Clipe amestecate de vant

Melin 3.0

2007-12-07T14:01:00.000+02:00

M-am mutat din nou. De data asta pe wordpress, care e mult mai simpatic si complex. V-am facut cu mana si ne vedem pe http://melinus.wordpress.com/ .

Si noroi si stele

2007-12-06T00:21:00.000+02:00

1. Scarlett reloaded. Pentru cateva minute bune m-am simtit ca Scarlett in cosmarul ei cand mergea pe un drum intunecat si pustiu, incercand cu disperare sa gaseasca o lumina. In cazul meu, drumul era Str. Pitar Mos si era semiluminat si pustiu. Totusi lumina nu era suficient de puternica ca sa pot sa detectez toate baltile (despre care stiam ca sigur exista, doar ca nu stiam cat de extinse si demulte erau) in scopul, simplu, de a nu ma uda mult prea tare. In cele din urma, si datorita faptului ca pe trotuar erau parcate masini multe, am ajuns sa merg fix pe mijlocul strazii, ceea ce nu e deobicei neaparat sigur. Din fericire, intr-un final, am ajuns la usa salvatoare, am urcat scarile multe cu mult entuziasm pana in sala unde ma astepta un test scris cu niste caractere foarte dragi mie.

2. Am vazut si oameni fericiti. Primul a fost un prof de la facultate (un om si un prof pe care il ador), proaspat tatic de fetita nascuta ieri. Colturile gurii lui se ridicau de la sine desi ne explica chestiuni pur stiintifice si era foarte imbujorat. S-a scuzat pentru faptul ca trebuie sa se "sustraga", dar i se intamplase un "lucru minunat" si a plecat mai devreme. Sa fi auzit cum il striga VS "Daddy, daddy" jos la CSEA si el raspundea foarte amuzat si incantat cu aluzii la "Psycho dad". Nu am avut cum sa-i vedem reactia cand l-a sunat VS cand omul deja era la maternitate si l-a luat cu "A busy dad is always mad." Prea tare.

A doua a fost o fata (o domnisoara) in metrou care vorbea cu prietenul ei. Si ea tot un zambet de la gura la ochi si de la gene la degete. Era frumusica si fericirea si incantarea care se citea pe fata ei o facea si mai frumoasa. Era extrem de placut de privit, mai ales ca se alinta intr-un mod discret si avea o nerabdare foarte cuminte.

La pluie n'est pas eternelle

2007-12-04T20:42:00.000+02:00

Ce faci cand esti Monica, iesi din bloc si vezi ca ploua foarte tare? Foarte simplu, iti iei doua secunde de gandire, iti dai seama ca ploua prea tare ca sa-ti permiti sa mergi pe jos 20 de minute prin ploaie si sa scapi intreaga, in acelasi timp, iti amintesti ca nu-ti plac umbrelele si hotarasti ca... e mai bine sa nu te intorci; pana la urma, cat de rau sa te ploua? Foarte rau. Aceasta e raspunsul. Suficient de rau incat dupa zece minute sa simti fiecare picatura rece de ploie cum in loc sa cada si ea in virtutea gravitatiei parca se infige cu inversunare in crestetul capului tau. Din aceasta lupta, cineva va pierde cu siguranta si aceea nu va fi ploaia. Am uitat sa mentionez faptul ca nu poti sa-ti ridici capul ca sa vezi pe unde mergi si, neputand sa porti ochelarii aflati in dotare permanenta, e mai greu sa identifici toate baltile si sa fii sigura ca nu te calca o masina sau mai multe. Detalii, pure detalii. Si, bineinteles ca la intoarcere am decis ca nu mai vreau sa merg prin ploaie 20 de minute si mergand cu Aliosha pe drumul ei de intoarcere, am reusit cu mult succes sa ajung dupa o ora si ceva acasa. Bineinteles ca acum imi promit ca ma voi lasa de ideea de a merge pe ploaie doar pentru ca nu-mi plac umbrelele si pentru ca am sentimentul ca ploaia ma va trezi. Caci, dupa cum bine zicea tataie, apa e uda si, trecand printr-un silogism, ploaia e uda, pe strazi pustii nu stau de paza oameni simpatici cu umbrele si nu-mi place (si nu vreau) sa racesc.

