dragoş - chestii livreşti

un alt cioran

2009-07-09T13:14:00.009+03:00

cei obişnuiţi cu opera lui emil cioran vor găsi aici altceva, anume scrisori personale către wolfgang kraus, diplomat cultural austriac, editor de Nietzsche, schopenhauer, novalis, Kant, la rochefoucauld etc. scrisorile sunt inedite.

cum spuneam, cititorii de cioran - eu i-am citit cîteva cărţi pe sărite, impresionat doar de caiete, pe care le consider capodopera - vor afla un cioran mai uman decât cinicul şi nihilistul eseist. unul preocupat de editarea cărţilor sale şi a altora, de mondenităţi şi ştiri despre oamenii de cultură, de politică şi de călătorii.

totuşi, scrisorile nu mi s-au părut strălucite, au fost sub nivelul aşteptărilor. adevărat, sunt şi fragmente cu-adevărat "cioraniene", dintre care voi exemplifica mai jos. dar ce mi-a plăcut cu-adevărat e ultima notaţie din jurnalul destinatarului, referitor la cioran, despre un om ce nu transpare în imaginea publică - inclusiv în cea din filmul lui liiceanu:

cioran putea să râdă din toată inima şi eliberat, radia de bucurie când mă vedea prin uşa scundă, acoperea cadrul de sus cu mâna, era foarte bine dispus. savura mâncarea, care era bună şi simplă. masa o punea fie el, fie simone. cordialitatea, căldura şi prietenia lui creşteau natural pe buza prăpastiei şi în preajma catastrofei - într-un mod absolut vienez... pe vulcan găseşti cei mai buni struguri. (p.290)

- cioran spune: aforismele mele pot să sune aşa sau cu totul altfel, conţinutul lor e lipsit de importanţă. nuanţa lingvistică, poanta, witzul, punctul culminant reprezintă esenţialul (p.265)

- o carte trebuie să conducă, direct sau indirect, spre autocunoaştere. (p.221)

- important e să ai cititori tineri, săraci, necunoscuţi. (p.171)

- pentru mine, a scrie înseamnă a scăpa de obsesii. mai întâi terapia. adevărul vine după aceea. (p.67)

- nu există salvare pentru civilizaţia care nu mai crede în ea însăşi. îmi îngăduiţi o profeţie? peste 50 de ani, notre-dame-ul va fi o moschee (p.234)

- boala, sub orice formă, e o umilinţă (poate suprema umilinţă) (p.149)

- biserica trebuie asuprită, altfel devine prea convenţională, prea de modă veche. în occident, doar o tiranie nemiloasă o mai poate salva (p.123)

- o anume superficialitate este necsară, mai ales când vrei să exprimi doar esenţialul şi numai esenţialul. (p.53)

- plimbarea este probabil singura posibilitate pe care o mai avem de aintra în legătură cu vechea înţelepciune. (p.29)

- momentan nu mai citesc deloc, cu excepţia unei cărţi despre obiceiurile cârtiţelor... gândurile mele, dacă am aşa ceva, sunt inevitabil de natură subpământeană (p.34)

per ansamblu, e lăudabilă apariţia epistolarului, însă ea te face să te întorci tot la aforismele stilistului.

cioran, scrisori către wolfgang kraus 1971-1990, ed. humanitas, buc., 2009, trad. george guţu, 280 p

scrisoare peste 10 ani

2009-07-09T09:41:00.005+03:00

am primit o leapşă de la gramo, via adrian ciubotaru - cum ar suna o scrisoare pe care mi-aş trimite-o celui care voi fi peste 10 ani. o dau mai departe lui arthur suciu, biancăi şi, dacă acceptă aşa ceva, lui alex leo şerban.

motto:
et ils résumérent leur vie. / ils l'avaient manquée tous les deux, celui qui avait révé l'amour, celui qui avait révé le pouvoir. quelle en était la raison ? (Flaubert, l'éducation sentimentale)

dragă dragoş,
sper că scrisoarea te va găsi sănătos şi nu într-un spital de boli nervoase sau pe canapeaua vreunui psiholog. sau în ipostaza de praf suflat prin galaxie, în caz că vreun asteroid sau vreun politician i-a făcut felul lumii.
aşa că sper că scrisoarea te va găsi la paris, sau măcar pe undeva pe la sinaia, în excursia anuală pe care obişnuieşti s-o faci.

de asemenea, sper că vei găsi timp să citeşti această scrisoare, printre zecile de lucruri prevăzute în agendă, dintre care, fireşte, nu lipsesc întâlnirile şi conferinţele pe teme de self esteem şi scrisul pe binecunoscutul tău blog de 12 ani.

