blogul meu

Întrebări esențiale

2009-07-11T17:19:00.001-07:00

Parcă trebuie să fii filozof să-ți pui întrebări esențiale, toată lumea își pune, de ce, de ce, cum , în ce fel, iar de ce și cam astea sunt toate, restul doar variații. Tata cînd bea devenea foarte înțelept, își punea tot felul de întrebări încuietoare la care nu avea răspuns și devenea agresiv pe loc.
- De ce nu mi-au mărit mie salariul? se întreba tata și pe urmă scuipa scârbit, ce căcat de viață! Firea-ți ai dracului cu salariile voastre!
Pe urmă se întreba cine l-a pus să facă trei copii care-i mănâncă urechile, uite pentru ce muncește el, ca să hrănească trei purcei, să-i îmbrace, să-i poarte la școală. Își făcea socotelile câte sticle de rachiu ar fi putut sa bea zilnic fără cheltuielile cu noi și ajungea la concluzia că mai multe decât ar fi putut el să bea, mai multe țigări de cât ar fi putut să fumeze, mai multe femei decât ar fi putut să... aici nu era foarte convins și iar se nerva că i-a trebuit însurătoare și copii, așa-mi trebuie dacă sunt prost. Dacă am fost adică. De o vreme se considera deșteptat, însă deșteptat prea târziu.
Mama avea alte întrebări, dar tot fără răspuns. Cu ce am greșit să am eu un bărbat bețivan și violent. Cui greșise și când, că nu-și mai amintea. Poate când fusese copil, poate de pe vremea când era încă doar un sugar? Nu putuse să aibe și ea mai mult noroc, cum avusese alte fete de vârsta ei, mai puțin meritoase și fără zestre pe deasupra? E o lume strâmbă! se inciuda mama, după care îi trăgea repede un doamne iartă-mă, amintindu-și că Dumnezeu făcuse lumea aceea strâmbă și știa el de ce, că doar nu degeaba.
La școală, profesorii se întrebau cu voce tare să-i auzim, poate veneam cu sugestii, dar noi nu veneam.
- Ce ne facem cu hoarda asta de sălbatici? Să-i lasăm repetenți?
Abia aici ne deșteptam și ne tremurau budigăii pe noi, fiind o întrebare existențială.
- Nuuu, murmuram dintre bănci, îngălbenindu-ne de spaimă
- Cum îi convingem, cum îi lămurim să-și facă temele și să-și învețe lecțiile, să nu vorbească în timpul orelor, să nu întârzie și să nu chiulească, să nu se mai bată în recreații, sa nu mai spargă băcile și pupitrele ori ferestrele, să nu-și mai sfâșie uniformele, să nu mai fure creta, să nu mai vină la școală cu păduchi și cu râie? Cum?
Cine să răspundă că era o întrebare multiplă și noi nu puteam răspunde nici macar la una simplă, cum era, de exemplu, de ce nu ne-am facut tema.
- Pentru că mi-am uitat caietul de teme acasă, mințeam cu nerușinare, însă minciuna nu e un răspuns corect oricât ar părea, ci doar o minciună, așa cum i se și spune.
- Băi ce tâmpiți elevi, aceeași scuză aud de când sunt în învățământ, se oripila profesorul, voi chiar n-aveți imaginație deloc? Creatoare vreau să spun, nu cum să vă puneți piuneze sub cur sau să vă împingeți pe scări. Dorian, s-a nervat deodată profesorul (oare de ce chiar pe mine?), ia vino-ncoace! M-a luat de ureche și m-a ridicat în sus până mi s-au bulbucat ochii. Ia mai repetă odată de ce nu ți-ai făcut tema?
- Pentru că mi-am uitat caietul acasă
- De aia nu ți-ai făcut-o sau de aia n-ai caietul la tine? O să te las repetent, poate așa te înveți minte!
De unde să mă învăț minte că m-am speriat în ultimul hal, nu de profesor și nici de repetenția lui, ci de tata care m-ar fi uscat în bătaie. Care mi-ar fi pus alte întrebări la care nu se putea nici răspunde, nici minți. Tata ar fi întrebat:
- Cum ți-ai permis să rămâi repetent? Pe urmă ar fi continuat, nu cumva ai fost mai prost ca restul proștilor?
Am discutat cu Troancă problema și el a fost de acord că trebuie făcut ceva. Am și făcut, am rupt o foaie din caietul de teme, care oricum era gol și am întocmit o listă pe care am numit-o listă deschisă inepuizabilă de scuze pentru tema de casă. Pe urmă am pus punct. O idee pe zi, că nu se mai putea. Prima idee i-a venit lui Troancă și am și pus-o în aplicație. Am citit bine materialul și l-am memorat și mai bine.
- De ce nu ți-ai făcut tema, elev Duma?
- Pentru că n-am înțeles-o, domnule profesor
- Ce n-ai înțeles?
- Acolo unde cad două obiecte de la înălțimea h și care ajunge primul jos
- Și care ajunge?
- Asta e, că depinde
- Pai tocmai asta e, că nu depinde, ajung deodata, accelerația fiind aceeasi
- Asta e, că nu se specifică
- Ce nu se specifică
- Dacă obiectele cad pe aceeași planetă, sau cad pe planete diferite...
- Și dacă se menționa că e vorba de aceeași planetă, înțelegeai?
- Nu
- De ce nu?
- Pentru ca nu se menționează nici dacă sunt identice ca greutate, formă și mărime, plus la ce distanță sunt unul de altul
- Să zicem că e o cădere liberă în vid
- Nici atunci n-aș fi înțeles pentru că manualul meu e vechi și îi lipsește exact pagina cu problema. Plus că mi-am uitat caietul de teme acasă.
Așa că am luat nota 4 pentru lipsă de imaginație, ceea ce m-a făcut să-mi pun și eu prima mea întrebare esențială pe care am uitat-o între timp, însă, din una în alta, am ajuns la cea mai importantă, iat-o: de ce m-am născut? Și de ce tocmai eu? Și de ce tocmai atunci. Și de ce tocmai băiat și nu fată? Și de ce în familia respectivă și nu a vecinului, de ce în România și nu în America unde voiam eu să ajung cu orice preț iar acum prețul mi-a trecut. Și de ce tocmai om și nu altceva.
- De aia, a zis tata, pe urmă, după ce s-a mai gândit, te-ai născut ca să am eu pentru cine hămăli.
- Pentru că mi-a venit sorocul, mi-a răspuns mama, nu puteam să te țin în burtă mai mult.
Bunicul: ca să faci umbră pământului, pramatie, cine mi-a furat luleaua din trandafir pe care am primit-o de la un neamț cand a explodat un obuz și ne-am trezit în aceeași gaură unde i-am cerut o țigară, neamțului îi zburase casca și ochelarii, i-am găsit eu una din lentile și i-am tocmit o ramă dintr-o sârmă ghimpată în care ne aruncase suflul exploziei...
- O știu pe asta, bunicule
- Da pe aia cu eliberarea Budapestei o știi?
- Da, o știu și pe aia, le știu pe toate
- Pe toate o să le știi după ce mori, s-a nervat bunicul aruncând cu cârja după o găină ce intrase în stratul său de morcovi.
Numai că mie nu-mi convenea să aștept până mor. La școală am aflat că de aia ne naștem ca să ne perpetuăm specia, dar tema de casă tot nu mi-am făcut-o.
- De ce nu ți-ai făcut tema elevule?
- Pentru că n-am înțeles-o
- Ce n-ai înțeles, am discutat perpetuarea mamiferelor la ora de curs
- Da, dar catârii nu se perpetuează, mereu trebuie împerecheat calul cu măgarul
- Asta e doar o excepție
- Plus că mi-am uitat caietul de teme acasă
Am luat iar un patru, pentru că a-ți uita caietul nu e nici un plus, veșnica problemă cu imaginația. Până la urmă, totuși, am terminat și școala dar la întrebări esențiale n-am renunțat, pe măsură ce trece timpul se nasc altele. Ultima la care meditez acum e dacă m-am născut liber sau nu. Pentru ca mereu m-am simțit într-un fel de robie. Societatea te înrobește, familia te înrobește, religia te înrobește. Condiția ta umană te înrobește. Nu poți să faci un pas, un gest, să schițezi un zâmbet, să ai o emoție, să porți cu tine un gând fără sa fii, să aparții, să datorezi sau să îndatorezi, să ai obligații, să faci parte. Din ceva sau din altceva

.

Fărst giulai

2009-07-01T18:50:00.000-07:00

Azi iar e ziua Canadei, eu nu înțeleg cum se face că în fiecare an e ziua ei pe 1 iulie. Toată lumea a fost liberă înafară de mine, azi am început un contract nou și m-am murdărit pe salopeta destul de rău. Mai bine nu mă murdăream. Mai bine stăteam acasă, dar acum e prea târziu. Mai bine mă duc să mă bărbieresc.

Bineînțeles că beau o gură de ceva (oarece) pentru țara mea. Să trăiești, Canada și să le dai lecții amărâților de americani, că ziua lor pică sâmbătă, dar nu toți știu. Mulți vor afla abia când vor vedea jocurile de artificii și vor exclama mirați.

- Doar nu e Craciunul!

Orășan

2009-06-27T01:09:00.000-07:00

- Azi e ziua mea, azi m-am născut!
- Te-ai născut în moașe-ta pe ghiață, mă-ta te-a născut, tu doar ai strigat oaaa cand ai dat de lumină și a trebuit să iei prima gură de aer. Te-ai înecat și după ce ți-ai revenit ai răcnit ca un animal în bătătura casei. Ai speriat toate găinile. S-au căcat toate pe ele de ce plămâni aveai, au umplut curtea de găinaț
- Matale erai acolo?
- Păi unde să fiu, mă învârteam ca o curcă beată, înhămam caii, dezhămam caii, nu mă hotăram dacă să o duc pe mă-ta în satul vecin la dispensar că era drumul desfundat de ploi. Până la urmă, mă-ta n-a mai reușit să intre în casă, i s-a spart apa sau ce i s-a spart în timp ce rânea la bivoli, așa că te-a născut pe bătătură. Aș fi putut să o chem pe Ileana Culii Toderii care mai moșise prin sat, dar nu eram sigur că o găsesc, cu o săptămână înainte o bătuse Cula ca pe-o bondă și Ileana fugise în Ciucea la o mătușă de-a ei. De-a Piștarului. Așa că am strigat peste gard după muierea Crăciunii Niulului care a venit strigând tulai că naște mă-ta. Era plină de aluat pe mâini, cum frământa pâinea, iar eu am luat-o la fugă prin pârâul din capătul grădinii cu sticla de țuică în mână de emoții. Ziua-n amiaza mare, ce crezi
- Adică m-am născut ziua?
- Adică te-a născut mă-ta, nu ți-am spus?
- Dar la școală de ce mă întreabă toată lumea când m-am născut?
- De proști, nu știi că lumea e proastă, întreab-o pe mă-ta cum a fost
- Mama a spus că m-am născut cu păr și cu unghii
- Că doar nu voiai să te naști cu pălărie
Nu, nu cred că aș fi vrut să mă nasc cu pălărie, nici mama nu cred că ar fi vrut. Și cu pană de păun, pe deasupra. Mai degrabă mama voia să mă facă orășan de aceea m-a botezat Dorian, ca la oraș.
- Ce nume e ăsta, s-a supărat tata de alegerea mamei
- Nume de orășan
- Păi noi nu suntem orășeni, ci țărani toată ziua, nu puteai să alegi Nicolae sau Vasile, ori chiar Ion. Ori Dumitru, ca pe tată-meu
- Dar Dorian ce are?
Nu avea nimic, însă, de rușine, tata a plecat din sat și s-a mutat la Timișoara unde toată lumea l-a felicitat de alegerea numelui meu.
- Sunt proști orășenii, a concluzionat tata. Iar acum m-am făcut și eu unul

.