In alta ordine de idei, nu poate sa nu-mi placa orasul asta unde nu exista canalizare functionala, unde dupa ce ploua doua ore traficul se blocheaza, unde in troleu un cretin se gandeste sa-i arate altui prieten cretin de-al lui cum s-a filmat el cu alti prieteni (poate comuni) la fel de cretini spunand/cantand/whatever niste cretinitati. Poate ma repet.

Si totusi, ca sa ma razbun si eu: la pluie n'est pas eternelle ca sa-i parafrazez pe Louse Attaque in Depuis Toujours.

It's a small crime and I have no excuse...

2007-12-04T10:50:00.000+02:00

E ca atunci cand te trezesti mancand pe la 1 noapte paine cu unt. Nu ti-e foame si chiar ar fi trebuit sa dormi deja, nu ti-e foame, dar nu ai nimic mai bun de facut. Si atunci, desi exista cel putin doua motive solide pentru care nu e bine sa mananci oricum la ore nocturne, continui sa mananci pana la un sfert de pachet doar pentru ca totusi are un gust bun. Si in loc sa te trezesti de dimineata sa te duci la facultate, la cele zece mii de ore, ajungi la concluzia ca oricum nu o sa pierzi nimic crucial, ca poti sa copiezi cursurile, pe urma, si ca mai bine stai acasa sa-ti mai faci una alta. Dar, bineinteles, ca vei ajunge sa nu faci nimic.

In concluzie, nu ai nevoie de starea asta. Nu ai nevoie si nu te ajuta cu absolut nimic. Si totusi nu poti sa te opresti pentru ca e totusi ceva si iti da o senzatie ca nu e asa de gol. Dar nu e bine si in mod sigur nu ai timp de asta. So, whatever. It's a small crime and I have no excuse...

Vreau sa...

2007-12-03T20:52:00.000+02:00

Starea tampita revine din ce in ce mai des si din ce in ce mai agresiv, iar eu nu am forte momentan sa ma lupt cu ea. Partea trista e ca prea curand nu va trece si stiu de ce, iar partea si mai trista e ca nici nu prea am ce sa fac in legatura cu asta. Solutia, cheia de dizolvare sta in desenul de mai sus care vine de pe Coldplay X&Y Art Album generator, link gasit pe un blog de copil, la propriu, link pe care mi l-a dat Alex. Trecand peste legaturile astea si peste cat de mult am adorat eu melodia X&Y, ideea e ca vreau sa...

Ceva de bine

2007-12-02T23:59:00.000+02:00

Am gasit din intamplare pe blog-ul lui Jo o melodie pe care uitasem ca o cautam. Am auzit-o prima oara pe coloana sonora a piesei Cui ii e frica de Virginia Woolf de la Studioul Cassandra intr-un moment dramatic. Mi-a amintesc perfect cum se schimbau decorurile, pe unde erau personajele si cum imi intra melodia in fiecare celula. Am iesit de la piesa usor zdruncinata, discutand cu Erika despre ce am inteles fiecare din ea. Am luat si filmul, din 1966, dar nu am avut inca starea de spirit sa-l vad. Si, pe urma, am aflat la un seminar de contemporana universala, ca era o critica la adresa societatii americane a anilor postbelici. Acestea fiind spuse, melodia e mai jos:

Fara sens

2007-12-02T22:32:00.000+02:00

Am incercat sa scriu despre cum incercam sa scriu ceva, dar nu reuseam, si nu am reusit. Mm... nu are nici un sens. Exact!! Ceva lipseste in continuare si tot restul nu reusesc sa se lege. Si cu cat incerc sa ma conving ca, de fapt, desi nu se leaga toate, vreo cateva se mai leaga, deci nu e asa de grav, cu atat mi se pare ca e din ce in ce mai aiurea si nu mai inteleg nimic din nimic. What the hell?!?

