MunteanUK

UK’s motor vanity fair (4) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

2008-07-07T03:25:00.000-07:00

Just trivial to some, interesting to a few, indifferent to most of my readers – this is how I perceive the reaction of my readership to this series. However, I will go on with it, at least to prove that I’ve really been to the UK :) for quite some time, and that I am also able to observe (every now and then, for someone with his head in the clouds like me :) some aspects of this passing world, no matter how much I try to keep my heart lifted into the only real world.

I thought this ‘motor folly’ that so many people of today suffer from is a good topic of debate, but until I get relevant comments on this issue (I only received one e-mail making scarce references to my series), I can only move on in the usual way – to post as many pictures as I can, and write as few words as I can, so that I won’t write too many stupid things…

So, here are other cars that the Brits seem to love – Alfa Romeo spyders. UK motorists are fussy, and have always been spoilt by manufacturers, consequently Alfa Romeo had to come up with limited editions for the UK market like many of its competitors. Again, the price range seems affordable (from £ 25,500 to £ 31,000) but are these ‘motor idols’ really worth it?!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Ortodoxia în Scoţia (4) [Orthodoxy in Scotland]

2008-06-30T11:47:00.000-07:00

De câteva zile, trăiesc cu vorbele Sf. Episcop Nicolae Velimirovici, în sensul că mai tot ce citesc în cartea lui – Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi – are aplicabilitate practică în viaţa mea – imediat, aici şi acum, ceea ce numai cineva din viaţa Bisericii ar putea pricepe cum se poate întâmpla. Nădăjduiesc că între puţinii mei cititori va fi fiind măcar cineva care să ştie că aşa se naşte o poveste de dragoste duhovnicească, atunci când te apropie Duhul Sfânt de un anumit om cu viaţă sfântă, de care părintele meu ştie şi nu doar că nu are de ce să fie gelos :), dar socot că se bucură.

Probabil că majoritatea cititorilor mei laici vor strâmba din nas vizavi de încă o ciudăţenie de-a mea, aşa că să trec mai repede la legătura dintre acest cuvios episcop şi... maginifica Scoţie. Ei bine, Sf. Nicolae Velimirovici (doctorand la Oxford), scrie despre lucruri dintr-o Scoţie creştină, pe care, cât se poate de sincer, eu mărturisesc că nu le-am văzut:

„Cine a călătorit prin Scoţia a putut vedea table din lemn puse pe ogoare, şi lângă drumuri, şi deasupra caselor, şi deasupra pătulelor. Pe aceste table sunt scrise mare citate din Sfânta Scriptură. Pe o tablă, de exemplu, citeşti cuvintele acestea: Doamne, Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, păzeşte-mă de cei ce mă prigonesc; pe alta: Domnul este păstorul meu, nimic nu-mi va lipsi; pe alta: Al Domnului este pământul şi plinirea lui; pe alta: Ochii mei pururea spre Domnul; pe alta: Domnul e lumina mea şi mântuirea mea, de cine mă voi teme? pe alta: Dumnezeu dragoste este, şi cel ce petrece întru dragoste întru Dumnezeu petrece, şi Dumnezeu întru dânsul; pe alta: Bucuraţi-vă totdeauna. Rugaţi-vă lui Dumnezeu neîncetat. Pentru toate mulţumiţi.”

Astfel va mai fi fost încă Scoţia în primele decenii ale secolului trecut, pe vremea când Episcopul Nicolae scria acestea. Când am străbătut-o eu, n-am mai vazut aşa ceva, însă recunosc că se prea poate să fie din pricina rapidităţii cu care am vizitat atâtea locuri. Totuşi, din cele ce am văzut, aş putea să povestesc cam care este atmosfera spirituală în care oamenii descoperă şi încearcă să trăiască Ortodoxia. În primul rând, aşa cum se vede în imaginile de faţă, Scoţia este plină de ruine de mari catedrale, abaţii şi alte aşezări mănăstireşti şi, în linii mari, oferă imaginea dezolantă a unui ţinut în care creştinismul... a murit. Adesea mă întreb de nu cumva scoţianul de rând se simte, trecând pe lângă aceste ruine, tot atâta de mişcat de ele precum se simte beduinul din Egipt pe lângă piramide...

Majoritatea acestor clădiri au fost construite după ce Apusul s-a rupt de Ortodoxie, în 1054, de către celebri meşteri (masons), probabil precursorii a ceea ce aveau să devină masonii, că doar şi dintre aceştia unii se revendică a fi de rit scoţian. Nu ştiu şi nici nu mă interesează detalii palpitante despre antihriştii aceştia – ceea ce vreau să spun este că, încă de când erau înălţate aceste catedrale, nu mai era duh creştin în înălţarea lor, ci acelaşi duh al meşterilor ce au ridicat Turnul lui Babel. Adică a ajunge dincolo, la Dumnezeu, oricum, după mintea atâtor şi atâtor înţelepţi (?!), dar numai nu şi pe singura cale posibilă – prin Unica Biserică a Lui.

Iar în oraşe, multe asemenea lăcaşuri n-au ajuns încă ruine, dar ele s-au mai reformat o dată după vremurile tulburi ale Reformei Scoţiene (după ce, şi atunci, ca pe vremea bolşevicilor, fuseseră transformate în grajduri şi depozite pentru o vreme). În multe locuri din Scoţia, “mă duc la biserică” a ajuns să însemne “dau o raită pe la crâşmă”, căci ceea ce am văzut în Catedrala din Edinburgh dă tonul unei triste realităţi – cam peste tot pe aici, ce nu-i biserică dărâmată este biserică reînchinată zeilor zilelor noastre: alcoolul, distracţia, amuzamentul, simţitul bine, ieşitul în oraş, pierderea vremii...

Apoi, pentru mulţi dintre aceşti seculari britanici, creştinismul se reduce la o aberantă separare între catolici şi protestanţi. Nimeni n-ar şti să-ţi spună “care-i treaba cu Iisus Hristos”, dar mulţi ar putea să-ţi spună, chiar şi în această societate corectă politic (unde, chipurile, nu-i frumos să arăţi cu degetul, să discriminezi, blah-blah...), zeci de motive pentru care un protestant sau un catolic nu este un om de încredere. Nu-i vorbă, la nivel de relaţii sociale, la ras câteva beri, toată lumea este prietenă cu toată lumea, însă mai există încă în întreaga UK (şi cu precădere în Glasgow, dacă tot mă refer acum la Scoţia) aversiunea latentă faţă de cel de altă confesiune (eretice amândouă, să nu creadă cineva că iau partea vreuneia!). Astfel, estimez că mai devreme vom putea vedea ales un premier sau primar inversionist în UK decât unul catolic... sau poate musulman, când diferenţele confesionale între foşti creştini (cum să le zic altfel?!) se vor şterge de tot, iar urmaşii lui Mahomed vor fi jumătatea de religioşi, într-o ţară cu cealaltă jumătate de nereligioşi.

