Teorii

Vernisaj GalerIAA

2009-06-15T17:47:00.001+03:00

GalerIAA

2009-06-03T15:08:00.004+03:00

Schultz traieste, Gaman exista, viata merge mai departe. Dali si Picasso, nu va mai ascundeti! Van Gogh, scoate degetul din ureche! Daca simti, daca ai culoare, vino cu lucrarile tale la GalerIAA. Lumea trebuie sa te vada.

X Lucruri pe care le regret

2009-02-25T12:50:00.001+02:00

Cerul senin de vara, turcoazul infinit, plajele, linistea unui loc pustiu, conversii cu nisip, vantul stropitoare, marea involburata, lumina dinaintea furtunii, furtuna, fulgerele, ploaia calda, parul tau ud dar mai ales brunet, camasa rosie descheiata la trei nasturi, coapsele bronzate, diminetile somnoroase, degetele mici si untul de arahide. Felul in care tu ma priveai de la balcon in timp ce eu plecam. Faptul ca atunci nu m-am intors, iar acum e prea tarziu. Mai am doar o ora.

Dorinta

2008-08-07T17:05:00.002+03:00

Sophie si marea

2008-08-01T10:20:00.002+03:00

THC

2008-07-25T13:11:00.003+03:00

Necunoscută

2008-06-12T18:05:00.001+03:00

IX Certificat de deces

2008-05-19T22:08:00.003+03:00

Tapetul cu fotoni este la moda. Cel putin in camera asta. Secundele vor avea in curand semnul +. Atunci voi putea sa scot dintii de lapte ai unor copii nenascuti inca. Ii voi lega cu un fir brunet si lung de clanta usii. Cand trimisii vor veni, dintii se vor transforma in fluturi albi. Atrasi de lumini, vor zbura in stoluri. Astfel, copiii nenascuti inca vor capata o strungareata chiar intre dintii din fata. Apoi cand se vor naste, vor ranji la soare. Razele acestuia vor trece prin strungareata incalzindu-le sufletul. Fluturii albastri vor canta penru ultima oara. Apele se vor retrage, iar pamantul va fi roditor pentru inca 1000 de ani. Niciodata insa nu vom putea da timpul inapoi. 3.06.2004. Ai iesit de la scoala. Porti o rochita roz. Imi spui ca esti grabita. Nu-mi pasa cum esti, ma bucur ca existi. 18.10.2004. Imi arde obrazul. Ai unghii date cu oja neagra si degetele lipite de fata mea. 2.05.2005. Esti in dreapta mea si razi. Porti ochelari de soare de 20 de euro. Certificat de deces incheiat astazi...Schultz a murit, sau va muri. Primul certificat de deces eliberat inainte de moarte. Oricum, cineva va muri in doua ore.

Think outside the pizza box

2008-04-17T11:19:00.003+03:00

Pentru ca in Scoala Generala au ras de tine la ora de desen. Pentru ca tu ai fost singurul convins ca esti artist. Pentru ca pictai asa cum nu mai picta nimeni. Carcotosii spuneau ca urat. Pentru ca mereu ai vrut sa devii celebru. Pentru ca ti-ai spus ca esti un geniu. Pentru ca esti neinteles. Pentru ca asa au ras si de Picasso.

Acum e momentul sa le demonstrezi ca s-au inselat si ca nu stiu sa faca diferenta intre un capac de bere si o opera de arta. www.pizzaboxidea.com Arta pe cutiile de pizza. Poti sa iti deseneti propria cutie. Daca esti cel mai votat castigi 1000 de dolari pe luna. Daca nu, considera ca ai avut prima expozitie online.

VIII Testament

2008-01-08T16:44:00.000+02:00

Ti-l las pe batranul Jack. Dublu, cu gheata. Intr-un pahar mare, dintr-o sticla groasa. Iti las mirosul de levantica, ploile de vara, aerul rece din timpul furtunii ce intra intr-un atelier de la mansarda. Iti las plaja pustie, nisipul ud si pasii sarati. Iti las si pescarusii. Dar si autobuzele aglomerate, strazile pavate cu frunze dintr-o ultima toamna. Iti las amintirile. Doar pe cele frumoase si colorate. Daca nu le vrei, poti sa le vinzi sub forma de carti postale unor turisti ciudati ce cauta fericirea. Iti las cutia cu poze si biletele. Unele sunt de la tine. Iti las visele, doua foi mototolite si un creion. Asa o sa inveti si tu sa vizezi. Iti las linistea din timpul noptilor in care nu dormeam doar ca sa te privesc pe tine cum dormi. Iti las picturile, culorile si pensoanele. Iti las gramofonul la care o sa asculti cantece ciudate si neintelese, fredonate obsesiv zile la rand. Iti las ciocolata si camasa rosie descheiata la primii trei nasturi. Iti las diminetile in care erai foarte frumoasa. Daca as putea, ti-as lasa si cele trei ore pe care le mai am de trait.