Uit

2007-12-02T10:31:00.000+02:00

Tot uit chestii in ultima vreme. Uit ca am stabilit cu fetele sa mergem la practica, uit ca trebuia sa aduc un curs cuiva, uit sa ud florile, uit cand e Sf. Andrei, uit care e numele oamenilor. Uit tot felul de nimicuri esentiale in ziua respetiva si nu numai. Dar aseara imi amintea mama Geaninei ca i-am spus acum an exact ca as fi interesata de cum se face un tort diplomat (eu, fiind mare amatoare de asa ceva). Oricat cat m-am chinuit sa-mi amintesc, nu am reusit, desi cu siguranta trebuie sa fi zis asa ceva.

Cel mai grav e cu uit chestii pe care mi le tot promit. Uit ca nu trebuie sa mai pierd timpul, ca nu trebuie sa mai ies afara la 10 grade imbracata ca la 25, uit ca nu ajung nicaieri niciodata batand oamenii la cap si uit ce incerc sa fac, anume ca ma joc si atat, si incep sa iau lucrurile mai mult sau mai putin in semineserios.

Nu. Nu e bine. Nu e bine sa uit.

Decembre

2007-12-01T12:04:00.000+02:00

Si, mai ales, 1 decembrie. Am sentimente contradictorii fata de ziua asta din punct de vedere istoric, personal si ca fapt divers. La fapt divers, includ ca i-am vazut pe Bulei, prof de istorie moderna romaneasca, si Scurtu, prof de istorie contemporanta romaneasca, la Antena 3 si pe Ciupala, prof de istorie moderna romaneasca, la Realitatea. Din ciclul "deci, se poate". Pe plan personal, mi-am dat seama, in sfarsit, de ce am in continuare o problema cu ziua de 1 decembrie. Am reusit sa depasesc sentimentele create de faptul ca acum 2 ani vedeam live parada in bratele cuiva si acum 1 an asteptam de fraiera la metrou vreo doua ore pentru ca apoi sa ajung la Geanina si, mai tarziu, la Universitate cand s-au prins luminile, reusind performanta de a vorbi mult si nervos. Dar, nu era asta. All dead and buried. Si totusi de ce sa ma mai deranjeze o zi in care s-au intamplat niste evenimente cu care nu mai am nimic de impartit? Am gasit si motivul: pentru ca atunci s-a intamplat ceva si acum nu se mai intampla nimic. E mai neplacut sa pierzi ceva ce ai avut decat sa nu fi avut niciodata nimic.

In alta ordine de idei, incepe decembrie. Targul de cadouri de la Dalles parea interesant (si am reusit sa gasesc din nou niste lumanari parfumate pe care le ador, eu fiind o autoritate in domeniu :P), de revelion chiar stiu ce fac (desi asta nu ma ajuta cu nimic) si tot restul, school staff nefacute inca. Oricum ar fi, tot simbolic, dar de ceva mai mult timp am o problema cu luna decembrie.

Cat despre azi, ajung din nou la Geanina, de data asta cu Aliosha si cu Furnica. Poate facem o traditie.

Praf de stele

2007-11-30T00:48:00.000+02:00

Tot ce trebuie sa fie e acolo. Toate visele, sperantele, fanteziile, intamplarile, fricile mele, tot ce caut si tot ce am gasit, tot ce inca nu are nume si toate cuvintele temporar fara semnificatie. Poate au alt invelis, poate au alta forma decat mi-as fi inchipuit, dar esentialul ramane acelasi.

Zilelea astea ma simt stravezie si cineva ar putea sa vada literalmente in mine daca ar stii cum sa se uite. Dar, din (ne)fericire, cei care ochiul deja format nu au timp sau dispozitie pentru asa ceva, iar tot restul lumii nu stie ca ar putea sa vada ceva. In tot cazul, ar trebui sa fie interesant. Si, nu ultimul rand, ciudat.

