Nicolae Toderaş

Frustrarea feministelor autohtone sau cum Vitalia Pavlicenco cade în capcana propriului discurs

2008-07-20T15:44:00.007+03:00

Am citit pe blogul doamnei Vitalia Pavlicenco un post destul de acid la adresa apelului lansat de PLDM privind instituirea Consiliului pentru Dialog şi Cooperare. Este firesc şi perfect adecvat ca PNL să reacţioneze atât de critic la această iniţiativă. Însă, în postul doamnei Vitalia Pavlicenco am identificat un profund sentiment de frustrare de persoană politică. Frustrarea se referă la aspectele dimensiunii de gen şi mai ales la condiţia domniei sale ca lideră a unui pardit politic din Republica Moldova. Părerea mea este că politiciana Vitalia Pavlicenco a scos la iveală „arma politică” pentru lupta electorală ce s-a instaurat deja în spaţiul public intern. Ceea ce este regretabil în acest aspect este că discursul este difuz şi nu se focalizează pe anumite dimensiuni de politici relevante, ci mai degrabă ca o unealtă de „apărare” politică. De exemplu, damna Vitalia Pavlicenco preferă argumente de genul: „...barbaţii încă nu se pot depaşi să discute cu femei lideri”.
Ca spectator al vieţii politice din Republica Moldova, dar şi ca adept al dimensiunii de gen în tot ceea ce însemnă politică, politici publice, viaţă publică, viaţa privată ş.a. , nu pot accepta asemenea argumente. Acest tip de argumente demonstrează puerilitatea discursului politic şi, de fapt, creează complexe care pot dăuna însăşi dimensiunii de gen. Datoria doamnei Pavlicenco, în cazul în care şi-a asumat acest subiect de „luptă electorală”, este să propună alternative de tactici. Am înţeles totuşi că PNL-ul a devansat iniţiativa PLDM-ului. În acest caz, alternativa propusă trebuie consolidată şi nicidecum uitată. Ori, "plânsul" că în politica internă domină patriarhatul, nu explică nimic şi nici nu ajută la depăşirea situaţiei privind ocolirea PNL în instituirea CDC.
Utilizarea aspectelor de gen în explicarea de ce PNL a fost ocolit nu reprezintă un punct forte al discursului feminist. Din contra, acest aspect dăunează imaginii politice a unei femei care este implicată de mult timp în viaţa politică internă. O consideram a fi mai cutezătoare, mai demnă şi mult mai atentă la asemenea tactici. Feminismul în politică nu se construieşte pe tactici plângăcioase, ci pe tactici de politici alternative şi competitive. Însă, până la acest moment nu am văzut nici o iniţiativă legislativă privind dimensiunea de gen pe piaţa muncii, dimensiunea de gen in educaţie, dimensiunea de gen în aspectul pensionarii, dimensiunea de gen a reconcilierii de muncă, familie şi viaţa privată.
În 2005, prin tactica fermoarului, PPCD şi-a permis să facă cea mai dăunătoare manevră asupra dimensiunii de gen în viaţa politică internă, tocmai prin mutarea unor candidate de pe primele locuri din lista de candidaţi pe ultimele locuri chiar în ajunul scrutinului. Imaginea lăsată de această manevră a fost că femeile pot fi manipulate şi utilizate în lupte electorale, fără ca acestea să riposteze în mod adecvat. Mai mult, unor politiciene din PPCD le-a convinit situaţia şi au fost indiferente de dimensiunea de gen. Am înţeles că metoda va fi utilizată şi pentru viitoarele alegeri parlamentare. Mă întreb dacă nu cumva femeilor din PPCD chiar le convine această manevră politică şi dacă într-adevăr îşi asumă rolul de „momeală” de voturi. Conservatorismul şi loialismul promovat de însăşi femeile din viaţa politică şi publică demonstrează faptul că dimensiunea de gen din Republica Moldova este una „de vitrină”. De multe ori, însăşi femeile politiciene devin ostile politicilor având ca teme egalitatea de gen. Ori, acest lucru devine dăunător pentru atât pentru consolidarea democratică a statului, cât şi pentru satisfacerea intereselor cetăţenelor, adică a femeilor. Devine evident faptul că patriarhatul va domina în spaţiul politic intern atât timp cât feministele autohtone vor fi frustrate de propria lor soartă în viaţa politică.
În viaţa politică parteneriatul egal înseamnă şi o competiţie egală. În acest caz, doamna Pavlicenco trebuie să acţioneze demn, cu încumetare şi fără ca dimensiunea de gen să fie utilizată doar în cazul situaţiilor de eşec sau de conflict. Dacă PNL a fost evitat sau ignorat, atunci acest actor politic să nu dispere. Acesta trebuie să se concentreze pe elaborarea şi sugerarea de propuneri alternative şi competitive, fundamentate pe o logică a cooperării extinse. În final, aş dori să o întreb pe doamna Pavlicenco dacă în partidul pe care îl conduce dimensiunea de gen este asumată sau împărtăşită cu responsabilitate de către fiecare membru sau este utilizată numai de doamna Vitalia Pavlicenco ca temă de campanie electorală?

Sursa pozei: http://www.protv.md/

Este oare Universitatea de Stat din Moldova cea mai prestigioasa universitate din Republica Moldova?

2008-07-10T19:28:00.005+03:00

Am citit astăzi o ştire care m-a alarmat nespus de mult. Într-o festivitate de înmânare a diplomelor de licenţă prim-ministra, Zinaida Grecianîi, şi-a permis să nuanţeze ca Universitatea de Stat din Moldova este cea mai prestigioasă universitate din Republica Moldova. Din punctul meu de vedere, afirmaţia este tendenţioasă şi lipsită de justificări adecvate. Consider că un ministru de resort sau un oficial guvernamental nu are legitimitatea să facă asemenea declaraţii, mai ales o şefă de guvern. Considerentul meu se fundamentează pe cea mai simplă logică specifică managementului educaţiei terţiare. Domeniul trebuie să se afle într-o guvernare proprie şi nu la cheremul autorităţilor de stat. Doamna Greceanîi a aplicat pasul mic dintr-o strategie mai complexa. Strategia se refera la instituirea un ei mega-universităţi de stat, care să aibă rolul de a monopoliza domeniul educaţiei terţiare. De ce oare doamna Greceanîi nu a specificat că cea mai prestigioasă instituţie internă de învăţământ superior este Universitatea Tehnică din Moldova? Ori, de ce nu Universitatea Liberă şi Internaţională din Republica Moldova? Atâta timp cât în Republica Moldova nu este aplicat un instrument de clasificare şi poziţionare a universităţilor, nici un oficial nu poate face declaraţii în această direcţie. Desigur, în trecutul recent au fost asemenea tendinţe de a institui un mecanism de clasificare a universităţilor, însă discuţiile au sucombat odată cu „ascunderea” pachetului de legi din domeniul educaţional prin teancurile de legi din birourile parlamentarilor.
Preşeditele Voronin ne-a tot ameninţat că vine cu un proiect de lege din domeniul educaţional. Ori, ceea ce face acum „doamna de fier” este să trădeze conţinutul unui asemenea proiect de lege. De fapt, doamna Greceanâi pregăteşte terenul pentru piedestalul dominaţiei monopoliste a unei universităţi care va avea rolul să îndeplinească voinţa plenipotenţiară a preşedintelui şi guvernului Republicii Moldova. Guvernul îşi permite în continuare să fenteze zi de zi instituţiile de învăţământ superior, atât din punctul de vedere al autonomiei instituţionale, cât şi din punct de vedere al alocării resurselor.
Tendinţa de a face ca Universitatea de Stat din Moldova să primeze în faţa altor universităţi se poate identifica încă din iulie-august 2007. Debarcarea rectorului Rusnac a constituit o lovitură remarcabilă educaţiei terţiare din Republica Moldova, dar şi autonomiei universitare. Mai mult decât atât, până în primăvara anului trecut autorităţile guvernamentale au avut tema să rezolve situaţia universităţilor regionale: Bălţi, Cahul, Comrat, Taraclia. În unele cazuri nu a fost nevoie de un efort considerabil. În altele, însă schimbările au fost dramatice pentru tot ceea ce reprezintă strategie şi viziune regională în domeniul învăţământului superior. Puţini şi-au pus întrebări vis-a-vis de aceste procese. Pentru foarte putini a contat daca la Universitatea din Cahul rector mai este profesorul Şişcanu, sau este un cu totul alt tânăr cadru didactic loial puterii politice. Acum este rândul celorlalte universităţi, mai ales acelor private. Avantajul Guvernului Republicii Moldova este că mediul universitar din Republica Moldova este încă unul foarte tolerant şi răbdător. Ori, acest lucru reprezintă un atac direct la democraţia fragilă iternă, dar şi la potenţialul de relaţionare sustenabilă cu structurile europene. În final, nu consider că USM este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova, ci fiecare universitate este prestigioasă prin felul său şi prin serviciile şi programele pe care le oferă.

Foto preluată de pe http://www.gov.md/

Amintiri din adolescenţă: despre picanteria octombreilor si pionerilor

2008-06-28T12:58:00.007+03:00

Zilele trecute mass-media scrisă și electronică din Republica Moldova, dar şi din România, a relatat despre acţiunea de convertire a unor tineri din raionul Floreşti în octombrei şi pioneri - adică adevăraţi patrioţi ai ţării – de parcă ceilalţi ar fi duşmanii ţării. Picanteria în sine nu este una nouă. De aproape un deceniu, an de an, la Floreşti se produc asemenea manifestări. Desigur, nu numai la Floreşti, dar şi în întreg fieful electoral al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Pentru mine ştirea respectivă nu a avut o semnificaţie considerabilă. Într-un fel am devenit imun la astfel de procese şi acţiuni. De ce? Am amintiri picante despre această gamă de activităţi, întâmplate prin anii 1998/1999.