m-aş bucura să continui să faci ce-ţi place, să ai mult timp liber, să găseşti dragostea de negăsit pân-acum şi dacă-ţi va părea rău, să-ţi pară pentru ce-ai făcut, nu pentru ce n-ai făcut. cât despre nevastă, mă bucur că e-n vacanţă cu cel mic şi te lasă mai liniştit.

dar atenţie, ţi-aduc aminte când ai zis că dacă toate astea nu se vor întâmpla, e timpul să intri-n politică!

succesuri!* egon schiele, dublu autoportret,1915

fraţii ruşi care scriu capodopere sefe

2009-07-08T10:35:00.021+03:00

aflându-mă pe la standul de la bookfest al editurii paralela 45, nu ştiu ce mi-a venit s-o cumpăr. o mai citisem demult, împrumutată, când apăruse la nemira - ferfeniţită şi cu pagini galbene... în fine.

acum mi-a plăcut mai mult parcă. deşi nu toată. are multe pagini peste care se poate sări lejer, poate chiar un capitol (cap. 2). dar şi pagini delicioase, de pildă cele ale dialogului între un savant şi un businessman (cap. 3).
şi ce e important - şi se pare că mulţi sefişti nu-şi dau seama - că este un roman sf, adică are elemente sefe (şi multe metafore minunate) care-i ajută pe autori to make their point. un instrument pe care-l căutam şi eu pe la cenacluri...

cine nu ştie despre ce e vorba în picnic la marginea drumului, măcar din călăuza lui tarkovski? de Zonă, locul de pe pământ unde nişte extratereştri poposesc la picnic. pleacă şi lasă multe "deşeuri" - obiecte cu puteri supranaturale, baterii veşnice, chiar şi un glob de aur - îndeplinitor de dorinţe. oamenii îşi găsesc astfel "sensul" - fericirea pe gratis.
noroc cu stalkerul redrick schuhart- eroul care cutreieră Zona şi înţelege.

toată nenorocirea este că omul, în orice caz omul de rând depăşeşte uşor această ncesitate de a cunoaşte. după mine, asemenea necesităţi nici nu există. poate doar necesitatea de a înţelege, iar pentru asta nu e nevoie de cunoştnţe. ipoteza despre Dumnezeu, de exemplu, dă o posibilitate inegalablă de a înţelege absolut totul, fără a cunoaşte nimic... dă-i omului un sistem simplificat al lumii şi poţi să-i explici orice pe baza acestui model. o asemenea concepţie nu necesită nici un fel de cunoştinţe. câteva formule învăţate, plus aşa-numita intuiţie, aşa-numita îndemânare practică, precum şi bunul simţ. (p.159)

raţiunea este capacitatea fiinţei vii de a se comporta iraţional şi anormal. (158)

xenologia este o amestecătură artificială ştiinţifico-fantastică cu logica formală. baza metodei ei este un procedeu defectuos: impunerea raţiunii extraterestre psihologiei omeneşti (p.159)

cea mai eroică faptă a omenirii este că ea există şi are de gând să reziste şi mai departe (172)

o lectură extraordinară pentru vacanţă!

arkadi şi boris strugaţki, picnic la marginea drumului, ed. paralela 45, piteşti, trad. valerian stoicescu, 232 p cartea online e aici sau aici.

alte păreri: 1, 2, 3.

chéri

2009-07-07T00:20:00.009+03:00

aţi citit romanul chéri de colette?

nu e mare capodoperă, dar mi-a plăcut mult în adolescenţă, căci era vorba - din câte-mi amintesc, un roman de budoar, despre un tânăr gigolo, iubit de o tipă mai în vârstă.
va trebui să-l reiau când voi ajunge acasă...

de ce?
pentru că minunata michelle pfeiffer joacă în ecranizare. şi, când voi vedea filmul, trebuie să am cu ce-l compara... - sper să nu fie la fel de prost ca legăturile primejdioase (tot al lui frears)...

iaca o secvenţă mirifică:

l.e.: prost sunt eu, care am confundat filmul lui frears cu valmont-ul lui forman :) ce să-i faci, dacă sunt atâtea versiuni...

un oscar wilde român

2009-07-06T16:03:00.013+03:00

literatură gay? nu, doar literatură
dacă se va gândi cineva să facă şi la noi un "canon" al "literaturii gay", cel mai nimerit ar fi să înceapă cu acest volum, dar nu pentru că multe pagini din carte conţin experienţe şi picanterii homosexuale scrise reuşit şi decent, fără vreo vulgaritate, ci că autorul este primul - din câte ştiu care şi-a asumat public orientarea. căci acesta este scopul acestor memorii - să spună totul, chiar şi cele mai inconfortabile lucururi.
nu cunosc vreun român să fi făcut aşa ceva.