So there it is. Back to life, back to reality. Cel putin, partial. Si, mai ales, inapoi la 20 si la jocurile filosofice pretabile la varsta asta.

Un lucru e sigur. Am praf de stele pe urmele mele...

Imagine de la Alex.

I'll be there

2007-11-29T21:43:00.000+02:00

Am avut un moment azi. Un moment gen "this is fact, not fiction for the first time in years". Mi-era rau fizic, nu aveam chef de nimic si as fi vrut sa dispar cu totul, dar nu puteam sa fac asta. Nu puteam sa fac asta pentru ca era momentul sa ma ignor pe mine, sa-mi amintesc ca zic mereu "sigur, sunt mereu aici, acolo, oriunde, pentru tine" si sa arat ca nu sunt doar vorbe goale.

Imi pare rau, Jay, ca uneori sunt batuta in cap, dar stii ca asa sunt eu si ca nimic nu-mi iese asa cum ar trebui. Iti doresc tot binele din lume si vreau sa te vad fericita si fara nici o grija. Si o se intample si asta. Nu stiu sa-ti spun cand, dar imi permit sa fiu sigura de asta. Promit sa mai fiu prin zona :).

Concediu fara plata

2007-11-28T22:52:00.000+02:00

Cineva trebuie sa-ti zambeasca frumos, sa se arate util si sa te intrebe de sanatate. Cineva trebuie sa te asculte si sa-ti puna intrebari pertinente. Cineva trebuie sa aiba energie, idei si cuvinte. Cineva nu trebuie sa taca si nici sa aiba o zi proasta. Cineva trebuie sa-si faca timp pentru tine si sa se arate interesat de tine. Cineva trebuie sa aiba rabdare cu tine, sa te inteleaga si sa nu se supere pe tine. Cineva trebuie sa te ierte si, pe cat posibil, sa uite. Cineva trebuie sa fie acolo oricand si oricum pentru tine si sa-si faca simtita prezenta discret. Cineva trebuie sa astepte de la tine un semn de viata, un raspuns, o propunere, o observatie frumoasa, un dar intamplator. Cineva trebuie sa faca toate astea. Nu. Nu numai. Gasiti pe altcineva...

again

2007-11-27T19:57:00.000+02:00

I want to scream but I won't. I really really want to scream...

Ani de liceu

2007-11-27T18:40:00.000+02:00

Prima ora de practica pedagogica. Asistat. Scoala Centrala, o clasa a IX-a. Numai fete. Neatente spre complet neatente, oke spre fitzoase. Nu aveau manuale si nu stiau sa citeasca. Foarte tare. Proful preda foarte bine totusi.

... Ma simt batrana.

Luni partea a doua

2007-11-26T18:39:00.000+02:00

E bine sa stii ce vrei, dar e trist sa stii foarte bine ce si de ce-ti lipseste. E mai trist sa fii sigur ca in incercarea de a ajunge la acele lucruri iti vei face atatea vanatai incat iti va trebui mult timp doar ca sa ai curaj sa le atingi cand vei fi, in sfarsit, in fata lor.

Luni

2007-11-26T14:39:00.000+02:00

"It's fine, salvation was just a passing thought
It was just a passing thought"

Nu-mi plac zilele de luni. Luni am zi libera si nu e nimic mai periculos decat o zi libera. In zilele libere cand stau pe acasa si fac diverse gandurile zboara in voie si nu sunt ganduri placute. Sunt toate gandurile pe care incerc perament sa le uit, sa le ascund, sa le ignor, sa le ingrop, sa le asasinez. Sunt toate gandurile de care incerc sa scap in fiecare zi, cand mai am ca ajutor companie si o ocupatie stabila si de neevitat. Dar cand e si luni, se adauga amintirile intamplarilor din saptamana precedenta, cu (ne)implicatiile lor, cu partea lor de aiurea si de nedrept inerente, cu iluziile care s-au naruit.