Ziua Sulfinei

2009-06-22T06:04:00.000-07:00

Pe Sulfina am întâlnit-o pe o platformă petrochimică într-un halat alb cu niște nasturi mari transparenți și nu se fâțâia ca alte laborante în ciuda codițelor și-a pistruilor care-i stăteau mai bine ca oricui. Nici nu-și legăna șoldurile ațâțător, ori ademenitor, nici nu se împleticea în x-uri complicate pe toace amețitoare. Nu-ți spărgea nasul bombându-și țâțele iar de farduri probabil nici nu auzise. Probabil că auzise, dar nu le folosea. Era colegă cu Cristina, cu Ruxandra, cu Manuela și cu încă cel puțin alte zece fete din generația ei. An grațios. Pe de altă parte, sau pe de cealaltă parte, eu eram tras la salopetă albastră, haină și pantalon cu șnur pe care-l înnodam în față, peste tricou, printr-o fontă dublă, cu părul cârlionțat acoperindu-mi toată suprafața capului. Încă. Tocmai terminasem armata și mă simțeam deodată mai bărbat. Chiar așa slab cum eram și fără mușchi. Mușchii au venit la modă mai târziu.
- Auzi, unde tot dispari, m-a întrebat un coleg, unul Pavele, de pe lângă Vaslui, atunci când dispari și mă lași singur cu toate extruderele?
- La laboratorul CTC, l-am asigurat eu. Ajunsesem mare extruderist. Duc granulele de polietilenă pentru probe. Indice de curgere, vâscozitate, defecte, șmecherii dinastea, altfel cum reglăm parametrii la mașini?
- Ți-ai găsit vreo drăguță pe-acolo?
- Nu, l-am mințit eu.
Dimpotrivă, pusesem ochii pe Sulfina și pe pistruii ei, pe râsul Sulfinei molipsitor și copilăresc, iar ei începuse să-i placă de mine, nu nega, știai că veneam cu buzunarele umflate de granule să te văd, să te întâlnesc, să vorbim despre filme și cărți, despre cum a fost în liceu sau ce firoscos am fost eu în armată. Eu veneam mai ales pentru ea, s-o trag de nasturii transparenți de la halat. Te luminai la față când intram și-ți întindeai mâinile să-ți torn granulele în palme. Pe urmă așteptam rezultatele acolo, nu mă mai dădeam plecat. În laborator lucrau numai femei, iar mie îmi plăcea printre femei, mai ales când era și Sulfina prin preajmă.
- Bă, tu ți-ai găsit o drăguță, că mai mult acolo stai
- Unde stau?
- La laboratorul CTC
- Du-te și tu, umple-ți buzunarele și du-te că e plin de fete! Am eu grijă de extrudere
- Nu mă duc, că mie mi-e rușine. Îmi plac fetele, dar când le văd fug de ele. Nu știu de ce sunt așa prost
- Pentru că n-ai făcut armata. O să te dezmeticești tu după aia
- Și ce, în armată te învață cum să te porți cu fetele?
- Nu, dar nici nu te dezvață
- Atunci cu ce te-alegi?
- Personal?
- Da, personal
- Eu am devenit mai înfigăreț, că tot e vorba de fete
- Cum, ascultând și executând ordine, de exemplu?
- Și transmițând-le mai departe altor soldați neinstruiți. Să ai un program, dacă vrei de exemplu, să te culci și să te trezești la oră fixă, să ieși la înviorare, să iei trei mese pe zi, chestii din astea... Să fii ordonat, disciplinat și patriot. De exemplu
Deja cred că vorbeam ca din carte.
- Aoleu, eu cred că ție armata ți-a spălat creierul. Eu am auzit că în armată înveți numai porcării
- Da, dacă asculți de unul și altul. Dar nu armata, ca instituție. Pe mine m-a învățat să-mi calc uniforma, de exemplu
Nu, că Pavele ăsta mă ambiționa.
- Am auzit că în armată te-apuci de fumat, bei ca porcul și începi să umbli după femei, lasă tu călcatul uniformei. Mănânci numai conserve și te îmbolnăvești de sculament, de sifilis și de păduchi lațoși
- În tot stagiul n-am avut decât doi soldați bolnavi. Iar dacă nu vrei să bei sau să fumezi, nu te obligă nimeni, nu-ți toarnă nimeni damigeana pe gât și nici nu-ți îndeasă țigara-n gură. Eu am început să fumez din liceu, asta nu înseamnă că liceul m-a învățat. Cât despre bolile venerice o să vezi tu de ce.
- Bun și ce are de-a face disciplina armatei cu femeile?
- Habar n-am, că m-ai zăpăcit. Mai bine vezi că mă duc să duc niște granule pentru teste de laborator
- E clar, ai o drăguță acolo!
Era clar, aveam drăguță. Mă îndrăgostisem de Sulfina. Tot mai tare, de la o zi la alta. Numai ce trecusem de 20 de ani și Sulfina de 18. Doar ce-i împlinise pe 22 iunie. Circulau hormonii prin noi în toate direcțiile și cu toate vitezele. După ce am început să ieșim împreună, ți minte primul nostru film? Papillon, nu ne mai, săturam unul de altul, parcă ne mâncam de flămânzi. Am venit în pardesiu ca să pot ascunde în mânecă o lalea, ai roșit de încântare și ne-am ținut de mână tot drumul până la cinematograf. Anul următor am cerut-o de nevastă. Că nu se mai putea.
- De la granule ți se trage, a comentat Pavele care, la rândul lui, după ce și-a terminat și el armata, s-a însurat tot cu o laborantă.
- Nu de la granule
- Dar de la ce?
- De la altceva
- Altceva ce?
- De unde vrei să știu?

N-am regretat niciodată că m-am însurat atât de tânăr. Pentru că am fost cumplit de fericit. Pentru că, dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot pe tine te-aș alege. Hai să te sărut.
La mulți ani, Sulfina!

.

Boiler Maker

2009-06-15T03:37:00.000-07:00

Pe șeful meu de echipă îl cheamă Sheldon, sper că pronunț bine, altădată, pe un alt șef pe care-l chema Clark, nume de origine scoțiană, l-am botezat Mark, de proveniență engleză și mi-a promis să mi-arunce o cheie de 3 inch în cap, se chinuia să o scoată dintr-un sertar de scule și înjura cum înjură canadienii, fără imaginație, fuck, fuck fuck. De unde s-o arunce, cheia era mai grea decât credea el, poate chiar mai grea și mai groasă, l-am ajutat eu s-o dea jos din trusa lui pe verticală. În compensație, i-am promis o bucată de miel la Paștele nostru, ortodox. Gata prăjită.

- Cu ce ocazie, m-a chestionat pe loc

- Așa procedează românii când botează pe cineva din greșeală, l-am convins eu.

- Și când e Paștele ortodox, că deja-mi lasă gura apă după bucata aia de miel

- O săptămână de la cel canadian

S-a cam mirat el.

- Suciți sunteți voi, ortodocșii

Cine vorbea. Nu i-am mai spus nimic că puteam să-i țin o prelegere despre istoria creștinismului, dar deja cântărea în mână o cheie de unu, ușor de aruncat din orice poziție. Am murmurat totuși, să nu creadă cumva că sunt de acord cu el

- Habar n-ai... plouă afară

Sheldon, șeful de acum, poartă cercei în toate urechile și pe cap o cârpă roșie ca de pirat caraibian. Pare destul de fioros. Peste cârpă își îndeasă cascheta de sudor plină de abțibilduri cu nume de companii pe la care a lucrat. Poate că are 60 de ani dar nu-i dai că se supără și te pune la muncile cele mai mizerabile. Pe mine mă pune oricum, fiind ultimul venit în echipă și toată echipa m-a convins că așa e obiceiul până apare unul mai nou ca mine.

- Noi suntem Boiler Makers, m-a atenționat șeful. Adică, pe românește, adică pe înțelesul compatrioților mei, făcători de cazane sau mai pe scurt, cazangii. Ca să nu spun căldărari. Scula noastră, a continuat șeful scărpinându-se prin buzunarul de la pantaloni, e ciocanul. Electricianul cu șurubelnița lui, mecanicul cu cheia reglabilă, noi cu ciocanul. Nu merge ceva, îi tragi un ciocan

- Da, șefule, suntem ciocănari

- Noaptea asta ciocănim schimbătoare de căldură

Ne-am pus să desfacem schimbătoarele, trebuiau curățate, schimbate țevile din ele și ce mai trebuia.

- Șefule, șurubul asta e înțepenit, nu se desface nici de-al dracului

- I-ai tras un ciocan, deja?

- Deja i-am tras

- I-ai tras și cu barosul?

- Deja i-am tras și cu barosul

- Hm, atunci taie-l cu discul. Și dacă nu merge cu discul băgăm flacăra de acetilenă. Îl zăpăcim noi până la urmă

În noaptea aia cred că am zăpăcit vreo patru schimbătoare de căldură. Dimineața șeful ne-a felicitat.

- Bravo, cioflingarilor! Adică, good job!

Joi, ca în fiecare joi, am avut ședință extinsă de protecția muncii care e mai importantă decât orice, mai ales decât munca în sinea ei. Cu ocazia asta, cadrele protective, au lansat o lozincă nouă. Oprește, gândește, pornește! Pentru o lozincă bună poți primi o primă până la 100 de dollari, aproape la paritate cu dollarul american. În curând. Am scris și eu una că mă pricep mai bine ca la ciocane. Iată: cine chiar nu vrea să se rănească mai bine chiar să nu muncească! Nu mi-au aprobat-o, pentru ei era într-o limbă necunoscută așa că repede am tradus-o în engleză: foaie verde busuioc, batem azi pasul pe loc și nu ne rănim deloc! Dar tot nu mi-au acceptat-o că n-au înțeles ce rol avea busuiocul în lozincă.

Iar dacă te prind fără echipament de protecție, te dă afară una două cu escortă. Vine escorta și te invită s-o urmezi altfel te ia de subsuoară.

Echipamentul de bază:

-salopeta

-bocancii cu tablă la bombeu și tureac peste glezne

-cască albastră

-mănuși de piele

-dopuri în urechi

-card cu fotografie de identificare la gât (fără cip, doar cu bandă magnetică)

-și să fii proaspăt bărbierit. Bărboșii nu sunt acceptați decât negrii, umflații, diabeticii și homosexualii.

Să nu te rănești, asta e tot. Să nu creezi incident. E o crimă să te rănești. Iar rănire sau incident înseamnă orice, începând cu o zgârietură la deget, la intrarea prafului în ochi. Ori călcatul greșit cu piciorul. Ori ciocnitul cu cascheta de vreo conductă, că doar n-ai cum să le vezi noaptea pe toate. Ori deshidratarea. Leșinul e interzis cu desăvârșire. Pe drum sunt pancarde care te avertizează, pe mine deja m-au avertizat: dacă traversezi, asigură-te din ambele direcții! Păi da, că te pot călca mașinile și macaralele, doar au voie să circule cu 15 km/oră

Există reguli pentru tot. Cum să ții ciocanul în mână, cum să lovești cu el, ce poziție ergonomică să adopți, forța de lovitură și de impact, unghiul și arcul de cerc descris, poziția capului, gradul de încordare a gâtului și-a fiecărei grupe de mușchi însoțite de zeci de recomandări și sfaturi ajutătoare. Adevărul ăsta e, nu oricine poate fi Boiler Maker, ciocanul e o sculă complexă, ca să-l mânuiești ai nevoie de 3 ani de colegiu, cu examene intermediare plus unul de licență de stat și ani si ani de experiență

