Butoiul lui Diogene

PUDCR, singura filială

2008-07-07T11:14:00.009+02:00

De mult voiam să scriu despre asta. Niciodată nu am făcut însă poze, aşa că abia acum mă învrednicesc. În minunata pauză de blog pe care am decretat-o. iată că nu sunt în stare să mă abţin. Avem un vecin pe scară. adică ai mei îl au pe scara lor de bloc. Io îl văd rar, când vin în vizită pe la ei, şi de mine se fereşte. De multe ori îl oprea pe taică-miu în anii trecuţi, să-l convingă să intre în politică cu el, pentru că taică-miu e prof de latină şi pentru că domnul în cauză voia să unească - politic - pe daci cu romanii. El fiind dac, taică-miu fiind roman. Eu, eu nu ştiu prea bine ce sunt. Io sunt peceneg.

Partea mai interesantă e că partidul se cheamă "al uniunii dacilor cu romanii". adică PUDCR, dar se vede clar cine e cel mai mare dac, urmaşul dacilor, antestătătorul...

Nu insist, cred că ajunge. Bag poze în continuare, chiar dacă-s prost făcute.

Recomandare estivală: BUDIGĂI DE MAIMUŢĂ!

2008-07-03T12:31:00.004+02:00

Am zis că sunt pe cale să fac acea pauză bine meritată de vară pentru blog. Şi totuşi, iată-mă postând o ultimă, sau poate penultimă chestie, înainte de a dispărea cvasi-complet până în luna lui septembrie. De data asta o să scriu tre vorbe despre Laura şi vă voi recomanda călduros blogul ei.

Blogul Laurei

Pentru acei care îmi citeau blogul până acum, merită ca pe timp de vară să descoperiţi ce scrie Laura. Nu neapărat pentru că în câteva dintre ultimele ei postinguri mi-a amintit numele (evident că asta mă bucură...! de ce să mint?... doar sunt orgolios...), ci pentru că scrie bine. E feministă, ce-i drept, dar sper că din specia cu faţă umană, căci pe majoritatea feministelor nu le înghit, sau mă simt silit, ca reacţie, să mă transform în "masculinist" convins. Ce e mult strică. Mda... Iar am divagat!
Pe Laura o ştiu de mult şi am întâlnit-o foarte rar, mai puţin decât sporadic. N-am să mă apuc acu să povestesc cum am cunoscut-o. Nu fac portrete. Portretele o să le reiau la toamnă. Scrie însă extrem de plăcut, şi cu poftă, ceea ce-mi face poftă să o şi citesc de altfel. Şi cred că în vara asta voi practica bloggăritul pasiv. Voi parazita blogul Laurei atunci când voi avea acces la net. Iar pe voi vă sfătuiesc să faceţi întocmai şi să-i daţi apă la moară. Nu scrie la fel ca mine. Nu are aceleaşi păreri ca mine. Uneori diferă mult. Alteori diferă total. Dar demersul şi scopul îmi par identice! Intraţi şi citiţi-o aici:

iar Laurei, direct: Salutare dragă. Ieri m-am văzut cu Sidonia la Bucureşti şi am stat de vorbă despre unele, despre altele, si repetitiv despre tine.

Se închide temporar prăvălia

2008-06-30T02:10:00.003+02:00

Începând cu această mirifică noapte, transpirat tot de la curăţenia camerei, dar pregătit pentru o partidă de curăţenie suplimentară, mâine de dimineaţă de la 7 la 10, declar concediu de blog. E a doua oară când îl închid, tot vara, am văzut că nu am pierdut prea mulţi cititori data trecută, aşa că nu mă socot că e riscant...
Mâine iau trenul spre capitala lor, iar poimâine avionul spre capitala noastră. O dată ce ajung în ţară, n-o să mai am vreme de blog. Voi reveni poate, rarissim, cu ştiri fulger, în măsura importanţei lor şi a posibilităţilor aferente.
Până atunci vă doresc tuturor o vară călduroasă, însorită, transpirată şi tot ce vă mai doriţi!

BAU!