Luni nu pot sa raspund la intrebari. Luni nu pot sa dau raspunsuri clare si complete. Luni nu pot sa vorbesc.

Luni am nevoie de speranta mai mult decat oricand. Luni, oricat as cauta, nu gasesc decat franturi de speranta, care imi scapa prin degete ca nisipul. Luni totul e real si neplacut.

Soundtrack: Terra Naomi - Say it's possible

1154

2007-11-26T11:45:00.000+02:00

Ieri, trezita de la 5, am ajuns acasa putin inainte de 12 noaptea. Am fost, din intamplare si/sau greseala, membra intr-o comisie de votare pentru europarlamentare la o sectie in Crangasi, ca delegat din partea unui partid al carui nume nu conteaza. Spre surprinderea mea, chiar m-am simtit foarte bine si, pe alocuri, m-am si distrat, urmand si principiul "daca tot trebuie sa stau aici 500 de ani, macar sa nu ma plictisesc". Ce s-a intamplat ieri intr-o sala frumoasa de gradinita poate fi spus din mai multe puncte de vedere.

Din start, mi s-a parut foarte util sa aflu ce se intampla in spatele scenei si cat de efort se depune pentru niste lucruri pe care un orice alt om nu le-ar observa. Ca demonstratie: cand am ajuns acasa si ma uitam la stiri, m-am surprins observand cum si cat de sigilata era urna, ce culoarea aveau perdelele de la cabine si cum indoiau diversi buletinul de vot. Asta ar fi ceea ce se cheama defect profesional :D.

Altfel, probabil cea mai relevanta a fost interactiunea cu colegii de suferinta, presarata cu insight-uri personale, cu observatii pe teme de zodiac, cu cunoscutul incipient al familiilor lor, cu observarea comportamentului lor, a gradului de energie si a preferintelor culinare. Pe urma, ar mai fi contactul cu insasi alegatorii atatia cati au venit. Alegatori care veneau cu sotul/sotia, cu copiii lor majori, cu nepotii [frumosi si foarte atenti la ce se intampla in jur], singuri, cu rabdarea, entuziasmul si enervarilor lor [un tip n-a vrut initial sa semneze pe lista suplimentare pentru ca nu stia foarte bine sa scrie]. A fost o faza care chiar m-a lasat fara cuvinte. O femeie mai de varsta a doua care venise singura, i-a explicat, fara sa-i ceara nimeni, persoanei care o preluase ca sotul e paralizat si in nedeplinatatea facultatilor mintale si ca fiica ei e plecata in Germania pentru ca a terminat facultatea si nu a avut unde sa se angajeze pe un ton resemnat, dar in care se simtea o durere acuta. Altfel, oamenii, oriunde i-ai gasi, au povesti surprinzatoare de spus.

Rezultatele asa cum le-am vazut la noi in comisie si, mai tarziu, cele partiale de la stiri, ca si procentul participarii erau previzibile si, fara sa comentez in nici un fel asta, as vrea sa spun doar ca traim in Romania si ca asta ne ocupa in continuare tot timpul. Evident, am votat pentru ambele, pentru ca inca mai vreau sa cred ca se poate schimba ceva si in bine in tara asta si din nou am fost in procentele mici in materie de optiuni.

Sloganul zilei de ieri a fost: "Niste alegatori ar fi chiar buni!". Acum, cand nimic din ce a fost ieri nu mai conteaza, realitatea, trecand peste Luna in camp din capul meu si restul de impresii confuze, ma forteaza sa ma intorc la ea.

P.S.: Un singur lucru regret si anume ca am putut sa ma uit la Sinteza zilei, editia speciala, care a tinut 4 ore la care au fost invitatii toti oamenii care trec in mod curent pe acolo si care-mi plac foarte mult. Trebuie sa fi fost si sunt convinsa ca a fot o emisiunea de-a dreptul fabuloasa.

Descoperiri intamplatoare

2007-11-24T22:18:00.000+02:00

Ascultand a cincizecea mia oara albumele lui Alifantis, am descoperit o melodie foarte foarte faina [cea de mai sus], Luna in camp, de pe albumul Nichita. Mi-a atras atentia un cuvant din prima strofa.