Ținutul Mănăstirilor

2009-06-08T02:07:00.000-07:00

Era să urce prețul petrolului la nu știu câți dollari butoiul. Mai avea nu prea mult, iar eu am zis, dă Doamne să crească! cu ochii pe tabele. Că așa se spune la butoi, baril. Barilul în sus, barilul în jos, altceva nici nu mai auzi la știri decât despre crime și barili americani. Între timp prețul a și urcat. Cu tot cu baril. Acum, dacă mă înjură toți românii cu restul planetei noastre, la un loc, pun pariu, dar serviciul meu depinde de prețul barilului american. Poate mă mai și blestemă careva din cauza asta că nu m-aș mira. M-a blestemat careva pentru mult mai puțin, revenind la subiect. Din numai două cuvinte. Mi-a scris de pe computerul lui pe computerul meu, fii blestemat! Un fost prieten al meu, care mi-a și devenit dușman pe față, m-a blestemat pentru o cușmă românească. A zis că el are cap de neamț și l-am degradat pentru că, punându-i cușma aia pe capul lui de neamț, l-am botezat român.
- Sunt rus, s-a supărat el, mai degrabă, nu vezi ce barbă plină de găluște am?
De-atunci nici nu-l mai cheamă Sorin, ci Vanea. Mai demult, poate chiar după revoluție, m-am întâlnit cu un alt prieten. Dar și cu Vanea, rusofilul. Dar nu despre el e vorba, ci despre celălalt. Și să nu uit, duminică a fost hramul bisericii, mi-a fost și cam dor de părintele, abia am așteptat să-i spun că am trecut prin Neamț, ținutul lui de baștină.
- Pe unde ai trecut?
- Pe la mănăstirea Petru Vodă, la părintele Iustin.
- Ai trecut și prin Piatra Neamț?
- Nu, am ocolit orașul prin Fălticeni
- Păcat, Piatra Neamț e ceva de vis
Poate de visul părintelui... nu i-am mai spus că n-am apucat să vorbesc cu părintele Iustin și că era să îngheț de tot la Petru Vodă, că toată lumea cu care am vorbit înainte m-a sfătuit să nu-mi aduc haine groase în România în luna mai că o să mă înăbuș de cald și nu mi-am adus. M-am înăbușit eu de cald, dar nu chiar la Petru Vodă.
- Și cum a fost la mănăstire?
- Cam bine
O altă omisiune. Puteam să-i povestesc părintelui de slujba de la miezul nopții, pe care am tot așteptat-o să înceapă, să nu cumva să o pierd, zăpăcit de frig, iar când s-a făcut 12 și nici o mișcare am întrebat un frate călugăr.
- Frate călugăr, s-a amânat slujba, sau ce?
- Nu, cum să se amâne
- Pentru că, după ceasul meu, e deja miezul nopții
- După ceasul mănăstirii încă nu, mai bine ți-ai regla ceasul că noi nu ne luăm după ora de vară, ci după cea lăsată de sfânta biserică
- Adică după ora de iarnă!
- Adică după cea lăsată de sfânta biserică, și-a înăsprit amenințător vocea frate călugăr
Treacă de la mine, ce să mai însemne o oră în plus de clănțăneală. Ziceam de prietenul ăsta al meu, ne-am întâlnit pe malul Begăi, la Flora, era doldora de țigări, fiind o zi specială pentru el și s-a oferit să-mi facă cinste cu o bere la halbă. Așa am ajuns de la terasa Flora la terasa Bănățeana. Avea el chef de vorbă. Și eu aveam, eu întodeauna am, dar el era mai volubil de data asta, plus că făcea cinstea.
- Uită-te bine la mine, mi-a zis, cu halba ridicată, i se vedeau numai urechile, așa că m-am uitat cu luare aminte. Ei, spune-mi ce vezi?
- Păi văd că te-ai cam îngrășat
- Bine, mă, că tot așa ai rămas, fără să-mi explice cum. Crăcănat sau cum? Uită-te mai atent!
M-am uitat mai atent și tot gras mi s-a părut.
- Poate că ți-ai lăsat barbă...
- Vezi un om, adică pe mine, adică prietenul meu se credea om, sigur că mi-am lăsat barbă, sunt trecut prin ciur și dârlog, expresie pe care eu n-o mai auzisem, aia vezi. Am trecut prin niște experiențe! și s-a mângâiat cu palma pe piept, prin tot ce poate să treacă cineva, ascultă-mă! Tocmai ieșise de la pârnaie, de unde era eu să știu. Întreabă-mă!
- Ai făcut războiul? Na, te-am întrebat, l-am întrebat eu
- Nu, ce război?
- Nu ziceai că ai trecut prin toate experiențele...
- Și ce, războiul înseamnă toate experiențele?
- Nu prea, dar e și asta o experiență, nu?
- Am trecut prin toate celelalte, lasă războiul, întreabă-mă altceva. El voia să-l întreb de pușcăria lui, iar mie nici nu-mi trecea prin cap. Ce să fi căutat prietenul meu în pușcărie
- Ai mâncat vreodată căcat?
- Dar tu?
- Eu am întrebat primul, oricum nu-mi amintesc, a fost cam demult
- Nici eu. Bine că nu m-ai întrebat dacă m-am pișat pe lună
- Nu, dar alții au făcut-o
- Poate, iar alții au și murit... au și putrezit...
- Da, m-am iluminat eu la față
- Tâmpenii, s-a supărat el, nu m-am pișat pe lună și nici căcat n-am mâncat, întrabă-mă și tu de experiențe ce țin de un bărbat
- Aaa, daa, m-am prins eu, însfârșit. Dar răspunzi sincer că altfel te prind cu miunciuna
- Sincer
- Nu te dai mare
- Nu mă dau, m-am dat eu vreodată?
- De vreo trei ori patru ori dacă-mi amintesc
- Poate în liceu
- Bine, poate te-ai culcat vreodată cu o hoașcă bătrână?
- O cee?
- O cotoroanță
- Fugi de-aici!
- Una gheboasă cu mucii-n pămînt, fără dinți, schioapă
- Fugi de-aici!
- Da sau ba?
S-a apucat să se scarpine în cap, pe urmă în barbă, dar nu rusofilul cu găluștile lui, cu el aveam să mă întâlnesc mai spre seară, adică era nehotărât, să spună adevărul sau să mintă. Cam așa credeam eu.
- Tocmai am ieșit din închisoare, a coborât el glasul, destul de conspirativ, cu vreo lună și ceva în urmă. De aia am tunsoarea asta de berbec
- Nu te cred!
Cu toate că l-am crezut pe loc, doar că n-am vrut să recunosc, era primul pușcăriaș pe care îl întâlneam în carnea și oasele lui.
- Cred că mă minți de-ngheață apele, i-am răspuns la fel de conspirativ
- Cred că nu, mi-a vorbit el șoptit și mai conspirativ
- Pentru ce să te fi închis?
- Pentru încălcarea decretului 400. Aproape că nu ne mai auzeam. Mi-au găsit o țigară în dulapul din vestiar
- Dar tu nu erai fumător
- Nu eram, am devenit în pușcărie
- Atunci cum?
- Nu știu, a dat prietenul meu din umeri, atunci mi-o fi plantat-o careva că doar nu eram prieten cu toată platforma petrochimică. Totuși, nici idee n-ai cât îmi pare de bine că sunt liber din nou, îmi vine să sar în sus. Și și-a aprins o țigară. Mai bem o bere?
Pe urmă a sărit în sus.
- Te-au închis pentru o țigară pe care ți-au găsit-o în dulap?
- Da, 3 luni. Nu mai contează. De-acum o să umblu prin fața primăriei cu tinicheaua legată de cur. Nici nu mă deranjează. Zornăind. M-am apucat și de fumat și mi-am lăsat barbă. Măcar am rămas cu curul întreg, habar n-ai, alții au ieșit cu el sită
Habar n-aveam pentru că nu-mi mai povestise nimeni până atunci.
- Adică ce vrei să spui?
- Mai bine nici nu-ți spun
Doar ce văzusem prin filme că toți pușcăriașii aveau gândul de evadare. De treaba cu curul sită nu auzisem, sau n-am văzut eu filmele care trebuie.
- Cine te-a prins?
- Un locotenent de la securitate. Unu Buzatu. Sper să dea de dracu, poate-l prind și-l bat revoluținarii. În celulă m-am apucat să scriu literatură ștințifico-fantastică. Mai ai timp?
- Da. Dar de ce vorbim tot mai încet?
- Eu vorbesc mai încet pentru că tu vorbești mai încet. Dar nici n-aș striga dacă tu ai striga. Vrei să-ți citesc un fragment?
- Ce fel de fragment?
- Nu ți-am spus că acum scriu romane SF?
- Nu
- Ba da, adineaori
- Adineaori ai spus că te-a prins un locotenent buzos
- Buzatu. Deci vrei să-ți citesc sau nu?
Am făcut semn din cap mai degrabă pe oblic. M-am gândit că poate nu înțelege și renunță la citit. Numai că el n-a renunțat, a citit. Destul de răspicat:
- Octanolii atacă. Ăsta e titlul
Noroc că a venit un prieten de-al prietenului meu, pe care-l chema Lucian, să-l întrerupă. Fuseseră împreună la zdup pentru câteva zile și Lucian ăsta nu-și mai încăpea în piele. Parcă avea piele de tigru.
- Am ieșit afară cu revoluția pentru că m-au închis pentru frontieră, s-a prezentat el, m-au arestat tocmai în ziua când s-a petrecut mascarada cu popa Tokes, acum am auzit că or să mă facă erou și primesc o adeverință dinaia, cu scutiri de taxe, locuință de la primărie, un hectar de pământ, permis gratuit pe toate mijloacele de transport în comun... poate intru și în politică. Adică intru sigur, m-a lămurit, fără să mă întrebe cum mă cheamă, adică Dorian Duma dacă l-ar fi interesat. Pe urmă l-a luat pe prietenul meu la rost.Tu unde te-ai înscris?
- La liberali
- Eu mă bag la feseniști
- Păi feseniștii...
- Știu. Dar vor rămâne la putere și cu ei e rost de pricopseală
- Atunci eu nu te mai înțeleg, ieri ți-ai riscat libertatea să fugi de comuniști, iar azi te dai cu ei
- Trezește-te, băă, l-a zgâlțâit Lucian, tot așa ai rămas, fără să-i spună prietenului meu cum a rămas, blegos sau cum, că așa părea. Se blegise de la bere și de la fragmentul de roman pe care se pregătise să mi-l citească cu voce tare

După 20 de ani, în apropiere de Fălticeni, am oprit la un restaurant, că nu se mai putea de foame, pe reclamă scria că te primesc cu căldură, ceea ce m-a făcut să ma hotărăsc pe loc. Cred și eu, dacă tocmai veneam de la Petru Vodă cu frigul în oase.
- Cât e bacșișul l-am întrebat pe chelner, că nu scrie niciunde
Chelnerul n-a știut cât era bacșișul. M-a servit cu ciorbă și tochitură. Și nici nu vorbea moldovenește.
- Cât vreți dumneavoastră
- Cum să fie cât vreau eu, poate eu nu vreau nimic. Pe cât bacșiș plătești taxe?
- A, la noi nu s-a introdus legea asta
- Nu? M-am bucurat eu.
Până la urmă i-am dat un bacșiș chelnerului pentru că l-am recunoscut, era chiar prietenul meu de care povesteam, doar că se schimbase. M-a recunoscut și el, dar nici el n-a fost sigur până nu i-am adus eu aminte de octanoli.
- Ai terminat romanul ăla?
- Da, numai că i-am schimbat titlul, nu se mai numește octanolii atacă
- Dar cum, butanolii?
- Nu, nici
- Dar cum
- Tinutul mănăstirilor
.

Patria mea

2009-05-26T17:04:00.000-07:00

Despre patrie am vorbit frumos de când mă știu cu toate că, de când mă știu n-am înțeles exact ce înseamnă patrie.

- Țara mamă, mi-a explicat cineva, la un concurs de poezii patriotice la care nici n-am participat benevol.

- Păi de ce mamă, că patrie vine din latinescul pater și grecescul patris, m-am dat eu sculă, deci tată. De unde atâta mamă?

- De aia pentru că românul nu zice au tată! când dă de necaz, ci au mamă! Și pentru că limba patriei tale e o expresie: limba mamei! (nu a tatălui).

- Adică

- Adică limba mamei

- Tot nu înțeleg, că românii n-au mamă, numai tată. Am recitat repede poezia aia patriotică cu unu-i Decebal cel harnic, iar pe celălalt îl știa toată lumea că era Traian.

- Cel drept!