Şi chiar dacă diferenţele acestea sunt într-un proces de estompare rapidă, căci tot britanicul tinde către aceeaşi religie planetară (consumerismul), iar mulţi nu mai fac nici măcar vreo pseudoceremonie religioasă la căsătorie, încă tot ai putea să o superi rău pe bunica, dacă tu, catolic fiind (chiar şi unul care să nu fi călcat vreodată printr-un lăcaş de-al lor) n-ai putut să-ţi găseşti altă nevastă decât o protestantă.

Ei bine, în aceste condiţii, câţiva oameni din Scoţia au găsit Ortodoxia, unii apropriindu-se de credinţă tot cam lumeşte (cum facem şi atâţia în România, nu? :(, pândiţi şi ei de riscurile creştinismului secularizat, cosmetizat, adaptat lumii de azi (care, potrivit viziunii papistăşeşti, este doar un efort de îmbunătăţire morală, activism social etc). Dar alţii trăiesc mai frumos decât mulţi fraţi de credinţă din România. Este o microimagine a întregii Lumi Ortodoxe această Ortodoxie scoţiană... Puţini mai ţin calea cea strâmtă, ceilalţi – pe cea largă, însă la biserica din Edinburgh, poate doar pentru că este o comunitate mică, ai impresia că ar fi mai mulţi din prima categorie. Domnul doar poate şti care sunt sfinţii Săi printre noi, dar noi, caprele, să ne minunăm de oile dimprejur, cum mi-a părut că erau fraţii din Edinburgh.

În ţara asta secularizată nu te poate aduce nicio obişnuinţă culturală, nicio tradiţie de familie, nicio inerţie la Sfânta Liturghie. Într-adevăr, vin destui şi doar ca să vorbească unor oameni de aceeşi limbă, dar aceştia apar sporadic şi – minune! – uneori găsesc adevăratul motiv de a merge la biserică, pentru Mântuitorul Iisus Hristos. Totuşi , cred că de-abia unul din 10-20 de rezidenţi în Scoţia care au Botezul Ortodox (români, ruşi, bulgari, greci etc) este un credincios practicant. Cam ca peste tot în lume, nu? Încetul cu încetul, scădem sub numărul de la care în jos Avraam n-a mai cutezat să-l roage pe Dumnezeu pentru salvarea Sodomei. Dar nu te teme, turmă mică, risipită prin Scoţia sau prin staule cândva sigure în care deja au intrat lupi răpitori (cine are urechi de auzit, să înţeleagă!), căci Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia...

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Grave and unpleasant readings / [RO] Lecturi grave şi neplăcute (3)

2008-06-25T09:10:00.000-07:00

[EN] Few things are more unpleasant for such a romantic like I am than seeing how the consumerist society of today promises love as it promises anything else: cars, holidays, jobs and careers, delights of whatever kind, happiness (?!)… Everything can be sold and bought, although nothing is as priceless as a human soul and the love between one man and one woman. [RO] Puţine lucruri sunt mai neplăcute pentru aşa un romantic ca mine decât să vadă cum societatea consumeristă de astăzi promite dragostea cum promite orice altceva: maşini, vacanţe, slujbe şi cariere, desfătări de orice fel, fericire (?!)... Orice poate fi vândut şi cumpărat, deşi nimic nu este mai nepreţuit ca un suflet omenesc şi dragostea dintre un bărbat şi o femeie.

[EN] It’s so stupid how they promise (on a double decker bus!) to find your love in six months. When anyone can find love only in the Lord – both His love, and the love of a husband or wife. Even the heretics or irreligious who are in love (therefore I’m not refering to those who just follow sexual impulses) , are in love by God’s mercy. [RO] Este aşa stupid cum promit ei (pe un autobuz supraetajat!) să-ţi găsească dragostea în şase luni. Când oricine poate găsi dragostea doar în Domnul – deopotrivă dragostea Lui şi a soţului sau soţiei. Chiar şi ereticii şi nereligioşii care sunt îndrăgostiţi (aşadar nu mă refer la cei care doar îşi urmează impulsurile sexuale), de la Dumnezeu sunt îndrăgostiţi.

[EN] Unfortunately, this UK seems close to the moment when the always political correct Big Brother will forbid love itself, while making sexual relations freer and freer… [RO] Din păcate, această UK pare foarte aproape de momentul când întotdeauna corectul politic Big Brother va interzice dragostea însăşi, în timp ce va face relaţiile sexuale mai libere şi mai libere…

[EN] Here are some other texts that most of my past and current friends would not care to read, others wouldn’t understand anything, even though they gave it a try… But if at least one soul coming across my blog will be frightened enough of these unpleasant readings to take any life-changing decision, that’s only for the Lord to know. [RO] Iată alte texte de care celor mai mulţi dintre foştii şi actualii mei prieteni nu le va păsa să le citească, alţii nu vor înţelege nimic, chiar dacă vor încerca… Dar dacă cel puţin un suflet care va da peste blogul meu va fi înspăimântat destul de aceste lecturi neplăcute, încât să ia o decizie de schimbare a vieţii, aceasta numai Domnul o poate şti.

[EN] The proposed readings / [RO] Lecturile propuse:
1) [RO] Despre bieţii copii din UK, care primesc anticoncepţinale în şcoli de la 11 ani, fără ştirea părinţilor – aici.
2) [EN] A bright student’s death after a supposed ‘safe’ chemical abortion went wrong – here.
3) [RO] O descriere (înfiorătoare pentru cine are de urechi să audă şi ochi duhovniceşti să vadă!) a societăţii avorţioniste de azi, care conţine o idee de care eu aproape că nu mai îndoieli că aşa va fi, anume că generaţia celor născuţi în pântecele unde au fost avortaţi frăţiorii lor va fi cea care va legaliza eutanasia – aici.
4) [EN] An outcry of anger against this so-called ‘sexual education’ in the UK, which actually abuses the pure minds of children, instead of ‘enlightening them’ – here.
5) [RO] Despre încercările Consiliului Europei de a impune o recunoaştere de-a lungul întregii Europe a dreptului la avort – aici.
6) [EN] About Council of Europe’s attempts to impose a Europe-wide recognition of the right to abortion – here.
7) [RO] Absolut tot răul de pe lume (încălzirea globală, dezastrele naturale, războiale şi ura dintre oameni etc) pornesc de la răspândirea desfrânării şi avorturilor, dar şi de la nepăsarea noastră faţă de acestea (pentru cine mă tot întreabă ‘‘da’ ce, nu-s rele mai mari pe lume?’’) – aici.
8) [EN] Other sad facts about the UK, once a ‘most civilised’ country: a ‘mother’ who confessed to having allowed her 11-year old daughter to have sex with her boyfriend, while she was peacefully taking a nap in the other room – here; and another true mother criticizing the ‘morallly bankrupt’ sexual education in the UK – here.
9) [RO] Probabil că deloc întâmplător, prin dezbaterea asupra unui avort din motive umanitare (?!) deschisă zilele acestea în România, se doreşte o liberalizare şi mai şi a legislaţiei privind uciderea de prunci din această tristă ţară – aici.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (4) [Despre transportul în comun în UK]