cine e ion negoiţescu?
un critic literar - neîndeajuns de cunoscut - inteligent, cult, de viţă intelectuală, prieten cu blaga, lovinescu, radu stanca - de acesta din urmă va trebui să citesc -, rafinat ca Proust şi ironic ca Wilde, cu gust nu doar pentru literatură, ci şi pentru muzică şi pictură.
inovativ şi modern, decadent şi consmopolit, cu simpatii pentru poezia lui blaga şi proza hortensiei papadat-bengescu, cu credinţă nu doar în estetic, ci şi în eternitatea valorilor.

o capodoperă memorialistică
pe lângă amănuntele biografice referitoare la origini, neamuri, locuri - cluj, galaţi, sibiu sau aiurea -, cel mai interesantă mi s-a părut evoluţia spirituală a "eroului". sălbatic, lipsit de căldura părintească, voluntar şi senzual, copilul prinde gustul lecturii, metamorfozându-şi energiile interioare în viziuni şi creaţii estetico-axiologice, potenţial pe care şi-l va fructifica în cadrul mişcărilor culturale interbelice.

există multe ironii şi amintiri delicioase:

copilul ion negoiţescu se strecoară printre invitaţii maturi de la o petrecere la el acasă şi-şi întreabă tatăl "tată, ce-i aia adulter?"; primeşte o scatoalcă; la fel şi când trage un vânt zgomotos şi ordonat în aceleaşi condiţii.
locuinţa temporară a bunicilor în formă de vagon fusese un bordel (cuplărai).
împreună cu vărul său, joacă jocul Cristos şi jidanii: vărul său îl joacă pe Cristos şi stă răstignit pe gard, iar copilul negoiţescu îi joacă pe jidani, nefăcând altceva decât să-şi scuipe de zor vărul.
romanul dama cu camelii e savurat numai la closet (de unde se vede că a mea categorie de citit pe budă nu e neapărat una negativă)
petre ţuţea e de fapt un tip monoman, plictisitor şi răsuflat
botanistul rege ferdinand, la mărăşeşti, aleargă după buruieni

cartea se citeşte ca un roman, e scrisă admirabil, din păcate cuprinde doar două capitole, până la 20 de ani. negoiţescu, din păcate, moare între timp, lăsându-şi opera neterminată.

...iubirea iubeşte totdeauna ceva ce merită şi nu există om pe lume care să nu merite să fie iubit. dar ce grizav şi tragic este că cel ce iubeşte sâmburele ideal al personalităţii sale, acest sâmbure de diamant, cunoscut numai de cel ce iubeşte, e îndrăgit şi fiinţa iubită nu ştie ce comoară ascunde. (p.214-215)

nu-mi caut nici măcar egali mie, ci superiori. şi ce poate fi atunci mai grozav, în dragoste, decât ca superioritatea copleşitoare a fiinţei iubite să se realizez chiar în actul sacrificator de a nu mă iubi pe mine? personalitatea mea e ţesută din orgoliul cel mai viu, mai nealterat, uneori în forme de-a dreptul exacerbate, dar plin de fori moral şi tendinţă creatoare, însă oricum orgoliul se manifestă fără stânjenire. (p.217)

fragmentele de mai sus sunt din jurnal, pe care autorul l-a încredinţat lui emil hurezeanu pentru a-l publica de-abia în 2023. poate se întâmplă ceva şi ne bucurăm de el mai devreme...

ion negoiţescu (foto), straja dragonilor, memorii 1921 - 1941, ed humanitas, buc, 2009, 217 p

lung, adjectiv

2009-07-06T09:49:00.004+03:00

e primul film de porumboiu văzut.
dacă nu lua premiu, ieşeam din sală, dar nu din pricina nerăbdării alături de personajul principal, ci din faptu că, aşa cum se recunoşteau în 4,3,2 femeile ce trecuseră prin experienţa avortului, m-am recunoscut şi eu, ca funcţionar public vreme de 4 ani. am retrăit tâmpenia slujbei la stat şi, în vreme ce spectatorii din jurul meu râdeau, mie-mi venea să turbez.

nu ştiu cum o fi fost la alţii dar, deşi pot spune cu mâna pe inimă că fiecare scenă are rolul ei în viziunea regizorală, mie mi s-a părut prea lung.

scena cu plasa prin care erau filmaţi copiii cu haşişul, cele două cine luate acasă, în singurătate - singurele cu "sens" din viaţa zilnică -, vorbele şi cuvintele, dar mai ales lipsa cuvintelor duc la scena finală, pline de cuvinte moarte, fără conţinut, în care nu mai crede nimeni, bune de luat din DEX şi aruncate pe tablă, de care fiecare dispune după bunul plac, ca de nişte obiecte. căci, ne spune porumboiu, conştiinţă, lege, morală, poliţist rămân doar vorbe în dicţionar şi pe tablă, marea poate fi fără soare, câmpul fără floare, viaţă fără sens. dacă intri-n biroul de la serviciu cu ceva sens, ieşi de-acolo fără. ca la kafka.