- Ce-i drept.

Și așa am intrat și în concurs.

- Și ce vrei să spui?

- Nu vreau să spun nimic, decât că de aia spune românul au mamă! pentru că i-a lipsit mama din timpuri imemoriale

- Fugi de-aici, s-a răstit la mine juriul, un popor se compune din indivizi, iar indivizii au mamă și tată, o recunoaște chiar și biologia, pe ce planetă trăiești?

Nu prea am înțeles eu ce legătură avea planeta cu biologia și mai ales cu concursul patriotic

- Pe planeta noastră?

- Adică

- Adică patria noastră!

Pentru replica asta am intrat direct în finală. Am fost felicitat dar și admonestat, planeta noastră, mi s-a explicat, are mai multe patrii.

- Ia dă pe loc un exemplu de altă patrie cu legături matrimoniale!

- Maica Rusia! m-a scăpat gura, pentru care am și câștigat concursul patriotic. Am primit o mulțime de insigne și o diplomă cu care tata s-a șters a doua zi la cur. Intenționat.

- Fii sigur, m-a asigurat tata

Mi-a părut rău după diplomă, pentru că abia începusem liceul și nu înțelegeam politica de îndoctrinare. Am luat doi pumni în cap, tata fiind un milos, nu mă putea lăsa ignorant fără motiv. Plus că mă aștepta o viață întreagă.

- Totuși...

- Ce? S-a nervat tata

- Care e patria mea? Traian sau Decebal?

- Patria e acolo unde trăiești. O să afli tu la 40 de ani, când ieși din pubertate.

A avut dreptate tata, la 40 de ani, când am ieșit din pubertate am aflat că patria mea nu era nici Traian, nici Decebal, ci tocmai regina Elisabeta

În ultima vizită în România am încercat să redevin român, de fapt să obțin acte cu poză prin care să dovedesc autorităților românești că sunt român. Simplu fapt că te-ai născut în România și că n-ai renunțat niciodată la cetățenie nu e o dovadă. Așa se face că am aplicat pentru pașaport pe baza certificatului de naștere. Am făcut 4 poze, serviciul de pașapoarte Timiș fiind în Iulius Mall unde 4 poze schimonosite, pe care le puteam face la orice automat de poze, m-au costat 40 de roni. Am completat formularele tipizate, am făcut copii în dublu exemplar de pe toate documentele, am cumpărat și dosar, altfel nu se putea, am plătit la bancă taxele. Predau actele, mi se spune pe un ton inflamant

- Pe ce planetă te afli, domnule?

Parcă eram la concursul acela patriotic, greu de răspuns când abia cască omul gura și ai senzația că te provoacă la o bătaie inegală

- Mă aflu în România...

- Tocmai. Ce credeai, că îți schimbi numele și noi îți facem pașaport?

- Cum să-mi schimb numele?

- În pașaportul canadian cu care te identifici, nu e trecut al doilea prenume, ți-ai schimbat numele te privește, noi nu-ți facem pașaport. Hai că am treabă, așteaptă lumea.

- Nu mi-am schimbat numele, stimate domn, tot așa mă cheamă, am renunțat la al doilea prenume pentru că mi s-a permis acest lucru, ca actul de călătorie să nu fie încărcat, a fost o simplă obțiune. Nu cer României să aplice aceleași facilități, am un certificat de naștere și unul de căsătorie care atestă cum mă cheamă, unde sunt născut, etc. Am și pașaportul românesc expirat...

- Nu e valabil ca act

- Am buletinul...

- E expirat, nu e valabil ca act de identificare, la revedere!

- În cazul acesta ce pot să fac? Îmi puteți da vreo sugestie?

- Îți schimbi pașaportul canadian și vii înapoi

- ...

- N-ai plecat?

- Poate există și o altă variantă?

- Domnule, ești de-a dreptul stresant, te-am salutat frumos cu la revedere, ce mai vrei?

- O altă variantă?

Faptul că nu se putea să obțin pașaportul românesc nu m-a deranjat atât cât faptul că mă simțeam tot timpul amenințat. Și că mi se vorbea ca unui cerșetor care se milogea după un codru de pâine. Merita să-i trag un pumn în cap. Și în starea de nervi pe care mi-a transmis-o, aș fi fost în stare [...] Foarte bine, am mers la bancă să mi se restituie banii de taxe.

- Nu la noi, domnu!

- Nu la dumneavoastră, dar unde?

- La direcția financiară pe Calea Buziașului. Asta pentru jumătate din sumă. Pentru cealaltă jumătate depuneți o cerere la București.

- Am crezut ca banii i-am platit aici, la bancă, nu în București sau pe Calea Buziașului. Sunt chitanțele dumneavoastră...

- Următorul, vă rog!

Altă variantă a fost să-mi reînoiesc buletinul de identitate, ceea ce am și făcut până la urmă. Alți nervi, alte ore pierdute, alte taxe. Plus o împuternicire mamei să mi-l scoată, pentru că durează, trebuie verificat la București dacă exist în evidența populației.

- Asta durează, domnule. Durează 30 de zile.

- Înțeleg.

Am înțeles pe dracu. În alte țări computerele au viteze mai mari, cam sinistră diferența de la câteva minute la o lună, sau tocmai acesta e decalajul tehnologic (social, economic, politic?) între România și restul planetei?

Intoarcerea (dar nu răsucirea)

2009-05-23T05:33:00.000-07:00

Tocmai m-am întors de la cosmodromul local din Le Duc. Am trecut chiar prin vamă, dar nu val-vârtej cum am intenționat, pentru că mă durea curul de cît am stat pe scaun, plus că le-am picat vameșilor cu tronc și le-am părut deștept, m-au pus să-mi desfac valizele, rucsacul, pantofii și buzunarele pe masă. Ce bine e să mai stai în picioare din când în când. Nu neapărat desculț.
- Din cauza ta ne controlează, mi-a șoptit Sulfina la ureche, uită-te și tu în jur, pe cine mai vezi tu în pantaloni scurți? Cu pantalonii scurți am avut probleme în România, că am genunchi păroși, o să povestesc eu.
- Poftim?
Totuși, m-am uitat în jur, înainte să-mi spună Sulfina, eram deasupra Groenlandei când m-am uitat în jur și n-am văzut decât ghiață și zăpadă. De ce i-o fi zicând englezii Țara Verde e mai degrabă un mister. Și de ce traduc românii Țara Verde prin cuvântul Groenlanda e și mai mare mister, poate chiar unul adanc, pentru că în limba română Groenlanda nu înseamnă nimic.
- Ce-i asta? m-a întrebat un vameș tuciuriu, circumspect, cu chipiul aliniat perfect pe rădăcina nasului?
- Cămașa de noapte a Sulfinei, am răspuns, ocazie cu care am și prezentat-o pe Sulfina cam așa: roșcata din spatele meu... E ca lumea, ce părere ai?
- Și ce caută la tine în valiză?
- Cine?
- Cămașa de noapte
- A, nimic însă e mai sexi. Și, oricum, în valiza ei nu mai era loc. Am așezat cămașa de noapte la drăgăleală lângă chiloții mei... I-am descris puțin chiloții mei, adică erau chiloți tetra, de european, nu cu picioare cum poartă americanii. Cu picioare dar nu și cu picioruș, piciorușul apare mai degrabă la chiloții tetra.
I-am tras cu ochiul vameșului, adică doar nu era să vină Sulfina cu cămașa transparentă de noapte pe ea, ceea ce l-a deranjat vizibil și s-a înverșunat în ultimul hal să mă prindă cu vreo fofârlică. Vameșii sunt la fel peste tot, se înverșunează din te miri ce. Mai ales cei tuciurii. Am desfăcut și punga cu ciorapii murdari, deja miroseau a cânepă indiană. Câinele vameș, mult mai deștept, nici măcar nu s-a apropiat de ei. A urmat întrebarea de bază:
- Na, unde sunt țigările și alcoolul?
Se știe că toată lumea mai plusează la țigări și alcool. Știa și vameșul. Na, cu țigările am fost în regulă, cu alcoolul nu.
- Ai declarat 2 liltri de alcool și ai 4!
- Am declarat două sticle și am două sticle, domnule vameș
- Dar fiecare sticlă are câte doi litri, cetățene
- Dar fiecare doi litri stau intr-o singură sticlă și am declarat două sticle
- E interpretabil, s-a nervat el
- Eu cred că e interpretabil
- Asta am spus și eu
- Dar și eu
L-a chemat pe șeful vamei
- Individul acesta, și m-a arătat cu arătătorul, a declarat doi litri de alcool și a introdus 4! În Patria noastră!
- Dar și în a noastră! am plusat eu.
- În câte sticle?
- În două
- Și câte sticle a declarat?
- Două
- Atunci să treacă
Atunci vameșul subaltern m-a privit să mă mănânce cu cap cu tot. Mai treci tu, pe aici, părea să spună. Dar nu pe la tine, păream și eu să spun. Că prea ești tuciuriu.
Pe urmă nu mai știu ce s-a-ntâmplat, că am trecut printr-o ușă predestinată călătorilor și am nimerit în sala de așteptare unde ne aștepta un băiat.
- Bine v-ați întors! ne-a spus băiatul, că era băiatul nostru
- Bine că ne-am întors, a recunoscut și Sulfina și una-două s-a repezit la băiat să-l pupe, cum fac Sulfinele deobicei.
Eu n-am recunoscut nimic, deși mă bucuram de întoarcere cât toți călătorii la un loc, probabil mă bucuram peste cantitatea permisă și-mi era să nu mă cheme tuciuriul înapoi și să-mi ceară să plătesc vamă pe ea.

.

Trântor, sinonime și sufixe

2009-04-19T16:53:00.000-07:00

Azi mi-a venit dintr-o dată să caut femininul de la trântor. Nu pentru că mă așteptam să-l găsesc sau pentru că am zăcut toată ziua și n-am făcut nimic, ci pentru că mi s-a arătat. M-am trezit cu gândul ăsta suspect. M-am spălat pe față și când m-am privit în oglindă mi-am zărit gândul în priviri. De visat am visat numai porcării ce nu se pot descrie. Cu femei despuiate și mai știu eu ce făceau. Și culmea că am găsit. Se numește trântoriță. Iată definiția luată din DEX ediția din 98: ”femeie care nu vrea să muncească și trăiește de pe urma muncii altora”. O definiție trasă de păr, pentru că trântorul e masculul albinei, însă trântorița nu e masculul albinei, nici măcar femela albinei. Trântor e doar un epitet atunci când se referă la om, o paralelă sau mai degrabă o comparație cu trântorul albinei despre care aflăm că nu face nimic, adică e leneș. Sau parazit. Și atunci mi-a venit altă idee. Ia să văd eu cine e sinonim cu cine. Deci trântor e sinonim cu leneș si parazit. Însă leneș e sinonim cu indolent și puturos, iar parazit cu inutil și nefolositor. Indolent, la rândul lui e sinonim cu indiferent și bleg, iar puturos cu neplăcut și viciat.

viciat = pestilențial, fetid, stricat, infectat

neplăcut = dezagreabil, supărător, dezgustător, grețos, repungnant, repulsiv

bleg = lălâu, moale, molâu, mototol, băligos, mălăieţ, mămăligos

indiferent = apatic, pasiv, placid, impasibil, surd

Din aproape în aproape toate cuvintele sunt sinonime între ele. Până la urmă. Chiar și cu antonimele. Nu știu ce-i de făcut. Până la urmă apa ajunge băutură alcoolică, ceapa ajunge tocmai aprozar și femela mascul.

Vorbind despre trântori, se pare că nu e suficient să fii masculul unei albine și să asiguri perpetuarea speciei, mai trebuie să și bâzâi din floare-n floare. Că dacă ar bâzâi masculul toată ziua după nectar de unde energie să mai perpetueze specia? Cu matca nu te joci, ea depune sute de mii de ouă, așa că trântorii se îndeletnicesc cu fecundatul de le sar capacele în toate direcțiile.

