by Miss Cory

Kinder

2009-12-17T19:48:00.002+02:00

M-am tuns ieri la tipa la care ma tot duc de vreun an si de care s-ar zice ca m-am atasat. Nici nu ma mir, daca nu ma trage de par! Si ea s-a atasat de el si stie deja cam ce vreau, asa ca e blanda si pufaie multa apa in jurul capului meu inainte sa-mi anihileze carliontii cu singurul pieptan care ma mai atinge in ultima vreme.

E insarcinata tipa. Profilul nu minte, dar i-am privit putin burtica rotunjita pana sa ma hotarasc sa intreb in cate luni. "Cinci si jumatate." Mi se parea atat de fascinant incat nici n-am reusit sa calculez cam in ce luna ar veni nasterea. I-am urat sa-i traiasca. "Si...cum e?", n-am mai reusit apoi sa ma abtin. "E bine pana acum. De acum incepe sa fie mai greu." Nesatisfacator, dar m-am bucurat totusi pentru ea, incercand sa imi imaginez schimbarile prin care a trecut ansamblul vietii ei in ultimele luni.

De copii mi-e frica sa nu-i stric cumva si mi-e frica sa nu-i ratez, de-aia am de gand sa ii mai aman. Dar sarcina ma face foarte curioasa. Oare am inceput sa imbatranesc?

One

2009-12-10T23:19:00.001+02:00

Asta-i pentru cand merg pe strada fara sa ma uit in jur.

Unde gasim croissante bune in afara Frantei?

2009-12-06T15:23:00.004+02:00

In Germania, desigur. Mai exact, in coltul strazii mele din Berlin, unde niste doamne dragute vand mic-dejunuri si zambete cu 1 euro si ceva bucata, ceea ce nici nu-i mult pentru un om ca mine, caruia calculele ii sar pe fereastra daca apare vreo tentatie si nu-i nimeni in preajma sa traga de maneca. Croissantul cu ciocolata a fost protagonistul a doua dintre cele patru dimineti in care am mancat cat am stat acolo (am sarit un mic-dejun in asteptarea unui pranz de senzatie), preludii usor sarate ale unor zile cu multi kilometri umblati.

Ce putea sa nu-mi placa intr-un oras in care oamenii nu-si pun perdele la geam? Dincolo de obiectivele turistice, pe care imi place sa le vad, dar a caror importanta nu prea ma zdruncina, ma duc in orice oras sa vad oamenii. Imi place sa umblu cu ei pe strazi, sa ii vad cum rad, sa intru in magazine si sa vad cine la ce se uita, sa ii privesc in metrou si la semafor. E de mentionat aici ca oamenii imi par mult mai interesanti in metrou, probabil de-aia am mers aproape exclusiv cu metroul si in Berlin, si in Paris, si in Madrid, si as merge si in Bucuresti daca nu as avea cuibul in marginea periferiei. Ma uitam, deci, la nemtii de rand cu viu interes, atat pe strada cat si in propriile lor case frumos varuite si decorate. Am vazut multe piercing-uri, multe fete in fusta, oameni pictati in verde care transportau un tort inceput prin oras la 3 dimineata, multi punkeri. Cativa oameni imbracati superb, multi asortati frumos, multi anosti.

Si in acest oras fara claxoane dar plin de oameni, mi-am dat seama ca fiecare oras are, in mintea mea, un caracter propriu. Madridul de exemplu, e un zbanghiu: se trezeste greu, e cald si calm, rade si te mangaie, se deschide in fata ta si iti arata aproape singur tot ce ai putea descoperi in el. E simplu si prietenos si nu prea e nevoie sa-l cauti prin unghere. Berlinul insa m-a provocat la cautare din prima clipa. Eram in avion, ma simteam coborand asupra lui si il cautam pe geam, in naivitatea mea feminina, sperand sa-l pot cuprinde cu privirea inca dinainte de a-l atinge. Nu s-a lasat, n-am vazut decat o barca si cateva lacuri. Primele cartiere prin care am trecut aratau dragut, dar nu intr-atat incat sa merite sa zbori doua tari jumate pana sa le vezi. Credeam ca Berlinul m-a pacalit. Aveam sa aflu ca ma astepta, usor arogant, sa ma straduiesc sa-l descopar, sa-i caut stradutele, sa-i vad oamenii, sa vada ce-mi poate pielea pana sa ma accepte. I-am vazut tinerii manifestand, ca a doua zi dimineata sa-i vad finisand un perete cu graffiti. I-am vazut betivii si i-am vazut tatii cu copii. I-am vazut turistii si elevii, controlorii de bilete, vanzatoarele. I-am calcat de cateva ori si autobuzele si i-am facut sute de poze. L-am vazut intins sub un soare abia vizibil, cu Spree ascuns pe unde nici n-as fi crezut, si mi s-a parut masculin, poate si pentru ca fiecare neamt de pe strada avea ceva sobru, chiar si femeile.