Amintiri din adolescență

Eram în clasa a XII-a şi pe atunci eram mare „deiateli” ONG-istic la nivel local pe la Floreşti. Tovarăşul Procopie Şura mă mai ţine minte (de multe ori vroia să mă critice pentru aspiraţiile mele democratice şi anti-timuroviste, însă se abţinea din cauza că fiul său mi-a fost coleg în Clubul de Dezbateri). Asociaţia pe care o coordonam avea sediu la etajul I al Centrului de Creaţie al Copiilor din Floreşti (fosta clădire a Comitetului Raional de Partid). Preocupările mele la acel moment se focalizau pe consolidarea sectorul nonguvernamental de tineret din Republica Moldova (participam la procesul de renaştere a CNTM-ului). În luna iunie 1999 Comitetul de Partid din Floreşti a organizat o întâlnire judeţeană (la acel moment judeţele au devenit funcţionabile) la care a participat şi actualul preşedinte Vladimir Voronin. Pentru a face întâlnirea fastuoasă şi memorabilă, comitetul de organizare a adunat o masă de oameni, cam 50 la număr, care trebuia sa-l întâmpine pe onorabilul viitor preşedinte. Au adunat pensionari şi fel de fel de muncitori. Feţele unora le vedeai pe la toate manifestările politice ale vremii – indiferent de partid şi de om politic care dădea târcoale pe la Floreşti. Însă, le lipsea cu desăvârşire câteva specimene tinere – asta aşa pentru integritatea categoriilor generaţionale.
În ziua cu pricina, aveam o activitate planificată: pregătiri pentru un joc de dezbateri. Deci, în sediul asociaţiei şi clubului de dezbateri se aflau mai mulţi tineri, elevi de gimnaziu şi de liceu. Nu toţi colegii venise-ră. Iniţial am crezut că au uitat, sau au avut o altă treabă mai importanta. Noi ne-am făcut treaba şi fără ei. După ce am finalizat activitatea planificată, ne-am pornit spre casele noastre. Colegii şi colegele au luat-o înainte, iar eu urma sa îi ajung. Când să cobor, parterul Centrului era supra-aglomerat de zeci de persoane care-l aşteptau cu osârdie pe viitorul preşedinte. Printre pensionari și tot felul de muncitori se întrezăresc şi câteva feţe tinere cunoscute, care tocmai au lipsit de la activitatea noastră. Însă, şocul a fost că pe umerii acelor persoane era înnodată o cravată roşie. Iniţial am încremenit, după care am început să caut explicaţii. Însă, în doi timpi şi în două mişcări, a apărut cineva din comitetul organizatoric şi m-a bruscat verbal - zicându-mi să-mi văd de treaba mea. În timp ce eu primeam poveţe, apare în trombă şi Vladimir Voronin. După o asemnea intrare rapidă a principalului tovarăș al țării toată lumea din hol s-a dus buluc după el în sala unde avea să se desfășoare ședința cu pricina. Aşa că am rămas de unul singur în hol, şocat de cele văzute şi înghiţind noduri. A căuta explicaţii la acel moment se dovedea a fi o ispravă nefezabilă.
După câteva zile, am aflat ce s-a întâmplat în realitate cu acele adolescente şi de ce acestea nu au venit la activitatea noastră, dar au preferat să participe la întâlnirea cu viitorul preşedinte. În timp ce veneau spre sediul asociaţiei, la parterul Centrului au fost oprite de rudele acestora – pensionare şi activiste înflăcărate de partid. Penuria de tineri era presantă, astfel că s-au apucat să ademenească propriile rude în ceea ce urma să numească mai târziu preşedintele Voronin ca „pedofilie politică”. Iată cum colegele mele s-au trezit ca personaje de vitrină în vâltoarea vizitei mult-așteptate şi încă onorate cu cravate pionereşti. Onoare nu alta! Ele şi-au cerut scuze pentru cele întâmplate şi mi-au recunoscut că nu le-a făcut deloc plăcere să poarte cravate pionereşti, dar că rudele au prioritate față de alte preocupări exrașcolare.

Durabilitatea pionersimului

De atunci şi până acum, an de an la Floreşti se petrec astfel de episoade. Însă, de mai mulţi ani lucrurile s-au oficializat: există organizaţii de octombrei şi pioneri. În cadrul acestora se petrec diverse activităţi patriotice – însă cam îndepărtate de viziunea timurovistă, după cum susține Procopie Șura. Ceea ce s-a întâmplat recent în tabăra de la Cuhureştii de Sus este o practică destul de comună pentru toate organizaţiile locale ale PCRM. Ştiaţi că există o normă anuală de înrolare, iar unii directori de şcoli şi licee participă la procesul de „convingere” a tinerilor de a face parte din astfel de structuri? Ştiaţi oare că „stahanovismul” în activităţile de tineret constituie un principiu fundamental de activitate? Ştiaţi oare că pionerii şi consomoliştii sunt avantajaţi în procesul de admitere în instituţiile de învăţământ superior? - (există liste preferenţiale stabilite de comitetele locale de partid). Iată acestea sunt picanterii utile de analizat, nu fapte banale prin care unii se delectează că revine pionerismul la modă. Țin să subliniez că în Republica Moldova pionerismul este la modă încă de prin anul 2000.
Practic, unii dintre aceşti copii şi tineri sunt constrânşi să adere la astfel de organizaţii tocmai pentru propria asigurare că vor avea un viitor în viaţă. În concluzie, „pedofilia politică” reprezintă această practică de constrângere pe care puterea o exercită asupra tinerilor, indiferent de grup etnic, preferinţe şi aspiraţii. Mai mult decât atât, "pedofilia politică" este practicată cu ardoare de însăși cei care au criticat că alte partide aplică tactici de implicare a tinerilor în viața politică.

Sursa pozei: http://www.dtv.md/

Similarităţi şi metehne ale domeniului de tineret din Republica Moldova şi România

2008-05-26T00:33:00.005+03:00

După o perioadă în care domeniul de tineret din Republica Moldova putea să ofere exemple de practici de calitate altor state din spaţiul central şi est european, iată-că a venit timpul în care ea trebuie să recupereze din handicapurile înregistrate. Desigur, situaţia anterioară nu presupunea eliminarea schimbului, ajustării, extrapolării şi imitării de practici, dar oferea un context în care şi domeniul de tineret din Republica Moldova se putea considera a fi „pe culmele succesului”. Actualele handicapuri se datorează inconsecvenţei guvernamentale şi intenţiei acesteia de a centraliza tot ceea ce s-a putut crea în perioada anilor 1996 – 2004. A mai dispărut ceva foarte esenţial: motivaţia şi perseverenţa de implicare civică a tinerilor. Ultima meteahnă este „electoralizarea” domeniului de tineret şi dispersarea acestuia pe nuclee rivale. Anul Tineretului aduce nemulţumiri justificate pentru unii şi resentimente, la fel de justificate, pentru alţii.
Aflîndu-mă de mai bine de 8 ani în România am avut ocazia să analizez şi să cercetez din plin domeniul de tineret şi să constat că suntem în anumite aspecte identici: practici, reţele tematice, proiecte similare, metehne structurale şi capabiliste. Aceste sinonimii se datorează cooperării intensificate între organizaţiile de tineret din ambele state. Însă, spre deosebire de Republica Moldova, România a accelerat considerabil pe dezvoltarea unui sistem instituţional şi programator diversificat. Mai mult decât atât, rivalităţile politice au prilejuit dezvoltarea unor programe şi acţiuni competitive cu rol de sporire a coeziunii şi echităţii sociale sau de formare nonformală. Astfel sistemul instituţional şi de practici din domeniul de tineret a cunoscut o dezvoltare mai accelerată, iar intervenţia guvernamentală s-a focalizat pe sprijinirea iniţiativelor de tineret şi nu pe centralizarea acestora. Este drept că nu a reuşit atât de bine pe plan extern, ca şi Republica Moldova – totuşi, ce folos (?!) că acum nu mai avem cu ce să ne mai „lăudăm”. Iată-că România ajunge cu paşi rapizi din urmă: prima lovitură este alegerea în funcţia de preşedinte al European Students’ Union (ceea ce eu numesc a fi organizaţia de piaţă a studenţilor din statele membre UE şi cele participante la Procesul Bologna) a reprezentantului României. Ori, politica educaţională influenţează considerabil domeniul de tineret şi sper că pentru România următorul pas va fi prezenţa din ce în ce mai sporită în grupurile tematice de lucru la nivel european. Bunăoară, la 29 mai 2008 la Bucureşti se va desfăşura Forumul de Politici Publice de Tineret (eveniment la care voi participa şi de la care voi avea ce să scriu într-un comentariu analitic). Ceea ce trebuie să (re)înveţe sectorul asociativ de tineret din Republica Moldova din experienţa românească este să-şi asume responsabilitatea de negociere directă cu autorităţile guvernamentale fără să se lase intimidate şi supuse voinţei electorale a puterii politice. Fără îndoială, domeniul de tineret din România are propriile sale metehne. Una dintre acestea este nedefinitivarea unui cadru legislativ coerent din domeniul de tineret. Mai avem de învăţat din experienţa românească că implicarea în campanii electorale sterile şi neacoperite financiar costă stabilitatea şi încrederea tinerilor în viaţa asociativă, civică şi politică. În acest sens, rolul statului este să lase liber dezvoltarea unei platforme instituţionale adecvate necesităţilor şi aspiraţiilor tinerilor cetăţeni şi să garanteze accesibilitatea la diverselor servicii transversale (educaţie, protecţie socială, sănătate, flexecuritate în procesul de angajare ş.a.). În concluizie, este necesară intensficarea cooperării transfrontaliere în domensiul politicii de tineret, prin utilizarea instrumentelor comunitare la care are acces România, dar şi Republica Moldova.

Dilema cooperării: a coopera sau nu cu un nou guvern care va aplica aceleaşi tactici specifice trecutului recent?

2008-03-29T11:24:00.002+02:00

Partea a II-a

Dezbaterea lansată săptămâna trecută de Alexandru Culiuc continuă. După o săptămână de comentarii, sugestii, propuneri, critici, ezitări s-au conturat câteva impresii ce ţin de definitivarea unei comunităţi virtuale de politici publice. Poate la acest moment este unul dintre cele mai reuşite aspecte privind dezvoltarea unor comportamente de cooperare şi schimb de impresii, consideraţii, critici etc. Sunt de părere că valorificarea unui asemenea fenomen va facilita dezvoltarea durabila a Republicii Moldova.
În postarea de azi continui reflexia incoerenta asupra dilemei de cooperare cu viitorul guvern. Unele din ideile "aruncate" vor prilejui postări ulterioare. Altele constituie repere pentru o acţiune individuală.

Abordarea de jos în sus: soluţia viabilă pentru Republica Moldova
Faţă de cele enunţate în postarea anterioară consider ca Republica Moldova mai are o problemă pregnantă – lipsesc cu desăvârşire elitele locale – cele subsidiare organizării administrative şi sociale. Aici am in vedere întreg spectrul elitist (economic, cultural, politic, cognitiv, vizionar ş.a.) Ori, aici nu ai nevoie de persoane cu doctorate şi şcoli de gândire, ci de comunicare, acţiune şi cooperare locală. Dacă procesul nu va porni de jos în sus, atunci vor apărea şi dezvolta alte crize de ordin social, politic şi economic: demotivare, anxiozitate, individualizare exacerbată, neîncrederea în celălalt, lipsă de viziuni şi dispariţia valorilor tradiţional-comunitare. Complementar, mai consider că politicile de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova trebuie să se desfăşoare pe principiul de la mic la mare şi nu invers. (De exemplu Tarlev a dat ideea sporirii natalităţii prin zicala „un copil pentru mamă, al doilea pentru tată şi al treilea pentru patrie” – ori în subsidiarul problemei nu patria este motivul natalităţii, ci stabilitatea şi securitatea economică şi socială a celui care decide să procreeze un copil. Apropo, unde-s concediile paternale? Să vedem cum se vor descurca cele 6 femei din viitorul guvern, unele dintre ele fiind tehnocrate, cu o asemenea provocare specifică reconcilierii vieţii private cu activitatea profesională).
Pornind de aici, am o mulţime de întrebări retorice. Una dintre care se referă la aspectul cine trebuie să construiască grădiniţe, şcoli, centre extracurriculare, centre de informare şi consiliere profesională etc.? Dacă este vorba despre stat, atunci refuz cu desăvârşire să plătesc impozitul global. Dacă comunitatea, atunci o voi face cu mare drag şi chiar voi cotiza cu donaţii directe. Altfel, vânzarea de gogoşi electorale cu tot felul de promisiuni şi pachete de gen „anul tineretului”, sau „anul limbii ruse” sunt transformate într-o cacealma de politici publice perimate şi inutile spaţiului public autohton. Apropo, unde-s acţiunile de tineret? Au trecut deja trei luni de la începerea anului calendaristic, insă Guvernul şi agenţiile specializate tac mîlc. Desigur, unii cred în „gogoşi electorale” sperând că le va cădea şi lor un leu de pomană din alocările bugetului de stat, alţii s-au resemnat şi consideră „lasă că merge şi aşa”.
Aplicarea şi valorificarea abordării de jos în sus presupune o devoluţie sistemică şi arhitecturală profundă. Cu regret, Republica Moldova a cunoscut un asemenea proces în 1997 – 1998, în cazul UTA Gagauz - Yeri. Simplu spus, eşec din toate punctele de vedere!

