Trimiteți un comentariu pe: Lumea …. aşa cum nu o ştim?

Deciziile lui Traian Băsescu din ultimul timp au fost unele interesante, atractive prin ingeniozitate.

Uite, de exemplu, a propus un referendum, ba chiar două, pe o temă ce reflectă unul dintre miturile contemporane ale României contemporane (parlamentul unicameral mai bun ca bicameral, deşi am senzaţia că literatura din ştiinţele politice zice altceva). A doua temă este şi ea consensuală: reducerea numărului de parlamentari şi probabil legitimă. Discuţia despre legitimitatea soluţiilor propuse este însă superfluă, momentul votului fiind cel de interes: simultan cu alegerile pentru Preşedinte. Calculul e simplu: „dacă Parlamentul respinge referendumul ca fiind imoral, dau în ei, zicând că vor doar să își păstreze scaunele; dacă o acceptă, iar câștig, că lumea e de acord cu punctul ăsta de vedere, iar eu sunt cel care l-a propus”.

O chițibușărie care evident poate aduce puncte în plus celui ce propune soluţia consensuală. Din păcate, pentru preşedintele în funcţiune a părut mai puţin însemnat că astfel devia discuţia de la rolul Preşedintelui la cel al Parlamentului şi diminua astfel calitatea dezbaterii despre primul om în stat…

Apoi, săptămânile ce au trecut, am asistat şi încă mai asistăm la o nesfârşită discuţie despre ce vrea Constituţia. Evident, subiectul este unul de succes, atrage media, atrage atenţia asupra ta, chiar dacă se pare că strategii de la Cotroceni au subevaluat efectele negative în planul imaginii candidatului PDL la Preşedinţie.

Totul pare că se învârte nesfârşit în jurul a câteva cuvinte şi a cum le putem interpreta. Se spune prea puţin despre ce idei avem, despre ce putem face, despre ceea ce facem efectiv. Se discută mai puţin despre cazul în sine, cât mai ales despre meta-învelişul acestuia.

Îmi amintesc de faptul că procesele din România sunt de fapt un lung şir de amânări şi contestări ale procedurii, astfel încât în multe dintre ele nu se mai ajunge la dezbaterea fondului speţei, dată fiind prescrierea faptei. Îmi amintesc de faptul că atunci când vrei să barezi o dezbatere în care ştii că poţi pierde, o strategie de succes este cea „şmecherească”: creezi un nou subiect, tangenţial, şi erodând energiile în lupta din jurul acestuia, eviţi să discuţi despre fondul problemei. Am asistat prea des, în ultima vreme, în viaţa de zi cu zi, la astfel de dezbateri despre forme.

Nu pot să nu apreciez originalitatea ideilor şi temelor propuse de Cotroceni. Traian Băsescu îmi apare acum ca un puşti deştept şi tupeist, dar incapabil să îşi concentreze atenţia asupra problemelor reale, preferând varianta mai uşoară, mai lipsită de transpiraţie, de a propune mereu focuri de artificii şi discuţii despre alte subiecte. Aceste subiecte sunt interesante, dar nu adresează aproape niciodată fondul problemei. Sunt chiţibuşerii, mişmaşuri, pertractări, şmecherile.

Nu conduc la dezvoltare.

Eu unul nu îmi doresc o astfel de ţară. Prefer o ţară în care oamenii se ocupă mai mult cu a face, decât cu a căuta chichiţe prin care să dai senzaţia că faci, indiferent cât de inteligenţi par aceşti oameni.