If my jigsaw falls into place, as vrea sa-mi gasesc un colt al meu in orasul asta fara perdele. Dar pana atunci, sa mai vedem niste reclame si sa ne bucuram de viata asa cum o stim.

Friedrichshain, Kreuzberg & co.

2009-11-27T22:10:00.008+02:00

M-am bagat intr-o relatie complicata cu Berlinul: suntem doar prieteni dar stim amandoi ca vreau mai mult.

Fum

2009-11-07T00:45:00.002+02:00

"De ce fumezi?"
"Pentru ca sunt dependent, bineinteles" ar fi un raspuns interesant aici, dar n-a venit inca. E o chestie dubioasa constientizarea motivelor, si eu incerc sa vad daca vreodata si-a inventat cineva un raspuns la intrebarea asta. Eu, recunosc, fumez pentru ca imi place fumul. Fumez rar, intotdeauna de plictiseala sau de curiozitate, si ma uit cum mi se pierde grabit fumul. Forma lui e cam ca o pictura si imi place sa vad cum apare si cum il vad doar eu in portret. Sau e ca spuma de la bere din reclame, sau ca toate fotografiile stock cu bautura turnata intr-un pahar: concentrat, disipat. Fara cale de mijloc, uite-l nu e.
"Tu de ce fumezi?" "Nu stiu." "Pentru ca imi place." "Pai m-am apucat de fumat din curiozitate."
Surprinde-ma cu dependenta ta.

Asta ne invata pe noi la scoala

2009-11-01T14:17:00.001+02:00

C'est fou :)

Acum stim

2009-10-25T20:26:00.003+02:00

O sala alba, inalta, acoperita de un ansamblu complicat de tevi, adaposteste mese, scaune si curiosi. Peretii expun pe o parte carti noi, organizate alfabetic, iar pe cealalta fotografii vechi, organizate cine stie cum, surprinzatoare prin culori si tematica. Am vazut trenuri vechi, numere matricole, o fata cu picioare lungi, tractoare, zapezi, biserici mutate din loc, excavatoare. Am vazut si Casa Poporului in constructie. Am fost la expozitia de fotografie a lui Andrei Pandele, "Made in Romania". Blogul dansului, aici. Mi-a placut foarte mult, desi mi-as fi dorit sa fi venit cu noi cineva care sa stie mai multe despre vremurile alea, si care sa ne ajute sa trecem de nivelul "Ia uite ce zapezi erau in '84...Si Casa Poporului a fost construita in 5 ani ?!?" Eram mici atunci, nu stiam ca parintii nostri stateau la coada la lapte de la 5 dimineata.

Ce-am facut sa merit?

2009-10-21T14:30:00.002+03:00

Traim, dragilor, intr-un oras incredibil de urat. E urat prin el si prin oamenii care l-au facut asa si inca il fac si deja nu mai are rost sa ma intreb de ce nu ma simt acasa in el dupa 12 ani. Inca ma prefac ca ma gandesc la altceva cand uratenia lui imi lezeaza retina pe nepusa masa si incerc (si reusesc) sa ii gasesc putinele zone frumoase, pe care le are, desigur, asa cum si o pisica moarta are blana fina.
Eu traiesc undeva la marginea periferiei, intr-o zona care pana acum cateva ore arata totusi decent. Niste bloculete spate in spate, cu niste copaci inalti care faceau umbra, cateva masini, cativa catei si cativa copii faceau aleiuta mea sa arate cam ca o padurice proaspat dezvirginata cu drujba, si nu o data m-am gandit sa fac niste poze pe strada cand infloresc teii sau apare zapada mai groasa pe crengi. N-am reusit pana acum dar mi se sopteste discret de undeva din intuitie ca ar trebui sa ii dau bice, nu de alta dar dispar copacii mai ceva ca sosetele in masina de spalat. Mi-au taiat azi 3 copaci. Nema umbra, nema intimitate, vad blocul din fata ca pe o dama dezbracata in vitrina unui magazin, expusa, privita si impietrita de rusine. Inainte vedeam crengi de la bucatarie, cu cuiburi de gugustiuci, acum vad un bloc alb si nespus de urat, cu geamuri mici si draperii improvizate. Arhitectii comunisti probabil si-ar fi dorit o asemenea fraternitate intre locatari, pentru ca as putea privi in dormitoarele din celalalt bloc cu usurinta si deci nimeni n-ar fi mai presus de nimeni (goi, toti suntem cam la fel), dar eu nu apreciez sa fiu privita de babe curioase cand mananc. Mai ales ca n-am fost nicicand interesata sa-mi cunosc vecinii prea bine si nici n-am vreo fantezie cu mine pe post de cobai. Urat, urat!