Ceea ce nu știu cei care au alcătuit dicționarele, trecând peste problema sinonimelor, este că trântorul, pe lângă faptul că asigură continuitatea roiului, ia parte și la treburile casnice, cum e menținerea temperaturii stupului, ventilarea lui și chiar participă la apărarea împotriva invadatorilor, cu toate că nu au ac la cur ca femelele lucrătoare. Chiar așa, ce să caute acul la curul lor?

De ce îi omoară albinele lucrătoare e limpede. Pentru că albinele lucrătoare nu se împerechează, fiind frigide. Hormoni sexuali nu au, aparat de reproducere nu au. Moarte masculilor, că masculii au penis!

Eu propun să se schimbe definiția trântorului, să fie adoptată una care să reflecte realitatea. Trântor: în loc de ”bărbat care nu vrea să muncească” să se înlocuiască cu bărbat care muncește din greu, iar în loc de ”şi trăieşte pe socoteala altora” cu trăiește pe seama virilității lui.

Bineînțeles, cuvântul trântoriță l-aș scoate de tot din dicționar. Pentru că e o anomalie. Scrie că, tot în dicționar, trântorița e făcută dintr-un trântor la care se mai adaugă sufixul iță. Prea de tot. Pe ce planetă trăiesc dicționariștii ăștia? Mâine o să se trezească unul să adauge sufixul uță la bărbat, să iese bărbătuță

Terorism de cititoare

2009-04-12T21:56:00.000-07:00

Nu știu cine este acest alex leo șerban, și nici acest isuciu, să mi se ierte crasa incultură, probabil nici n-o să am curiozitatea să aflu, sau poate o să am, dar mai degrabă nu, fiind doar un amărât de blogger. Însă știu cine este luciat, deci nu chiar atat de amărât, pentru că o citeam din când în când cu o liniștită plăcere. Îmi pare și mie rău (alăturându-mă altora) pentru ce se întâmplă și tot la fel de rău îmi pare că nu pot face nimic. Nu pot ajuta cu nimic. Pur și simplu.
White noise are dreptate, ca să deviez puțin de la subiect, deși nu foarte tare, atacul la persoană nu ar trebui permis de nimeni, mă refer la autorii de bloguri, în subsolul articolelor lor de dragul traficului și al bălăcărelii. Bunul simț. Nu se întâmplă așa (evident) pentru că, pe de o parte, părinții și profesorii noștri nu și-au făcut datoria, pe de altă parte poate am avut ghinion și fie am trecut printr-un accident din care nu ne mai putem reveni, fie am nimerit într-un anturaj de oameni ciudați. Iar pe de ultima parte, e posibil și din cauza bagajului nostru genetic sărăcăcios.
De ce ar deranja un blog cultural ca cel al luciei t, și insist să-l numesc cultural, nu e chiar atât de greu de înțeles. Ciuda, pizma, invidia. Cred că toată lumea a auzit de aceste ”emoții”.
Nu mai am nimic de adăugat, decât păcat. Pentru că blogosfera românească înseamnă și terorism de cititoare. Felia aceea subțire și interesantă

.

Jurnal de viitor

2009-04-08T15:28:00.000-07:00

Jurnalul meu de viitor debutează pe 27 aprilie când băieții mei mă vor conduce la aeroportul International din Le Duc de unde voi decola spre Chicago și o să le spun băieților să fie cuminți, ca orice părinte. În Chicago o să ies din aeroport la o țigară și pe urmă intru înapoi, am mai făcut manevra acum 3 ani, deci trebuie să-mi reușească. Aș încerca fumatul în toaletă dar e periculos, m-a avertizat un prieten că dacă întârzii prea mult în veceurile de pe-acolo te prind homosexualii (senatori americani) și ăstia nu se joacă, ieși cu curul terci plus hemoroizi din toată afacerea. Mai bine nu.
Din Chicago direcția Heathrow, care nu mai e aeroport, ci de-a dreptul cosmodrom, fiind mereu amenințat să fie aruncat pe Lună de tot felul de organizații teroriste. Ori pe Marte.

28 aprilie
Ajung pe terminalul 1, nu oricare. De aici o să fac autostopul la metrou. O cunoștiință locală mi-a atras atenția să nu cumva să mă rătăcesc într-un taxiu negru că mă costă până în centru cât traversarea oceanului. Așa că ochii pe taxiurile negre.
- Dar de ce sunt negre?
- Ca să se deosebească de amatorii cu turbane de pe celelalte cab-uri. Ăștia, fără sistemul satelit, intră cu tine în primul copac. Șoferii de pe taxiurile negre, în schimb, cunosc orașul ca pe buzunarele lor.
- Aoleu. Dar metrourile?
- Ce-i cu metrourile?
- Metrourile sper să-și cunoască șinele, deja mi s-a făcut frică de copacii din Londra. Am să cobor în gara Victoria, acolo îmi găsesc o cameră pentru o persoană și pe urmă să o iau în recunoaștere de obiective turistice cu autobuzul ăla, hopa-hopa.
- Vrei să spui Hop-on, Hop-off.
- Da. Vreau să spun că da.
- Și de ce cameră pentru o singură persoană, ai spus că vii cu soția.
- Cu ea vin. Dar am înțeles că se plătește de persoană, nu de cameră. Camera o închiriază Sulfina, iar eu mă dau hamalul ei de lux. Noaptea o să dau buzna peste ea prin fereastră. M-am pregătit, mi-am cumpărat frânghie.

29 aprilie
Dis de dimineață, ceea ce înseamnă renunțarea la breakfast, sper să-l scadă și din preț, direct spre stația de autobuz și apoi spre aeroportul din Luton. Îmbarcarea spre Timișoara cu Wizzair. La Wizzair nu poți să cari prea multe bagaje, așa că tot ce va trece de 20 de kg o să îmbrăcam pe noi. 6 tricouri, 6 perechi de ciorapi, două perechi de pantaloni, chiloți iau și pe dedesubt și deasupra, am auzit că e la modă. Mai greu va fi cu încălțămintea. Eventual ascundem șireturile în buzunare. Sper să încăpem pe scaune. Două ore nu-i un capăt de țară.
În Timișoara o să fim, desigur, obosiți de pe drum. Dacă vin prietenii mei să mă aștepte, iese cu băut și dezmăț, dacă vine sora soției iese cu drăgăleli, dacă vine fratele meu, Troancă, în haine de preot, sfințește tot aeroportul. Acasă mă așteptă mama cu ciorba mea preferată.

30 aprilie
Aniversare. 24 de ani. Ne sărbătorim eu cu Sulfina, poate ne încuiem în dormitor și distrugem un pic de mobilier. Pe urmă îi fac o vizită tatei. Pe urmă iar mă sărbătoresc cu Sulfina, găsim noi unde. Depunem cerere de pașaport românesc, să redevenim români, acum doi ani am avut probleme că n-am avut nici un act românesc valid. Mi-a zis un notar, domnule, din punct de vedere legal nu ești român.
- Dar ce sunt, aromân?
- Canadian.
- Păi am certificat de naștere românesc. Canadienii spun că sunt român, românii spun că sunt canadian. Ce sunt eu?
- Unde locuiești?
- La mama.
- Nu se pune, ai domiciliul stabil în străinătate, actele ți-au expirat, din punct de vedere legal nu mai ești român.

1 mai, 2 mai, 3 mai
vizite peste vizite, șoșoni peste șoșoni, dulceață, țuici, beri, vinoase, povești edmontoniene, subiecte fierbinți, colac de veceu, amintiri, lacrimi, aniversarea căsătoriei 24 ani și câte zile se vor aduna.

4 mai
Marea aventura Moldavă. Marea aventură Moldavă trece prin Oradea și începe cu marea aventura bihoreană. Unchi, mătuși, verișori. Se continuă cu marea aventura sălăjană. Unchi, mătuși, verișori. Bunica! Urmează microaventura clujană de unde luăm un alt tren accelerat spre Botoșani, Săveni, Hănești. Unchi, mătuși, verișori. Apoi înapoi la Suceava, Rădăuți, Frătăuți, Costișa, direct sub aripa ucrainiană. Unchi, mătuși, verișori.
Întoarcere triumfală la Timișoara unde, pe 15 mai, voi fi prezent la o lansare de carte mult așteptată. Costel Baboș, cu care am fost coleg de clasă și prieten nedespărțit. Spre disperarea Sulfinei. Lacrimi, amintiri, chef, va fi prezentă toată suflarea SF-istă importantă din țară, lansarea sincronizându-se cu Sesiunea ”Helion”.

Alte repere
Avetura cărășană la Ilidia prin cheile Nerei. Știu că mă laud, altfel nu se poate. Apoi aventura olteană la mănăstirea Brâncoveni. Altfel nu se poate. Întoarcerea în Londra. Întoarcerea în Denver. Întoarcerea în Edmonton.
La întoarcerea în apartament o să compar jurnalul acesta cu cel întâmplat, poate iese vreo similitudine

.

Cum se înmulțesc râmele

2009-04-06T23:34:00.000-07:00

Am căutat de m-am omorât, pe internet, cum se înmulțesc râmele. M-a apucat deodată setea de cunoaștere. N-am găsit decât articole despre ferme (vermicultură). În limba română. Despre înmulțire nu se suflă un cuvânt, fiind un secret împotriva concurenței neloiale. Am folosit toate cuvintele cheie pe care mi le-am imaginat, inclusiv copularea la râme, doar doar. La ”reproducerea râmelor” mi-au iesit numai rame de tablouri. Însfârșit, am găsit informația în engleză, englezii ăștia sunt niște gentlemani.

Ce știam eu: că râmele se divid în două pe la inelul acela îngroșat al lor și fiecare jumătate se reface și așa devin două râme.

Ce aflu: că o râmă e dotată, iată ce numesc eu dotare, cu ambele organe sexuale și cu toate astea are nevoie de un partener pentru a se împerechea. E noroc chior pentru că râmele se întalnesc pe bâjbâite. Nici nu aud, nici nu văd, nici nu se miros. Se detectează după vibrații. Când se întâlnesc, se lipesc cu segmentele și inelele una de cealaltă, se prind bine cu piciorușele ca niște perișori (deci se îmbrățișează) și se rostogolesc într-o rână adoptând poziția 69 după care încep activitatea febrilă. Activitatea febrilă ține vreo 2-3 ore bune. Le-a pus Dumnezeu mâna-n cap de atâta huzureală. După huzureală își dau drumul și o tulesc înapoi în tunelurile lor întunecoase. Sperma este depusă și înmagazinată în săculeți speciali. Urmează partea a doua.

În partea a doua, râmele încep să secrete un lichid care le acoperă corpul în întregime (beznă totală) formând un tub mucilaginos. Acesta alunecă din cauza mișcării de târâre pe sub pământ a râmei, ca o husă, spre capătul opus direcției de înaintare. Trece pe deasupra celor două deschideri sexuale moment în care ouăle (din organul feminin) și săculeții cu spermă (colectați din organul masculin al partenerului) se desprind. Fertilizarea are loc în exteriorul corpului râmei, dar înăuntrul tubului protector care, odată ajuns pe pământ (sau mai corect în pământ) se usucă și se micșorează, formând un înveliș protector peste ouăle fecundate, devenind un cocon.

Coconii sunt depozitați adanc în tuneluri, sub linia de înghețare a solului unde stau la clocit între 30 și 60 de zile. Coconii pot sta în pământ ani nesfârșiți dacă nu se întrunesc toate condițiile necesare, despre care nu se dau detalii, cu ouăle înăuntrul lor, până să iasă puișorii de râmă afară. De fapt, puișorii nici nu vor ieși, pentru că nu sunt în stare să spargă găoacea. Găoacea e dizolvată de niște bacterii speciale din sol, care vor deveni imediat prima sursă de hrană ale viermușilor.

Cam asta e, în câțiva ani, râmele vor fi mature sexual și o iau iar de la capăt.