2008-06-22T09:35:00.000-07:00

Anything that has to do with the Global Warming hysteria can bring lots of money to a smart investor in the UK, and not only through public funding, but though fooling people that they are saving the planet (?!), while buying your products or services. However, any such idea used to improve public transport is worth being cheered, this being the case with the above bus which runs on used cooking oil.

Not that a few gallons of cooking oil burnt instead of diesel could make such a big difference in keeping the atmosphere clean, but anything that takes cars off streets seems a good thing to me. For this purpose, even using the Global Warming Scarecrow seems justified enough. And, of course, that the interiour of this company’s vehicles looks and feels better than that of Videanu’s awful Citaro buses (for sheer lies about their qualities – click here, for the truth about them – click here), as I bet few Brits would be that keen on saving the planet, if they travelled by bus in Bucharest :(

I don’t know how exactly they do it, but the bus runs as smoothly as possible (there’s no need for high speeds in a city), and it simply doesn’t leave any smell behind. McDonalds cooking oil stinks, but this bus doesn’t.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] Not worth trying in the UK / [RO] Nu merită încercat în UK (5)

2008-06-20T04:19:00.000-07:00

[EN] Not only in the UK (where I put this on my tongue) , but I find the above delicatessen (?!) not worth trying anywhere in the world. As far as I was told, it isn’t even a British speciality (originally, it’ probably a French fault :), and not even awfully tasting. [RO] Nu numai în UK (unde am pus asta pe limbă), dar găsesc delicatesa (?!) de mai sus a nu merita încercată nicăieri în lume. Din câte mi s-a spus, nu este nici măcar o specialitate britanică (la origine, este probabil vina francezilor :) şi nici măcar nu are un gust groaznic.

[EN] It tastes both as onion, and something sweet (red onion has its share of sweetness, doesn’t it?) – however, it just doesn’t seem to fit in the food preferences of someone from Romania, where we simly don’t have onion for desert… uh… nor marmalade as appetizer. [RO] Are gust deopotrivă de ceapă şi ceva dulce (ceapa roşie are partea ei de dulceaţă, nu-i aşa?) – totuşi, nu pare să se potrivească preferinţelor culinare ale cuiva din România, unde pur şi simplu nu mâncăm ceapă la desert... câh... nici marmeladă ca aperitiv.

[EN] What amazed me is that this speciality could be found in a rather regular canteen, from the point of view of the menu, and also weird :) from other perspectives – the Café in the Crypt that I wrote about here. The lady at the counter even allowed me just to taste a bit, although I warned her that I probably won’t buy a gram of this marmelade. [RO] Ceea ce m-a uimit pe mine a fost că această specialitate se poate găsi într-o cantină mai degrabă obişnuită, din punctul de vedere al meniului, dar şi ciudată din alte perspective – Café in the Crypt despre care am scris aici. Doamna de la tejghea m-a lăsat chiar să gust un pic, deşi o avertizasem că probabil nu voi cumpăra niciun gram din această marmeladă.

[EN] As I said, it wasn’t completely distasteful – it’s just something that fussy I (?!) couldn’t eat, therefore I wouldn’t recommend anyone else trying it – but well, the world is full of reckless people who shouldn’t feel somehow bound by my piece of advice… [RO] Cum am spus, n-a fost complet dezgustătoare – doar ceva ce mofturosul de mine (?!) n-am putut să mănânc, astfel că nu recomand nimănui – dar, mă rog, lumea este plină de oameni nesăbuiţi, care n-ar trebui să se simtă cumva legaţi de sfatul meu...

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Femeile în UK (9) [Women in the UK]

2008-06-17T08:03:00.000-07:00

Cine sunt mici (excepţie – foto stânga jos, cam baschetbalistă pentru naţia respectivă!), cu părul întodeauna cât mai negru, chicotesc mereu, poartă cel puţin un aparat foto de gât, umblă de obicei două câte două, le găseşti peste tot prin lumea largă, başca nu fac nazuri dacă le ceri să se lase fotografiate? Evident – ori japoneze (foto sus), ori chinezoaice :)

Bine, bine, ar putea obiecta cititorii mei (cum am şi fost apostrofat recent de cineva), de ce vorbeşti despre femei din UK şi dai poze cu fete de toate naţionalităţile şi numai când şi când cu britanice? Păi, din vreo două motive:
1) unul teoretic – pentru că, efectiv ţara aceasta tinde să devină un amalgam de naţionalităţi şi tocmai de aceea mi-am intitulat serialul ‘Femeile în UK’ (nu doar ‘Femeile britanice’ sau cam aşa ceva)
2) unul pragmatic – britanicele sadea şi în special acelea pe care le vreau eu fotografiate (nu de tip Essex girl, să se lase uşor – chiar şi la altceva... – că d’alea nu mă interesează!) se lasă greu de tot pozate, oricât de simpatice ar fi altfel şi deloc sfioase de conversaţii, chiar şi cu străinii photoholici :)

Şi mi s-a părut relevant în legătură mai ales cu cele două japoneze (am şi o poză mai luminoasă, dar am zis că-i superb decorul) în trecere prin UK? Că reprezintă, poate fără să ştie, un trist prototip al femeii între 22-30 de ani din ziua de azi – acelea care îşi iau câte un an sabatic (sabbatical/gap year), doar cu scop să se plimbe, să vadă, să experimenteze, să uite de sine, să amâne pe cât de mult posibil intrarea în rutina societăţii consumeriste de care cele mai multe se tem că oricum nu au cum să scape. Nu este absolut nimic rău în a-ţi lua un an liber, ci răul constă că este doar o amăgire...