Eu, Schultz Ion, in deplinatatea facultatilor mintale, am declarat cele de mai sus.

8.08.2008 Schultz

Track3 - Un pachet de tigari

2007-12-14T12:17:00.000+02:00

-Auzi....opresc la non-stop?

-De ce?

-Ai si tu niste bani sa luam tigari?

George. Are felul lui subtil de a-ti spune lucruri. “Ai si tu niste bani” adica eu platesc, el nu are bani, sau are dar ii tine ca sa ia tampenii pentru gagica lui nasoasa. “Sa luam tigari”. Prin aceste cuvinte simple si foarte bine alese, George incearca sa-mi transimita ideea de intrajutorare. Din aceste tigari – ale noastre – prin bunatatea lui, imi va oferi si mie cateva. Nu prea multe. Vreo 7-8, isotite de mesajul ce tradeaza darnicia:“Ia, ma, sa ai si tu”. Scena se incheie cu un zambet insotit de alte cuvinte: “Ce, ma, vrei sa mori? Eu de ce sunt aici?”

-Baaa...ia si o bere, da-te-n pula mea, nu fi bulangiu.!

-Iau, ma.

In cambuzele astea din cartier vand mereu aceleasi fete. Nici una nu rezista mai mult de 3-4 luni. Se plictisesc repede de betivi,drogati, tepari, lame la gat, curve si pesti, patroni ce le-au angajat doar ca sa le futa, pensionari pisati. Si toate seamana intre ele. Mici de inaltime cu parul ciufulit, avand o culoare indoielnica, mereu imbracate mai gros, pentru ca si vara se face destul de frig peste noapte. Mereu triste, mereu obosite, mereu cu cearcane. Nu stiu de ce fac asta. Bine, e mai ok decat sa ti-o tragi cu toti burtosii....De aici pleaca acasa, atunci cand le vine schimbul la 7 dimineata. Acasa insemnand o garsoniera unde stau cu chirie. Un pat si un aragaz, miroase mereu a cartofi prajiti si unde mori de cald daca e vara. Iarna ingheti. Normal. Bine, hai. Mai pune si un iubit la fel de pirpiriu ca si ele. Doua perechi de blugi negri, cateva tricouri, o vesta din lana impletita de vreo bunica decedata si care le-a lasat o fasie de pamant la tara. O pereche de pantofi si una de cizme. Alte nimicuri.Ti-am rezumat viata lor. De ce? Ca sa intelegi de ce atunci cand intru, impingand cu greu usa mizerabila, sunt intrebat in aceeasi secunda:”Ce vreeei?”

Bine ca nu a coborat si George. Avea el niste raspunsuri pentru astfel de situatii.Si toate incepeau cu “sa-ti dau la muie”. Sau le raspundea foarte politicos.”As vrea sa va intreb daca nu aveti peste”. “Nuuu!!” “Si nu vreti unul?”

-Un kent si o bere la doi litri.

-Berea ti-o iei din frigider. 8 lei.

Doi batrani casca ochii la nu stiu ce biscuiti pusi in borcane de plastic. Amandoi in pardesie. Ea negru, el crem. Se tin de brat. Nu zic nimic. Nici macar nu se privesc. Se uita la biscuiti in tacere. George claxoneaza de zor. Afara, aerul rece de toamna are miros de otel. E intuneric si ma simt singur.

-Cat trebuie sa-ti dau? Imi zice George in timp ce desface in graba pachetul de tigari.

-Nimic, ma... si o secunda sau mai multe, nu mai zicem nimic..

-Lasa, ma, ca o sa ne scoatem si noi. O sa vezi...

-Hai sa mergem. E tarziu..