Bunul filolog, medievistele şi cadourile

2008-06-28T23:15:00.006+02:00

Azi a fost zi de alergătură. De dimineaţă am fugit să iau ţigări şi mâncare pentru vichend. Apoi am halit un peşte vietnamez la cuptor. Bun peştele vietnamez, dar mic şi total nesăţios. Apoi fuga în oraş, unde am făcut cumpărături, adică cadouri. Cele pentru popor le-am luat repede, ca de obicei, şi fără să raţionez prea mult. Pentru părinţi am stat să puric bine FNAC-ul după aparate foto care să fie mici, cochete, multifuncţionale (dar nu atât de complicate), cu avantaje de tot soiul ekţetera, ekţetera. Şi în cele din urmă am dibuit unul cum trebuie. Şi e făinuţ, şi e şi simplu de folosit. Exact ce le trebuia, că se tot plâng de la o vreme că nu au aşa ceva şi că... şi că...
Apoi, trecând razant prin oraş, am dat peste o jumătate de comunitate de medieviste. Şi am stat la masă cu ele să beau o Cola la doză, iute, unde am fost întrebat de A., poloneza trupei, de ce mă îmbrac în haine verzi aproape tot timpul. "Păi, ca să mă aşez cum vreau io pe iarbă, oricând..." Le-am salutat frumos, căci mergeau tustrei la piscină, şi a rămas să ne vedem, cum fusese stabilit din ziua precedentă, la ora cinci. Iar io am dat iama prin două magazine, de unde am suplinit restul cadourilor. Nu-s multe, dar ocupă probabil destul loc în bagajul meu, anul ăsta mic. Da, sunt tare mândru că anul ăsta călătoresc şi io ca oamenii normali, fără să-mi mai rup spinarea cu zeci de kile de cărţi. Nu ştiu de ce anul trecut nu mi-a dat prin minte să le trimit prin poştă.
No, şi am ajuns acasă, unde am halit o prăjitură cu amande şi am băut suc de pere. Apoi duş, apoi du-te la G. acasă, pe malul râului, unde fusesem invitat la sindrofie. G. are talentul de a aduna mulţimi eterogene de oameni ciudaţi, dar de data asta am avut norocul să nu fie decât 6 oameni cu toţii. A fost bine, altminteri mă plictiseam de la prea mulţi adunaţi laolaltă. Şi într-un final am purces la plimbare, trecând înainte pe la mine pe acasă, deoarece îmi rămăsese o carte de returnat la bibliotecă şi G. s-a oferit să o ducă ea luni, când io voi fi deja la Paris. Tot atunci am făcut şi pozele de mai jos, de la etajul 4, că-mi place perspectiva.
Apoi plimbare, apoi acasă, acu blog, mai colea o altă prăjiturică, nişte ceai, un film, posibil "Spaceballs" (1987) al lui Mel Brooks, şi culcare. Iar mâine curăţenie în cameră, şi camera goală. Tiii, mult a fost, puţin mai este. După cum lesne vedeţi, iar n-am scris mai nimic, dar am umplut destul spaţiu. Dovadă că sunt un bun filolog...

Micuţa occitană din Strasbourg

2008-06-28T00:28:00.006+02:00

Anul trecut, la Loches.

În Strasbourg nu trăiesc occitani, dar cazul de faţă este unul special. Occitanii sunt undeva în sud şi pe cale de dispariţie, mai rău decât bretonii, pentru că statul francez - oricât de liber şi revoluţionar s-ar prezenta pe dinafară - pe dinăuntru se vrea totalitar-unitar şi nu iubeşte pericolul regionalizării. Neam prost şi minte îngustă! De fapt, occitana e o limbă aparte, colorată şi foarte frumoasă. În evul mediu nu era foarte diferită de dialectul lombard italian şi de catalană, ca dovadă că trubaduri sunt în toate trei părţile astea şi vorbesc cu toţii aceeaşi limbă. E o limbă faină, care dispare treptat, atâta vreme cât nu este permisă în şcoli. Iar micuţa Marion, studentă la Strasbourg, este o apărătoare înfocată a occitanismului şi occitanei, fiind ea însăşi occitană. Ne laudă bucătăria regiunii, ne laudă frumuseţile locurilor, ne cântă cântecele occitane şi ne recită poezele. Şi, trebuie să recunosc, îi înţeleg pe deplin disperarea. E mândră, are de altfel şi cu totul alte trăsături decât franţuzoaicele pe care le tot văd la Poitiers. E uşor oacheşă, cu nas vulturesc, foarte iute la vorbă, mereu cu o poantă în gură şi partea mai faină e că face jonglerii cu foc.