şi, afară de degeţelele hipnotice ale secretarei, şi rapoartele absurde, mi-a rămas melodia (a nu se asculta toată):

dramaticul drum al lui cormac mccarthy

2009-07-03T12:00:00.012+03:00

nu contează ce-i în spatele scenei, nu importă ce-i în afara cărţii.

importantă e scena şi ce se întâmplă pe ea, cele două personaje - tatăl şi fiul. care pe decorul plin de cenuşă eternă, cascade, păduri îngheţate, moluri părăsite, case cu cadavre, merg. merg înainte, merg spre sud, they are walking dead in a horror film.

important e ce fac, dar mai presus ce văd, căci lui mccarthy îi place să descrie decoruri apocaliptice. important mai e şi ce zic, dialoguri scurte, frânte, chiar biblice, la cât sunt de simple şi profunde. importantă e impresia ce-ţi rămâne după închiderea cărţii. că indiferent de decor, omul rămâne acelaşi, nu absurd sau civilizat, ci mică făptură divină, cu mic foc lăuntric, de unde se hrăneşte să meargă mai departe. spre viitor.

n-are rost să povestesc despre oamenii răi, despre cataclismul ucronic, utopic, despre viziunea sumbră a lui mccarthy, acelaşi autor al cărţii după care s-a făcut filmul nu există ţară pentru bătrâni, despre stilul scriitoricesc simplu şi perfect.

ci are rost să spun că e cel mai bun scriitor american pe care l-am citit în ultimul timp. cu viziune proprie/originală, expresivitate, stil, lume ficţională coerentă şi tot tacâmul. am câteva imagini - când cei doi se spală-n cascadă, când mulţumesc pentru masă unor oameni imaginari, când întâlnesc pe omul bătrân şi credincios...

You think we're going to die, dont you?
I dont know.
We're not going to die.
Okay.
But you dont believe me.
I dont know.
Why do you think we're going to die?
I dont know.
Stop saying I dont know.
Okay.
Why do you think we're going to die?
We dont have anything to eat.
We'll find something.
Okay.
How long do you think people can go without food?
I dont know.
But how long do you think?
Maybe a few days.
And then what?
You fall over dead?
Yes. Well you dont. It takes. a long time. We have water. That's the most important thing. You dont last very long without water.
Okay.
But you dont believe me.
I dont know. (p.106 - 107)

Care e ţelul nostru?
Poftim?
Care e ţelul nostru?
Unde-ai auzit asta?
Nu ştiu.
Nu, unde-ai auzit-o?
La tine.
Când?
Acum ceva timp.
Şi care a fost răspunsul?
Nu ştiu.
Bine.
Nici eu. Hai. Se-ntunecă.

cormac mccarthy, the road, picador, london, 2007, 307 p

ps. anu' ăsta am citit 3 cărţi scrise admirabil (făcând abstracţie de flaubert) - elogiu mamei vitrege (fastuos), drumul şi celelate poveşti de dragoste.

pps - alte recenzii 1, 2, 3. şi cartea va apărea tradusă la humanitas.

evenimente livreşti înainte de vacanţă

2009-07-03T11:53:00.003+03:00

pe torenţială, alaltăieri, am fost la cafeneaua critică cu câţiva scriitori basarabeni – mai bine zis români cu origini din basarabia.
câteva idei s-au desprins în legătură cu recuperarea în românia a amănuntelor de istorie literară basarabeană – a tradiţiei lor literare. am mai discutat şi de ce scriitorii basarabeni nu scriu în ruseşte – aşa ar avea mai mulţi cititori – şi de ce nu descriu realitatea de acum de acolo cu ochii unui tânăr. am aflat că există viaţă literară şi acolo, numai că noi nu ştim.