Potrivit unei triste realităţi statistice, foarte puţine vor avea parte de căsătorii fericite până la bătrâneţe, fără să scape de cel puţin un divorţ. Cam la fel de puţine vor scăpa şi de a se trezi, măcar o dată în viaţă, înşelate de soţi ori să-şi fi înşelat alesul. Şi mai puţine vor putea scăpa de nevoia unui serviciu care le va priva de anii când copiii lor vor avea cea mai mare nevoie de ele. Şi mai puţine vor scăpa de a se transforma în ucigaşe de prunci, fie prin avort (corect politic aproape peste tot în lume) sau anticoncepţionale (un medicament oarecare zice-se, de către mafia farmaceutică mondială ce nu vrea a le recunoaşte caracterul avortiv sau de către ştiinţa lumii de azi, care nu recunoaşte caracterul de fiinţă mănunchiurilor de celule, fie ele şi de câteva secunde zămislite!). Poate că este discutabil cât va fi o ucidere cu sau fără ştiinţă, dar în mod clar va fi cu voie – cu voia de a se bucura de ceea ce societatea de azi le-a spus că înseamnă libertatea. Doar bietele chinezoiace vor fi ucigaşe, pentru că aşa impune legea.

Groaznic de tristă mi se pare viaţa femeilor de azi, iar în UK încă şi mai şi decât în alte locuri din lume... Aparent (potrivit înţelepciunii strâmbe a lumii de azi), niciodată nu a fost mai liberă femeia de tirania bărbatului! În realitate (dar asta numai pentru cine vrea să judece drept!), niciodată nu a fost sclavia ei mai cumplită! Falsa libertate de tirania unui bărbat (promisă de legislaţia ce simplifică divorţul şi sancţionează violul între soţi – prevederi foarte bune în esenţă) ascunde sclavia faţă de mai mulţi – nu doar de cei care te-au avut, dar şi de (sute? mii?), care doar te-au privit... căci aşa eşti învăţată că trebuie să intri în rândul lumii, cu hainele care le impun alţii (moda), cu chipul pe care îl vor alţii (industria cosmetică şi chirugiei estetice), cu sufletul murdar, pentru că aşa vor alţii (toţi cei care zic răului – bine, întunericului – lumină, nopţii – zi, care ţi-au băgat pe gât aşa-zisa educaţie sexuală până şi la grădiniţă).

Atâtea femei (precum aceste două japoneze care de nouă luni se plimbau prin lume, cam ca mine – aici cam râde ruptu’ de cârpit :), doar că eu nu scriu nimic de râs, ci de plâns) fug instinctual de această cumplită lume de mâine în care vor sfârşi prin a se integra: idolul de luni până vineri numit carieră, plictiseala de sâmbătă unde se înghesuieşte spuza de viaţă socială, prostdispoziţia de duminică (în ceea ce ar trebui, de la Hristos încoace, să fie cea mai frumoasă zi a săptămânii!)...

Este frumos să te pozezi cu The UK Parliament în spate, dar este numai o amăgire, ce nu ţine decât o clipă – oare câte dintre femeile acestea vor scăpa de a-şi umple cu baloane de săpun atragător colorate golul interior pe care numai Duhul Sfânt îl poate plini? Oare câte or mai putea înţelege că s-au născut pe lume pentru a fi sfinte şi că o mamă din orice amărâtă de ţară africană, cu o duzină de copii ucişi de foamete şi boli este mai fericită, prin împlinirea menirii ei, decât toate ‘zeiţele zilei’ de pe coperţi de revistă?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Din viaţa studenţească (5) [Student life]

2008-06-11T06:30:00.000-07:00

Pentru că în Bucureşti mai pâlpâie încă o aiuritoare campanie electorală (mai adineauri îl numeam rechinul ăla imobiliar tocmai pe candidatul care îl califica astfel pe rivalul său – ca să vezi cum cine sapă groapa altuia… :), uite un pic cum este cu programele electorale ale candidaţilor la funcţiile studenţeşti din USSU.

O grămadă de promisiuni generoase, aproape deloc despre cum anume ar putea fi duse la îndeplinire, folosirea aceloraşi clişee ale societăţii consumeriste (tu meriţi, ţie ţi se cuvine, dreptul tău etc) şi uite aşa începe o carieră politică… Am vrut să mă interesez mai în detaliu despre cum stă treaba la această universitate (renumită ca liberală în cândva conservatoarea – că acum chiar nu mai este! – UK), dar mi-a sărit uşor cheful, pentru că mi s-a părut că toţi vin cu o avalanşă de mesaje prefabricate.

Singura problemă administrativă serioasă (alimentaţia în campus) era de toţi invocată, dar n-am văzut “nicio soluţie, nu discuţie”, cum se laudă unii că ar avea pentru Bucureşti. În rest, ori aceleaşi obiective populiste – aşa cum în România unul ar promite pensii mai mari, aici se promite mai multă distracţie, ori aceleaşi subiecte care, din moment ce a zis Big Brother că sunt importante, desigur că trebuie băgate în seamă – protecţia mediu, antirasism, libertate pentru toate orientările etc.

Poate sunt eu un sceptic absolut, dar mie diferenţa dintre agenda acestor candidaţi la funcţiile din USSU şi cele ale diferitelor ligi si asociaţii de la Universitatea din Bucureşti nu mi s-a părut semnificativă. Mai degrabă m-aş ralia la ideea că politica îmbătrâneşte oamenii a unui confrate dintr-ale blogging-ului, cu următorul amendament – nu politica (o noţiune goală de coţinut până la urmă, oricât o umflă societatea modernă cu pompa!), ci PĂCATUL (iată un concept plin de înţeles, în mod absurd golit de sens în zilele noastre!) ÎMBĂTRÂNEŞTE OAMENII.

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

UK’s motor vanity fair (3) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

2008-06-09T08:09:00.000-07:00

If there’s one thing that the Brits couldn’t possibly hate about the Germans, well, that would be a German automobile. Before I’m going to disclose to you (in a future episode) which brand really left me speechless due to its overwhelming presence on Edinburgh’s streets (anyone feel free to take a guess! :), here’s another car that the Brits like, but it seemed to me that not to the extent the Beetle is adored in other parts of the world.

Indeed, there’s at least one British fan club of this new VW Beetle, however, I didn’t see as many cars like these as in Bucharest, for instance. Is is because these people have their own Mini Cooper/One as a rival symbol to the Beetle? Are there other reasons? Am I completely wrong, and, in reality, there are enough new Beetles relative to the size of the UK car market, therefore my unqualified opinion is incorrect? I really don’t know.