Prin extensie, as putea sa zic ca asa ceva ni se intampla mereu in viata. Trecem, mergem, alergam prin aceleasi locuri de zeci si zeci de ori, locuri care nu prezinta un interes deosebit. Dar intr-o zi, dintr-un motiv oarecare, esti nevoit sa te opresti si privesti din greseala in directia respectiva, descoperind un ceva acolo care suna si/sau arata bine. Ceva ce, cu siguranta, fusese acolo dintotdeauna, ceva ce puteai sa vezi de mult inainte, dar nu ai vrut sau nu ai stiut ca poti. De ce? Pentru ca, poate, uneori lucrurile chiar se intampla pentru un motiv.

Prin ceata

2007-11-24T18:39:00.000+02:00

Am plecat pe lumina si m-am intors pe intuneric. Si am mers toata ziua prin ceata. Si chiar daca acum ceata e afara, in spatele ferestrelor si a peretilor, o simt inca foarte in mine. Si asta cred ca nici nu ma deranjeaza foarte tare. Prin aerul rece si cu ceata la indemana sunt libera.

prin aerul rece

degetele tale se mişcă cu repeziciune prin aerul rece,
aş putea fi mâna care le strânge
dacă acum cuvintele mele ar fi mai putine,
dar prin toată ceaţa care ne îmbracă
nu pot să merg fără să mă împiedic
măcar o dată.

24 noiembrie 2007

Here I go again

2007-11-24T00:40:00.000+02:00

Iarasi citesc de zeci de ori cuvinte alaturate care suna bine si care, cu siguranta, ascund atat de multe incat mi-e frica sa estimez cate si, in acelasi timp, simt ca vreau sa le patrund sensul dincolo de ziduri si nuante. Si iarasi sunt din nou in starea aia ciudata de asteptare absurda, care poate aduce fie nimic, fie ceva. Nu e bine, nu e rau. Pur si simplu e pentru inca putin timp. The rest is yet to follow...

in asteptare

era o vreme
cand toate se rascoleau intamplator.

poate atunci
diminetile nu miroseau a paine calda
si cred ca
nici zambetele nu se schimbau la fel.

era un timp
al renuntarilor voite
la iubiri de o secunda,
al mortilor interioare suave.

dar, spunem mereu:
"ar fi bine sa pleci pentru cateva zile
undeva... "

infinitul nu inseamna nimic.

28 septembrie 2003

Prin aerul rece

2007-11-23T19:20:00.000+02:00

Exista stari foarte simple, care, fara sa le cauti, vin ele singure. O plimbare in cautarea unui numar de strada prin aerul rece care imi imbratisa fata, mainile si gatul, prin ceata stravezie care parea atat de aproape si atat de distincta, sub luna mare si alba care lumina mantia de nori de langa ea. Si pe masura ce lumina scadea si pasii mei inaintau automat nu puteam sa ma gandesc decat la cum nu ma gandeam la nimic. Eram sigura ca trebuia sa existe si niste ganduri pe undeva, dar erau toate dupa un perete de sticla gros netrasparent. Si in timp ce ma apropiam de casa pe strada devastata de lucrarile de reabilitare si trotuarul plin de pliante si ziare electorale stalcite, zacand murdare pe jos, mi-am amintit de o parelela pe care o facusem la inceputul drumului intre Berlin si Bucuresti si care parea o intamplare de acum o suta si mai mult de ani. O paralela care a pornit de la trecerea brusca din amintirile lui Keenan din Berlinul intunecat si pustiu din timpul celui de al doilea razboi mondial la manifestarea electorala [rosie] din fata TNB cu entuziasmul ei de care riscai sa te molipsesti, doar trecand pe langa. Nu as putea sa explic de ce, dar imi pareau imagini similare.

... And these days I feel like I'm fading away.