Eşalonări programatorii pentru pseudo-integrarea europeană

De ce nu aş da acum recomandări sau sugestii de politici. Din câte am expus mai sus optica mea este total diferită de principiul „democraţiei eşalonate”. După mine democraţia nu o poţi eşaloma. Ori o ai, ori nu o ai. Ori este democraţie, ori este autoritarism. Oricum, este cert că vom avea un prim-ministru care va aplica prevederile noului program politic al PCRM. În postarea din săptămâna trecută, am subliniat faptul că nu poţi combina precepte neo-liberale cu cele socialiste. Desigur, ambele fiind specifice vestului european, au în vedere principiul alternanţei la guvernare şi epuizarea temelor fundamentale de dispută – ajungerea la o limită satisficientă de politici. In contextul vest european disputele se axează mai degrabă pe aspecte structurale şi nu pe cele de arhitectura instituţională. În cazul PCRM se doreşte o ardere a etapelor, chiar dacă acestea sunt eşalonate. Aceasta va favoriza crearea unei stări confuze de talmeş-balmeş, iar nimeni din actuala componentă politică şi guvernamentală nu va putea pune în aplicare un asemenea document – nici chiar autorul (iniţiatorul textului) în persoană. Aşa cum am spus, cred ca nici Voronin nu a înţeles cât de păguboasă poate deveni această schimbare de macaz politic. Totodată consider că PCRM a devenit foarte vulnerabil – mai ales în ceea ce priveşte racordarea cu preceptele socialismului vest-european. În această fază temporală a guvernării PCRM frazele, luate cu „copy-paste”, se aplică în realitate. Iar, aplicarea presupune existenţa unui context capitalist, aceleaşi concepte şi puţine devieri doctrinare, care ţin de substanţă/pertinenţă şi nu de subiectivitate. Însă, în cazul Republicii Moldova, va prima subiectivitatea şi nu substanţa. Fără schimbarea contextului de politici, va fi evidenţiat antagonismul între sistemele de referinţă, dar şi starea de imposibilitate de imitare a unor reglementări şi practici specifice spaţiului comunitar.
Cu toate acestea cred că este o şansă imensă pentru anumite grupuri, facţiuni şi partide politice de aşi fundamenta strategiile electorale - poate unică pentru actuala etapă a Republicii Moldova,

În sfârşit....
Guvernul are de finalizat un PUERM, de implementat o Strategie Naţională de Dezvoltare. Mai are de implementat încă o mulţime de documente strategice şi programatorii, unele dintre care sunt întârziate (eşalonate) considerabil. În acest context, consider că utilitatea mea va fi mai degrabă post-stabilire a cadrului nominal şi programator decât acum - când ei, cei care decid, sunt concentraţi în „buncărul” lor politic de a bate un cuie un program guvernamental antagonic apropierii de UE.

Dilema cooperării: a coopera sau nu cu un nou guvern care va aplica aceleaşi tactici specifice trecutului recent?

2008-03-23T13:44:00.004+02:00

Partea I

În acest post urmez recomandarea lui Alexandru Culiuc să reflectez niţel asupra priorităţilor viitorului Guvern, prezidat de Zinaida Greceanîi. După o săptămână plină de activităţi didactice, o participare la o lansare a unui proiect transfrontalier dintre România şi Republica Moldova în domeniul educaţional, după o discuţie prielnică cu o persoană care a stat la baza formării şi afirmării mele în spaţiul public din Republica Moldova, încerc să-mi focalizez opţiunile de acţiune. Nu voi da sugestii de acţiuni guvernamentale, dar voi explica de ce nu fac acest lucru acum - când se formează noul guvern şi se stabileşte un plan de „bătaie” pentru un termen de aproximativ un an. La prima vedere consideraţiile par a fi incoerente – şi asta datorită faptului că m-am grăbit să răspund provocării lansate de Alexandru. În realitate, postul doreşte să sublinieze cât de profunde ar trebui să fie schimbările de macaz guvernamental. Nu este neapărat adresat consideraţiilor lui Alexandru, ci este vorba despre o reflexie individuală – un fel de exerciţiu de luciditate.

Tinerii tehnicieni şi experţi nedoriţi: între roluri difuze şi responsabilităţi comunitare
Pornesc de la întrebarea de ce aş face recomandări pentru viitorul cabinet, căci oricum nimeni nu le va lua în considerare şi că în faţa viitorilor tehnicieni (cu sau fără partid în spate) sunt propuneri sterile (dacă nu suntem în Guvern nu avem de ce să ne implicăm). Consideraţii de genul acesta sunt evidente mai ales la acei care sunt în externul apropiat sau mai îndepărtat. Totuşi, din punctul de vedere al relevanţei politicilor publice, sectoriale sau transversale, aceştia au un mare avantaj: sunt neutri şi pot gândi liber. De acţionat mai greu – distanţa-şi spune cuvântul. Însă, unii se mai implică în promovarea unei imagini pozitive (de ordin cognitiv, tehnic şi vizionar) – unele dintre aceste produse pătrund şi în spaţiul intern. Totuşi, bătălia cu sistemul intern, cel dintre Prut şi Nistru, se poartă pe cu totul alte fronturi. De exemplu, cei din extern sunt consideraţi a fi „nepatrioţi”, „rău voitori”, „unionişti”, „plătiţi de agenturile străine” „iresponsabili” „trădători” şi tot aşa mai departe. Personal am avut parte de câteva astfel de tratamente şi am înţeles că lumea internă este cu preocupările sale, iar orice venire din extern perturbează şi ameninţă stabilitatea preocupărilor protagoniştilor lumii interne. Logica este simplă: „a venit să-mi ia postul” – ori în capul meu sau a altuia mişună cu totul alte preocupări decât funcţiile administrative. Aceste consideraţii demotivează implicarea unor tineri experţi sau tehnicieni din extern. Dacă mergem pe firul cauzalităţii, atunci se poate costata că astfel şi tinerii tehnicieni şi experţi din interior rămân a fi blocaţi în abordările interne - uneori sterile, derizorii, pline de marasm, cotraproductive şi mai ales antagonice dezideratului „integrării europene” (după unii euro-integrare J).

Fenomenul plafonării cognitive şi transcenderea acestuia
Constat că în anumite domenii publice se manifestă un deficit de tineri tehnicieni (cum ar fi educaţia, mediul, dezvoltarea regională, securitate socială), dar şi o inflaţie de tineri tehnicieni şi experţi (analiză politică, politici economice, integrare europeană şi relaţii internaţionale ş.a.). Este drept că unii sunt cu o specialitate duală sau triplă (cum ar fi cazul meu (politici educaţionale, dezvoltare regională şi analiză politică) şi contra-balansează deficitul existent. Însă, ţin să recunosc că uneori am impresia că mă plafonez, datorită faptului că nu există o concurenţă viabilă. Desigur, plafonarea este atenuată tocmai datorită faptului că fac parte dintr-o şcoală doctorală unde am prilejul să fac schimburi de păreri, argumente şi critici. Dar, mă gândesc la acei colegi care se află izolaţi în mediul sistemic intern. Este vizibilă dependenţa de autoritate (un gen de centralism democratic din zilele noastre), balansarea continuă între putere şi opoziţie, conformismul stării de fapt, concentrarea pe agonie materială şi a funcţiilor guvernamentale etc. Puţini dintre ei o iau alene, pas cu pas, critică cu critică, reflexie cu reflexie, evaluare cu evaluare, acţiune cu acţiune, poziţie cu poziţie ş.a.m.d.
Constatarea depăşeşte conflictul intergeneraţional şi cuprinde lipsa de viziune şi de motivări individuale şi colective. Este vorba despre o izolare socială conştientizată la nivel colectiv. Firul cauzal este cam acesta: cooperarea produce dezvoltare, dezvoltarea produce o instabilitate autoritaristă a puterii, instabilitatea autoritaristă produce democratizare, democratizarea conduce către integrarea europeană. Toate aceste procese presupun dispariţia elitelor actuale (indiferent de domeniu şi de culoare politică) şi instalarea altor elite (nu neapărat tinere). Nu cred că actualele elite vor fi de acord să cedeze aşa de uşor poziţiile. Ori, cu aceştia nu poţi înfăptui dezideratul integrării europene: nu există compatibilitate. Prin urmare, avem nevoie să reinventăm instituţiile – în accepţiunea viitorului Guvern ar însemna instituirea unei revoluţii instituţionale.
Sigur ca nimeni nu va fi de acord să reinventeze instituţiile, nici cel care beneficiază de amărâta de pensie, nici cel care studiază în baza de finanţare bugetară şi nici cel care-şi păzeşte fotoliul guvernamental. Se vrea un stat al bunăstării sociale maximale cu contribuţii individuale minimale. Semn ca societatea este bolnavă, poate rău de tot. Deci, trebuie să căutăm medici şi soluţii viabile de tratament. Unde anume sa îi căutăm?!

Va urma...

Pseudo-metamorfozele PCRM

2008-03-15T18:57:00.000+02:00

Azi a avut loc cel de al VI-lea Congres al Partidului Comunistilor din Republica Moldova. Se spera ca spectatorii arenei politice vor avea parte de un spectacol al democratiei si maturitatii politice. Toti asteptau o modificare de abordare, o dezbatere interactiva, o innoire a partidului, o intentie de a propune un model viabil de schimbare la fata pentru celelalte partide politice - mai ales acelor partide care au deja o anumita istorie in spate. Nu a fost sa fie asa.
Dupa mine, am avut parte de un eveniment politic total indepartat de realitatile si aspiratiile propriului electorat. Un congres care traseaza calea spre un esec predestinat - daca se va utiliza un cadru pseodo-democratic, sau un traseu asigurat - daca vor fi maximizate practicile monopoliste si autoritare / dictatoriale.
Datorita TIC am avut prilejul sa urmaresc lucrarile Congresului prin intremediul transmisiunii in direct de pe pagina web a PCRM. Astfel, am incercat sa incropesc citeva consideratii personale asupra acestui eveniment, care va trasa viitorul acestui stat - cel putin pentru viitorii 5 ani de acum in colo.