Acum m-am liniștit. Am elucidat-o și pe asta

Iahnie de fasole

2009-04-02T14:52:00.000-07:00

este o mâncare mai consistentă și mai hrănitoare dar și periculoasă care te dă de gol când te aștepți mai puțin sau când nu te aștepți deloc. Mai degrabă deloc. Nu numai prin sunet, ci mai ales (pe mine) prin mirosul înșelător (puturos rău). Dacă vi se întâmplă, dați vina pe cel de lângă voi.

Ingrediente:
O cană soldățească, sau gamelă de fasole, gamela fiind doar o unitate militară de măsură a fasolei. Fasolea să n-aibă gărgărițe, iar gamela se curăță bine cu nispip înainte, că soldatul e murdar și mizerabil al armatei române. Scoateți din debara două-trei cepuțe (merge și doi cepuloi), umpleți un pahar mic dar plin cu ulei calitativ, faceți rost de doi căței de usturoi, o legatură de pătrunjel mărunt și-un praf de sare.

Preparare:
Așezați fasolea curățată de gărgărițe la fiert, într-o oală ceva mai mare, că se umflă. Nu uitați să adaugați apă, altfel se prinde fasolea de oală și nu se mai umflă deloc. Apa să fie cât de rece, o să explic mai târziu. Dupa ce dă în clocot, luați oala de pe foc și schimbați apa, îndepărtați cu grijă gărgărițelele înecate și opărite. Apa recuperată conține trei sfert din beșini, n-o păstrați. Nu spălați gamela cu ea ca să faceți economie. Puneți din nou fasolea la fiert cu altă apă cât de rece și uitați de ea. Vă aduc eu aminte la momentul potrivit.
Tăiați cepuloaielele în cubulețe cât vârful degetelelor, fără să vă frecați la ochi sau printre picioare, sau și mai grav, în cur. Dacă nu vi s-au bulbucat încă ochii o să vi se bulbuce și pisați și usturoiul cu o furculiță sau cu un pisător special.
Pe alt ochi al aragazului, aranjați o tigaie mai rotundă, lăsați-o la încins apoi turnati uleiul în film. Vărsați ceapa în ulei peste tigaia încinsă și așteptați să se călească. Ceapa este călită când devine aurie. Unii zic că nu, că ceapa trebuie să arate transparentă, deși corect se spune translucidă. Lăsați-o cât vreți numai să nu se carbureze.
Puneți bulionul în gamela rămasă goală și lungiți-l un pic cu apă cât de rece, apoi vărsați amestecul de bulion în tigaie, peste cepuloaielele călite.
Adaugați usturoiul pisat cu pisătorul și pătrunjelul mărunt. Lasați amestecul pe foc, pentru ca ingredientele să-și poată lua gust unelele de la altelele.
Acum reamintiți-vă de fasolea care fierbe, că e momentul potrivit. Turnați peste ea sosul din tigaie. Țineți bine tigaia de coadă. Și mai lasati-o pe foc până scade moderat. După ce scade, se servește rece. Acum ați înțeles de ce am folosit mereu apă cât de rece.

.

Martyrs

2009-04-01T16:20:00.000-07:00

Cine n-a văzut filmul Martyrs să spună mulțumesc lui Dumnezeu, fiindcă eu nu-l recomand. E mult prea depresiv, iar cei cărora le plac filmele de groază să-și pună pofta în cui fiindcă nu vor vedea unul. Filmul nu e de groază, ci o grozăvie, în final îmi venea să mă împușc, iar concluzia e că toți ar trebui să ne împușcăm, pentru că diavolul e o mică potaie pe lângă om.
Și asta nu e o păcăleală de 1 aprilie.

.

V

2009-03-25T20:24:00.001-07:00

Sâmbătă dimineață m-am trezit din nou în mijlocul unui coșmar. Se făcea că mă întorsesem în România și nu știu de ce mă ascundeam de securitate în subsolul casei unui prieten. Eram speriat, ceea ce nu mi se mai întâmplase din copilărie, securiștii îmi dibuiseră ascunzătoarea și băteau cu pumnii și picioarele, înarmați până-n dinți, în ușa subțire de placaj să o spargă. Tocmai mă pregăteam să mă strecor afară și să mă fac nevăzut printr-una din gurile de aerisire astupată cu un geam cât o minge de fotbal când unul din securiști a cărui voce o recunoșteam de undeva, încerca să mă convingă să-i dau drumul înăuntru.
- Sunt eu, Victor, deschide că întârziem naibii!
Am sărit din pat buimac și în loc să mă îndrept spre ușa de la intrare am deschis larg fereastra. Mă credeam încă în pivniță, noroc că m-a întrebat soția ce fac, căscând de somn, de ce nu-i deschid lui Victor de îl las să scoale tot etajul.
- N-are decât să-l scoale, am făcut pe supăratul pentru a câștiga timp. Pentru a separa visul de realitate. Nu mă dumiream cum îmi dispăruse vesta de pe mine și de ce eram numai în chiloți. O să-i deschid când termin ce am de făcut...
- Și ce ai de făcut așa important la ora asta?
- Aerisesc.
- Cocoțat pe pervaz?
A trebuit să admit că nu. Coșmarul se destrăma, mai stăruia doar prin bubuiturile din ușă.
Victor a năvălit în hol pufnind prin toate orificiile, rumen la față și agitat ca o locomotivă pe abur. Precipitându-se.
- Credeam că ești om serios. Știi că...
- Știu.
Sâmbătă autobuzele circulau cu o frecvență ce nu-ți oferea nici o strategie. De-aceea planul era să ne deplasăm pe jos.
- Și dacă știi, de ce Dumnezeu...
Dimineață pe răcoare... aer curat. Ăsta era planul. Calculasem distanța, de fapt o calculase Victor. Desenase o hartă cu toate scurtăturile, calculase până și timpul și chiar ritmul pașilor. Mers de voie, menționase. Adăugase și câteva minute pentru orice eventualitate, se pare că nu suficiente.
- De când bați în ușă?
- De 20 de minute. Te-am sunat și la telefon înainte, cum am convenit, până mi s-a suit sângele-n cap.
- Am uitat să fixez alarma, m-am scuzat.
Nu convenisem să mă sune până i se suia sângele-n cap, doar să mă sune.
M-am îmbrăcat la repezeală. Duș n-am mai făcut, nici măcar pe ochi nu m-am mai spălat, pe dinți nici atît, ce să mai mănânc sau ce să mă mai desfăt pe colacul de la veceu. Am alergat ca niște demenți până pe Barton Street încurcând intrările în Winona Park unde urma să se desfășoare Festivalul Piersicilor. În timpul alergăturii Victor a pierdut schița, noroc că o memorase.
- Cu cine ne întâlnim? Hî-hî, cu plămânii mei de fumător.
- Cu mahărul care m-a angajat. Hî-hî, cu plămânii lui de fumător.
- Băi, trebuie să ne lăsăm de fumat, am auzit că ajută la potență. Hî-hî.
- Sanjit sau Sanjog, n-am înțeles prea bine, l-am contactat prin telefon, era afișat pe un stâlp, nici nu știu cum arată.
- Indian.
- De unde stii?
- După nume.
- Probabil, are un accent de-ți vine să te ții de urechi.
- Parcă noi nu...
Dacă pe străzi nu întâlnisem pe nimeni, în parc era o agitație febrilă. Am ajuns la locul de întâlnire, un stand imens, pătrățos, construit la repezeală din scânduri. Sanjit ne aștepta ca pe ace, își pierduse răbdarea, când ne-a văzut s-a mai liniștit.
- Voi sunteți românii pe care-i aștept?
- Noi!
L-am lăsat pe Victor să vorbească, el aranjase treburile.
- Ați întârziat, români!
- Ba nu, n-am întaziat, e 7 fix. Și i-a arătat ceasul.
- Ok, ok...
Sanjit era indian sikh cu turban. Să nu te atingi de turbanul unui sikh că te omoară, m-a prevenit cineva. E parte din religia lui. Sub turban ține o claie de păr nespălat plină de păduchi. Exagera, desigur. Majoritatea sunt taximetriști sau hamali prin hoteluri și aeroporturi. Iar exagera. Eu văzusem un polițist cu turban, tocmai în inima Hamiltonului.
Sanjin ne-a arătat camionul cu piersici pe care urma să-l descărcăm, scărpinându-se cu un bețișor pe sub turban. Celelalte camioane veneau pe măsură ce se vindeau piersicile de pe stand.
- Dacă vă mișcați bine vă iau și săptămâna viitoare, la Festivalul Muștarului, ne-a promis, trăgând cu ochiul.
Festivalul Muștarului era abia peste două săptămâni, nu știam atunci, nici nu auzisem de el așa cum nu auzisem nici de cel al piersicilor sau al înghețatei și câte mai erau.
Lui Victor îi revenise culoarea în obraji. Am descărcat toată ziua piersici, în jur de șase camioane, până ni s-au lungit mâinile, cu câteva pauze pentru gustare. Am gustat din piersici, bineînțeles, eu nu-mi luasem nimic de mâncare cu mine. La un moment dat am fost tentat să-mi cumpăr un hot dog sau un hamburger, dar mi-am reamintit de un documentar pe care tocmai îl văzusem și am renunțat. În documentarul acela se spunea că într-un hamburger te poți aștepta să găsești cam orice, până și un căcat. Mai ales în cei de pe rețeaua McDonalds, de fapt în toate lanțurile de restaurante Fast Food. Am mâncat piersici și am băut apă până m-a apucat pântecăraia.
Am terminat abia seara, aproape de ora nouă, cu tot cu demolarea standului, curățenia, încărcarea lădițelor goale și ce-a mai fost de făcut. Eram rupți. Începusem să simt umărul dislocat la ferma sârbului. Sosise momentul să fim plătiți și nu mai aveam răbdare.
- Cât crezi că o să ne dea?
- Știu eu, înmulțește și tu 6,85 cât e minimum pe economie cu 14 ore. Aproape o sută. Dar eu cred ca merităm și 8.
- Merităm și 10, m-a hazardat eu, am tras aproape non-stop.
Sanjit a venit într-un sfârșit și ne-a mulțumit, foarte impresionat de travaliul nostru și ne-a oferit 20 de dollar la fiecare în bancnote de câte cinci, să pară mai mult. M-am uitat la Victor, Victor la mine
- Cu cât ai spus că v-ai înțeles?
- N-am spus, nu ne-am înțeles.
- Păi nu ziceai ceva de 6,85 pe oră?
- Era o deducție a mea, atât e minimul pe economie, nimeni nu te poate plăti mai puțin, astea sunt legile canadiene.
Mi se înroșiseră urechile.
- Nu e destul! i-am explicat sikh-ului cu voce gâtuită. Îți bați joc de noi?
- Not enough, m-a corectat Victor, abținându-se și el, sperând că fusese o greșeală. It should be more.
- Cum nu-i destul, a făcut indianul pe îmbufnatul. Voi cât v-ați gândit?
- O sută de dollari!
- O sută de dollari! O sută de dollari nu câștig nici eu.
Sigur că ne mințea.
- Dacă nu ne plătești, chemăm poliția.
- Chemați poliția! Sanjit ne sfida, știa că suntem noi veniți, îi spusese Victor la telefon. Ne-a râs în nas. Până la urmă nici nu vă cunosc, nu v-am văzut niciodată.
Până la urmă, după negocieri și amenințări de ambele părți, Sanjit ne-a mai dat câte zece dollari și două lădițe de piersici ramase nevândute, pe care a trebuit să le cărăm până acasă ca adaos la oboseala noastră. Până acasă mai degrabă ne-am târât, cu toată mizeria pe care o simțeam în noi, înjurându-l pe Sanjit ca la ușa cortului, ar fi fost un deliciu pentru Nicolae să ne fi auzit. Partea cea mai proastă a fost ca ne-am și întâlnit cu Nicolae la intrarea în blocul Chorintian, auzise deja că fusesem la hei rup, de la neveste, pentru că nevestele nu știu să-și țină gura. De regulă.
- Frații Petreuș vin de la cumpărături, ne-a luat Nicolae din prima peste picior.
- Da.
- Da ce p... mea faceți cu atâtea piersici, sau v-ați apucat de afaceri?
- Îhî.
Însă lui Victor i-a sărit muștarul și a explodat.
- Ia ascultă, Nicolae, dacă mă mai înjuri vreodată îți trag un pumn în cap de-o să crezi că te-a lovit trenul. Pe urmă șterg coridoarele cu tine ca să mă ții minte.
Lui Nicolae nu i-a venit să creadă, a început să se scobească în urechi crezând că n-a auzit bine.
- Ai zis ceva, Victore, sau mi s-a părut. Trăgându-și aer în piept, înfoindu-se ca un curcan, sugerând că e o dată și jumătate cât Victor, dacă lui Victor i-ar fi trecut cumva ceva prin cap. Cine știe ce.
- Ia nu te mai umfla ca un broscoi, a continuat Victor deloc impresionat. Am demolat pe alții de două ori mai umflați ca tine. Dă-te la o parte să trec!
Fusese atât de imperativ încât Nicolae s-a tras la o parte fără replică. De parcă înghițise replica sau replica îl înghițise pe el. Cu noduri.
În lift am râs nervos pe seama incidentului, fusese mai degrabă o descărcare. Eram atât de epuizați încât n-am fi reușit să mai strivim nici măcar un gândac, abia ne mai țineam pe picioare. Lădițele cu piersici ajunseseră la o sută de kilograme. La despărțire, Victor m-a întrebat.
- Tu-i spui lui nevastă-ta cu cât ne-a plătit escrocul ăla?
- Da, de ce? N-am nimic de ascuns.
- Atunci roag-o să-și țină gura. Eu o să spun că am luat o sută, altfel nu mă mai spală toată apa lacului Ontario. O să râdă de mine măcar un an de zile.