Misiune indeplinita :D

2009-10-12T00:30:00.003+03:00

Hmmm da...Pe 2 august scriam ca am un poster cu cafea pe care as vrea sa il am (ca eu l-am facut, copywriting-wise) si sa il lipesc pe usa. Cat ar fi durat pana parintii mei, expusi zilnic la mesajul publicitar, ar cumpara un plic din cafeaua cu pricina? L-am primit in jur de 15 august si, desigur, l-am lipit. Nu rezist experimentelor ;)
Acum 2 zile mama a cumparat un plic de Saga: "Eeee, nu-i din cauza afisului, dar hai sa vad si eu cum e."
q.e.d. :)

Another must

2009-10-11T14:51:00.001+03:00

"She tried to demonstrate her power over him. She stayed away from his house; she waited for him to come to her. He spoiled it by coming too soon; by refusing her the satisfaction of knowing that he waited and struggled against his desire; by surrendering at once. She would say: "Kiss my hand, Roark." He would kneel and kiss her ankle. He defeated her by admitting her power; she could not have the gratification of enforcing it. He would lie at her feet, he would say: "Of course I need you. I go insane when I see you. You can do almost anything you wish with me. Is that what you want to hear? Almost, Dominique. And the things you couldn’t make me do--you could put me through hell if you demanded them and I had to refuse you, as I would. Through utter hell, Dominique. Does that please you? Why do you want to know whether you own me? It’s so simple. Of course you do. All of me that can be owned. You’ll never demand anything else. But you want to know whether you could make me suffer. You could. What of it?" The words did< not sound like surrender, because they were not torn out of him, but admitted< simply and willingly. She felt no thrill of conquest; she felt herself owned more than ever, by a man who could say these things, know of them to be true, and still remain controlled and controlling--as she wanted him to remain."

Ayn Rand - "The Fountainhead", p 268.

Si totusi oamenii sunt simpatici uneori

2009-10-06T16:35:00.000+03:00

Shoesies for my toesies!

2009-10-06T15:20:00.001+03:00

About time, eh? :D

Sunt asa mandra de ei ca le-am facut o groaza de poze inainte sa apuc sa ii manjesc cu vreo talpa. Toata lumea te calca pe pantofii noi. Dupa ce au stat cuminti la poza ca niste fetite in rochiile noi de serbare, ne-am dus impreuna la Monoloagele vaginului, piesa de care auzisem de cativa ani si care a fost atat de frumoasa pe cat mi-am imaginat. M-a tulburat putin...

Sa ma duca si sa ma aduca si sa mancam o prajitura in cinstea lor!

Ce desen animat ti se potriveste?

2009-10-04T23:02:00.001+03:00

"Don't get too close boy, I'm a heartbreaker." :)))
Il iubesc.

A must

2009-09-29T15:44:00.001+03:00

When did we get so old?

2009-09-28T23:42:00.002+03:00

Intotdeauna mi-a placut sa imi imaginez ce as face la o varsta oarecare. Bine, m-am cam oprit pe la 25 de ani, poate pentru ca la 6 ani, mi se parea o varsta de-a dreptul imposibila: "Pana la 25 de ani mai am de crescut 19 ani! N-o sa treaca niciodata atata timp!" dar am continuat totusi, pe parcursul copilariei, sa ma pictez perfecta.

Dar iata-ne aproape si ma gandesc la ce speram eu sa fac pana acum.

Eram aproape sigura ca voi fi proaspata mamica a unui baiat.

Eram clar sigura ca nu voi mai locui cu parintii de cativa ani.

Ma vedeam cumva si maritata, dar nu stiam cu cine. Acum stiu si mai putine despre asta, deci e ok.

As fi avut o slujba interesanta care ar fi implicat ceva creativ. Niciodata nu m-am vazut facand ceva care implica cifre sau predat.