Reprezintativitatile de vitrina
Discursul presedintelui a scos la iveala o fala nejustificata cu realitatea cotidiana. Daca este sa privim peste toate rapoartele de monitorizare, vom observa ca rezultatele pozitive sunt obtinute prin limitari considerabile. Insa, in raportul sau, care a durat mai mult de ora, presedintele Voronin a incercat sa polemizeze cu opozitia politica, nu tocmai cu cei din 2002-2003, ci cu cei care s-au afirmat mai recent. Polemizarea nu s-a concentrat pe o viziune certa a propriului partid, ci pe o dorinta agonica de a mai ramine la putere.
Mai mult decit atit, cum poti permite organizarea unei asemenea actiuni unde este utilizata ca limba oficiala de lucru limba rusa, care de altfel nici nu este limba oficiala a acestei tari. Din acest punct de analiza, cel al criteriului de limba, trebuie sa inteleg ca PCRM este un partid al reprezentantilor minoritari: rusi, ucraineni, gagauzi si nicidecum moldoveni. In acest context, PCRM trebuie considerat un partid care reprezinta cu precadere intresele vorbitorilor de limba rusa. Limba oficiala a statului a fost utilizata doar in citeva interventii. Iar, în peste 95 % din lucrarile Congresului s-a utilizat o limba rusa, si aceea provinciala, stilcita si moldovenizata. Totodata, imnul Republicii Moldova nu a fost interpretat nici la deschiderea , nici la inchiderea lucrarilor Congresului. In acest caz, cel putin din respect fata de statul pe care-l guverneaza, cum de mai poate avea legitimitatea PCRM de a guverna aceasta tara?
Pe parcursul lucrarilor s-a utilzat mult considerentul ca PCRM este un partid al tinerilor, chiar daca in sala erau prezenti mai multi delegati din categoria de varsta peste 45 de ani. S-a putut observa aspectul electoral al Anului Tineretului. Iar, intr-o asemenea situatie, chiar se poate considera faptul ca aceasta logica este menita pentru a utiliza, prin redirectionare, resurse bugetare pentru presupuse actiuni de tineret, in realitate activitati electorale.
Ceea ce tine de egalitatea de sexe, femeile au fost utilizate la prezidiu doar ca un decor politic. Iar, discursurile unora dintre acestea au fost patetice si fara o incarcatura relevanta pentru mersul lucrurilor.
Raspunsul la intrebari din partea delegatilor a fost evitat pe cit de mult posibil de catre presedintele Voronin. Interventiile delegatilor, practic a fost limitata, iar dezideratul de a asista la o dezbatere politica viabila a fost o miza cu adevarat perdanta.

Good bye Lenin pe moldoveneste
Odata ce a fost dat publicitatii, discutiiile asupra noului program politic al PCRM au consumat multa cerneala, minute la TV si Radio si caractere scrise in mediul virtual. Propunerea unui program reformat face parte din strategia de modernizare a celui mai longeviv partid politic aflat la guvernare in Republica Moldova. L-am citit si eu cu atentie! Consider ca este vorba despre un preambul al unei teze de disertatie pentru un masterand in stiinte politice. Am avut senzatia ca este vorba despre o schita a unei teoretizari despere rolul unui partid comunist intr-o societate a cunoasterii. Insa, confuzia vine de la faptul ca sunt utilizate multe precepte specifice neo-liberalismului, care nu au nimic de a face cu arhaismele mostenite de la defunctul sistem unic-partidar al URSS. Dupa mine, PCRM se lauda cu un program politic care reprezinta traseul catre o pierdere sigura. Putini din delegatii care l-au votat au inteles cau adevarat ce anume au votat. Ma tem ca nici tovarasul Voronin nu a inteles ceea ce a votat. Ma mai tem, ca nici ideologii politici nu isi dau seama la ce anume s-au inhamat si cum vor putea infaptui ceea ce si-au propus.
Mai mult decat atit, fiind o tratare teoretica, acest program politic este neaccesibil publicului larg, adica a simplului alegator. La prima vedere logica este simpla: putini trebuie sa inteleaga faptul ca programul este de fapt o poliloghie unor dogme perisabile. Insa, la o analiza mai atenta unele dintre prevederile acestui document sunt contrare vectorului de integrare europeana, la care si PCRM aspira. Astfel, adevarata pierdere consta in timp si in resurse. Iar, pierderea nu va fi numai a PCRM, dar si a tarii pe care acest partid inca o mai guverneaza.

Morala evenimentului...
Concluzia mea este ca PCRM in continuare ramine a fi o structura politica incorporata in viciile trecutului, fara o posibilitate de a se moderniza si europeniza. Sansa pe care a avut-o, a ratat-o cu buna-stiinta. Astfel, pentru mentinerea la guvernare se anunta o perioada politica specifica dictatorialismului sud-american. Fatalist zicand, electoratul isi merita propria soarta. Optimist fiind, consider ca este o perioada prielnica pentru unele factiuni politice sa-si consolideze pozitiile si sa mizeze pe imbalsamarea PCRM.

Tinerii nu produc, ci consuma

2008-03-08T19:04:00.000+02:00

intro
In decursul ultimilor luni mi-am exprimat opinia de mai multe ori asupra aspectului ce tine declararea anului 2008 ca An al Tineretului. Desigur, argumentele vizibile s-au axat pe dimensiunea electorala. Iar, cele ascunse, au tintit modul in care autoritatile guvernamentale (nu se refera numaidecat la cazul MET, care este in acest caz doar executat si nu decident), au conceput o asemenea brambureala de pomana electorala. Este cert ca bani pe capitolul tineret nu sunt si nici nu vor fi. Alocarile bugetare sunt in continuare austere, chiar daca s-au adaugat citeva zecimi din ponderea bugetului inglobat (si asta datorita faptului ca unul dintre tinerii ministeriabili a tras cit de mult posibil de sfoara decizionala).

Plauzibilitatea logicii guvernamentale
„Tinerii nu produc, ci consuma” – asta veti auzi de la cei care elaboreaza si decid bugetele anuale si perspectivele multianuale. Logica bugetara este construita dupa consideretul redistribuirii. Prin urmare, cine produce - acela primeste. Ori, sa fim sinceri, tinerii de azi nici nu au chef de a invata, nici nu au chef de a munci. Acestia doar consuma si chiar se complac in starea in care sunt (nu ma refer la cei care sunt social activi, care de altfel constituie exceptia si nu normalitatea). Asa ca logica guvernamentala este destul de plauzibila pentru situatia actuala a Republicii Moldova: circ si paine. Modern spus, multa - multa distractie si din cind in cind cite niste burse majorate sau niste actiuni finantate.
Insa, daca privim mai atent asupra celor intimplate vom constata ca actualmente Guvernul acorda ceea ce a redirectionat timp de 5 ani. Priviti in urma la aspectul admiterii in institutiile de invatamint superior, priviti la reducerea cheltuielilor pe programe de tineret, la aspectul mobilitatii tinerilor (mai ales in scop de studii) – transport redus interurban sau chiar si libertatea de a emigra in scop de studii, ori la suprareglementarea organizatiilor nationale si locale de tineret. Veti observa lucruri triste si total contradictorii cu declaratiile actuale ale presedintelui Voronin sau ale primului ministru Tarlev. Daca cinci ani in urma politica de tineret din Republica Moldova era considerata a fi una din cele mai eficace si bine tintite din intreg spatiul european, atunci, in prezent, am ajuns sa cersim expertiza de la macedonieni si greci, care de altfel, pe acele timpuri, invatau de la noi. Si acum, si atunci, aceeasi decidenti au guvernat tara. De aceea, nu consider ca se va face ceva coerent si coeziv in acest an calendaristic. Este vorba doar despre o reparatie a actului de guvernare intr-o formula declarativa si festiva. Extrapoland, este vorba despre ceea ce numesc specialistii psihoterapeuti a fi sindromul Stockholm. Iata de ce consider a in capacana a cazut chiar si CNTM-ul de la care se astepata de mult timp ceva concret si nu bilbieli hazardate.

Si partidele politice o dau in laturi
Din cite se poate observa spatiul public al comunitatii civile de tineret este dispersat. Si tocmai asta convine autoritatilor: deoarece niciuna dintre parti nu are capacitatea sa progreseze si sa propuna alternative viabile. Astfel, anul se va consuma cu citeva evenimente de show si citeva adunaturi de tipul stagiilor de deformare si regimentare electorala. Himera se aplica si grupurilor de tineret din partidele politice, care de altfel nici nu au reusit sa-si identifice scopurile si rolurile epistemice in propriile partide. In continuare acestea sunt utilizate in calitate de carne de tun, mai ales in perioadele electorale, iar activistii tineri de partid se multumesc din cind in cind cu niste promisiuni de joburi sau functii in structurile guvernamentale de nivel national sau local. Nu este vorba ca sunt organisme pasive, ci prin natura lor autohtona sunt organisme manipulative.

Care-i solutia si ce trebuie de facut?
Politica de tineret trebuie vazuta printr-o prisma transversala, ceea ce ar schimba radical optica de redistribuire financiara. Ori, aceasta ar insemna ca dimensiunea de tineret, la fel ca si dimensiunea de gen sau de discriminare, trebuie sa patrunda in subsidiarul politicilor sectoriale. Acest lucru este posibil de atins in timp de doi trei ani cu conditia ca unii dintre leaderii de tineret sa se specializeze in diverse domenii sectoriale: economie, fiscalitate, transport, educatie, sanatate, relatiile internationale si integrare europeana, aparare si securitate sociala, energie, mediu ș.a. Specializarea ar insemna studierea asidua a modului in care functioneaza aceste sisteme sectoriale: cine decide si cine executa, disponibilitatea sistemica de a integra dimensiunea de tineret, care ar fi elementele cheie relevante pentru respectivul sector etc. De fapt, acesti insideri ar avea rolul sa dinamizeze situatia in interiorul sectorial. Desigur, efortul este voluntarist si chiar epuizant. Dar, numai asa se poate scapa de intenia de „fraiereala” de catre decidentii sistemici. Urmatorul pas ar consta in crearea unor retele tematice in care sa se dezbata si sa se faca schimb de informatii intra si extra sectoriale. Astfel, se va putea sti ce se intimpla in fiecare sector si ce trebuie de facut. Abia al treilea pas ar consta in elaborarea unei strategii alternative cross-sectoriale pentru definitivarea unei politici viabile de tineret.

Cine-i dispus sa se implice?
Pentru respectarea acestor pasi este nevoie de citiva tineri responsabili, proactivi, motivati si care sa aiba dorinta de propensiune epistemica. Daca se pune problema financiara, atunci pentru asa ceva bani sunt (nu guvernamentali, ci europeni).
Este cert ca pina nu se va forma o masa critica de tineri experti, care sa cerceteze si sa analizeze politica de tineret prin prisma intercalarii cu alte politici, tinerii din Moldova vor fi momiti cu diverse promisiuni electorale si administrative (este vorba de orisicare partid: fie PCRM, fie PPCD, fie PD, fie PL, fie PLD etc.)

Concluzii
In final trebuie sa subliniez faptul ca actuala dezbatere este una extrem de utila si chiar trebuie valorificata prin pozitii clare. Mai intai de toate dezbaterea ni se adreseaza noua, celor tineri si care tin la viitorul Republcii Moldova. In al doilea rind, dezbaterea nu se adreseaza guvernantilor, care administreaza preferintele celor care produc si remit bugetului de stat. In al treilea rind, daca noi nu stim ce vrem, atunci cu atit mai bine pentru guvernanti, pentru remitenti si alti beneficiari bugetari.