Track2 - Tata

2007-11-21T22:34:00.000+02:00

53 de ani. Atat avea. L-au aruncat afara ca pe un caine. L-au trimis intr-un spital si i-au zis ca o sa se faca bine. Arsuri de gradul doi si trei pe 40% din suprafata corpului. Ca in doua-trei luni reia lucrul. Sa nu isi faca probleme. Are postul asigurat. Un om cu vechimea si experienta lui nu gasesti asa usor. Cand a fost externat a primit si decizia de concediere. Sunt multi someri, nu au avut ce sa faca. Nu puteau sa lase postul neacoperit o perioada atat de lunga. Le pare rau, il inteleg prin ce trece, dar sunt siguri ca o sa se descurce. Oamenii cu experienta lui sunt foarte cautati. Baaa! Atunci de ce il dati afara? Si daca va intereseaza nu s-a descurcat. Nu s-a descurcat deloc!! In ultimul an a tot incercat sa-si gaseasca ceva. Aceeasi poveste si acelasi raspuns idiot insotit de un zambet tampit apartinand unei tarfe junioare de la HR. “Mmm..54 de ani! Ne pare rau, nu putem sa va ajutam”. Ce mortii ma-tii stii tu sa faci de esti asa de importanta? Abia scrii doua cuvinte si mai stii si tu cate un “yes”, cate un “is not in the office right now”! Stii sa repari un Heidelberg GTOV 52? Sau poate te pricepi mai bine la un Ideal 7228? Nu! Atunci macar lasa-l sa-ti spuna de ce a venit aici si ce stie sa faca. Apoi poti sa-l arunci in strada! Si batranul ce crezi ca face? Se ridica in picioare si ii spune: “Va multumesc pentru timpul pe care mi l-ati acordat. Saru`mana!” Iese calm, tinandu-si basca lui cu patratele albastre cu ambele maini. Am iesit si eu repede dupa el. Nu ca sa-l prind. Doar ca sa nu o bat pe tarfa ce continua sa zambeasca. Pe scari am vazut ca avea ochii umezi. Atunci a fost prima data cand mi-a fost mila de el. M-a batut pe umar si m-a privit cumva anume. Cu ochii unui om invins de viata. “Sa te tii de scoala. Sa nu ajungi asa ca mine. Vezi si tu cat e de greu”. De atunci nu s-a mai dus la nici un interviu. Nu si-a mai cautat nimic. Acum sta toata ziua la televizor, imbracat numai intr-un maiou jegos putind a tigara. Fumeaza de rupe toata ziua. Intr-o seara nu mai putea sa respire asa ca l-am bagat in cada ca sa-l spal cu apa rece. Sa-si revina. Tremura si abia mai respira. Atunci mi-am dat seama cat de mult a slabit. Nu era nimic mai mult decat un batran slabanog ce se straduia din toate puterile sa respire. A fost a doua oara cand mi-a fost mila de el.

De fiecare data cand ma vede prin casa ma intreaba de facultate. Cum merge? Cat mai am? Am nevoie de ceva? De parca ar avea el cu ce sa ma ajute. Nici nu apuc sa zic ceva ca mi-o baga pe aia cu conditiile. Ca el nu a avut posibilitatile mele. Ca el la varsta mea deja muncea zi si noapte. Ca daca era in locul meu...ajungea mare. Poate ca are dreptate, poate ca eu nu o sa ajung nici macar ce a ajuns el.

Track1 - Intro

2007-11-18T22:01:00.001+02:00

Cum ai ajuns aici? Drogat, dezbracat, lesinat pe gresia rece. Si intunericul asta..Ma sufoca. Ce e cu tine? Te rog eu, respira! Maine vei fi bine. E ca o raceala ce iti trece dupa o noapte lunga de somn si un ceai de cimbru cu lamaie. Totul va fi bine.. Te rog eu, respira ! E frig....te rog respira! Nu stiu ce mai crezi tu, dar eu…Eu am impresia ca asta a fost tot, amice ! Iti amintesti cum a inceput totul ? Erai la Babanu`, cu un picior rezemat de gard….

Imi fumez linistit tigara si ma uit la prostii astia doi care se cearta in fiecare zi...

- Bai Babane, da-te-n pula mea, ca nu ti-am cerut marea cu sarea, ti-am cerut sa-mi pui si mie o capota!

Baiatul asta inalt, slabut si blond, ce discuta in termeni tehnici cu Babanu`, e tovarasul meu cel mai bun. Chiar daca abia a terminat liceul iar din doua cuvinte trei au o legatura sigura cu pula. Termen tehnic. Am crescut pe aceeasi strada murdara si plina de tigani dintr-un cartier de la marginea lumii. Unde apa calda si politia veneau doar o data pe luna. Si atunci cateva ore. Asa ajungi sa poti trece in CV limba rromana ca limba straina. Pana sa mai crestem un pic am visat... Am visat ca intr-o zi o sa ajungem si noi oameni cu case si masini. Cu timpul ne-am linistit. Am inteles, ca pentru moment, nu vom ajunge mai departe de atat. Eu student la constructii, iar George vanzator/ciorditor de masini. Sau reprezentant vanzari auto cum spune el cand e intrebat pe la vreun interviu ce experienta are si unde a mai lucrat. Cand nu e la Babanu` ca sa-i mai vanda vreo portiera luata de pe la vreo rabla, George e cu gagica lui blonda si cu nasul mare. Si care de fiecare data cand vrea sa para si ea dragastoasa nu gaseste altceva mai bun de facut decat sa-l intrebe pe asta, pe un ton dulce: cine te iubeste pe tine? Raspunsul e mereu acelasi: ma-ta!

- Baaaa, ce pula mea faci acolo? Iar visezi? Vino `ncoa! Nu vezi ca te strigam?

- Vin, ma! Imi arunc tigara. O sting cu ciuda, avand grija sa rotesc piciorul de cat mai multe ori. Ce vreti, ma?

- M-au sunat astia. Trebuie sa mergem!

- Unde?