*

aseară, lectura publică a lui mircea cărtărescu de la clubul ţăranului român a fost foarte reuşită, deşi mă aşteptam la mai multă înghesuială. scriitorul a citit o povestire publicată mai demult în şapte seri, drumul foamei, în legătură cu o vizită de lucru ca tânăr poet prin bacău. a fost amuzantă şi pe placul publicului, s-a râs, parcă era un altfel de cărtărescu.
au fost şi întrebări – şi eu, fireşte, nelipsitul...
am aflat că mai avem de aşteptat până la altă carte, poate jurnalul de adolescenţă, că citeşte nu doar literatură – ştim din orbitor –, că reciteşte V-ul lui pynchon şi ceva de filip florian. că azi se debutează foare greu, că ai noştri critici nu mai sunt deloc responsabili de „verdictele” lor.
că nu mai vrea să scrie roman...

altfel de dragoste

2009-07-01T09:37:00.004+03:00

cu lucian dan teodorovici a fost că l-am cunoscut dinainte de a-i citi cartea şi mă temeam că, de n-avea să-mi placă acest volum, se va supăra pe mine citindu-mi părerea despre.

ei bine, m-am liniştit. citindu-i cartea - prima - de povestiri - cu toate că eu nu mă-nebunesc după povestiri - m-am liniştit. căci am găsit un autor cu darul, dar mai ales cu plăcerea povestirii, destul de inteligent încât să găsească artificii şi să nu plictisească - rupe fire narative, le leagă, le croşetează, astfel încât să crezi că sunt şi povestiri, şi capitole de roman totodată, total coerente.

cum vede dragostea teodorovici?
ca pe o poveste, una discretă şi banală, dar care se insinuează subtil în viaţa banală şi plictisitoare a personajelor şi a noastră. şi care tulbură şi lasă nelinişte. o nelinişte inexplicabilă, iraţională, inexprimabilă. care schimbă ceva. înăuntru. în personaje şi în noi.

cum să in-exprimi, ca scriitor, aşa ceva? teodorovici nu găseşte răspuns, dar reuşeşte. printr-o amintire din copilărie cu un tânăr care se sinucide într-un pod, printr-o amintire a unei femei despre un act amoros sub o punte, printr-o altă amintire din copilărie cu un ţigan omorât în bătaie că nu-şi trădează iubita, sau pur şi simplu prin vieţile banale. trecute şi re-povestite de bărbaţi şi femei, de rude şi prieteni, de bunici şi copii, de amanţi şi amante.

evident, nu mi-au plăcut toate povestirile. dar dacă mă-ntrebaţi, aş enumera pozitiv pe catalige, nişte documente, o noapte la hotel, după gâşte, podul strâmb. şi ce nu mi-a mai plăcut a fost când stilul în mare simplu şi bine stăpânit - de maestru aş zice - lua câteodată tonuri prea melodramatice pentru gustul meu.

dar în/la sfârşit, închizând copertele, am rămas ca amanta din povestirea o noapte la hotel, care se întreabă de ce oare ne îndrăgostim de poveşti, în loc să ne petrecem pur şi simplul viaţa:

un om a fost bătut până la ultima suflare în faţa ta, aşa mi-ai zis. de ce? că n-a vrut s-o trădeze pe iubita lui. adică din dragoste, a zâmbit ea. altul s-a spânzurat pentru că n-avea cum să rămână cu aia pe care-o iubea. păi gândeşte-te la mine: cum puteam eu să reacţionez la asemenea poveşti? (p.125)

şi ca să reacţionaţi şi voi, citiţi cartea orinde, oricând. e şi simplu de citit, şi profundă. o minune!

lucian dan teodorovici, celelalte poveşti de dragoste, ed polirom, iaşi, 2009, 246 p

literatura basarabeană?

2009-06-30T10:28:00.002+03:00

cafeneaua critică
miercuri 1 iulie 2009, orele 19.00-21.00 - galeria artsociety (bucureşti, str. logofăt luca stroici nr. 18)

literatura basarabeană
a optsprezecea întîlnire a proiectului de dezbateri culturale cafeneaua critică – şi ultima înainte de vacanţa de vară – va avea tema: literatura basarabeană. discuţia va avea loc la galeria bucureşteană artsociety, în cadrul expoziţiei bessarabia maia/basarabia mea, vernisată pe 23 iunie.

invitaţi: tinerii scriitori basarabeni liliana corobca, vasile ernu, mitoş micleuşanu şi igor mocanu, precum şi ruxandra garofeanu şi vladimir bulat, curatorii expoziţiei bessarabia maia/basarabia mea.

amfitrion: ion bogdan lefter

blogul meu, caţavencu şi becali

2009-06-30T09:47:00.000+03:00

caţavencu e şi o revistă. care - cel puţin când eram eu ştudinte-n drept - era un bastion de râs contra puterii neocomuniste.

acum puterea e alta, bastionul s-a dus, dar funny tot a rămas. se ocupă chiar şi de bloguri - în secţiunea blog de blog - printr-unul, bebe sexoblogul. care, pentru că blogul meu are categorii cu budă şi sex, era inevitabil să nu mă fi băgat în seamă.

după dilema, iată şi caţavencu. + becali = o romanică perfectă.