Răspunsul meu către un critic furios

2008-01-25T10:45:00.000+02:00

Din seria: Anul tineretului în dezbateri.
Episodul 2

Explicație de fundal
În primul rând, se cere o explicație de fundal: intervenția mea are drept scop limitarea oportunismului tematic si politic și concentrarea pe politici publice de tineret (transversale) pe o durată lunga de timp. Pot face acest lucru de oriunde aș fi: de la București, de la Chișinău, de la Bruxelles, de la Budapesta etc., chiar şi din Cucuieţii de Vale (o pseudo localitate de exemplificare – studenţii cu care am onoarea să conlucrez ştiu istoricul locației imaginare). Sa luăm un caz ipotetic. Să presupunem că aș face un masterat în domeniul de politici publice de tineret. Astfel ar trebui să elaborez o disertație focalizată pe politicile publice de tineret din Republica Moldova (schimbare instituțională și formulare de politici). De aceea, pentru a scrie o asemenea disertație, oare trebuie sa-mi cer voie de la Guvernul Republicii Moldova, de la dl. preşedinte Vladimir Voronin, de la bordul CNTM, de la orice organizație de tineret sau chiar de la ex-colegul Marcel Spătaru? Desigur, nicidecum! Am liberatea individuală și academică de a alege orice subiect doresc, având la dispoziţie diverse repere de compatibilitate, comparabilitate și accesibilitate teoretică și practică. Nicidecum nu înseamnă ca pentru expunerea propriului punct de vedere asupra unei decizii publice, numaidecât trebuie să te afirmi și să faci ceva pentru statul respectiv. Este o chestiune tipică post-sovietică și demonstrează că modul de gândire și de acțiune publică (cultură civică și politică) nicidecum nu este participativă, ci una total dependentă.
Reproşul lui Marcel Spătaru mi s-a părut a fi unul de apărare a propriilor opţiuni de viitor casnic. Mai mult decât atât, mi-a adus aminte de o întâmplare recentă care m-a făcut să devin imun la asemenea atitudini „domestice”. La una din prezentările publice ale ultimului document analitic asupra evoluţiei politicilor educaţionale în contextul implementării Planului de Acţiuni UE – RM, o funcționară din Ministerul Educaţiei a procedat la fel ca şi Marcel Spătaru: a utilizat un limbaj sarcastic, steriotipizat şi ameninţător. A fost ceva de genul copy-paste din discursurile tarleviene și voroniene asupra analizelor independente. Deja formându-mi o imunitate la asemenea atitudini şi poziţii, criticile aduse de Marcel Spătaru nu au făcut altceva decât să-mi întărească confirmarea unei ipoteze de analiză despre care voi scrie în posturile următoare, chiar şi în unele comentarii de politici publice (nepublicate în acest blog).

Opțiunea caprei vecinului
Acum depinde despre care capra vorbim. Daca este vorba de o capră schiloabă, nehrănită de câteva luni, uitată de stăpân prin spini și coceni, o capră care abia se ţine pe picioare. Ori, se are în vedere despre o capră dolofană, bine-îngrijită, hrănită și adăpată la timp.
Dacă este să utilizăm metafora caprei vecinului la politicile de tineret autohtone eu vad domeniul politicii de tineret nu în cea de a doua situație, ci în prima situație. Prin urmare, strategia mea nu este de a otrăvi capra vecinului, ci de a o lua și a avea grijă de ea - astfel ca sa devină și aceasta una dolofană, sătulă, să dea mai mult lapte, iar eu să fiu mulțumit şi bucuros de această acţiune.
Prefer să merg mai departe de logica balcanică și să apelez la logica anglo-saxonă. Varianta a treia din introducerea comentariului lui Marcel Spătaru ar fi mai potrivită pentru logica mea. La fel şi în situaţia politicii de tineret din Republica Moldova: dacă vor exista mai multe acţiuni sectoriale, care ar soluţiona cauzalităţi şi nu efecte, atunci am avea o politică eficace, durabilă şi chiar poate eficientă. Altfel, totul se transformă în intervenţii de suprafaţă, care-şi demonstrează mai degrabă efecte nocive asupra sănătăţii sociale a tineretului din Republica Moldova.

- Va urma
Din episodul următor: ce am făcut eu de deţin dreptul de expunere a propriului punct de vedere în domeniul politicii de tineret şi despre bagajul meu de cunoştinte privind CNTM

P.S. La 23 ianuarie 2008, Guvernul a aprobat componenţa nominală a Comisiei Naţionale pentru organizarea acţiunilor consacrate Anului Tineretului. Deci, se înaintează cu paşi de melc, iar capra vecinului tot schiloabă rămâne.

Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....

Urrrrrraaaaaa, dezbaterea a început!!!

2008-01-09T10:25:00.000+02:00

Din seria: Anul tineretului în dezbateri.
Episodul 1

Preliminarii
La sfârșitul anului trecut am postat un cometariu ce ținea de faptul cum președintele Republicii Moldova a declarat anul 2008 ca an tineretului. La prima vedere declararea unui asemenea an este un lucru benefic pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Însă, în realitate este un fapt dăunător din punctul de vedere al coerenței și sustenabilității politicilor publice de tineret. Un alt factor dăunător se referă la utilizarea unor organizații de tineret, inclusiv CNTM (deși această organizație este un perdant colateral), într-o răfuială de politici publice cu miză electorală. Am trimis postarea pe trei grupuri de discuții (cntm-liderism; ONG-MD; MOLDOVAdoc) și doar pe unul dintre ele a fost acceptat (MOLDOVAdoc). Acum sa ne intrebăm de ce unii spun că în realitate societatea civilă din Republica Moldova este plafonată şi fierbe în propriile concepţii limitate despre libertatea, democraţie, participare activă şi responsabilă ş.a. Totuşi, peste câteva zile, postul a fost preluat și publicat de http://www.unimedia.md/ . La început liniște și pace...toți au plecat în vacanță. Dar, de vre-o citeva zile incoace au început să apară comentarii și opinii privind considerentele mele. Unul dintre cel mai furios s-a dovedit a fi Marcel Spătaru (îl cunosc de când umblam cu paiele în cap: când făceam dezbateri - de vre-o 11 ani în urmă), care a publicat un comentariu pe blogul său, într-un stil brand-uit „Marcel Spataru”. Marcel scoate din „puțul gândirii” câteva chestiuni interesante și chiar utile iniţierii unei dezbateri. După aceea, Artur Gurău a publicat un post cu rol de mediere – dealtfel, este o tactică captivantă și lucidă. Artur ne spune pur și simplu „Comentați!”. Desigur, câteva comentarii pe http://www.unimedia.md/ și câteva telefoane (de altmineri, utile). În principiu, mă bucur că postul respectiv a făcut unele ravagii și că dezbaterea a luat foc.

Promisiunile făcute se respectă
Am promis că în 2008 voi dedica ceva timp pentru analiza politicilor publice de tineret din Republica Moldova. In acest sens, am instituit seria „Anul tineretului în dezbateri”, care va avea o periodicitate de doua maxim trei posturi pe lună. Despre politicile de tineret se vorbește mult, se face puțin și se scrie mai nimic. Anul trecut, unul din colegii mei, Tudor Darie, a reușit să elaboreze un mic studiu privind politicile de tineret din Republica Moldova. În domeniul integrării europene (aplicarea Planului de Acțiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova) am mai scris și eu ceva. Consider că este un început bun și că demersul analitic și de expertiză trebuie continuat și chiar avansat într-un demers comprehensiv de cercetare. Au mai lucrat în această direcţie echipe coordonate de Iosif Moldovanu si Liliana Palihovici. Însă, eu nici până în ziua de azi nu am văzut un studiu comprehensiv în care să fie prezentată situația domeniului de tineret din Republica Moldova. Biroul Național de Statistică elaborează anual o serie de rapoarte statistice, câteva organizații au elaborat niște rapoarte privind participarea tinerilor și cam atât, execeptând studiile sectoriale ale unor organizații finaciar-donatoare. Nimic despre tinerii și violența domestică sau violența școlară, despre demersul antreprenorial al tinerilor, despre opțiunile educaționale și profesionale, accesul la servicii informaționale electronice, dialogul intergenerațional, despre echitatea socială în categoria tinerilor, accesibilitatea la servicii educaționale universitare sau secundar-profesionale și multe alte aspecte care sunt fundamentale pentru înfăptuirea unor politici sectoriale. Avem o ditamai Academie de Știinte, care se ocupă cu mii și mii de probleme și consuma bugete imense, și nici până în ziua de azi nu avem ceva concret care sa ne spună despre ceea ce reprezintă tineretul de azi din Republica Moldova. Până atunci, eu nu prefer sa bag mâna in foc si sa afirm că tineretul de azi reprezintă schimbarea politică şi economică a Republicii Moldova. Deja, am câteva exemple relevante care susţin contrariul.

Limbajul de lemn este inevitabil
În principiu, nu voi răspunde acum la provocările lansate. Mai aștept să se adune reacții și comentarii la cele enunțate. La unele provocări deja am dat un răspuns la comentariile de rigoare, altele-și așteaptă rândul. Voi răspunde în stilul meu: cel al limbajului de lemn, care lui Marcel Spătaru îi displace. Este un limbaj specific mediului meu de activitate: academic, didactic și de expertiză. Mai mult decât atât, limbajul utilizat ascunde o perspectivă teoretică (şcoli de gândire şi de acţiune), ceea ce lipseşte cu desăvârşire spaţiului nostru politic, social, cultural etc. şi etc. La fel cum și limbajul lui Marcel îi este specific mediului în care își desfășoară activitatea. Recunosc că alocuri limbajul lui Marcel îmi displace, alteori este chiar foarte relevant și depresiv. Totuși, voi ține cont de aluzia lui Marcel Spătaru și în unele contexte voi utiliza un limbaj mai picant, în altele mai metaforic.
Spre sfârșit, am o sugestie pentru cei care intră în dezbatere: să instituim un gen de regulă prin care să respectăm deontologia și etica unei dezbateri bloggericești și să eliminăm limbajul infect și atacurile la persoana.

Din episdoul următor: explicație de fundal și despre opțiunea caprei vecinului

Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....

După expluzarea diplomaților, preoților, călugărilor - care categorii profesionale urmează?

2008-01-05T23:05:00.000+02:00

Zilele acestea presa din România, trezită din mahmureala sărbătorilor, s-a confruntat cu o problema nămeților, care au acoperit o parte considerabilă din România. Pe lângă subiectul politicii zăpezii (responsabilități publice, flexibilitate managerială, răspundere contractuală, cooperare socială ș.a.) s-a întrezărit și subiectul războiului ideologic dintre Republica Moldova și România. De fapt, este impropriu spus război - consider că este ceva de genul: conducerea Republicii Moldova în căutarea atenției din partea conducerii României. În schimb, conducerea României nu atrage o atenție considerabilă, ori așa cum spun uzanțele diplomatice, din motive lesne de înțeles. Răspunsul autorităților de la București ar reprezenta legitimitatea jalbei la casele mai mari împotriva României. Astfel, în căutarea răspunsului mult așteptat, președintele scandalagiu avansează procedura expulzărilor sau interdicțiilor de intrare către anumite categorii profesionale din rândul cetățenilor români care sunt rezidenți în Republica Moldova. Luna trecută diplomați, săptâna trecută călugări, azi o călugăriță și tot așa. Nicu Popescu consideră că această tactică este un gen de putinism moldovenesc în vederea. Eu încerc să avansez considerentul lansat de Nicu, însă rămân în aria punctului de vedere că preluarea practicilor putinsite este una din tacticile de acțiune pentru bătălia electorală din 2009. Și Denis Cenușa a scris ceva legat de acest subiect. S-a întrebat și el exclamativ dacă nu cumva Putin este lider pretutinedi.
În acest context, zilele acestea, după mai multe lecturi privind schimbarea instituțională, mi-am pus următoarea întrebare: care categorii profesionale (cetățeni români, rezidenți în Republica Moldova) urmează a fi expulzate din Republica Moldova? Într-o critică recentă a dlui. Vladimir Voronin în adresa României, enunțată în timpul ultimei sale vizite la Bruxelles, dl. președinte s-a referit la preoți și la studenți, care sunt plătiți de statul român. Prin urmare, logic ar fi ca după diplomați și preoți (inclusiv călugări) ar trebui să urmeze pocinogul pentru profesori, cercetători, artiști, scriitori (inclusiv și cei pensionari), ziariști (presă scrisă, tv și radio), activiști în diverse organizații nonguvernamentale. Mai mult decât atât, cred că în această logică se înscrie și vânătoarea oamenilor de afaceri și a diverșilor reprezentanți ai unor corporații sau firme românești în Republica Moldova. Trebuie să avem puțintică rabdare și să vedem cum vor evolua lucrurile și dacă procesul va fi mai amplificat decât cel din Federația Rusă.
Consider că pentru Republica Moldova, acest tip de demers reprezintă o tactică de propagandă prin care se dorește captarea atenției și obținerea rezultatului scontat, adică a răspunsului similar. Nu voi intra acum în detalii. Poate într-un post ulterior voi scrie despre cui și pentru ce îi servește o asemenea politică a expulzărilor. Însă, cert este că însăși cei care au inițiat acest demers conflictual vor fi însăși victimele acestui proces. Una din vulnerabilitățile unei asemenea tehnici constă în căderea capcanei atenției exagerate, care ar fi și rezultatul captării cumulative a atenției - atât de mult așteptate. De fapt, aici ar fi vorba despre efectul bulgărelui de zăpadă. Cineva aruncă un bulgăraș de zăpadă de pe un deal la vale și începe să fugă înaintea lui. Odată ce înnaitează, bulgărașul adună zăpadă, crește gradual în dimensiuni și-și mărește considerabil viteza. Astfel, mărindu-se, deja bulgărele rade tot ce-i stă în cale, inclusiv și pe cel care l-a lansat. Prin urmare, dacă ceva le scapă strategilor din aparatul prezidențial de la Chișinău, atunci probleme mari (din toata gama problemelor posibile) va avea nu numai președintele, dar și întreaga țară: consecințele pe termen lung pot fi destul de dezastruoase.
Desigur, este nevoie de ceva timp pentru a vedea cât de departe se poate merge în politica expulzărilor și interdicțiilor de intrare și în cât timp se va cumula răspunsul așteptat, și mai alesc cum se va face vizibil un asmenea răspuns însumat.