- In ma-ta!!! Las` ca o sa vezi tu. Te duc in excursie. O sa-ti placa. De ce esti prost!

Prost nu eram...

VII Viziunea lui Schultz

2007-11-09T16:03:00.000+02:00

“Nimic nu e real. Deschide ochii, deschide ochii...” De vreo zece minute stateam intins pe podea si urmaream miscarea norilor. Cand stai la zece cerul iti este mult mai apoape. Il simti cum apasa greu. Eram pe podea si ma incalzeam la soare precum un guster...cand..Am avut o viziune. Probabil de la prea mult acool. Macar asa pot sa ii gasesc o explicatie cat de cat logica. Emma..Era imbracata intr-o rochie alba. Nu stiu unde eram exact. Eram undeva la tara. O casa veche cu geamuri vopsite in verde. O casa mica. Asa cum avea bunicul meu. Cu doua camere si un hol. Din casa asta cu usi cu vopsea scorojita au iesit doi preoti. Si apoi inca doi. Impreuna carau pe un fel de targa un trup de fata bruneta. In fata casei, imediat ce coborai treptele de beton, incepea un lan de grau. Culorile erau puternice. Si parca se amestecau. Ca intr-o pictura de Van Gogh. Cerul era intunecat. Vantul sufla cu putere. Atmosfera devenea din ce in ce mai apasatoare si mai terifianta pe masura ce preotii ieseau din casa, carand trupul fetei. S-au oprit in fata casei. Au asteptat cateva minute in tacere. In tot acest timp, eu ma aflam la marginea lanului de grau privind linistit. Asa cum privesti o inmormantare in care nu esti implicat emotional in nici un fel. Pe jumatate curios, cine o fi tanara? Pe jumatate indiferent, de ce mai pierd vremea pe aici? Dupa ce au stat cateva minute fara sa faca ceva anume, fara sa se miste, la un moment dat, prin lanul de grau s-a format un drum. Asa cum Marea Rosie a fost despicata in doua de catre Moise. Totul a inceput sa capete sunet. Vantul se auzea mai tare, se auzeau plansete. Lucru pe care nu il remarcasem pana atunci. Au pornit. Cei patru preoti, carand targa pe care se afla trupul unei fetei, au pornit. Cu pasi lenti, dar siguri, se indreptau catre drumul despicat in lanul de grau. Ma uitam la acest proces fara nici o emotie, pana cand...pana cand au ajuns in dreptul meu. Fata de pe targa era ea. Era Emma. Din clipa aceea totul parca a fost dat pe repede inainte. Nu stiam ce sa mai fac. Nn stiam ce se intampla. Am urmat drumul croit in lanul de grau alaturi de cei patru preoti. Cand s-a pierdut in zare casa veche, am ajuns la un rau. Un rau linistit. Asa cum e Siretul. Un rau ce curge lin, fara sa te simti amenintat in vreun fel. La acest rau ne-am oprit. Nu plangeam desi mi-as fi dorit. Nu vorbeam pentru ca nu aveam cu cine. Nu intelegeam pentru ca nu avea cine sa imi explice. Doar priveam. Cei patru preoti tacuti au coborat targa pe pamant. Nimeni nu spunea nimic. Nici o rugaciune. Nici macar plansetul infunfat al unei posibile mame nu se mai auzea. Se auzea doar raul. Poate ca era raul meu. Si eu nu il recunosteam. Asa cum nu eram sigur ca fiinta in rochita alba, ce tine ochii inchisi, e Emma. Nu mai eram sigur de nimic. Nici macar nu mai stiam cine sunt eu si cum am ajuns aici. Ca la un semn, fara sa vorbeasca intre ei, preotii au lasat targa sa alunece usor pe apa. Iar raul nu a refuzat asa o jertfa. Fiinta aceea pe care eu stiam ca o iubesc se indeparta de mine fara ca eu sa am vreo reactie. Desi inchisi, ochii varsau lacrimi. Cei patru preoti priveau cum trupul este purtat de ape pana ce ajunge departe. In mijlocul apelor. Invaluit de un foc ce nu mistuie, trupul s-a ridica. Emma a deschis ochii. Traieste!! Cu vocea ei calma, fara sa tradeze macar o umbra de frica sau de neliniste, mi-a spus : “Nimic nu real. Deschide ochii, deschide ochii!”.

Nu am inteles ce a vrut sa zica . “Nimic nu e real”. Ce nu e real... Eu sunt real? Cat e de adevarat ca mai am doar patru ore de trait?

VI Emma

2007-10-28T18:08:00.000+02:00

- Prefer sa merg singura! Mi-a spus asta ca si cum era de la sine inteles ca eu tin mortis sa o insotesc, apoi mi-a aruncat o privire acra peste umar.

- Atunci nu ai decat sa mergi mai repede sau mai incet decat mine!