Whatever

2007-11-22T21:50:00.000+02:00

A gandi prea mult e o greseala atunci cand nu prea ai ce sa intorci pe toate fetele si ajungi sa nu faci altceva decat sa strici sentimentul (fals probabil, dar ce mai conteaza). A gandi si a nu arata ca gandesti poate fi o greseala pentru ca restul lumii poate sa traiasca cu impresia [gresita!] ca pe tine nu te preocupa nimic si, ca atare, vor avea o problema cu tine. A gandi si a arata ca gandesti poate fi, de asemenea, o greseala pentru acelasi restul lumii poate avea impresia ca tu gandesti prea mult si vor incerca sa-ti explice cat de "simpla si misto" e viata.

Whatever... ceea ce incerc sa zic e ca nu am chef sa ma enervez din cauza ca unele persoane intra cu picioarele in sufletul meu si ca altele, bine intentionate, imi dau sfaturi care nu au absolut nici o legatura cu mine. Si, mai ales, mi-e frica pentru ca s-ar putea ca nimeni din cine ar trebui nu o sa mai vrea sa intre in acelasi suflet al meu.

Thoughts on life

2007-11-22T21:41:00.000+02:00

Cica e un citat trist. De parca ar fi zis cineva ca trebuia sa fie vesel...

"The fact is that one moves through life like someone moving with a lantern in a dark woods. A bit of the path ahead is illuminated, and a bit of the path behind. But the darkness fallows hard on one's footsteps, and envelopes our trail as one proceeds. Were one to able, as one never is, to retrace the steps by daylight, one would find that the terrain traversed bears, in reality, little relationship to what imagination and memory had pictured. We are toward the end of our lives, such different people, so far removed from the childhood figure with whom our identity links us, that the bond to those figures, like that of nations to their obscure prehistoric origins, is almost irelevant."

George F. Keenan, Memoirs 1925-1950, 1967, Boston & Toronto, Little Brown and Company, p. 4.

Incarcaturi partea a 2-a

2007-11-20T18:08:00.000+02:00

Permiteti-mi sa ma prezint. Ma cheama Monica, am 20 de ani, desi zilele astea ma simt deseori ca la 14 si nu am chef de facut chestii pentru scoala. Dar ceva-ul continua sa se intample si eu ma tot incurc de lume si ea de mine. Asa ca e fain e cand pe la 1 noaptea cand nu am chef nici sa ma culc, nici sa lucrez, nici sa nimic ma intreaba de sanatate un prieten foarte drag mie pe care il credeam pierdut definitiv in minunata lume a campaniilor electorale. Sa regasesti un om si sa-ti dai seama ca nu ai, de fapt, cum sa-l pierzi e ca si cum te-ai intoarce acasa dupa un drum lung prin tinuturi ostile.

Si pentru ca exact atunci cand fugi de ceva, te va izbi direct in fata, aseara m-a intors pe dos melodia asta. Al doilea gand de care ma tot ascund, din fericire, sta la locul lui cuminte.

Life is peachy. Bineinteles ca toate lucrurile bune incep sa se intample exact acum cand nu am timp de ele, dar asta este. Nu ma plang, doar fac afirmatii :P.

Incurcaturi

2007-11-19T21:21:00.000+02:00

Nu stiu ce se intampla, dar ceva chiar se intampla. Lumea se tot incurca de mine si eu ma tot incurc de ea. Sau invers. Lumea, adica bloggeri prietenosi sau rautaciosi, soferi care vor sa parcheze fix pe unde merg eu, bibliotecare (custozi de sala, my bad) care vor sa tina usa de la sala deschisa cand eu vorbesc pe hol cu cineva, colegi de facultate care ma intreaba mai mult decat deobicei de sanatate, ma saluta pe strada sau imi zambesc diabolic, persoane care cer directii sau prietenii cu care am discutii pe teme serioase care ma distreaza teribil. Atat doar ca entuziasmul e mare, ma ia valul si intru in detalii. Doar sa nu fie prea multe si prea curande...

Imagine preluata de la Seb.