cum am stârnit s.f.-ra românească - concluzii

2009-06-29T17:07:00.008+03:00

chiar nu m-aşteptam la 103 comentarii la un articol scris de mine - cam profan într-ale sefeului - şi postat pe saitul SRSFF. comentarii din partea şi a unor oameni ce sunt adevărate legende ale genului.

evident, s-a întâmplat ca articolul meu să scoată la iveală orgolii şi cezuri, unele chiar urâte, despre care mai bine nu ştiam...

ce e important este ca scriitorii/sefiştii sa treacă la treabă, într-un dezirabil scop comun - crearea şi promovarea pentru public a unei literaturi sefe competitive la nivel internaţional pe care o asteptăm cu toţii. alţi tineri scriitori români cum reuşesc?: mircea cărtărescu, filip florian, lucian teodorovici, dan lungu, florina ilis etc.

noi le suntem alături, chiar dacă le mai spunem şi verde în faţă părerea noastră.

ce se întâlneşte în romanul lui dan brown

2009-06-29T11:12:00.005+03:00

pe la 20 de ani, cehov scrisese o schiţă intitulată ce se întâlneşte de cele mai multe ori în romane, nuvele etc.
şi cum m-am apucat şi eu, noroc cu filmul, de mega-super-best-seller-ul îngeri şi demoni, iată, scriu acest post.

ce întâlnim în romanul lui dan brown:

teme holywoodiene, de importanţă universală (biserica catolică, conclavul, ultimele descoperiri ştiinţifice, dar mai ales conspiraţii, mişcări oculte care se răzbună)
un profesor pedant şi o femeie incredibil de deşteaptă şi sexy
el e raţional, ea e, fireşte, emoţională, vrea să se răzbune
toţi urmăresc o hartă a comorii contruite on-going
personajele sunt conturate cu ajutorul amintirilor din copilărie
acţiunea e rapidă, se petrece în cîteva ore
în dialog apare mai întâi elementul surpriză - parcă spuneaţi că...; apoi totul se lămureşte imediat - este aşa...
grămezi de explicaţii didactice, de ai impresia că iată, ai citit cartea şi eşti deja cult - hatha yoga? vechea artă budistă... sau acesta era locul din care...
alăturări absurd-ironice: einstein şi peştii?
potriveli miraculoase - soldaţii din garda elveţiană a papei vin imediat cu răspunsuri la întrebările profesorului universitar.

un citat care mi-a plăcut:
victoria ştiinţei... ne costă pe toţi. şi ne costă scump. ştiinţa a uşurat, într-adevăr, suferinţele cauzate de boli şi de mizerie şi ne-a oferit o sumedenie de maşinării pentru disctracţia şi confortul nostru, dar ne-a lăsat o lume lipsită de minunea frumuseţii. apusurile de soare au fost reduse la frecvenţe şi la lungimi de undă. complexitatea universului a fost transpusă în ecuaţii matematice. ne-a fost distrus chiar şi respectul nostru de sine, ca fiinţe umane... însăşi tehnologia care promite să ne unească, tocmai ea ne desparte. fiecare individ se află cum într-o interconexiune electronică cu întregul glob şi totuşi ne simţim mai singuri ca niciodată. de pretudindeni ne asaltează viloenţa, agresivitatea, dezbinarea şi trădarea. scepticismul a devenit o virtute. cinismul şi nevoia de dovezi şi certitudine înseamnă azi gândire avansată. e de mirare că oamenii se simt acum mai deprimaţi decât în orice alt moment al istoriei noastre? mai are ştiinţa ceva sacru? ea caută răspunsuri disecând pruncii încă nenăscuţi! ba chiar visează să ne restructureze până şi ADN-ul! ştiinţa sfărâmă lumea lui Dumnezeu în fragmente din ce în ce mai mici, din dorinţa de a-i pătrunde înţelesul... şi tot ce găseşte nu sunt decât alte întrebări. (p.365)

ce mi-a rămas e rugăciunea Sfântului Francisc: "Dumnezeule, dă-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba!"

dan brown, îngeri şi demoni, ed rao, buc, 2004, trad. adriana bădescu, 538 p

am făcut 2 ani de blogărit

2009-06-28T03:01:00.001+03:00

poezia de sâmbătă

2009-06-27T11:04:00.003+03:00

pentru că de câteva luni e la modă pe bloguri postarea a câte unei poezii, m-am gândit ca şi eu.

balada gagicăresii păguboase

de george astaloş

cât a dat-o huţa-huţa şi i-a şi săltat maimuţa
maimuţa cu acareturi în care ţinea băneturi
ca să-şi cumpere ciorapi să facă fâş şi să crăpi
ciorapi de bulane lungi cu mătăsuri trase-n dungi