Asa ne-am cunoscut. Eram pe un bulevard foarte aglomerat si din aceasta cauza eram obligat sa merg alaturi de o tipa draguta de felul ei, dar care era mai plictisita si mai morocanoasa decat un sofer de tir de cursa lunga ajuns la destinatie. Nu stiu cum am reusit, insa pana la urma am ajuns sa discutam despre fizica. Ceva legat de principiul actiunii si reactiunii. Cel mai probabil am ajuns aici dupa amenintarile ei, frumos si foarte politicos formulate, ca ma pocneste. Pana la coltul bulevardului, acolo unde eu faceam stanga catre parc si catre casa, mai aveam cateva minute de mers. Cel putin cinci. Pe langa faptul ca era imbulzeala, mai eram nevoit sa merg si cu o tipa antipatica, dar care mirosea extraordinar de bine. Poate ca si de asta nu m-am oprit cateva secunde, cu riscul de a fi calcat pe picioare sau de a fi injurat de un functionar grabit sa ajunga acasa la sotie si copii, inainte de sapte. Ca nu cumva recordul lui perfect sa fie stricat. Miroasea cald. Nu era miroul unui parfum sau al unei creme. Era mirosul ei. Mirosea a ploaie de vara. Ma aflam in stanga ei, un pic mai in spate decat ea. Ea mergea grabita, calcand hotarata. Din cand in cand se mai uita cu coada ochiului sa vada daca nu cumva am disparut. Eu insa abia daca o observam . Eram fascinat de parfumul pielii ei. Zambeam. Poate ca si de asta la un moment s-a enervat.

- Pana aici!! S-a oprit brusc, m-a prins de brat si m-a tras spre gardul din fier ornat cu flori albe. Am iesit din multime, nu fara sa fim usor bruscati. Mi-am asezat un pic gulerul de la camasa.

- Asa!! Si acum? Ce o sa faci? Probabil ca se astepta sa reactionez altfel. Poate chiar sa devin usor violent. Mai ales dupa ce ii povestisem de principiul actiunii si reactiunii. Insa asa…eu ii puneam pe cel mai calm ton o intrebare. Simpla, asteptand un raspuns la fel de simplu.

- Ce vrei de la mine? Ii raspund in graba. Nimic. Profit de un spatiu liber lasat de un soldatel ce aruncase o hartie la cos. Ma arunc si eu in curentul de oameni. Nu credeam ca va veni dupa mine. Speram, dar nu credeam. Mi-am dat seama ca se apropie dupa parfumul moale si atat de neobisnuit.

- Stai! Eu sunt Emma. Se schimbase. Vocea, mimica fetei. Puteam sa jur ca ea nu e una si aceeasi cu tipa acra si morocanoasa pe care o intalnisem la intrarea pe bulevard. Parfumul insa ramasese neschimbat. Eu sunt Schultz si merg singur. Iar de la intrebarea “Si unde mergi tu singur?” am ajuns la mine. Acolo mergem eu. Mergeam singur. In ziua aceea de inceput de vara lucrurile au stat un pic altfel. Si mult timp dupa asta. Pana la urma Emma a stiut de ce mi-a zis inca dinainte de a o cunoaste ca prefera sa mearga singura. Pentru ca asa era ea. Ii era bine singura. Iar eu nu am facut decat sa stric armonia. A mea si a ei. Iar acum platesc pentru asta. Mai am cinci ore.

Mdaa...

2007-10-27T17:32:00.000+03:00

Merge? Gata? Baaaa…vezi ca eu zic, bine? I-ai dat drumul? Bine!

Ultima carte citita: Mitch Albom – “Marti cu Morrie”. Sau “O limba comuna” de Sorin Stoica. Imbatranesc. Nu mai stiu exact.

Ultima carte neterminata: Maxim Gorki – “La stapan”. Finalul devenise previzibil. Iar cand m-am prins de asta am abandonat si cartea. Am citit ultima pagina. Aveam dreptate.

Cred ca Miruna va fi fericita sa scrie despre carti. Oricum ii eram dator.

P.S - Tema data de Irina.