sursa pozei

Fenomenul www.UNIMEDIA.md

2008-01-03T15:48:00.000+02:00

De ceva timp UNIMEDIA produce valuri în spațiul mediatic din Republica Moldova. O echipa de tineri, motivați și pregătiți de condițiile tranziției haotice, sparg barierele neconvenționalului și captează interesele publicului internaut. Nu am cunoscut toata echipa, nici nu mi-am propus să fac acest lucru. În schimb am cunoscut un produs mediatic, care pare să se transforme într-un antreprenoriat profitabil din punct de vedere social şi din punctul de vedere al pluralismului de opinii. Consider că acest produs mediatic comportă un impact vizibil asupra democratizării Republicii Moldova. Mai mult decât atât, UNIMEDIA a devenit un spaţiu virtual de educaţie pentru cetăţenie democratică şi responsabilizare publică a tinerilor. De fapt, ceea ce nu face şcoala şi universitatea, face într-un anumit mod, UNIMEDIA (dar şi alte produse mediatice). Aş spune că este un rezultat al investiţiei efectuate de UNICEF, Fundaţia Soros şi alte organizaţii donatoare, care au investit în capitalul uman – în câteva sute de lideri comunitari. Beneficiarii unor asemenea programe au devenit germeni ai democraţiei. Unii dintre ei sunt prin politică, alții prin presă, alții peste hotare, alții... și tot așa. De fapt, acest produs mediatic reprezintă o valoare adăugată a donatorilor externi, dar și a procesului de educare a noii generații în spiritul democratic, cetățenesc, responsabil și vizionar. Mai mult decât atât, prin încercările sale, acest produs reușește să ofere o platformă a unor inițiative politice, a unor pachete de politici publice și, de ce nu, pregătește publicul beneficiar de o schimbare politică și socială. Indiscutabil, există anumite scăpări, conflicte și divergențe de opinii. Însă, toate acestea prilejuisc dezvoltarea și profesionalizarea acestui produs mediatic. Desigur, se demonstrează faptul ca etica și deontologia profesională, în sfera mediatică, se învață pe principiul încercare-eroare.
Nu am în vedere comparaţia UNIMEDIA cu presa scrisă şi electronică pe criteriul profesionalismului, ci pe criteriul originalităţii, cadrului pluralist şi de educaţie a publicului beneficiar. Dacă se va depune un efort asiduu şi continuu, UNIMEDIA poate deveni o practică de calitate din spaţiul est-european, un gen de trambulină mediatică pentru viitorii politicieni, analişti şi comentatori politici, oameni de afaceri, jurnalişti ş.a. - ceea ce până acum a lipsit cu desăvârşire din spaţiul public autohton.
Cu certitudine, UNIMEDIA este pionerul autohton în ceea ce numesc specialiştii din domeniul jurnalismului şi ştiiţelor comunicării ca fiind New Media. Desigur, UNIMEDIA-diştii (aici am în vedere echipa şi cei care cooperează cu ei, inclusiv eu) mai au foarte mult de lucru. Poate până la acest moment echipa UNIMEDIA a realizat doar 0,01% din ceea ce trebuie să facă. Dar asta este sensul vizionar al unei afaceri mediatice. Poate peste un an sau doi vedem și un post de radio și o televiziune. La mai mult și la mai mare!

P.S. Recunosc ca sunt partizan acestui produs mediatic și elogiul dat denotă o stimă. Însă, în același timp, am și o serie de așteptări, care cresc proporțional cu dezvoltarea și profesionalizarea serviciului și a întregii echipe. Cu alte cuvinte, asta înseamnă că voi cuteza să cer mai mult, voi îndrăzni să comentez activitatea sau inactivitatea produsului, voi avea curajul să reproșez echipei UNIMEDIA și, de ce nu, voi avea onoarea să îi laud. Concomitent, voi incerca sa fiu obiectiv și subiectiv astfel ca, dintr-un simplu serviciu de informare, acest produs să se transforme într-o adevărată corporație mediatică.

Despre bloggerul anului 2007, sondaj on-line realizat de www.unimedia.md

2007-12-29T22:35:00.000+02:00

Despre ce este vorba
La sfirsit de an, www.unimedia.md/ a incercat sa faca citeva totaluri. Unul dintre acestea s-a referit si la bloggerul anului 2007. Eu as pune ca a fost o actiune demna de apreciat si chiar una de pionerat din Republica Moldova. Totusi, acest demers a animat spiritele actorilor vietii virtuale din si despre Republica Moldova. Unii s-au aratat nemultumiti de faptul ca www.unimedia.md nu a enuntat careva criterii metodologice de realizare a sondajului. Cineva a incercat sa evidentieze citeva scapari tehnice ale sondajului. In schimb, altii i-au indemnat pe vizitatorii blogurilor lor sa le voteze numele. Toate bune si frumoase, adica democratic... Insa in urma procesului de dezbatere am intilnit voci care si-au propus sa eticheteze unele bloguri ca fiind neprofisioniste si neinteresante sau indemnuri de a schimba serviciul de proiectare si intretinere a blogurilor in favoarea altor servicii. Am numit acest mod de abordare complexul invingatorului. Furtuna-n pahar are totusi careva relevante asupra viitorului acestui mod de comunicare utilizat de bloggerii nostri.

Istoricul aspectului de promovare a blogosferei pe www.unimedia.md
Am fost de fata cand cei de la UNIMEDIA mi-au prezentat ideea lor de a promova blogosfera moldoveneasca in produsul lor de media electronica. Era, vineri, 7 septembrie 2007 si eram la Chisinau (in perioada cind realizam mai multe vizite de studiu pe la universitatile si auoritatile educationale din Chisinau). Echipa http://www.unimedia.md/ si-a propus sa promoveze ideile novatoare, analitice de pe blogosfera autohtona. Fiind un produs specific tendintei New Media si Second Life, www.unimedia.md/ si-a propus sa devina un adevarat sustinator al noilor tendinte mediatice din Republica Moldova. Din cite stiu, cineva de la UNIMEDIA, a contactat citiva bloggeri si le-a cerut permisunea de a selecta anumite posturi relevante pentru a le publica pe portalul lor de stiri. Totul a fost stabilit in sensul unei promovari reciproce. Cel putin, eu am fost intrebat si am dat acceptul pentru ca anumite posturi de pe blogul meu sa fie publicate si pe www.unimedia.md/, acceptind un flux de stiri al www.unimedia.md/ pe blogul meu.

Despre clasament
Din cite am inteles eu, sondajul despre bloggeri s-a facut avand in vedere aceasta cooperare agreata sau tacita cu realizatorii prodului mediatic. Am mai intels ca lista bloggerilor, care au putut fi votati, a fost stabilita avind in vedere criteriul preluarilor de pe blogul respectivului candidat. Mai explicit, cei de la care s-a preluat ceva de pe blogul lor si a fost publicat pe www.unimedia.md, sau cei care au produs cite o analiza sau comentariu pentru www.unimedia.md/ (cum ar fi Viorica Antonov sau Denis Cenusa). Eu am intels acest gest al UNIMEDIA ca pe o chestiune de recunostinta pentru cei care au contribuit la dezvoltarea acestui produs mediatic si nu ca o stabilire a unui clasament national.
Cred ca pentru un clasament national cred ca este nevoie de un concurs separat, care sa contina criterii foarte clare, echitabile si fundamentate pe domenii de interes (politic, economic, social, cultural, religios), dar si pe aspecte de piata (design, numar de vizitatori, numar de postari, coerenta, receptivitate fata de cititori etc.).

Relevanta acestei dezbateri
Personal privesc respectiva dezbatere in profunzime si nu o iau ca pe o chestiune treaca-mearga. De ce? Fiindca chiar pune bazele unei competitii. Iar, in urma unei asemenea competitii, grupurile de interese (comunitatile virtuale) se vor consolida. La fel, preferinte agregate se vor face din ce in ce mai vizibile. Una din finalitatile acestui proces se refera la constituirea viziunilor pe diverse domenii. Este vorba despre un gen de constructivism social translatat din viata virtuala in viata fizica (palpabila). Daca nu avem cum sa dezbatem real, atunci dezbatem pe cale electronica, iar cind va trebui sa actionam vom sti cum sa actionam. De exemplu, acum cind stiu ca Pavel Ciorici denota apucaturi autoritariste si total nedemocratice voi cauta sa evit posibilitatea dezvoltării vre-unui parteneriat sau o colaborare cu acesta, chiar daca in continuare ii voi vizita blogul si ii voi citi posturile. Sau, daca stiu ca Denis Cenusa are potential si necesita un sprijin colegial, inclusiv critica constuctiva, o voi face cu o deosebita placere - astfel ca in viitor sa cooperam si, in co-autorat, sa elaboram comentarii, analize, documente de politici, toate relevante procesului de europenizare si democartizare a Republicii Moldova. Iata asa se consolideaza spiritul parteneriatului si se formeaza noi abilitati, atit de necesare societatii post-industriale. Iata asa se formeaza spiritul cetateniei participative intr-o societate din ce in ce mai individualizata si virtualizata.
In realitate, relevanta sondajului realizat de UNIMEDIA se refera la valoarea sa adugata. Cred ca nici protagonistii acestui sondaj nu au anticipat dimensiunea post-sondaj si efectele acestuia.