Although I feel that my comments are utterly pointless in accompanying this series which is more about images than about words, I can’t help making at least another one. There is no doubt that the Beetle is a beautiful car, and blesssed are those who like it for what it is – a useful object –, and nothing else! On the other hand, I don’t think car clubs are necessarily something bad, as I believe most of them are about friendship between human beings, not about worshiping ‘motor idols.’

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/ Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Chestii d-astea, numai la britanici (14) [Things like these, only at the Brits]

2008-06-06T09:46:00.000-07:00

Cu tot riscul ca cititorii mei să dobândească aceeaşi curiozitate precum un coleg de Chevening Fellowship, nu mă pot abţine să nu postez cam tot ce am găsit demn de fotografit înafara şi înăuntrul toaletelor din UK. “Eşti un excrementalist?”, am fost întrebat, pentru că, în ultimele luni, eu până şi acolo m-am învăţat să-mi iau camera foto. Nu, nu cred că sunt (dacă definiţia termenului s-o referi la ceva naşpa, cum bănuiesc eu :), însă mi se pare că, pentru a măsura gradul de civilizaţie al unei societăţi, toaletele, băile, spălătoriile etc sunt un foarte bun indicator.

Prin umare, un exemplu bun de urmat din UK mi s-a părut această toaletă din St. Andrew’s Square (Edinburgh), cu instrucţiunile inscripţionate şi în alfabetul Braille, pentru ca şi nevăzătorii să poată folosi acest serviciu public. Intrarea face 20 pence, dar bănuiesc că – cel puţin după cum arată pe dinafară – face toţi banii, faţă de condiţiile nu prea grozave la care m-am referit cu alt prilej. Oricum, acesta este unul dintre puţinele aspecte pozitive ale corectitudinii politice duse la extrem în UK – faptul că şi persoanele dezavantajate pot avea o viaţă socială, un subiect despre care neapărat ar trebui să mai scriu.

Dreptul la o toaletă decentă mi se pare a fi cu adevărat un drept al omului, care ar trebui să aibă prioritate faţă de alte aberaţii asimilate unor drepturi. Nu vreau să zic că toate-s grozave în UK din acest punct de vedere, căci iată cum se plâng tocmai britanicii de ce anume s-ar putea mai bine (aici sau aici). Însă faptul că Big Brother, care se ocupă de atâtea tâmpenii, se gândeşte şi la acest aspect, merită menţionat drept un lucru bun. Cât despre faptul că aici sau aici poţi trimite un SMS, pentru ca apoi să ţi se indice unde poţi găsi cel mai aproape de coordonatele date o toaletă publică, ce să mai zic? Cu totul altă lume faţă de plaiurile dâmboviţene, nu?

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Grave and unpleasant readings / [RO] Lecturi grave şi neplăcute (2)

2008-05-31T13:53:00.000-07:00

[EN] It’s long since I wanted to add another episode (go to the first) of this series, and I wanted to do it on this International Children’s Day. This time, I picked up a beautiful picture of my own to illustrate a day of joy to many of us, but not to those unborn, who were forbbiden the joy that the Lord has meant for them. [RO] Voiam de mult să adaug un episod (mergi la primul) al acestui serial şi voiam să o fac în această Zi Internaţională a Copilului. De data aceasta, am ales o frumoasă fotografie proprie pentru a ilustra o zi de bucurie pentru mulţi dintre noi, dar nu şi pentru cei nenăscuţi, cărora le-a fost interzisă bucuria pe care Domnul le-a menit-o.

[EN] These readings are unpleasant, like anything that shames our egoism and indifference. I don’t intend to shock anyone (in this televisual world that has made so many of us shock-proof), only to make my readers think about this ignored mass murder. [RO] Aceste lecturi sunt neplăcute, cum este orice care ne face de ruşine egoismul şi indiferenţa. Nu vreau să şochez pe nimeni (din această lume televizuală care ne-a lăsat pe mulţi dintre noi ne-şocabili), doar să-mi fac cititorii să se gândească la această ucidere în masă ignorată.

[EN] It’s not global warming that suffocates the planet, it’s the blood of the unborn human beings!!! I know that many rational hysterics, concerned with global warming will laugh of the irrational me, but I am taking this risk. The God I believe in, the only MEANINGFUL Something in this Universe, is Someone Whom they consider an irrational myth… I hold on to my myth, let them look for salvation in their science! [RO] Nu este încălzirea globală cea care sufocă planeta, ci sângele fiinţelor umane nenăscute!!! Ştiu că mulţi isterici raţionali, îngrijoraţi de încălzirea globală vor râde de iraţionalul de mine, dar îmi asum acest risc. Dumnezeul în Care cred, singurul Ceva PLIN DE ROST în acest Univers, este Cineva pe Care ei Îl consideră un mit iraţional... Eu mă ţin de mitul meu, ei să-şi caute mântuirea în ştiinţa lor!

[EN] Oh, and what has the UK got to do with it? Well, this wonderful country is one of the most pro-abortionist/pro-murder (‘pro-choice’, they call themselves) in the world. Instead of caring about the wombs turned into slaughterhouses (and maybe that’s why so many godless people are being born in the UK – what could we expect of someone born where at least one, if not a dozen of his siblings, had been murdered, through surgical abortion or contraception?), many Brits ‘care’ about saving the planet. [RO] O, şi ce are de-a face UK cu treaba asta? Ei bine, această minunată ţară este una dintre cele mai pro-avort/pro-ucidere (‘pro-alegere’ îşi zic ei) din lume. În loc să le pese de pântecele tranformate în abatoare (şi poate de aceea se nasc atât de mulţi oameni fără niciun dumnezeu în UK – ce să ne aşteptăm de la cineva născut acolo unde cel puţin unul, dacă nu chiar o duzină de frăţiori de-ai săi, fuseseră ucişi, prin avort chirugical sau contracepţie?), multor britanici ‘le pasă’ de salvarea planetei.

[EN] “I sleep with whomever I want, my goal in life is ‘to have fun’, I am a ethical humanist, I don’t believe any ‘religious crap’, I criticize anyone about anything, I do everything ‘my way’, and, of course, I care about saving the planet” – well, this is the attitude of today's civilised European (not only British) that cannot bring anything good for mankind! [RO] “Mă culc cu cine vreau eu, scopul meu în viaţă ‘să mă distrez’, sunt un umanist etic, nu cred nicio ‘porcărie religioasă’, critic pe oricine în legătură cu orice, fac totul ‘în felul meu’ şi, desigur, îmi pasă de salvarea planetei” – ei bine, aceasta este atitudinea omului europeanului civilizat (nu doar britanic) care nu poate aduce nimic bun umanităţii!