în dungile dinapoi împletite-n ochiuri moi
ca să mi te bage-n boale când te uiţi să ţi se scoale
ca foişoru de foc din pache până-n cocioc
căruia-i ţâşneşteşte duhu că aşa i s-a dus buhu

aoleu ce-am luat-o-aseară geto!

adezgo mânca-ţi-aş gura cum n-a văzut fundătura
fundătura făurari unde-s dudeştii mai mari
şi-ntunericu mai des când se iese la cules
cu musca pusă pe rele şi tocurile spre stele
..............................................

sus în buza lui vitan unde nentu plută-i han
cu haremuri drăgăstoase şi gagici gagicăroase
cărora le ia caimacul şi le pune-n scoică zmacu
cu strigăt de nuntă mare şi clăbuci la îmbucare

aoleu ce-am luat-o-aseară geto!
plută fiul lui mardare care uite-atât o are
şi ţi-o-nfige-n măruntaie curcubeu ca după ploaie
cometă pe firmament cu coadă şi supliment
că te stoarce până crapi şi te scoate din ciorapi

că la ce-o ma servi luxu dacă nu zbârnâie fluxu
în reflux de ţeavă plină pusă-n pielea de găină
creşte creşte dinăuntru când îţi bate plută untu
mai bine te laşi umplută decât să te dai stătută

aoleu ce-am luat-o-aseară geto!

plută din crucea de piatră care dacă ţi-o arată
vânătă şi jucăuşe îţi taie sughiţu-n guşe
şi glasu cu vino-ncoace călare şi dă-i şi stoarce
ca săă-ţi iei din drâmbă leac şi caise coapte-n fleac

mai bine cu banii luaţi şi cu zbenguială-n lapţi
decât cu ciorapi pe tine şi cu blana-n naftaline
decât cu rostu uitat şi ochiu neremaiat
de cornu descântecului în fântâna pântecului

aoleu ce-am luat-o-aseară geto!
............................................

există sf românesc?

2009-06-26T12:25:00.004+03:00

aseară, la cenaclu, am stârnit ceva vâlvă cu postul meu despre aşteptările unui cititor de la autorii sf.

articolul e aici.

LE - deja am fost luat la refec pentru articol :)

un alt eveniment livresc joia viitoare

2009-06-25T15:39:00.007+03:00

din păcate, nu am reuşit să ajung la ediţia trecută - Lucian Teodorovici m-a înţeles :) - dar poate ajung joia viitoare. deşi îmi închipui c-o să fie puhoi, doar vine cărtă.

...

2009-06-25T12:55:00.002+03:00

a murit matei călinescu. i-am citit feţele modernităţii - unde am auzit prima oară de postmodernism - şi zacharias lichter.

sper ca şi pe cealaltă lume să existe cărţi - sau ceva în genul...

emitenţe cenuşii

2009-06-24T21:23:00.006+03:00

pentru că lui adi îi place să mă provoace video, după vreo câteva beri, am cedat :)

azi-noapte s-au deschis cerurile

2009-06-24T16:17:00.001+03:00

întoarcerea la expresivitate

2009-06-24T10:15:00.008+03:00

barrico face o distincţie care mi-a plăcut. între expresivitate şi comunicare. referindu-se la noua literatură, cea postmodernă, care a trecut de la prima, la a doua.

la un moment dat, în spiritul vremii, şi eu am considerat că o operă, în primul rând, trebuie să transmită un mesaj, şi de-abia în al doilea rând să transmită expresivitate - evident, poate transmite un mesaj şi prin expresivitate. dar ce vreau să spun este că, cititorul de azi, fiind prea grăbit şi superficial - şi eu, de cele mai multe ori - se opreşte la comunicare.

în noul secol, media - inclusv mediul online - a "monopolizat" comunicarea la înţelesul de publicitate, de campanie, o comunicare filtrată prin strategii şi tehnici cât mai neconvenţionale. una rece, lipsită de căldură umană. de exemplu, dacă vorbesc eu cu ion în privat - aici pot intra o mulţime de expresivităţi -, nu prea "comunicăm", în schimb dacă suntem filmaţi sau folosim mess-ul, atunci e o comunicare "adevărată".

părerea mea este că ar trebui să ne întoarcem la o comunicare caldă, expresivă - mai ales prin artă - pentru că, deşi sunt o mulţime de experţi în comunicare, deşi se fac mii de cursuri de comunicare, tot mai puţini oameni ştiu să comunice. şi nu ne mai înţelegem

voi aţi înţeles ceva de-aici?

prospect'art de iunie

2009-06-23T20:29:00.007+03:00

la ideea lui marian truţă, o discuţie de bere s-a transformat într-un scurt eseu pe care-l voi citi la cenaclul de iunie - joia asta - a prospect'art-ului.

pe undeva pe la ora 18:00, la observatorul astronomic din ana ipătescu.

eseul meu se cheamă "ce-aşteaptă un amator cititor de sf".

prima mea lectură publică...