Concluzii si urmari
Plecind de la faptul ca blogosfera din si despre Republica Moldova este inca in proces de identificare a unei proprii indetitati, de multiplicare numerica, de consolidare a pozitiilor si de captare a interesului potentialilor beneficiari, inclusiv a companiilor pentru postarea de publicitate. Daca unii privesc blogosfera autohtona in sensul limitat – hai se ne mai afirmam sa ne mai vada lumea – altii au luat-o in serios si chiar vor sa-si consolideze grupurile de interese, aflindu-se la mii de km de Republica Moldova. Fiecare blogger are o proprie motivatie si aceasta ii este alimentata de feed-back-urile cititorilor. Poate ca unii bloggeri de azi vor deveni guvernantii de miine (eu anticipez ca cel putin 4 bloggeri din lista stabilita de www.unimedia.md/ sunt si astazi in stare, adica competenti, sa devina ministri sau functionari de rang inalt pe domeniile lor de interes). In concluzie, Blogosfra noastra ofera multe perspective, unele dintre care inca nici nu sunt anticipate. Insa, mai intii de toate, insasi bloggerii trebuie sa fie mai deschisi, mai cooperanti si mai activi in promovarea ideilor si realizarilor lor. Cred ca este timpul sa ne gandim chiar si la un clasament national.

PS I Multumesc colegilor de la UNIMEDIA pentru acest exercitiu de competitie si deschiderea unui asemenea cadru de dezbatere.

PS II Multumesc celor care si-au acordat votul pentru blogul meu. Promit ca in anul 2008 voi fi mult mai activ decit in anul care pleaca.

Opsss... Președintele Voronin a declarat anul 2008 ca An al Tineretului.

2007-12-27T13:21:00.000+02:00

Cum se fac politici publice în Republica Moldova

Scriam într-o postare anterioară că săptămâna trecută mail-ul mi-a fost asaltat cu câteva mesaje, care conțineau comunicatul de presă elaborat de CNTM. Această organizaţie umbrelă, în unison cu alte organizaţii nenominalizate, solicita declararea anului 2008 ca an al tineretului. Din teorie știu, și le mai spun și studenților mei, că de la solicitare (comunicatul CNTM) și până la o decizie de politică (decretul prezidențial) este cale lungă și multă bătălie de interese politice, economice și mediatice. Ori, în cazul acesta comunicatul CNTM a fost remis pe 22 decembrie, iar pe 26 decembrie Serviciul de Presă a Preşedintelui ne comunica că decizia politică a fost luată şi decretul a fost semnat. Practic, în 2 zile lucrătoare grupurile de interese s-au bătut cât s-au bătut, s-au găsit banii necesari şi mass-media a relatat enorm de multe ştiri, prin care sa creat o necesitate publică de a institui un cadru de politici în domeniul tineret. Ori, nu a fost să fie aşa... linişte şi pace. În această logică, înseamnă că decizia politică fost luată mult mai devreme. Iar, aparatului prezidenţial îi lipsea o solicitare publică. Hopsss... şi cine să fie? Bineînţeles, o organizaţie umbrelă (organizaţie de piaţă) cu asociere externă, adică europeană. Iată cum, puterea politică uzitează de voinţa şi disponibilitatea asociativă a unor ONG-uri de tineret, pe de o parte, şi cum încalcă procedura de consultare publică, pe de altă parte.
Atenţie, problema mea nu este asupra declarării anului 2008 ca An al Tineretului, deşi acest lucru va fi în detrimentul tineretului. Problema mea este una de respectare a procedurilor de consultare politică şi publică şi de recunoaştere a organizaţiilor de piaţă în calitatea acestora de actori şi competitori egali şi nu subordonaţi ai puterii politice. Mai explicit: la un telefon a cuiva de la guvern sau de la preşedinţie, o organizaţie reprezentativă să fie manipulată. Mai mult decât atât, dacă vectorul Republicii Moldova este unul de integrare europeană, atunci pentru a respecta opţiunea instituţiilor comunitare Preşedintele Republicii Moldova putea să se declare anul 2008 ca An al Dialogului Intercultural. Asta aşa... cel puţin să fie în unison lumea europeană.
Îmi pare nespus de rău de CNTM că a devenit manivela autorităţilor guvernamentale în ceea ce priveşte răfuiala politică pe politici publice (şi ştiu de ce afirm acest lucru). Să înţeleg că persoana de la conducerea CNTM va fi răsplătită cu o funcţie guvernamentală, aia rămasă vacantă...?! Totuşi, cel mai rău lucru este că acum CNTM, fiind o organizaţie umbrelă utilizată şi compromisă de puterea politică, nu mai are nici o legitimitate să reprezinte domeniul de tineret, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european.
Şi dacă este să fie anul 2008 An al Tineretului, atunci promit că lunar voi posta pe blog analize privind involuţia domeniului de tineret şi a politicilor de tineret din Republica Moldova. Şi asta o voi face în ciuda faptului că voi fi considerat ca o persoană care denigrează imaginea externă a Republicii Moldova, nepatriot şi cetăţean indezirabil interesului politic de integrare europeană.

P.S. I Trebuie să recunosc faptul că imediat ce am primit comunicatul CNTM am schiţat un răspuns prin care să-mi exprim nedumerirea. Însă, nu l-am trimis şi nu l-am postat pe blog, aşteptând efectul acestui comunicat.

P.S. II În anii 2002 - 2003 se vorbea foarte mult de ONG-uri şi organizaţii umbrelă de tipul „GONG”. Iată-că metafora nu a dispărut din spaţiul public autohnon, ci devine chiar un indicator indispensabil pentru efectuarea analizelor şi evaluărilor de politici publice.

Despre PPCD și viitorul său parlamentar....

2007-12-26T16:54:00.000+02:00

UNIMEDIA a publicat azi un comentriu scris de Denis Cenușă. Denis, junior fiind în ale analizei politice (trebuie să recunosc ca și eu sunt în situația lui), exclude de la o posibilă coaliție la actul guvernării, după alegerile 2009, un candidat plin de istorie în spate. Este vorba despre PPCD. Asta în ipoteza în care PCRM-ul nu va fi în stare să guverneze. Cutând de ceva vreme și eu răspunsul la întrebarea cu pricină trebuie să îi spun lui Denis că eu cred că PPCD-ul va rezista și bătăliei electorale din 2009. Iar, dacă va fi și cazul, pentru a guverna se va mai alia cu PCRM-ul .
Desigur, capacitatea lui Iurie Roșca de a scoate oamenii în strada s-a epuizat. Nu mai are legitimite de a mai scoate lume in strada după acordul din 4 aprilie 2005. A, că poate dl. Roșca găsi o alta carte de bătaie, asta-i altceva. Oricum, cartea nu va fi una în opoziție tranșantă cu PCRM, ci una in „loialitate” cu acesta. PPCD va trebui sa-si asigure minimul de procente necesare intrării in Parlament. Astfel, PCRM va fi interesat să sprijine PPCD-ul în alegeri. De ce? Deoarece își va ști foarte bine partenerul. Adică cam se va ști la ce se poate aștepta PCRM de la PPCD. Pe când, PCRM nu va ști să anticipeze cu exactitate mișcările PL-ului și a PLDM-ului. La fel nici PPCD nu va fi în stare să anticipeze acest lucru. Iată de ce, PCRM-ul va face tot ceea ce poate pentru a introduce PPCD-ul în legislativul viitor. Astfel PCRM se va asigura că va putea guverna într-un anumit fel. Iar, lui Iurie Roșca i se mai satiface încă o dată dezideratul de guverna. În concluzie, este prematur să eliminăm PPCD-ul din calculul luptei electorale.
Principiul care generează o asemenea tactică ar fi: este mai bine să ai de partea ta și o grupare de opoziție aflată în proces de decădere, pe care o știi ca pe o poezie, decât pe cineva care abia acum s-a format și are capital politic în expansiune.

Despre vacanţă, despre spaţiul virtual Pruto-Nistrean şi despre participare civică

2007-12-24T15:09:00.000+02:00

În sfârşit am ieşit în vacanţă, aşa cum am numit-o a fi vacanţă creativă: mult de citit, mult de scris, mult de comentat şi de recomandat (exceptând câteva eforturi fizice de mutat mobilă prin casă şi de mers pe la marketuri). Acum, în prag de sărbători, este timp berechet şi nimeni nu are să te bată la cap cu orare, transport public şi cu ambuteiajele sale, deplasări prin ţară, luări de poziţii pe la diversele posturi de radio şi TV. Este pur şi simplu vacanţă. Eu îi spun creativa deoarece nu stai în zăpadă şi cutreieri munţi sau prin beciuri sorbind din licoarea lui Bacchus (eu sunt cu berea brună), ci în faţa a mormane de hârtii, cărţi şi fişiere electronice astfel ca să produci ceva autentic şi relevant zilelor şi problemelor noastre.
Zilele trecute m-am apucat sa fac un tur al blogurilor din şi despre Republica Moldova ca să mai vad ce mai scriu bloggerii noştri de pretutindeni, la ce mai cugetează, care sunt perspectivele europene şi ce năzbâtii s-au mai făcut prin spaţiul public Pruto-Nistrean. Multe bloguri cunoscute, aduse la zi cu tematici şi subiecte actuale, altele uitate (ca şi al meu de-altfel). Dar, surpriza, am identificat câteva bloguri noi, care m-au captat prin temele abordate şi prin modul în care autorii gândesc. Unul dintre acestea este blogul lui Petru Apostol. Are decât două postări, una dintre care chiar m-a intrigat - în sens pozitiv. Am şi lăsat un comentariu, ceea ce înseamnă ca am apreciat efortul acestui nou blogger.
Tot zilele trecute, căsuţa poştală mi-a fost invadată de un mesaj care conţinea comunicatul de presă al CNTM privind solicitarea unor organizaţii umbrelă de tineret pentru a declara anul 2008 drept an al tineretului. În privinţa acestui subiect, dar mai ales în ceea ce priveşte activitatea CNTM din ultimul an am o opinie separată şi poate că voi ieşi cu un punct de vedere individual.
Mai jos vreau să răspund la provocarea lansată de colegul nostru de breaslă, adică de breasla blogging-ului, şi anume la întrebarea: „Ce trebuie de făcut ca tinerii să participe la alegeri şi să se intereseze de politică ?”. Nu voi reda postarea colegului nostru. Explicaţie: merită de citit direct de la sursa, adică de pe blogul său. Dar, în cele de mai jos voi reda comentariul meu postat la secţiunea de comentarii din respectivul blog. Am şi un motiv pentru asta: cred că este un bun prilej de a răspunde la provocările actuale şi de a menţine subiectul pe agenda publică.

„Stii Petre, ma lovesc cu asemnea dileme aproape in fiecare zi. Fiind la
catedra, uneori si pe la TV si Radio, trebuie sa pledez pentru ceea ce afirmi tu
in aceasta postare. Dar fiind si un critic constructivist incerc sa dau
raspunsuri cit mai variate astfel ca se se ajunga la cauzalitati. Specificitatea
noastra, adica a celor din spatiul Pruto-Nistrean, este valabila si pentru alte
state post socialiste. Am intilnit aceeasi dilema si in Romania, in Ungaria, in
Polonia si in Slovacia. In acest scurt comentriu incerc sa iti dau un exemplu de
abordare explicativa (sunt multiple raspunsuri din diverse puncete de vedere:
social, economic, conflictual-generational, religios ș.a.).Aspectul de la care
pornesc eu in aceasta dilema generationala este daca cumva oferta politica si
electorala de interes tinerilor se regaseste cu adevarat pe agenda respectivului
partid politic. Undeva tin sa cred ca tinerii sunt cei mai manipulabili
electori, tocmai datorita faptului ca nu poseda experienta politica necesara
unei alegeri potrivite. Totusi, rationalitatea tinerilor se manifesta prin
apatia lor, ei simt ca sunt manipulati si se retrag din spatiul politic - optind
pentru alte preocupari generationale. Ma mira faptul ca unele partide si grupari
politice, fiind constiente de acest considerent, continua sa ii utilizeze ca pe
niste papusi, momindu-i cu participarea directa la viata politica. Deja avem un
exemplu elocvent pe care nu as dori sa il exemplific. Dar, trecind peste acest
aspect, vom constata ca unii dintre activistii din societatea civila, tineri
fiind, deja utilizeaza in viata politica propria experienta civica si
manageriala. Anume de acolo poate veni acel spirit de a da raspunsuri la
provocarile generationale prin pachete de politici si prin sporirea gradului de
participare la viata publica si politica. In aceasta privinta nu suntem deloc pe
drumul gresit, numai ca avem nevoie de ceva timp astfel ca o asemenea tendinta
se se solidifice si sa devina cu adevarat vizibila. Participarea si democratia
se invata prin exersare si nu prin transpunere si imitare. Oricum, felicitari
pentru o asemenea abordare si astept noi aparitii pe aceasta tema in spatiul
virtual.”
Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....