.

Optimistic

2009-03-22T17:45:00.001-07:00

Nu se mai termină, domnule, iarna asta, e supărată rău. Peste tot auzi de încălzirea globală, ca un bau-bau de basm evoluat, unul politic mai degrabă, toți îl repetă pană se ajunge la saturație și nici că-ți mai pasă după o vreme. După o vreme devii imun și începi să-ți pui întrebări. Întrebare: dacă n-ai lopată cum ieși din casă, pentru că de la biserică nu poți lipsi duminică, oricât de plăcut ar fi la gura sobei.
Promit că iarna viitoare nu mă prinde fără lopată. Mă chinui ca șobolanul cu un făraș de plastic să-mi croiesc drum până la mașină. Pe șosea e la fel de greu, edilii orașului nu și-au făcut datoria. Zvon: s-au terminat fondurile alocate zăpezii. Scrie și prin ziar. Zăpada nu ține cont de nici un calcul economic. Și nu i te poți îmotrivi pentru că vine din cer. O trimite Dumnezeu din cer în mărinimia Lui. Să avem. Și de Paște, după toate bănuielile meteorologiștilor. Or să zburde mieii prin zăpadă. O să-i prindem cu plasele de fluturi și-o să-i coacem la copcă.
M-aș nerva dar n-am curaj, doctorii spun că toate bolile vin de la nervi, supărare și necazuri, care trebuie evitate cu orice preț. Altfel ajungi pe mâna farmaciștilor, o organizație mai complexoasă ca toată francmasoneria la un loc.
- Să le eviți și cu prețul vieții?
- Cu prețul vieții nu
- Atunci e o gaură în sistem, mai mult ca sigur
De la necazuri ți se ridică tensiunea (nimic altceva, nici măcar ca efect secundar), îți cade părul și faci crize de fiere și spasmofilie, te constipi în ultimul hal și-ți scad apetențele esențiale. Cu îmbătrânitul e altă poveste, poți să n-ai nici un necaz toată viața că tot nu scapi. Cel puțin până acum n-a scăpat nimeni. Nici dacă ești chiabur. Am aflat direct de la un doctor specialist. Atunci bolile nu mai sunt de la supărări, ci se numesc specifice bătrâneții. Te zbârcești, încărunțești, ți se răresc dinții și începi să uiți unde locuiești, ca să amintesc cazurile mai fericite.
- Și nu se poate fenta?
- Ce?
- Bătrânețea asta
- În ce sens?
- În sensul optimistic. Adică să scapi de ea
- A, cum să nu. Și nu numai de bătrânețe. Scapi și de necazuri. Scapi de toate până la urmă, optimistic vorbind, nu trebuie să faci nici o fentă.

.

Povestea țapului

2009-03-19T00:07:00.000-07:00

Cantorul nostru de la biserică behăie ca un țap. Oare el nu se-aude? Oare numai noi îl auzim? Oare nu se miră că atunci când behăie oamenii o tulesc afară la fumat? Cu degetele în urechi? Nu numai că behăie, dar behăie de-ți vibrează timpanele. Cântă cam așa:

”Cu-vi-ne-se-he-he-he-he cu a-de-he-he-vă-ra-ha-ha-t...”

Îmi propun să-l înregistrez pe reportofon și când mănâncă să i-l pun la ure-he-he-che. S-a lăudat într-o zi, că veni vorba

- E-he-he, eu am terminat teologia în țară

- Și nu numai, m-am încumetat eu

- Așa e, am terminat și tehnica dentară, sau tu la ce te referi?

- Eu mă refer că ne-ai terminat și pe noi. Sau cel puțin ești pe cale

- Cee-he-he-hee?

Despre hoție

2009-03-16T07:01:00.000-07:00

Într-un an, m-a apucat obsesia felicitarilor muzicale și am început să cumpăr și să trimit la grămadă prin România, pe la toate neamurile și pe la toți apropiații, numai că nu ajungeau. Numai că le furau poștașii. Că l-am întrebat pe văru-meu, care mai târziu a ajuns și el poștaș, de ce fura poștașii din Romania?
- De hoți ce sunt! mi-a răspuns el. Numai că ar merita împușcați cu toți. Ai văzut tu român cinstit? Pe cinstite!
- Am văzut, sigur că am văzut (aici l-am cam dus cu preșul că nu era deloc pe cinstite). Și am și auzit (aici era pe cinstite), numai că uitasem unde. Și când.
- Ai văzut pe dracu!
- Ba pe dracu nu l-am văzut și nici nu vreau! Ptiu!
- Și de sărăcie mai fură românul, ca să știi și tu. Nu că le țin partea și nu i-aș împușca până la urmă
- Și se îmbogățește românul cu felicitarile mele muzicale? Le mănâncă? Nu. Le îmbracă? Nu. Și le pune pe cap să nu-l plouă?
- Și mai fură și pentru că e cleptoman. Am auzit că e o boala incurabilă cu care te naști, iar românii o moștenesc genetic
- De la cine? Sau de când, că asta e ceva nou.
- De când au descălecat ungurii în Transilvania care era nelocuită și noaptea le-am furat caii, așa spune legenda...
- Unde ai auzit tu legenda asta că e un banc toată ziua. Tu ce-ai furat în ultima vreme? Pe cinstite
- Eu mai ciugulesc de pe la pensii, că le aduc oamenilor banii în numerar și pentru zece, douazeci de mii, nu face nimeni tărăboi. Poate într-o zi or să mă împuște și pe mine, găinarii sunt cei mai aspru pedepsițI în România. Dar tu?
- Pai tocmai de la pensionari ți-ai găsit să furi, de la cei mai nenorociți?
- Păi nu-i fur eu, îi fură statul, iar pe stat nu-l împușcă nimeni, ce, alea-s pensii? Stai să vezi salariile, că te crucești.
- Eu de când sunt în Canada nu mai fur, că mi-am schimbat cetățenia.
- Ei, nu mai furi, doar te-ai nascut șI tu cu gena aia de care îți pomeneam...
- Adică mai fur dar numai de la nevasta-mea, din când în când...
- De la nevasta-ta… ești nebun. Ce furi?
- Atenție. Mă mai prefac bolnav și atunci toata ziua mă mângâie pe cap. Așa-i de bineee
- Mare hoț ești! Meriți împușcat

.

The Way of War

2009-03-11T15:57:00.001-07:00

Îmi vine să-mi dau cu pumnii în capul proaspăt tuns. Am umplut baia cu păr. Cu mașina mea, curentul meu, apa și prosopul meu plus peria și foarfecele mele, am salvat 6 dollari autohtoni cu care am plătit să închiriez un film de mâna a 3-a și doar m-au avertizat băieții (și cu pieptenele meu), tata, filmul ăsta n-a rulat în cinematografe. Însă eu sunt un tată ambițios.
- Și ce dacă, am mai văzut eu filme bune fără să treacă prin cinematografe, mai ales cele de artă...
- Păi scrie pe el, action /thriller, ce artă vrei de la un action? Și mai e și filmat direct pe o cameră video...
- Ce știți voi. Joacă Cuba Gooding Jr!!
- Ai zis că nu te mai uiți la filme cu negri
- Am zis că nu mă mai uit la filme exclusiv cu negrii unde apar un alb sau doi care, de regulă, interpretează fie roluri de proști fie de idioți. Dar ăsta e cu Cuba Gooding Jr!!
După o jumate de oră, Sulfina mă întreba:
- Despre ce-o fi vorba?
- Mai ai și tu răbdare, îți spun peste vreo 10 minute
Peste vreo 10 minute sforăiam amândoi la întrecere, o să-mi cer banii înapoi, cu ce tupeu închiriază unii asemenea mizerii? M-a atras Cuba Gooding Jr. de pe copertă. Are și filme mai răsărite și m-am gândit că m-am aranjat de o seară la televizor.
Când m-am trezit, m-am nervat și am pus discul de unde mi se rupsese filmul. Am adormit din nou după 5 minute. Iar m-am trezit, iar m-am nervat.
- Ce te tot sucești pe canapea, m-a întrebat Sulfina, vrei să mă basculezi pe podea?
- Nu
- Vrei să te dai la mine și să ne basculăm amândoi pe podea?
- Nu.
Dar asta am spus-o după ce mi-am evaluat unele șanse.
- Ce mai face scuba goody ăla al tău, nu s-a săturat de păzit ușa cu pușcoiul?
- Nu-mi dau seama, că am intrat într-un cerc vicios, cum încerc să văd ce se mai întâmplă cum parcă cineva mă trăznește cu ceva în cap
- Uită-te direct la sfârșit, măcar să știm cum se sfârșește dacă nu vrei să ne basculăm pe podea
- Păi m-am uitat deja, dar sfârșitul cred că e din alt film, că n-are nici o legătură. Și ce mă tot amețești cu podeaua, tu vrei să ne audă vecinii? Or să-și închipuie că cine știe ce facem
- Păi locuim la parter
- Ma refeream la vecinii de deasupra noastră
- Atunci du-te pe internet, să vedem despre ce a fost vorba în film
- M-am uitat și acolo, nu știe nimeni
- Ei, a concluzionat Sulfina, înseamnă că a fost un mistery și l-au încadrat greșit

PS
John Carter semnează scenariul, e regizor și producător. O maimuță, dacă-i ofereai o banană, scria un scenariu mai bun
PPS
Iar mie, dacă mi se oferea niște bere, m-aș fi basculat, vorba Sulfinei, mai convingător decât Cuba Gooding Jr.
PPPS
Iar băieții mei, cu camera pe care o au, ar fi scos o imagine mai bună
PPPPS
Iar Sulfina mea...pe podea...

.