As fi avut caine.

As fi stiut sa gatesc.

As fi fost iubita. De sot adica, de prieteni deja sunt, pare-mi-se :)

As fi avut destul de multi bani si destul de multe jucarii.

Eram sigura ca as fi avut ceva iubiti "inainte de".

Eram sigura 100% ca mi-as fi "pierdut virginitatea" pe la 17 ani. De cand am prins prima oara conceptul mi-am ales varsta asta, suna a moment perfect.

Ma vedeam matura, serioasa si asezata si cu toate ca asa par in ochii neinitiatilor, e doar o iluzie. Doar reactia in fata unei frici paralizante, cauzate cine stie de ce.

Pe dinauntru, nici eu nu stiu ce-i cu mine.

Untitled

2009-09-25T23:26:00.003+03:00

I want life to be like the commercials. Short, glistening bursts of happiness that interrupt the daily dullness of other lives and show you life as it should be if only you used Ariel instead of your regular detergent. I want an endless love like in the stories, where fair maidens are woken with kisses and where the innermost desires come true with a bit of help from a magical friend. I want to run around on beaches and bake cookies and eat cherries and gather the honey from his cherry lips. I want my dream world to be true and I want to wish upon a star and see my things happen. I want to walk to the end of the world holding his hand and living his fantasies until they become part of me. To caress his hair and feel his breath until I can no longer let a day go by without seeing the sun light up his eyes. I want his heartbeat to be one with mine and I want him to love me until the end of time.

Hello there, dream!

2009-09-24T11:36:00.002+03:00

Eram pe la Sala Palatului si ma uitam ca de obicei in toate vitrinele si gangurile si imi venise ideea sa cumpar un poster pe care il stiu de ani buni si care acum poate fi al meu, doar al meu. Am trecut mai departe si am inceput sa ma uit si in frigidere dupa apa si dulciuri. Si m-am oprit in fata unui teanc de Bonibon, intrebandu-ma daca ar fi socialmente acceptabil sa mananc bobo pe Calea Victoriei, cand deodata! "Saru' mana" care imi zgaria urechile se potrivea cu silueta care aparuse langa mine, dar nu si cu starea de singuratate in care ma afundasem voit, cu Jamiroquai in urechi. Ma intorc. Un tip inalt, cu alura de strain, blond, cu parul lung dat pe spate, tinea ceva mare si rosu intr-o mana si ma privea surprins. Parea a fi un buchet de flori. "Fat Frumos, tu esti? Si doar replica asta o ai la tine?" Mnu, obiectul surprizei era de fapt un suport de acadele gol. Zice "Va pot ajuta cu ceva?" Imi vine sa zic "Da, ma gandeam sa-ti iau tot Bonibonul." dar ma abtin si raspund "Nu, va spun eu daca e ceva." Nu stiu sa reactionez in situatii comunicationale-limita, ce pot sa zic? Si oricum Fat Frumos a fost, este si va fi mereu brunet ;)

Isveryhappy

2009-09-22T16:08:00.002+03:00

Pfuuu, gata si cu marele interviu! N-am mai avut atatea emotii de anul trecut de la interviul de master (la Jurnalism, hating them, don't get me started) si nici n-am mai fost asa cu mintea brambura apoi de cand...de cand...de mult! :D

Pe scurt, traseul meu de la intrat in sala pana la calmare, in episoade, asa cum l-am perceput. Iese Costin Radu (sa traiesti o viata lunga si fericita, ca tare om bun esti!) sa ma cheme. Un scaun, pun poseta pe el, iau loc in fata comisiei. Ce scrie pe biletel? Multe cuvinte si un brand. Niste intrebari, raspund cum imi vine prima data. "Multumim, o zi buna!" Ma ridic, dau biletul, iau geanta, ies. Cobor scari care parca se repeta. Ies din cladire si se rupe continuitatea de tot. Sun mama, nu raspunde, vorbesc cu tata. Ajung pe Lascar C, ajung la un chiosc de ziare, intru in metrou. Un preot in metrou. Ajung in statia de tramvai. Sunt in tramvai si ma gandesc sa scriu pe blog. Parca zbor. Ajung in casa. Urlet interior de bucurie. Intru pe mess, mail si facebook, comentez o poza, deschid bloguri, aflu aventuri, dau mesaj. Ma asez in pat sa citesc minunata carte (Graham Greene - Al zecelea om, daca stiam ca e asa buna, o citeam mai demult). "Dar hai sa scriu totusi pe blog."