Marion et le feu
Vezi mai multe video din Blog »

Acu, nu ştiu cât de pricepută e în studiile medievale (nu că m-ar interesa neapărat). Oricum, abia de termină facultatea, nici nu s-a apucat de specializare. Dar e al treilea an în care vine la Şmenurile de Vară de aici şi audiază conferinţe, zice că vrea master cu marele expert castelolog francez N.F., cel cu care visa şi Vali să se întâlnească vreodată, şi pe care l-am cunoscut şi io anul trecut la Loches. De deşteaptă e deşteaptă foc, şi asta se simte, nu e nevoie să fie dovedit cu bibliografie şi CVuri. Se citeşte şi din ochi, şi din felul de a fi. Dar, oricât ar fi de deşteaptă, puştoaica asta se transformă brusc când face jonglerii.
Zice şi singură că nu e cea mai pricepută la jonglerii cu foc, că a văzut o droaie de jongleri adevăraţi, că nu se poate nicidecum compara cu ei şi că numai se distrează uneori. Se critică şi intră în detalii ciudate, spunând cum nu este în stare să facă una sau alta. În primul an în care am văzut-o jonglând îşi folosea şi părul. Anul trecut nu mai făcea asta, şi-l prindea deja. Ne-a povestit de altminteri cum era să-şi dea foc la cap...

Mărioana după foc

Are 20 de ani, ne-a zis în seara asta. Şi eu care sunt atras de ea (nu când o văd pe stradă, sau la centru, adică ziua, ci noaptea, când învârte flăcările), nici nu ştiu dacă sunt atras trupeşte, în orice caz de pe urma feminităţii, ceea ce implică... hmmm! Şi totuşi, fătuca nu-i neapărat frumoasă, nu e nici ispititoare, are şi o voce răguşită, dar în momentul în care îşi face jongleriile ei anuale cu foc este singura femeie pe care o doreşti. Şi sunt convins că şi restul masculilor de faţă sufereau de aceeaşi chestie, dar sunt prea jenaţi să o recunoască. La sfârşit se uitau la ea la fel cum mă uitam şi eu. E clar că sufăr de o boală banală, tânjirea după femei voluntare şi de nestăpânit. Poate datorită faptului că fătuca asta este o fire puternică, încăpăţânată, mă ispitesc singur şi mai tare. Foarte interesant... Extrem de interesant... Ce adjectiv mediocru!
Bine că plec acasă. Altminteri riscam să mă abonez la jongleriile ei în fiecare zi! :D

Salut Marion, t'es pas mal louée ici. Tu peux t'imaginer n'importe quoi, sauf la vérité. Et, en même temps qu'une popularité roumaine hebdomadaire, voici un truc pour la dernière "Chmène médiévale" de Poitiers. C'est bien tchéque, mais ça ira de toutte façon...

Krless - Neva Ceng-I Harbi
Asculta mai multe audio Muzica »

Update la o chestiune mai veche

2008-06-27T19:59:00.003+02:00

Povesteam acum vreo lună şi ceva despre felul în care în iunie anul trecut am trecut prin foc şi sabie pe un mare specialist, ca răzbunare pentru o insultă de neam prost. Azi la masă, şeful s-a apucat să povestească comesenilor chestiunea, deşi nu fusese de faţă. De fapt a povestit efectele bătăliei de anul trecut. Cică textul pe care l-am făcut eu ferfeniţă trebuia să fie publicat într-o revistă prestigioasă. Se aranjase deja publicarea lui, numai nu fuseseră numerotate paginile. Autorul însă l-a retras la scurt timp după bruftuiala mea... Ce chestie, domnle, mă distrează la nebunie.
Şi şeful se întoarce către mine: "Îţi dai seama ce ecouri a avut comentariul tău, nu?" Răspund că nu ştiu. Şi atunci a început să spună şi altele, pe care ar fi bine să le trec sub tăcere, dar care m-au distrat şi mai dihai.