Avem oare nevoie de un război pentru a reforma sistemul educaţional?

2007-11-25T16:54:00.000+02:00

Ieri am asistat la lansarea cărţii „Instituţii de Învăţământ” scrisă de William K. Kummings şi publicată în versiunea tradusă în limba română la editura Comunicare.ro. Trebuie să recunosc că am avut acces la carte ceva mai devreme lansării sale şi am rămas surprins de modul în care autorul reuşeşte să realizeze o analiză comprehensivă a sistemelor educaţionale din Germania, Franţa, Anglia, SUA, Japonia şi Rusia. Lucrarea merită de citit cel puţin pentru faptul că oferă multiple răspunsuri privind paradoxul renaşterii unor sisteme educaţionale în condiţii economice de restrişte.
Ca şi la orice lansare s-a vorbit despre carte şi despre contribuţia adăugată a autorului în cadrul domeniului studiat. Totuşi, lansarea a fost remarcabilă printr-un detaliu, care a devenit şi fundalul prezentării lucrării. Provocarea a fost lansată chiar la deschiderea evenimentului şi este vorba de considerentul precum că dacă vrem ca sistemul autohton de învăţământ să se reformeze astfel ca acesta să devină competitiv pe arena globală şi europeană, atunci este nevoie de un război. Pesemne că în acest sens războiul este impropriu spus: este vorba despre un impuls remarcabil prin care sistemul educaţional poate fi reformat în vederea înscrierii acestuia în contextul competitivităţii europene şi globale.
În cazul cărţii lui Kummings, războiul este unul dintre motivele dezvoltării accentuate a învăţământului din Japonia, Rusia (URSS) şi Germania în perioada postbelică. Totuşi, cel mai spectaculos salt l-a înregistrat Japonia. Aceasta şi-a reformat instituţiile de învăţământ astfel încât la scurt timp după dezastrul războiului şi-a putut reveni şi chiar a avut posibilitatea să devină una dintre ţările fruntaşe la nivel mondial. Complementar, celor enunţate de autor, spaţiul european cunoaşte cazul enigmatic al Irlandei, stat numit metaforic şi „green tiger”.
În contextul spaţiului autohton (România şi Republica Moldova) este de remarcat faptul că sistemul de învăţământ reprezintă o continuitate a sistemului sovietic. Desigur, acest considerent este observabil mai ales în cazul Republicii Moldova. Dacă este să privim în profunzime, vom observa că Federaţia Rusă a renunţat la valenţele trecutului socialist şi îşi reformează sistemul educaţional conform unor deziderate specifice economiei de piaţă – adaptate la necesităţile ideologice interne. Pe de altă parte, România a devenit parte componentă a UE, iar sistemul educaţional încă nu răspunde necesităţilor economice şi sociale adecvate benchmark-urilor stabilite prin Agenda Lisabona sau prin alte documente şi acte programatorii de nivel comunitar.
În ceea ce priveşte Republica Moldova, observarea pertinentă este de tipul căutării trecutului pierdut. Prin alte cuvinte, nu este un progres, ci un regres. Procesul Bologna a devenit subiect de campanie electorală şi nu unul de reformă profundă a sistemului educaţional. Mai departe de declaraţii de intenţii şi câteva acţiuni de imagine publică reforma a stagnat, iar contrareforma s-a accelerat.
De aceea, metafora revoluţionării sistemului educaţional prin război mi s-a părut a fi adecvată situaţiei Republicii Moldova. Este cert faptul că nu am în vedere războiul interstatal (Doamne fereşte de aşa ceva!), dar consider că trebuie să fie un război de viziune socială şi economică privind viitorul educaţional a Republicii Moldova. Un asemenea război trebuie purtat între comunitatea politicienilor puterii politice şi comunitatea de politici publice din domeniul educaţional. Este vorba de un război care să relanseze dezbaterea publică privind reformarea sistemului educaţional şi reabilitarea instituţiilor educaţionale în contextul de relaţionare activă cu UE în domeniul educaţional şi de cercetare. În concluzie, războiul vizionar abia începe!

P.S. Dacă este să mă refer la contribuţia personală, atunci pot spune că aceasta se înscrie în contribuţia remarcabilă a comunităţii independente de politici publice, oponente actualei puteri politice. În acest sens, la sfârşitul săptămânii, pe 30 noiembrie 2007, voi lansa la Chişinău documentul analitic „Politica educaţională la doi ani de implementare a PAUERM: un nou impuls pentru perioada 2008 - 2011”. Detalii despre eveniment pot fi vizualizate accesând site-ul Centrului Analitic Independent EXPERT-GRUP.

Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....

Vasile Tarlev în căutarea împăcării cu societatea civilă

2007-11-11T21:37:00.000+02:00

Pe la începutul lunii octombrie citeam o ştire precum că dl. Vasile Tarlev critica acerb produsele societăţii civile în ceea ce priveşte monitorizarea îndeplinirii Planului de Acţiuni Uniunea Europeană - Republica Moldova. D-lui le numea a fi dezinformatoare şi cu rea voinţă asupra integrării europene a Republicii Moldova, adică strică imaginea ţării. Nu mă impresiona faptul că premierul dispreţuieşte puncte de vedere, care-i pot fi de folos în guvernarea statului, dacă ştie să le utilizeze eficace. Chiar discutaserăm în acele zile cu câţiva colegi aceste considerente lansate în spaţiul public. M-a mirat însă faptul că enunţurile critice erau pe alocuri eronate şi chiar dădeau de înţeles că vor exista şi consecinţe (îmi dau seama ca de-acele neplăcute). Mi-am mai dat seama că şeful guvernului nu ştie realitatea cotidiană şi instituţională a propriei instituţii pe care o prezidează şi chiar nici nu doreşte să o ştie. Dar cel mai important fapt pe care l-am conştientizat este că dl. Vasile Tarlev nici nu-şi dă seama cum se face apropierea dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, ori cum se produce europenizarea în contextul actual. Ca să-şi dea seama de acest aspect cam toţi funcţionarii, de la mic la mare, ar trebui să plece pentru vre-o doi ani la studii în şcolile europene de nişă.
Atacul furibund asupra autorilor produselor analitice elaborate şi dezbătute de comunitatea de politici publice devenea deja înscrisă în tendinţele actuale ale guvernării halucinante. Credeam că vor mai urma astfel de triluri. Dar, surpriză! Zilele trecute d-l Tarlev a revenit asupra consideraţiilor sale şi a recomandat unor instituţii guvernamentale să analizeze atent consideraţiile experţilor „independenţi” asupra politicilor ce ţin de apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
Poate fi acesta oare un semn de împăcare? Nu cred!!! Cred însă că dl. Tarlev este presat de către anumite instituţii comunitare să-şi revadă poziţia astfel încât să nu creeze disonanţe interne asupra faptelor raportate. Într-adevăr, se constată o discrepanţă profundă între ceea ce declară Guvernul şi ceea ce declară comunitatea de politici publice din sfera nonguvernamentală. De exemplu, ceea ce declară Guvernul în documentele sale de raportare ar însemna că Republica Moldova deja trebuie să fie un stat asociat UE. Iar, ceea ce declară comunitatea de politici publice reprezintă că Republica Moldova cam deviază de la obiectivul său strategic, chiar dacă în unele domenii sunt înregistrate progrese considerabile. Ori, în afara Republicii Moldova acest lucru cam bate serios la ochi. Devine evident faptul că cineva dintre părţi minte. Premierul Tarlev recunoaşte că multe din aceste analize ajung în birourile de lucru ale Comisiei Europene sau ale Parlamentului European. Iar consecinţele negative nu le suportă comunitatea de politici publice, însă tocmai instituţia executivă.
Într-o asemenea manieră, consider că Vasile Tarlev nu cheamă ca funcţionarii din instituţiile guvernamentale să utilizeze produsele unor experţi din comunitatea de politici publice din sfera nonguvernamentală astfel ca să se bifeze criteriul de reprezentativitate, de cooperare şi consultare. Este cert că şeful cabinetului îndeamnă ca funcţionarii să-şi dea seama de argumentele şi ipotezele de lucru ale experţilor, astfel ca unele dintre acestea să fie preluate de discursul guvernamental. Astfel, va fi utilizată forma nu şi fondul consideraţiilor analitice. De ce forma nu şi fondul? Deoarece până la acest moment instituţiile guvernamentale nu au acceptat să coopereze cu societatea civilă. Totul a fost de o manieră de vitrină. Astfel, instituţiile guvernamentale şi-au creat o proprie viziune unilaterală a procesului de europenizare. Deja sunt vizibile efectele ce imprimă consideraţia că se deviază considerabil de la strategia de integrare europeană. În acest fel, pe ultima sută de metri, vor fi preluate doar acele consideraţii care vor fi în concordanţă cu politicile guvernamentale. Prin urmare, respectivele aspecte vor fi decupate dintr-un cadru logic coerent al aspectelor ce ţin de europenizarea spaţiului public. Iată cum guvernanţii vor deturna o serie de recomandări de politici efectuate de experţii din societatea civilă.
Nu vreau să deschid „cutia Pandorei” privind cooperarea instituţiilor guvernamentale cu societatea civilă (acest lucru l-a făcut recent Nicu Popescu în postarea de pe blogul său). Însă, vreau să subliniez faptul că implementarea PAUERM nu este doar o datorie guvernamentală, dar şi una a cetăţenilor simpli, care poate vor să devină în curând şi cetăţeni europeni. Societatea civilă îi angrenează pe cetăţenii activi în multiple şi variate forme de asociere. Asta nu înseamnă că cetăţenii trebuie să fie manipulaţi de dogma guvernamentală, dar să fie călăuziţi şi de vocea societăţii civile. La fel ca şi instituţiile guvernamentale centrale şi locale, instituţiile şi structurile societăţii civile posedă roluri şi responsabilităţi complementare şi nu războinice. De aceea, orice manevră guvernamentală împotriva societăţii civile se soldează în timp cu un profund eşec al guvernării, chiar şi cu sprijinul acordat de acele structuri de tip gonguri. Iată de ce nevroza premierului cauzează halucinaţii împăciuitoare în stilul heirupismului politic. În acest fel, experţii constată şi recomandă, iar guvernul singur îşi strică imaginea prin halucinaţiile sale declarative şi faptele care contrazic strategiile integraţioniste.
Apropo, oare câte teme de interes european se discută în spaţiul public autohton??? Dl-le Tarlev, aţi generat oare vre-o asemenea temă cu relevanţă asupra Republicii Moldova?
Apropo secund, mai sunt încă 5 zile până la termenul limită de îndeplinire a PAUERM – termen stabilit însăşi de Vasile Tarlev

Sursa pozei