Ora de vară

2009-03-08T22:32:00.001-07:00

Bineînțeles că azi am ajuns la biserică pe la spartul târgului, Părintele tocmai termina de pomenit ultimii morți și se pregătea de predică, fiind duminica Ortodoxiei.
- Oare ce s-o fi întâmplat, m-a întrebat Sulfina, tot pe mine, care habar n-aveam. Crezi că a schimbat Părintele mersul liturghiei?
- Cred, am comentat cu voce tare, să mă audă lumea din jur cât sunt de credincios. Lume care mă privea deja cu reproșuri în ochi și mă măsura pieziș în ce sunt îmbrăcat, ce ceas purtam la mână, dacă mă încălțăm de la italieni și dacă nu cumva miroseam a parfum ieftin.
- Păi de ce să schimbe liturghia după 2000 de ani de tradiție tocmai azi?
Arătam cei mai dubioși din biserică, colecta creiețarilor trecuse, poate de aia am și întârziat, ca să nu contribuim la farfurie. Că românii sunt în stare să creadă orice dacă n-au nici o dovadă.
Abia la agapa frățească, de după slujbă, am aflat de conspirația guvernului canadian care a schimbat ora oficială din provincii și teritorii, ocazie cu care am primit un cot pe sub masă de la comeseanul din dreapta mea.
- Cât ai dat pe ceasul ăla, mai bine cere-ți banii înapoi, că ți-a rămas în urmă cu o oră
- Da, ai dreptate, i-am răspuns ca să nu creadă că m-am prins de aluzia lui bășcălioasă și poate sufăr în tăcere, când ajung acasă îmi pun rolexul cu programul de vară
- Nu știam că e rolex, a înghițit în sec comeseanul după care și-a revenit mai repede ca un gând. Cel puțin ca un gând de-al meu. E o copie originală?
- Ba dimpotrivă, i-am dat eu de înțeles, e o replică după original.
- Deci o copie perfectă, nu s-a lăsat el
- Ba una identică, nu m-am lăsat nici eu
- Aha, păi atunci de ce nu-l fixezi dacă tot s-a trecut la programul de vară? Știi, nu? Se dă cu o oră înainte...
L-am fixat, dar nu cum a zis el pentru nimic în lume, să-i dau satisfacție, ci ca oltenii, l-am dat cu 11 ore înapoi.

.

5 mai

2009-03-08T09:31:00.000-07:00

Vreau sa reamintesc că pe 5 mai, in România, se sărbătorește ziua bărbatului

Despre lipsuri

2009-03-05T10:39:00.000-08:00

Mi-e dor de canalul Bega, al Timișoarei, odata era să mă înec în el dar nu m-am înecat, odată s-a spart ghiața cu mine și tot nu m-am înecat, de două ori m-am răsturnat cu barca și odată m-am plimbat cu bușteanul. Și tot nu m-am înecat. Cred că nu sunt un înecăcios.

Mi-e dor de canalul Bega în dreptul grădinii de vară Vaporul sau în dreptul grădinii Bănățeana, sau cofetaria Flora sau, că oricum numele astea nu mai există, pur și simplu, de aleile pe care mă plimbam cu cineva de mâna și nu era mama.

Mama nu avea timp de plimbări pe malul canalului Bega. Mama avea altceva. Avea trei copii, îl avea pe tata, avea casa și curtea, avea serviciul ei, avea multe pe cap. Sărăcia și bolile, speranțele pentru noi și sacoșele cu alimente. Nu m-am plimbat niciodată cu mama de mână pe malul Begheului și azi îmi pare rău fiindca e o lipsă în viața mea.

Duminica iertării

2009-03-01T17:24:00.000-08:00

Iar m-am dus la biserică. Nu știu ce am că în fiecare duminică merg dacă sunt în oraș. Și, în ultima vreme, cam sunt prin oraș. La început m-am amăgit cu gândul că o însoțesc pe Sulfina, fiind un capriciu de-al ei. Însă azi a fost un capriciu de-al meu pe care mi l-am satisfăcut în ciuda orcărei îmoptriviri. Nu că s-ar fi împotrivit careva.
E duminica iertării, bine că m-am dus, dacă tot am fost îm oraș. Că m-am împăcat cu toți prietenii. Ei încă nu știu, când vor afla se vor cutremura. Cu vecinii încă nu m-am împăcat fiindcă nici nu-i cunosc, după cum e obiceiul aici. În România cunoșteam tot cartierul, însă ce folos, că în România nu te puteai împăca cu nimeni, după obiceiul din România. Iertare îți puteai cere, doar că nu te împăcai. Ziceai:
- Vecine, îmi cer iertare, doar e duminica iertării, ce Dumnezeu
- Că bine zici, dar pentru ce să te iert, vecine?
- A, nu mare lucru, mai ții minte luna trecută când ai venit acasă și ai găsit fereastra deschisă la dormitor?
- Sigur că da, că era să degerăm în ultimul hal, eu cu nevastă-mea, ce-i cu fereastra?
- Păi, eu ți-am lăsat-o deschisă, bine că n-ai degerat, vecine
Cel puțin ăstia doi vecini, de care știu, nu s-au mai împăcat. Numai tata se împăca cu vecinul nostru, nenea Gyuri, în fiecare săptămână, la Șarineni, un birt cu grădină ordinară.
- Hai să ne-mpăcăm! ziceau și-și ciocneau halbele de bere până li se muiau picioarele pe sub masă
- Hai!
Plus că azi e și lăsata secului, mai bine zis Duminica Lăsatului sec de brânză, adică n-ai voie să mănânci brânză. Și nici lapte, că ți se poate brânzi în stomac după ce-l bei. Plus ziua izgonirii lui Adam din Rai, despre care s-a și discutat în predica de azi. Adam a fost izgonit pentru că s-a înfruptat din pomul oprit. Nu contează ce era în pom, contează că era oprit (așa zice Părintele) iar oamenii au ignorat interdicția, adică s-au răzvrătit la îndemnul unei reptile cu solzi de șarpe. Vorbitoare. Am citit într-o carte că reptilele vorbitoare au venit din spațiu interstelar și făceau parte dintr-o populație reptiliană mult mai evoluată tehnologic decât omul, mai evoluată și social, n-a fost chiar așa greu să-l manipuleze pe om. Pe Eva nici atât. Ei, a pățit-o reptilianul pentru asta, problema e c-am pățit-o cu toți, toți urmașii lui Adam încoace, încolo nu, că Adam a fost primul. Totuși, eu l-am întrebat pe Părintele, după slujbă, la agapa frățească, mai deoparte, să nu audă careva
- Ce mai faceți, domnule Părinte?
- Bine, mi-a răspuns el
Acum știu că toți credincioșii s-or fi întrebat ce-am putut eu să vorbesc cu Părintele cu atâta fereală, unii chiar m-au întrebat
- Ce-ai șușotit cu părintele?
- Ăă, i-am cerut niște explicații suplimentare la predică
- Ca de exemplu
- Ca de exemplu cine a rămas să îngrijească de Grădina Raiului după ce Adam a fost expulzat de acolo, că doar el era îngrijitorul ei
- Și Părintele ce-a spus?
- Că e o taină
- Asta așa e, că nici în biblie nu amintește nimeni nimic
- Nu, dar au aflat-o masonii, sau cel puțin așa pretind ei. Și aștia sunt niște secretoși...
- Păi dacă nu scrie în biblie, de unde să știe masonii?
- Ei, de unde, de la reptilianul ăla care i-a sucit capul Evei

6 lucruri care mă fac să zâmbesc

2009-02-26T15:26:00.000-08:00

leapșă preluată de la optzecea dar și de la Lumi, în aceeași ordine

Femeile mă fac să zâmbesc. Pentru că nu vor înțelege niciodată ce înseamnă să fii bărbat (dacă n-au ce avem noi) și pentru că e singurul lucru pe care o femeie nu i-l poate reproșa. Cu toate că am mai auzit eu pe unele care spun:

- Te urăsc, băi, pentru că ești bărbat!

Dar n-au argument, argumentul e la noi. Iar alte femei zic:

- Te urăsc pentru că nu ești destul de bărbat!

Nici în cazul ăsta n-au argument, dar se pare că în cazul ăsta nici bărbatul respectiv (nu eu!) nu-l are. Deasemenea, e singurul lucru (faptul de a fi bărbat) pe care un bărbat nu trebuie să i-l ascundă femeii cu teama de a fi descoperit. Înafară de trevestiți. Numai că aștia nu se ascund de femei, ăștia se ascund de alți bărbați. Unde iar nu e treaba femeilor ce fac bărbații între bărbați și iar mă apucă zâmbetul de la început.

Dar și masculii mă fac să zâmbesc, au și ei rândul lor. Pentru că eu susțin blogosfera masculină și pentru că nici ei, masculii, nu vor putea înțelege vreodată natura unei femei. O femeie e complexoasă, de unde să poată să o înțeleagă un mascul. Masculii nu sunt complexoși, doar inteligenți și tot ce au mai important e pe dinafară și se vede (cărora li se vede). Mai degrabă masculii nu o înțeleg pe femeie și ascunzișurile ei. Totuși, unii se prefac că o înțeleg. Zic, iată ce zic:

- Știu cum e cu durerile nașterii, draga mea, că și eu mă simt la fel când mă lovește cineva în testicole

Zâmbesc, pentru că nu e adevărat bineînțeles. Durerea de testicole nici nu se compară cu atunci când o piatră defilează din rinichi până la aer liber, pot depune mărturie că le-am avut pe amandouă. Însă durerea cea mai mare tot aia de măsea a fost, pe care și femeile o au.

Un alt lucru care mă face să zâmbesc e circuitul apei în natură, dar prefer fără explicații. Eventual în particular.

Natura însăși mă face să zâmbesc. Pentru că e imposibil să nu-i zâmbești naturii însăși, doar natura însăși e responsabilă de zâmbetele noastre.

Reflexia mea în oglindă mă face să zâmbesc uneori, involuntar alteori. Că-mi place sau nu, dar mai degrabă da (câteodată!) mă arată așa cum sunt, ceea ce-mi stârnește, pe rând, un zâmbet ticălos, unul nu chiar așa ticălos, mai degrabă admirativ, altul înțelegător, disperat, dar și împăunat, mai ales prostănac și tot restul gamei variabile.

Dar cel mai tare mă face să zâmbesc berea pe care tot sumerienii au inventat-o acum 6000 de ani. E un zâmbet vesel, mai pe la început, după care devine tâmp și drăgăstos. Moment în care mă împac cu toată lumea, cu toți bărbații, mai ales cu toate femeile, cu natura însăși și cu tot universul nesfârșit.

Cui s-o dau, cui s-o dau...lui Alex, că poate n-o găsește.

O nebunie de dimineață

2009-02-25T14:05:00.000-08:00

Eu știu de ce se pupă lumea, ca să se spele pe dinți. Se spală pe dinți, se perie pe limbă și se gândesc că nu se știe cu cine mă pup azi, mai bine să fiu pregătit pentru o eventualitate. De asta. Pentru schimbul de salivă trebuie să ai cavitatea bucală curată altfel se pot întampla reacții de efervescență și te faci de râs. Dar dacă știu că nu se pupă nu se mai spală, se gândesc, de ce să mă spăl în eventualitatea că tot nu mă pup cu nimeni. Și atunci încep să le crească bacteriile în gură ca niște ciorchini
Bine, dar nu miroase?
Și ce dacă miroase, e natural
Da, da, am citit eu undeva că mirosurile naturale sunt bune. Totuși, pe mine mirosul natural de căcat mă scoate din sărite. Mai ales în spații închise. Iar unora le e rușine să tragă vânturi zgomotoase, le trag fâsâite și te întoxică cu mirosul lor natural.
Și nespălații miros natural.
Dar și cei care se îmbăiază, mmm
Dar cei care se dau cu parfum?
Cu parfumurile e mare problemă. Mie îmi plac parfumurile alcoolice, să zicem. Adică ce să mai zicem, chiar îmi plac. Dar una e să le miros dintr-un pahar și alta din gura unui bețivan. Cu femeile e o problemă chiar mai sensibilă, că se dau cu Chanel 5 la care eu fac alergie. De Gucci nu mai vorbesc, iar de la Boss vomit în batistă
A ce ar trebui să miroase o femeie ca să-ți placă ție?
A femeie și cam atât
Într-o zi, mirosind a dimineață, m-am pomenit în spatele a două fete ce se fâțâiau din buci întâmplător cu un coleg de serviciu care m-a întrebat pe loc
Ce zici?
Despre fetele din fața noastră?
Aha, peste care te-ai răsturna?
Peste niciuna că put a Kenzo și-mi atacă fosele nazale
Pe urmă fetele au cotit-o după o clădire de sticlă dârdâind din funduri și iar a început să miroase a dimineață. O nebunie de dimineață