Multumim sosetelor norocoase care ma scot mereu din rahat, prietenilor care au crezut in noi si celor care nu au crezut (ha!), mamei si tatei ca ne lasa sa ne facem de cap si...tuturor celor care zic ca vor sa faca publicitate dar nu citesc nici macar IQads, daramite o carte.

Is very happy :D

Ihatethishit

2009-09-21T13:00:00.003+03:00

I hate this shit scrie pe proaspatul meu tricou. Iar ma duc la o admitere si nu-mi place, desi mi-o doresc. Tocmai cand ma gandeam ca e de rau ca nu ne aleg mai repede bunii oameni de la SNSPA, m-am gasit pe lista alaturi de alti 90 de oameni pentru interviul de master. Small world, asta a publicitatii junioare romanesti. Din lista de inscrisi, stiu personal/dupa nume vreo 10 oameni, printre care o tipa respinsa, ceea ce confirma ipoteza-mi cum ca Bucurestiul e un oras prea mic ca sa mai poti cunoaste oameni cu adevarat noi dupa cativa ani. Eu totusi caut oameni care nu aleg fonturi toata ziua ca sa stie cum arata Caslon si nici nu citesc IQads si nici nu stiu cine e Bill Bernbach si ce-a facut el cu viata lui :)

De ieri sunt si traducator pentru TED Talks, deci stati pe frecventa.

Mi-am pus papucii-n cui

2009-09-15T14:27:00.002+03:00

Vara mea s-a terminat, asa ca profit de ocazie sa expun papucii care m-au dus intr-o dimineata pana in Mangalia si care acum au plecat intr-o vacanta proprie, impreuna cu alti papuci, in dulap. Un fel de statiune a papucilor, sa zicem. Sunt foarte mandra de ei si imi plac de mor :D

Bye bye, summah! We shall meet again!

Trecutu-i fruncea

2009-09-10T18:54:00.004+03:00

Daca e sa am vreo pasiune dubioasa, atunci am una pentru vechituri. Nu de tip mobila veche, ci de tip stil de viata din orice vreme de dinainte de 1990, anul din care incep sa am propriile amintiri. Tare m-am bucurat deci, cand am gasit, prin Facebook (petrec prea mult timp pe Internet, e clar), acest site, cu poze din Bucuresti de la 1900 incoace, care ne arata ca orasul asta a avut glorie la vremea lui, dar a pierdut-o dramatic. Si ma doare cand imi dau seama cum arata locurile astea azi.

Tricoul zilei

2009-09-09T20:34:00.001+03:00

...avea o inscriptie: Cover me in chocolate and throw me to the lesbians.

Cum sa-ti imaginezi ca te duci la mare cu metroul

2009-08-17T21:42:00.003+03:00

O melodie pe care ma inchipui conducand o masina frumoasa (un Seat Ibiza ar fi o idee), in drumul spre mare, cu baiatul vietii mele pe scaunul din dreapta.

Si inca una, care ar urma in playlist, tot atunci :)

2009-08-15T00:07:00.003+03:00

Am o fantezie!

Mi se pare un moment de maxima intimitate sa privesc un baiat/barbat/tip care se barbiereste. Cum isi intinde spuma grea si alba pe jumatate de fatza, pana cand doar ochii ii mai vad, aprinsi si concentrati asupra unui obraz. Lama se pregateste, pielea se intinde abia perceptibil, eu ma emotionez ca si cum mi-as privi copilul spunand o poezie la serbare: o sa iasa bine? o sa fie multumit? lama e destul de ascutita? mana mai e precisa?

Zup! prima dunga de piele neteda se admira deja in oglinda. Sunt mandra. Si el e. Continua frumos sa-si plimbe lama peste fiecare contur al obrajilor, al barbii, pe sub nas si cu mare grija pana pe langa urechi. Nici un centimetru de piele nu este neglijat. Miscarile ritualice sunt deja sigure, nimic nu poate merge rau de aici incolo: mai rade putin, mai spala lama. Mai rade, mai spala. Rade-spala, rade-spala. Fascinant, va zic eu!

My latest feel-good song

2009-08-14T13:33:00.003+03:00

Un cantec peste care am dat intamplator, cand un om bun a furat un album de pe net pentru mine.

Simt nisip sub degete cand il ascult si as vrea sa dansez pe o plaja pe inserat, cu un tip cu figura de rasfatat /rasfatabil. Si n-ar strica sa avem si niscaiva palarii tembele, a la Jay Kay, pentru momente Kodak complete.