Ziua mea de azi

2007-10-25T15:44:00.000+03:00

E 23:18. Pot sa stau un pic tolanit in fotoliul. Ceasul cu pendula ma va anunta printr-un gong ca e miezul noptii, in caz ca adorm. Imi promit ca nu voi sta decat doua-trei minute. Apoi ma voi ridica brusc. Voi face un dus si un ceai cu un strop de Jack. Pot sa lenevesc putin inainte sa plec. E liniste si e cald. Imi este bine. Am atipit cateva secunde sau minute. Nu stiu exact. M-am trezit speriat de un zgomot puternic. Ma uit la ceas. Nu e nici pe departe douasprezece. Usa camerei este izbita puternic de perete. Tot ce mai apuc sa vad sunt doi tipi in negru, invaluiti de un nor de fum. Mi s-a pus o cagula pe cap. Nu mai vad nimic. Sunt luat pe sus. Aud zgomotul pasilor in timp ce coboram scarile. Usa trantita a unei dubite. Motorul turat. Inima batandu-mi repede. Mergem de cel putin cincisprezece minute, Oprim cateva clipe. E o trecere de cale ferata. Trenul se apropie in viteza. Ii aud suieratul si zdranganitul rotilor ce se confunda cu bataile inimii mele. A trecut. Sunt invadat de o clipa de liniste. Doar o clipa. Pornim. Sunt sigur ca nu mai suntem in oras. Dupa vreo cinci minute oprim Usa dubitei e trantita din nou. Am coborat. Bocancii scrasnesc in pietris. Un zavor mare este ridicat cu un zgomot puternic. O usa uriasa este deschisa. Asta judecand dupa scartaitul ingrozitor si greoi pe care il produce. Sunt intr-o sala mare. Un hangar sau ceva asemanator. Orice sunet, cat de mic, este amplificat. Daca as fi un pic atent sunt sigur ca mi-as putea auzi ecoul batailor de inima. In sfarsit mi s-a scos cagula. Prin lumina puternica incep sa disting niste siluete. Cu cat ma obisnuiesc mai mult cu lumina cu atat imi par mai cunoscute. Sunt inconjurat de mai multi barbati in uniforma neagra. Uniforma ce mi se pare ca seamana foarte mult cu a mea. Nu mi se pare. Chiar este aceeasi uniforma. E uniforma serviciului antitero. Iar ei sunt colegii mei. Acum incep sa inteleg totul. Ma uit la ceas. E trecut de douasprezece. Astazi este prima mea zi de munca. Si tot ceea ce s-a intamplat cred ca a fost botezul.

Somnul

2007-10-17T22:28:00.000+03:00

V Din cutie

2007-10-09T15:33:00.000+03:00

Bai….pana la urma cu ce ramanem? Stau pe un scaunel din bucatarie, ingramadit intre masa si peretele rece, pe care il simt ca pe un cub urias de gheata. Stau si ma intreb: pana la urma cu ce ramanem? De exemplu eu. Eu cu ce raman? Eu. Schultz Ion. Nu stiu de ce, dar de cand m-am trezit am tendinta de a cataloga, de a pune in ordine, de a numara, de a face inventarul, de a ma gandi la ceea ce am eu, la ceea ce am realizat. Poate pentru ca voi muri in mai putin de sapte ore. Se poate. De exemplu acum. Nu ti-am zis, ti-am ascuns asta. Am o cutie. Nu e cine stie ce. E o cutie din aia de pantofi, alba cu o dunga portocalie. Pastrez in ea amintiri ce prin hazard sau indemanarea cuiva au capatat si o forma materiala. Iar acum ce fac? Te-ai prins. Cotrobai prin ele. Le-am imprastiat pe masa. Asa cum faci cu piesele unui joc de puzzle.Le adun una cate una, le pun in ordine in cutie si incerc sa imi refac trecutul. Bun. Inspir adanc inainte ca sa ma apuc de treaba. Din gramada de amintiri imprastiate pe o musama roasa extrag o bratara. Nu am purtat-o niciodata. Poate si pentru ca nu imi place sa am chestii care sa atarne pe mana mea. Am primit-o cand inca nu facusem optsprezece ani. Doua fotografii primite de 1 Martie. Cu tot cu snuruletul ala in alb si rosu, cu dedicatie. Cu tot tacamul. Nu o sa insist cu detalii de genul cine aprare in fotografii, cand au fost facute, ce scrie in dedicatie. Stiu ca nu te intereseaza. Nu vreau sa te plictisesc. Continuam ? Cateva fotografii cu mine. Fotografii din alea tip buletin. Una e si cu tata. Niste legitimatii. Din liceu sau cam asa ceva. Cateva bilete. Unul la opera, unul la un concert si unul pana la Brasov. Asta e un bilet de tren. Rapid, vagonul 7, locul 85. Un biletel pe care sunt notate doua date. E un pariu. L-am si pierdut dar ce conteaza. Teoretic trebuie sa dau o sticla de Jack. Am uitat pana si eu, ca sa nu mai zic de tipa cu care l-am pus. Nici nu stie ca ii sunt dator cu un jack. Iar peste cateva ore chiar nu o sa aiba cine sa i-l mai dea. Un portret desenat pe o foaie cerata. Cel mai probabil. E portretul meu. Tot cu dedicatie. “Cu drag celui drag”. Alt biletel: “Esti un fatarnic! Stii bine sa-ti ascunzi sensibilitate!”. Mai scria ceva pe acolo, dar o sa trec repede, pentru ca am gasit ceva cu adevarat interesant. O tema la Limba Romana: “Elaborati trei poezii in trei stiluri diferite ( Eminescu, Bacovia, Arghezi etc)”. Tot din liceu. Tema are si o rezolvare. Stiu ca o sa mor curand. Asa ca pot sa iti citesc cateva versuri...Ultima strofa dintr-o poezie. Cu morti si alte nebunii:

“Si-n stanga mea mai sunt inca trei morti,

Ce stau pe-o banca si discuta toti.