[EN] The pro-life lobby has just lost a battle in the UK, but may the Lord help all those who lead this battle anywhere across the earth, be them religious or irreligious, Orthodox or heterodox, former abortionist doctors or innocent girls apalled by what other women can do to their offspring – everyone involved in this deserves a humble prayer from our part! Because there is always this very least thing (but surely so huge for our Lord!) that anyone can do… [RO] Lobby-ul pro-life tocmai a pierdut o bătălie în UK, dar fie ca Domnul să-i ajute pe toţi cei care poartă această bătălie oriunde de-a lungul pământului, fie ei religioşi sau nereligioşi, ortodocşi sau heterodocşi, foşti doctori aborţionişti sau fete nevinovate îngrozite de ceea ce pot face alte femei cu rodul pântecelor lor – toţi cei implicaţi în această bătălie merită o rugăciune umilă din parte noastră! Pentru că există întotdeauna acest foarte puţin lucru (dar sigur aşa imens pentru Domnul!) pe care oricine îl poate face…

[EN] The proposed readings / [RO] Lecturile propuse:
1) [RO] Jurnalul unui copil nenăscut (pentru oricine ‘s-ar plictisi’ de lucruri grave perecum cele de mai jos, dar poate întâmplător a ajuns la postarea mea, să citească măcar cele 389 de cuvinte ale acestei mici povestioare) – aici.
2) [EN] Life begins at conception; see how, unknowingly, even stubborn abortionists confess this – here.
3) [RO] Viaţa începe în momentul concepţiei – aici şi aici.
4) [EN] Abortion’s devastating effects on women’s health – here.
5) [RO] Efectele devastatoare ale avortului asupra sănătăţii femeii – aici şi aici.
6) [EN] A mother gives birth to a healthy child in spite of all the advice that he is severely handicapped, and the the pregnancy should be ‘terminated’. To everyone’ surprise – he’s a normal baby, and the woman is not even a ‘religious fantatic’; she just listened to her God-given instincts – here.
7) [RO] Mitul ştiinţific al diagnosticării prenatale – aici.
8) [EN] Godless UK scientists promising perfect laboratory children – here and here.
9) [RO] În fine, o analiză extraordinară a ateismului (secularismului) din Europa, indiscutabil cauză şi a avorturilor – aici; averismentele unor duhovnici că desfrâul şi avorturile atrag urgia asupra lumii – aici şi aici; plus un biciuitor cuvânt pastoral al Mitropolitului Ardealului despre cum societatea de azi a împărţit copii în doriţi şi nedoriţi – aici.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/ Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (3) [Despre transportul în comun în UK]

2008-05-30T09:43:00.000-07:00

No, the image above is not that of a ghost town!... but one of a London street, shot from a double decker bus (London Route 11), somewhere near Victoria Station, on on the last Friday of January 2008, sometime around 20:00. Therefore, this image speaks more than a thousand words about the effect of the infamous (for some) or brilliant (in my view) London congestion charge. Although it was well beyond 18:00 (when the restriction ends), I didn't see (then or in any other occasion!) many cars in the charging zone – which is really great, isn’t it?

Maybe this measure doesn’t do much for the congestion in the Greater London area, and maybe neither does it help significantly in the fight against global warming (which is already a typically British obsession that I certainly have many things to write about). Nevertheless, it does a tremendous amout of good to the public transport, thus making London a very pleasant place to be from this point of view. When it comes to travelling above the ground, whether you can afford a taxi or have to rely on a bus, I can’t imagine anyone being late in London, due to external circumstances, and not due to their own fault.

On the other hand, the charge brings in money for London’s public transport system, as both the revenue from the £ 8 daily charge, and the fine (£ 60 to £ 180) imposed for non payment are meant to be used for this sole purpose – making travelling through London quicker, and more confortable for as many people as possible. Not that I were a fan of the now ousted ‘Red Ken’ but I really liked most things about London’s public transport system for which he is credited for, especially the comfortable double deckers, which are limousines compared to Videanu’s awful Citaro buses, far worse that the DAFs, which this new generation of buses replaced.

And don’t worry that collecting the payments ‘strangles’ the traffic in some places or that the police have to chase motorists who enter ‘the zone’ without having paid. Again, Big Brother does it all almost by himself. CCTVs scan every licence plate, and easily find in a database those who paid or not before entering ‘the zone’ in a particualr moment of the day.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

UK’s motor vanity fair (2) [Bâlciul deşertăciunilor cu motor din UK]

2008-05-29T08:13:00.001-07:00

Maybe there is not much left ‘sacred’ in this faithless UK (here’s another view about this from today’s Daily Mail), yet – similarily to how ‘primitive’ peoples deify various objects, rocks, trees, and animals –, many ‘civilised’ Brits worship their cars. Certainly, this is by no means only a typically British feature, as in all consumerist societies the two-seater car is probably a ‘god’ of the day. What I mean is that this religiosity surrounding the idea of having good cars, and perfect roads is somehow more obvious in the spiritually barren UK.

Like all idolatries, its rotten fruits are obvious: some men get into financial trouble to buy them, sometimes die stupidly due to overspeeding, or at the very least they are devoured by envying those who own such vehicles, while some women sleep with bald and fat men in order to take rides in car like these. Moreover, many children are falling in love with these ‘motor idols,’ saying to themselves: ‘When I grow up, I wanna have…’, instead of saying ‘When I grow up, I wanna be…’ People everywhere are crazy about these spyders (as the Brits call them) or roadsters (as the Americans call them), and the Brits make no exception. However, it would be unfair to consider them more obsessed with motor vehicles than other nations.

Some of these most fashionable ‘motor gods’ that I witnessed on UK’s roads are two Mazda cars – MX-5, and RX-8. I was astonished to see so many of these two-seaters (especially in Scotland, the part of the UK that I visited most), but I couldn’t be sure if it was just a mere onlooker’s impression (of someone not mad about cars, who can easily jump to the wrong conclusions), therefore I had to make a little online inquiry. And what I found out proves my initial assumption – that the UK is one of Mazda’s best markets! Ever since the eary 1990s, the Japanese company has been stubbornly pushing to conquer the British market, and their marketing strategy seems to have paid off.

Not only that I don’t know, but I don’t even care how good these cars really are. However, it seems clear to me that the price is appealing, thus making a Mazda MX-5 more affordable than a Porsche, Ferrari or Aston Martin. A price ranging from £ 18,600 to £ 21,100 looks like a tempting offer for anyone who thinks that owning cars like these is a ‘purpose’ worth struggling for in life...