Dare de seamă zilnică

2008-06-27T19:07:00.003+02:00

Sunt frânt. Mi-e foame, dar nu-s în stare să mănânc. De dimineaţă m-am sculat la 5, să spăl rufe (că altminteri nu aveam timp), apoi la 9:30 am fost la conferinţa unui italian despre prima versiune a cărţii lui Marco Polo şi Rustichiano da Pisa, foarte faină conferinţă, şi la urmă nu m-am putut abţine să nu arunc vreo câteva observaţii, că dacă aud chestii cu tătari în literatura medievală - şi unele mici greşeli - mă mănâncă limba... Pe urmă Şeful m-a chemat la masă cu el şi cu specialistul italian în cauză, başca alţi doi, am stat cu ei, am halit şi vorbit... Foarte obositor... Dar delicios. Fugi apoi la magazin, cumpără scotch (că-l terminasem), fug acasă, leg cu scotch cele două cutii de carton în care am băgat cearceafuri, haine de iarnă, oale, tigăi, tacâmuri, dicţionare, DVD-writerul portabil şi altele, şi-apoi le car la bagajerie, în alt corp de clădire, la alt etaj. La bagajerie nimeni. Pfff. Mută cutia de 20 de kile la secretariat. Bun. Acu adu cutia de 15 kile. Transpirat leoarcă, cu apa curgând pe pe şira spinării (dacă stau la etajul 4, ce să-i faci!) aştept să vină autorităţile.
Vin autorităţile, mutăm cutiile la subsol, fug iar acasă, fac duş în cinci minute şi o tai pe uşă, ajung la cealaltă conferinţă, mort rupt, ascult tot, îmi iau adio de la popor, fac conversaţii facile, mă mai preumblu cu nişte oameni prin oraş o juma de oră, iar acu acasă. Ar trebui să halesc. Dar nu pot. Beau în continuu apă. Şi mai am o porţie de haine de spălat. Iar după ce se întunecă cică o să fiu sunat să apar undeva unde o tipă simpatică din Strasbourg face jonglerii cu foc. Face asta în fiecare an, când vine la Poitiers. Dar e tare mişto.
Aşa că şi astăzi a fost o zi. Mai e una mâine, când cumpăr nişte cadouri, una poimâine, când fac curat în cameră, una răspoimâine, când sunt la C. şi A., la Paris, de vorbă, şi în ultima ajung în cele din urmă la Bucureşti!

Ce poate face rachiul din patrimoniul naţional: cazul Enisala

2008-06-26T20:46:00.003+02:00

Reclamă la rachiul Unirea

Minunăţia pe care aveţi plăcerea să o admiraţi mai sus a fost filmată la Enisala, unde s-a speculat superb potenţialul arheologic, nu-i aşa? Îmi puteţi spune probabil că sunt îngust la minte şi că ce motive aş avea să mă supăr pe o amărâtă de reclamă, care cică numai glumeşte, nu? Să spunem că nu ar trebui să analizez nici calitatea glumei, căci rachiul Unirea se adresează unor mârlani. Ce, e vina lor că sunt mârlani? Alta e hiba. Alta e partea proastă...
Reclama e unu la mână rezultatul unei cerinţe şi doi la mână este modelul unui comportament. Partea mai proastă e că publicul rachiului Unirea, dacă îl pot denumi public, face ceea ce vede în reclamă. Adică, dacă acest Dorel râgâie tare, de sparge becurile, în reclamă, publicul reclamei va râgâi şi mai tare, să spargă lustra. Dacă numitul Dorel are lanţ de aur, au şi ei lanţ gros de aur.
Îmi aduc aminte că acum doi ani, la Frumuşeni, am asistat la înjurăturile lui A.A. Rusu, un om deloc spurcat la gură, ci din contră (care se uita mirat când mă auzea drăcuind), când am găsit craniile unor schelete sparte cu pietre de copiii din sat. Tot atunci au apărut la un moment dat doi burtoşi oacheşi cu lanţuri groase de aur, în jeep, cu un hiphop la maximum, care s-au oprit pe marginea şanţului şi, uitându-se la cei care săpam la nişte morţi, au început să hăhăie: "Hă-hă, hă-hă-hă!" Cu uşoare sacadări salivare... Nici acum nu înţeleg de ce.
Apoi, cel care mi-a semnalat reclama asta îmi spune că deja în timpul filmării reclamei la Enisala, echipa de filmare a lăsat prăpăd în urmă. Probabil că au spart piese la propriu, probabil că au dat cu sapa în cine ştie ce temelie, probabil că... Mă abţin.
Românul e într-adevăr de... nu mai spun ce.

Expoziţia de la Constanţa şi muzica din cap

2008-06-26T13:44:00.004+02:00

Mai am aşa de puţin timp până ajung înapoi în ţară că m-am apucat să îl contabilizez în ore... Peste câteva zile o să îl contabilizez în minute, şi-apoi, la Băneasa, în secunde. Dar nu despre asta aveam de gând să scriu acum. Voiam să invit întreaga populaţie ca, dacă are drum prin Constanţa, să se ducă musai la muzeu, unde mai e, pentru foarte puţin timp, expoziţia Basarabi. Mi-a trimis A. nişte poze, mai mult pentru a-mi arăta că expoziţia nu a fost pusă în valoare cum trebuie, şi are dreptate, dar e bine că există, oricum ar fi ea. Aşadar, pentru cei care aveţi drum pe la mare zilele astea, până la sfârşitul lunii iunie, daţi o fugă prin piaţa Ovidiu şi vedeţi expoziţia itinerantă, acum la muzeu.

Fotografii primite. Sper să nu supăr pe autor dacă le aşez aici. În caz de supărare, scrieţi în comentarii şi le retrag.