E noapte -afara, negru ca de fum.

Si toti sunt morti si toti sunt scrum.”

Bine. Am si cateva mai vesele. Doua. Ai retinut ca de toate sunt trei. Ce vrei? Daca astea erau cerintele temei! Am mai gasit ceva. Un mail de amenintare. Ciudat e ca e de la o fata. Si mai ciudat e ca atunci cand l-a scris tinea mult la mine. Incepe cam asa: “Subject: Sunt in continuare suparata!!!!!!” Cu sase semne de exclamare. ”Dupa cum vezi, eu itzi scriu in continuare, chiar daca nimeni nu vrea sa-mi raspunda...................” Nouasprezece puncete de suspensie. “De tine vorbeam”. Apoi urmeaza niste repetitii. Ma refer aici la doua cuvinte. Ca sa fiu mai exact: bat...repetat de doua ori, tare...repetat de sase ori. Bine..pana la urma mesajul e unul dragastos, pentru ca se termina cu : « pupic,botic,mic, mic,mic ». Ma rog.. Si cu o semnatura. O clipa am zambit, acum insa nu prea imi mai arde sa fac asta. Am gasit o bancnota de un dolar. Am castigat-o in urma unui pariu.Ar fi trebuit sa fie verde. Dar nu e. E rosie. Plina de urmele unor buze rujate cu grija. Buzele ei. Iti dai seama? O parte din parfumul lor, o parte din rujul ei rosu se afla chiar aici. In fata mea. Tot ce mi-a mai ramas de la ea e bancnota asta de un dolar si o fotografie cu ea. Cu parul brunet, cu ochii mari, calzi si umezi. O fotografie cu un sarut imprimat pe spate impreuna cu o data: 16 iunie 2007. Daca Sophie nu mi-ar canta la ureche “Rien de rien”….as fi avut si eu ochii umezi...

Nu am inteles de ce? Iar acum stiu ca e prea tarziu ca sa mai aflu. Ma simt la fel de gol precum o colivie fara canar ...Si chiar daca as pleca acum dupa ea...tot ar fi prea tarziu. Pentru ca nu mai am decat sase ore.

Pescarul Aliman

2007-09-27T14:10:00.001+03:00

IV Sophie

2007-09-19T17:18:00.000+03:00

Esti minunata. Cu parul ud, dar mai ales brunet, te invarti prin camera dansand pe o melodie necunoscuta mie, dar mai ales pe care nu pot sa o inteleg. Iti aud zborul usor, dar mai ales chicotitul de pustoaica. Iti sta atat de bine in camasa mea rosie, dar mai ales cu ea desfacuta la cativa nasturi de sus. Te pivesc fara sa stiu cand trece timpul, dar mai ales fara sa imi mai pese ca voi muri curand. Ai fost mereu cu mine dar eu abia acum observ cat esti de minunata. De fapt, cine esti tu si de unde ai aparut ? Acum imi dau seama ca nici macar nu stiu cati ani ai. Nu ti-as da mai mult de 20..Oricum, la tine varsta nu mai conteaza..Te-am cunoscut cu ceva timp in urma. Stateai singura intr-o casa mare cu balcon ce dadea spre un scuar. Erai ciufulita si timida, dar mai ales trista si nu aveai pe nimeni. Ti-am promis ca vom fi cei mai buni prieteni si de atunci am fost nedespartiti. Uneori ma intreb daca esti reala. Ma intreb daca nu cumva si tu esti o creatia a mintii mele, asemenea unei picturi, o pictura atat de buna, incat o confund cu realitatea. Singurele momente in care sunt convins ca nu e asa, sunt momentele in care simt cat esti de rece. Secunda aceea de gheata in care o simpla atingere de-a ta ma face sa realizez ca nu esti o faptura a acestei lumi, chiar si a unei lumi ce isi are salasul in imaginatia mea. Stai… Nu te mai misca. E ceva in privirea ta. Privirea ta…e calda. Calda, dar mai ales atat de cunoscuta. O stiu de undeva. Imi aduci aminte de cineva. Candva am pictat privirea asta ! Am pictat privirea si nu ochii, zambetul si nu buzele !! Probabil ca totul e in mintea mea... Tu esti Soohie. Tu esti Sophie, cea care atunci cand sunt trist se urca pe pervaz, isi strange genunchii la piept si priveste ploaia. Tu esti Sophie, cea care imi deseneaza zambete si omuleti ciufuliti pe geamul aburit. Tu esti Sophie, cea care ar fi vrut sa fuga la Paris, sa isi cumpere un brat de carti, sa se ascunda in cafenele, sa citeasca, sa asculte zumzetul cu vibratii frantuzesti si clinchetul unui sonerii de bicicleta cu roti mari si cosulet pentru flori. Tu esti Sophie, cea care s-ar fi pierdut pe strazile din Paris, ascunsa sub o palarie mare, alba cu buline negre. Esti Sophie, cea care nu ma intreaba niciodata ce fac. Nu pentru ca nu te intereseaza ci pentru ca stii deja. Tu esti micuta Sophie. Doar ca …semeni atat de mult cu ea…incat…Nu. Totul se petrece doar in mintea mea. Tu esti micuta Sophie…