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Ortodoxia în Scoţia (3) [Orthodoxy in Scotland]

2008-05-28T02:50:00.000-07:00

Odată ce am văzut de unde (din credinţe eretice de veacuri, din ateism) şi pe ce cale vin (seduşi de Hristos, nu de vreo maşinărie de propagandă) oamenii la credinţa adevărată, din pustietăţile sufleteşti ale Scoţiei – unde 19 la sută dintre locuitori se declară atei, 32 la sută “nu sunt siguri că cred în Dumnezeu”, iar majoritatea celorlaţi 49 la sută au legături mai degrabă formale cu Church of Scotland, Free Church of Scotland, şi alte aşa-zise biserici metodiste, baptiste, luterane, plus cea papistăşească – eu nu mai pot găsi nicio justificare acestei imense rătăciri ecumeniste.

Nu că mi s-ar fi părut cumva justificabilă înainte de a cunoaşte Ortodoxia între scoţieni, dar, după acest moment din viaţa mea, efectiv, nu doar mintea mea o condamnă, la nivel teoretic să-i zicem, dar şi inima mea simte monstruozitatea oricărei idei că Biserica noastră Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească ar putea fi soră cu oricare alta dintre toate aceste aşa-zise… Şi inima mea simte aceasta văzând cu câtă dragoste i-a adunat la El Mântuitorul Iisus Hristos pe nişte oameni atât de fragili în credinţa lor simplă, care foarte uşor ar fi putut cădea în capcanele aşa-ziselor ăstora care se vând pe ele însele, agăţate de imaginea lui Hristos, care mai răzbate în diferite strategii de marketing. Dar nu propovăduiesc nimic, căci asta doar Duhul Sfânt o poate face! Pe lângă indiscutabilul lor merit personal, care nu va rămâne nerăsplătit la Înfricoşătoarea Judecată (unde ne vor face de râs pe noi aceştia, născuţii ortodocşi, dar care nu ne-am preţuit darurile), mi-e limpede că numai Hristos i-a adus la El pe Cei care-L căutau, înainte să-L ştie, pe Dumnezeul Cel adevărat, Căruia să I se închine în duh şi adevăr (Evanghelia după Sf. Apostol Ioan – 4;23).

Prin aceşti fraţi în Hristos din Scoţia, poate că pentru prima oară în viaţă am fost pus şi în faţa altei viziuni despre România, în afara celei desprinse din întrebări precum se pun multor români, de genul “Şi aveţi frigidere acolo? Oau! Şi Internet?”. Ei, poate or fi fost şi d’astea, însă ceea ce m-a impresionat pe mine a fost imaginea unei Românii admirate ca tărâm unde există viaţă în Hristos. O Românie admirată nu pentru geniiile driblingului, nici pentru frumuseţile naturale, nici pentru înfăţişarea femeilor (apreciată şi de păgâni până la urmă), ci pentru oamenii credincioşi de aici. “Mi-ar plăcea să vin acolo, pentru că sunt mulţi tineri care se duc la Biserică”, mi-a spus cineva... Acum, mă tem să nu mă trezesc prin vreun e-mail cu întrebări sfioase: “Cum, în România, un episcop ortodox s-a împărtăşit cu ereticii? Şi chiar mai este încă episcop?...”

Sincer, habar n-am ce aş putea să răspund la o asemenea întrebare, ca să nu par nici că apăr o asemenea erezie (ceea ce mi-ar fi cu totul imposibil!), dar nici că îi judec pe cei pentru care mă rog la fiecare Sfântă Liturghie, să-i lumineze Domnul în a păstori turma credincioşilor după voia Lui. Problema este într-adevăr gravă, dar (cel puţin momentan şi să dea Domnul să rămână aşa!) strict pe umerii celor cărora a pus Hristos îngrijirea turmei Sale, nu pe ai celor ca noi, care avem datoria să ne rugăm pentru mai-marii noştri. Singurul lucru de care pot fi eu sigur este că, dacă toţi – mai ales cei mai vrednici de a le fi ascultată rugăciunea decât mie – ne vom ruga simplu “Doamne, luminează-i pe ierarhii noştri să păzească poruncile Tale, să umeze adevărului întru toate”, Dumnezeu nu ne va lăsa.

Din păcate, prea adesea văd online sau aud etichete de genul “ecumenistul – masonul – securistul ăsta” ataşate cutărui sau cutărui ierarh. Aşadar, şi dacă ar fi, şi dacă nu ar fi (astfel cum îi judecăm noi că sunt), asta nu ne scuză păcatul. Noi avem datoria să ne rugăm pentru un ierarh, fie el deja ecumenist, pentru ca să se întoarcă şi să fie viu (Iezechiel – 18;23), căci, de ne socotim fii ai Tatălui ceresc, ce altceva putem dori semenilor noştri?!... fie ca să nu devină ecumenist! Evident, pentru un ierarh căzut în erezie niciun canon al Sfinţilor Părinţi nu cred că mai cere să ne rugam ca pentru un ierarh, dar rămâne potrivit inimii fiecăruia să se mai roage inclusiv pentru acela ca pentru un om păcătos, care are tot atâta nevoie de mila lui Dumnezeu precum cel care se roagă pentru el.

În Biserica noastră au intrat şi tătarii cu caii, a tras şi Bukow cu tunurile, a dat şi Ceauşescu cu buldozerele, în timp ce destui lupi răpitori în haine arhiereşti or fi încercat să ne sfâşie din interior, în toate vremurile. Iar printre aceştia sunt şi aşa-zişii eroi, creditaţi a fi salvat românitatea ardeleană acceptând uniaţia cu Roma… Biserica nu a pierit prin acestea şi nu va pieri până ce, în interiorul Ei, oamenii se vor mai ruga cu mare nădejde în mila Domnului, ţinând în ei credinţa cea adevărată, nesmintiţi de cei care cad din ea, fie că le-ar fi acela ierarh, frate, mamă, soţie, fiu, ba chiar duhovnic.

