor asumpții (a se vedea mai sus cum stă de fapt opinia publică, garantez că și diaspora gândește cam la fel, iar într-o democrație contează cei care merg să voteze, nu elucubrațiile ulterioare).

Dar nu opinia celor ce sunt fantastic de vocali mă preocupă acum.

Cei care vor fi de partea câștigătoare, vor avea cifre care să legitimeze următorii pași: incriminarea homosexualității, interdicția avortului, legi care să descurajeze prezența femeii pe piața muncii, impunerea creștinismului ca religie obligatorie. La urma urmei, în modul în care vor vehicula ei cifrele, au 100% din populație în spatele lor, mai puțin vreo câțiva guralivi care cred că reprezintă mare lucru.

Este motivul pentru care vreau să merg la vot, să votez „NU”. A arăta fără putință de tăgadă că sunt oameni ce au alte opinii este esențial în acest joc în care fiecare parte trântește cu bocancii în ușă.

[Image] .


3. Nimic nou sub soare Comuniștii au căutat mereu un inamic. Burghezia, chiaburii, „personalul TESA”, „agenturili străine” au constituit legitimarea acțiunilor puterii politice impuse de sovietici.

Ion Iliescu a căutat mereu un inamic, care s-a opus „oamenilor de bine”. Inamicii au fost golani, huligani, animale șamd

Traian Băsescu a căutat non-stop un inamic: neocomuniștii și Parlamentul au constituit țintele sale. Aceasta îl transformă pe Traian Băsescu în cel mai slab președinte al României: atacul împotriva Parlamentului, cu îndemnuri la linșaj din partea suporterilor săi, a constituit principala lovitură primită de o democrație ce începea să funcționeze, o lovitură de la cei care se presupuneau că ar încuraja democrația. (în contrast, Ceaușescu acționa în alte timpuri și în alt context, ceea ce îl făcea mai puțin fățarnic).

Liviu Dragnea, actualul potențat al României, caută non-stop un inamic: „statul paralel” este sintagma pe care a preluat-o, pe Soros îl promovează de multă vreme, iar de la o vreme are și Uniunea Europeană în panoplia sa de inamici.

La fel fac și alții. Este suficient să îi amintim pe Trump sau pe Putin, pe Orban sau pe Kaczyński.

[Image]
4. Consecința La fel fac și cei care se opun vocal CpF: o bună parte dintre ei refuză dialogul cu majoritatea, încălcând principiul fundamental al democrațiilor. Mai grav, acuză fățiș sau voalat pe cei care se opun CpF, dar nu agreează metodele radicale. Radicalismul acesta, exprimat în prezent prin neprezentarea la vot, constituie în opinia mea reflexul aceluiași autoritarism care îl mână pe Dragnea în luptă, care l-a transformat pe Băsescu în cel mai slab președinte, și care a făcut ca CpF să aibă amploarea de azi: când argumentul contrar este radical, oamenii au tendința de a-l evita și de a îmbrățișa acel radicalism care e mai apropriat de opinia lor. La urma urmei, în orice coliziune frontală avantajul este de partea vehiculului mai robust, mai inert, mai mare.

De aici actuala cale a României spre iliberalism. Părerea mea, parol! (vorba vulgului!)