Nu stiu cat am stat aici uitandu-ma la Sophie cum se prosteste. Nu stiu cand a trecut timpul si nici macar nu am realizat ca acul gramofonului a sarit, iar acum din melodia necunoscuta se neinteleasa nu se mai aude decat un pasaj repetat la nesfarsit : « stiu adevarul, stiu adevarul, stiu adevarul, stiu adevarul !». Niste sunete triste precum vajaitul vantului printr-un cimitir pustiu. Ma ridic de pe podea. Trebuie sa mai ascult inca odata. Sophie danseaza prin camera goala ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ca si cum melodia ar fi curs la fel de armonios. Invart in graba corbita de un auriu scorojit. Discul se invarte hipnotizant, cu un scartait usor la fiecare rotatie. Asez acul greoi. De data asta trebuie sa inteleg. « Stiu adevarul, …te rog nu ma minti… Stiu adevarul,…nu esti ce pari a fi…Sophie se opreste brusc din dansul ei doar ca sa-mi zambeasca. Un zambet lung si iertator.. In ciobul de oglinda din baie, in fiecare dimineata, nu vad decat aceeasi fata ciudata. Cu parul ciufulit si cearcane. Doar ca asta nu sunt eu ! Sophie, cine sunt eu ? Tu stii ca in mai putin de sapte ore eu voi muri ? Pana la urma, cine moare, Sophie ?

Suflete

2007-09-06T13:46:00.001+03:00

Ultima dorinta

2007-09-03T14:14:00.000+03:00

...

2007-08-28T00:14:00.000+03:00

Sophie - ulei pe carton

Cuvant - ulei pe panza

III Precum ploaia

2007-08-20T14:57:00.000+03:00

Golesc sticla de spirt+apa=te faci praf de pe masa. Pentru cateva minute o sa ma pot minti precum aurolacii ce trag din punga+prenandez=frate, nu te mai tine de mine, ca eu vreau sa zbor. Imi spun ca tot ceea ce mi se intampla nu e adevarat. O sa ma trezesc...o sa ma trezesc din cosmar...O sa ma trezesc intr-o casa mare cu gradina in care se ajunge printr-o usa culisanta. Voi avea un caine si multe tablouri scumpe. Si multi prieteni. Facem gratar. Radem de Mardare. E seara si miroase a levantica..Aproape ca mi-a reusit figura. Imi miroase a levantica! Sau doar a ploaie...a inceput sa ploua. Iubesc. Iubesc ploaia. E mereu altfel, desi in principiu fenomenul e acelasi. Vapori de apa condensati ce se indreapta catre pamant, atrasi de catre forta gravitationala, sub forma de picaturi. Si cu toate astea, ploaia e mereu diferita. La fel ca tine.. Ma insoteste cateva minute sau cateva zile. Cu stropi mari sau mici. Imi zambeste, asa ca ploua cu soare. Sau e nervoasa. Tuna si fulgera. Daca vrea sa plece, adie vantul ca sa o duca departe. E jucausa, de aceea topaie pe langa un curcubeu. E calda asa ca pot sa stau intins pe spate, in iarba, si sa vad stropii ce coboara iute sa-mi sarute fata. Sau poate ca e rece...e o ploaie de toamna. O doresc intr-o zi calduroasa, sau nu am chef de ea..E previzibila sau nu. Uneori se poarta urat cu mine...ai zice ca-i de gheata. Cand ploaia e trista plange cu stopi mari. Tu esti la fel ca ploaia. Poate si de aceea atunci cand ploua ma gandesc la tine. La tine si la lucrurile pentru care te-am placut atat de mult. 1. Felul in care iti miroase pielea. Caldut si primitor. 2. Coapsele. Bronzate, mereu bronzate. Eu sunt convins ca ele au fost create pentru a fi mangaiate si sarutate, insa tie ti-a trecut prin cap sa le folosesti si la altceva. La mers..care ocupa locul 3...

Intr-o noapte trista, pe cand ma aflam singur intr-o casa ce nu era a mea, Sophie a venit doar ca sa-mi spuna ceva legat de ploaie...Ploaia nu o poti inchide intr-o cutiuta, sau prinde in pumn. Eu si acum mai cred ca era vorba de tine..

S-a oprit ploaia. As vrea ca si ceasul cu cadran de aur sa se opreasca. Cu el si timpul. Mai sunt 8 ore...