Inima îmi spune ce ar trebui făcut, dar nu am căderea să mă pronunţ vizavi de această situaţie indiscutabil gravă. Orice verdict dat de unul ca mine, indiferent ce bune intenţii aş avea, dar exprimat înainte ca păstorii noştri să se fi pronunţat, nu înseamnă decât cel puţin neascultare. Totuşi, cutez şi eu a ridica o întrebare din perspectiva unor fraţi ortodocşi de prin Scoţia:
+ Oare ce ar spune un preot ajuns întâi la Biserica Coptă, abia apoi fiind hirotonit în Biserica Ortodoxă, cea adevărată?
++ Dar un prieten drag care – deşi intrase deja în legătură cu acest preot înainte să fie ortodox – a refuzat să primească botezul de acolo, botezându-se în Biserica Una?
+++ Ba încă şi un alt om, cu care am devenit prieteni din prima clipă când ne-am văzut, ce ar avea de zis? El, care la 65 de ani a renunţat la preoţia episcopaliană şi a devenit un simplu mirean… dar ortodox?
++++ Mai mult, ce să zică soţia lui, care l-a ameninţat mai întâi că ea divorţează dacă trece la Ortodoxie, dar până la urmă a primit şi ea Botezul Ortodox, iar acum se ţine cu râvna cuvenită de dreapta credinţă?
+++++ Sau ce ar spune soţia slovacă şi fostă catolică a unui grec (pe care fariseul de mine repede ar fi tentat să-l categorisească drept nu foarte credincios), dar care îşi creşte fiii în credinţa ortodoxă, fără concesii acordate fostei credinţe romano-catolice?
++++++ Care ar fi părerea unei măicuţe catolice, izolată în nordul Scoţiei şi care ar dori să intre în Biserica Ortodoxă, cea adevărată?
+++++++ Ce ar spune un tânăr obşinuit (ce nu l-ai putea eticheta drept bisericos la o primă vedere), care întâi s-a îndrăgostit de un sat românesc din Bihor, despre care îmi spune că “nici nu apare pe hartă”, apoi şi de credinţa localnicilor, cea ortodoxă, în care s-a botezat şi el?
++++++++ Sau ce să zică o fată care participă la slujbele ortodoxe şi catehezele ţinute în interiorul Comunităţii Ortodoxe Sfântul Andrei din Edinburgh sperând ca, în câteva luni, să se boteze? Oare va renunţa ea la strădania de a dobândi mărgăritarul de preţ al Ortodoxiei, doar pentru că altundeva în lume, cineva, fie acela oricât de mare în ranguri bisericeşti, se leapădă?
+++++++++ Ce ar spune o fiinţă angelică (englezoaică la origine), care este prima monahie ortodoxă din Coreea de Sud, acolo fiind acasa ei pământească?
++++++++++ Sau ce ar zice o altă englezoiacă care trăieşte în Scoţia, prietena din copilărie a măicuţei amintite, care îşi creşte alături de soţul ei grec cele două minunate fetiţe aducându-le de mai multe ori pe săptămâna la biserică?
+++++++++++ Ori care ar fi opinia unei scoţience şi a soţul ei, care au trecut de la catolicism la Ortodoxie şi cărora starea materială cu care i-a binecuvântat Dumnezeu le permite să colinde lumea largă, dar care nu se roagă şi nu se împărtăşesc decât într-o biserică ortodoxă?
++++++++++++ În fine, ce ar spune duhovnicul Scoţiei, un om care a primit adevărata preoţie (ortodoxă!) din tinereţe şi, vreme de decenii, a făcut aproape singur apostolat pe acolo, încât mi-e greu să cred că există vreun ortodox din Scoţia la a cărui mântuire să nu fi lucrat Domnul, fie şi cu puţin, printr-o faptă sau vorbă de-ale acestui părinte?

Ce ar spune toţi aceştia – care adesea aşteaptă cel puţin până la 2-3 luni până să poată lua parte la o Sfântă Liturghie şi să se împărtăşească, care poate străbat zeci kilometri să găsească o biserică ortodoxă, care nu au nici prea multe cărţi, nici mănăstiri pe care să le viziteze, uneori nici vreun frate în credinţă din aceeaşi localitate, nici duhovnici, încât să se poată spovedi atât de des cât ar simţi nevoia (din şase preoţi ortodocşi din Scoţia, mi-a dat Domnul să-i cunosc pe patru, dintre care unul a plecat în Anglia) – despre un mitropolit ortodox care se împărtăşeşte cu ereticii? Iar dacă eu nu mă simt în măsură să-mi dau cu părerea despre ce anume ar trebui să facă mai marii Bisericii noastre vizavi de cele întâmplate la Timişoara, ştiu că, de s-ar putea cumva să-i consulte pe aceşti fraţi ai noştri din Scoţia, lor sigur le-ar da Duhul Sfânt unicul răspuns posibil…

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Not worth trying in the UK / [RO] Nu merită încercat în UK (4)

2008-05-27T07:40:00.000-07:00

[EN] I don’t know anything about how Orange works in the UK, as for using your Vodafone subscription in the UK, don’t bother to ask anyone. I did, in at least a couple of their stores, plus inquiring Romanians living in the UK. [RO] Nu ştiu nimic despre cum merge Orange în UK, cât despre folosirea abonamentului Vodafone Ro în UK, nu vă obosiţi să întrebaţi pe nimeni. Am făcut-o eu, în cel puţin două magazine de-ale lor, plus iscodind români din UK.

[EN] Not only that the prices for calling Eastern Europe are no match for those offered by O2, yet if your mobile terminal is blocked within the Vodafone Ro network, don’t expect: 1) that it will also work in the Vodafone UK network, nor 2) that you’ll find a Vodafone store that could offer the unblocking service – not even for a fee! [RO] Nu numai că preţurile pentru sunatul în Europa de Est nu se compară cu cele oferite de O2, însă dacă aparatul îţi este blocat în reţeaua Vodafone Ro, nu te aştepta: 1) că va funcţiona de asemenea în reţeaua Vodafone UK, nici 2) că vei găsi un magazin Vodafone care să ofere serviciul de deblocare – nici măcar contracost!

[EN] In various little Arab, Pakistani, Indian etc stores you could have your mobile unblocked, for prices around £ 14-15. But’s not worth the fuss (some said they needed at least 3, and even 12 – ?! – hours for my model of Nokia 6234!) – I made up my mind. [RO] În diferite prăvălioare arabe, pakistaneze, indiene ai putea să-ţi deblochezi telefonul, pentru preţuri în jurul a £ 14-15. Dar nu merită osteneala (unii ziceau că au nevoie de 3, ba chiar 12 – ?! – ore pentru modelul meu de Nokia 6234!) – m-am decis eu.

[EN] So, I bought myself a rather primitive (but brand new) Nokia 1110i, for £ 30. A Chevening Fellow smarter than me got a similar phone, plus a SIM card, for only £ 25! [RO] Astfel, mi-am cumpărat un model mai degrabă primitiv (dar nou-nouţ) de Nokia 110i, pentru £ 30. Un Chevening Fellow mai isteţ decât mine şi-a luat un telefon similar, plus un SIM card, pentru numai £ 25!

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]