2 fraţi cu 2 fraţi = o carte faină

2009-06-23T09:39:00.002+03:00

i-am luat din presneală, ernu îmi spusese că sunt dramaturgi celebri, în prezentare sunt comparaţi cu cehov. bun, zic.

un raskolnikov împătrit - povestitorul, cei doi prieteni ai săi pepsi şi hot-dog şi nataşa - vrea să ucidă un om, nu o cămătăreasă, ci un arbitru de fotbal. dar pentru asta trebuie să meargă în turcia, la un hotel all inclusive. ce păţesc ei acolo - iată cartea.

dar dacă la dosto' personajul era sărac, dar bogat sufleteşte, la faţii presniakov, personajele sunt invers. acţiunea e acaparantă, are o viteză dramatică, caracterele personajelor ies la iveală prin monologuri.

câteva decupaje:
în asta constă problema noastră globală, a întregului nostru popor: să zică "stop" şi să se gândească la ce trebuie în momentul cel mai nepotrivit. aşa sunt fotbalul nostru, teatrul, cinematograful, toată arta noastră. cum ne hotărâm să facem ceva, imediat facem un pas înapoi şi ne întoarcem la poarta noastră. pe ecran, cum apare un cadru interesant, o temă interesantă, noi le dizolvăm imediat cu balele introspective ale eroului principal să începem să ne scuzăm! nimeni nu are nevoie de aşa ceva! trăim într-o altfel de lume! într-o lume în care nu trebuie să te explici! doar acţiune! ca la hollywood! iar dacă stai pe gânduri, rămâi în cur! ca toată arta noastră şi industria şi fotbalul vostru de căcat! (p.104)

mă uitam la nataşa şi mă gândeam: uite, dacă ne-am căsători, cândva, mai târziu,... am îmbătrâni... ce am face în afară de discuţii şi griji legate de casă? şi, în general, m-am gândit dintr-o dată, cum trăiesc bătrânii? voi putea face eu sex cu soţia mea bătrână...? probabil că atunci când se întâmplă asta între bătrâni, ei îşi imginează că ar fi tineri, adică ca şi cum toate aastea li s-ar întâmpla în tinereţe... părul, pieptul, picioarele... se uită unul la altul şi se văd cum arau atunci. altfel cum? da, câte trebuie să înveţi de la viaţă! mă uitam la nataşa şi încercam să memorez fiecare detaliu al corpului ei încă tânăr... poate am să am nevoie de amintirile astea...

un roman rusesc nostim, alert şi, de ce nu, profund pe alocuri.

oleg şi vladimir presniakov (foto), ucide arbitrul!, ed. art, buc, 2009, trad. mihail şi alexandru vakulovski, 164 p.

poza de aici.

bookfest

2009-06-22T10:41:00.006+03:00

pentru mine, sâmbătă a fost ziua evenimentelor livreşti:

am întâlnit/cunoscut multă lume, de la sf-iştii de la cenaclu prospectart (care, apropo, şi-au făcut un sait mişto) - plus mihai-dan pavelescu, ştefan ghidoveanu, horia nicola ursu şi alţii - la cîţiva blogări - adina, doamna d, pantacruel, silviu - şi scriitori - lucian dan teodorovici, marius chivu, alex stefănescu, simona popescu, bogdan lefter, alex leo şerban, ernu (m-am salutat chiar şi cu cărtărescu, deşi nu ne cunoaştem:) ).

cât despre târg, mi-a plăcut - ca de obicei - standul editurii art, evident, nu mi-a plăcut aglomeraţia şi îngesuiala la cărţile adevărul, şi ignorarea anumitor promoţii - de pildă câteva volume de lux proust de la leda erau la 15 lei...

şi am păcătuit. deşi îmi promisesem să nu cumpăr nimic, am plecat cu 5 cărţi:(

poza e de la târg.

premiile usr pt proză

2009-06-19T19:37:00.007+03:00

au fost alese următoarele romane:
daniel bănulescu, cel mai bun roman al tuturor timpurilor, cartea românească
virgil duda, ultimele iubiri, polirom
filip florian, zilele regelui, polirom
doina ruşti, fantoma din moara, polirom
eugen uricaru, cât ar cântări un înger, cartea românească
şi câştigătorul este...
doina ruşti, fantoma din moara, polirom.

ps. au hotărât: gabriel dimisianu (preşedinte), daniel cristea-enache, mircea a. diaconu, dan c. mihăilescu si cornel ungureanu (membri).
iată deci că voi citi un roman cu fantome...