Acum mă pregătesc să merg la poştă, unde o să-mi pun un colet uriaş cu cărţi şi DVDuri, să nu le car în spate ca fraierul până acasă. Şi oricum m-ar fi costat mai mult dacă le plăteam ca surplus la bagaj... Şi pentru că am dat în moda medievală a compilaţiilor, o să pun ceva piesă care mă obsedează de câteva zile. Mi-a semnalat-o Arabela şi-apoi mi-a trimis-o în mp3 Diana. E superbă. Nu credeam să aud ceva atât de clar, simplu, ritmat şi fain de la White Stripes încoace. Dar uite că m-am înşelat.

HoneyHoney - Little Toy Gun
Asculta mai multe audio Muzica »

Imaginarul agrigoroian

2008-06-25T22:09:00.007+02:00

Când merg la conferinţe mă plictisesc de moarte. Nu întotdeauna. Cea mai mare parte a conferenţiarilor, de orice naţie ar fi, al naibii, citesc de pe foaie. Şi majoritatea monoton. E ca şi cum ai asculta o placă stricată... La un moment dat, oricât m-ar interesa subiectul, îmi vine să dorm, mi se aştern uşor genele, şi brusc îmi zic că am nevoie de o preocupare care să ţină mintea limpede. Atunci desenez. De obicei lucruri fără sens, pe care le arunc la coş imediat. Astăzi însă am păstrat desenele făcute în timpul ultimei conferinţe, iar amu-ni le pun pe blog. Să se vadă cum arată mintea cercetătorului doctorand în vacanţă...

Ce-a mai fost pe-aici

2008-06-25T19:44:00.002+02:00

La Poitiers au început, la Centru, ca în fiecare sfârşit de iunie, săptămânile medievale, pe care io unul le numesc, din "semaines", "şmènes médiévales". Ei, şi şmenurile astea medievale au fost anul ăsta cu mare răsunet. Numai deunăzi am ascultat pe nu-ş ce mare critic şi romancier contemporan, premiat de Acdemia lor, care ne-a vorbit despre fatrasii. Şi a fost şi ministra educaţiei din Franţa, în persoană, care s-a contrat în discursuri la microfon cu mâna-dreaptă a madamei S. Royal, aia de a candidat la preşedenţie şi a pierdut. Şi a fost şi marea şefă pe ştiinţe sociale şi umane de la CNRS, şi primarul, şi Doamne păzeşte ce protipendadă am avut pe dinainte. Dar a fost atât de plictisitor, că am crezut că mor.
Noroc că la cocktailul de după am fost prezentat unui neamţ simpatic, şeful dicţionarului etimologic al limbii franceze vechi, cu care am stat şi am povestit lingvistică comparată, etimologii, snoave istorice, şi atâtea altele. El dădea înainte cu etimologia adjectivului gri, cu radicale greceşti, io îl contram cu legea Grimm, el se bucura că are cu cine se lupta şi tot dă-i înainte. A fost tare plăcut, şi omul foarte deştept. Aveam - din fericire şi lucru rar - o viziune destul de asemăntoare asupra literaţilor: "multă vorbă şi pierdere de timp", neserioşi, speculativi, etc. I-am criticat cum se cuvine, aşa, mai pe ascuns, căci literaţii tot dădeau târcoale.
Şi de dimineaţă am prins o chestie interesantă, experimente pentru producerea vitraliilor, tehnici de tot soiul, fain de tot. Numai că ieri am crezut că leşin, că mor şi că mă îngrop. A venit un nene de la Grenoble, unul Ph. W. Nu dau nume complete să nu fiu dibuit. Şi ceea ce se anunţa interesant (deşi aveam reticenţe de când am frunzărit traducerea românească a cărţii lui) a ieşit de un ridicol şi un kitsch monstruos. La sfârşit, când am trecut pe lângă C., o tipă care-l cunoaşte (şi e foarte literată), fiind întrebat ce părere am despre conferinţă, am zis cu sinceritate: "Trebuie împuşcat săracul, nu vezi cum se chinuie?"
A fost un delirium tremens curat. Subiectul? Mirologia creştină... Hmmm... Termenul e destul de abuzat! Dar fie, treacă meargă, dacă vrem să zicem şi cuvinte frumoase, lasă-l că merge el cumva. Şi începe, cu sfinţii, cu folclorul, cu cultele păgâne precreştine. No bine, generalităţi cu care eşti de acord pentru că sunt lucruri evidente. Dar apoi începe nebunia, în care ni se demonstrează cu nu ştiu câţi sfinţi sunt urşi pentru că au trei litere în nume, se fac apoi incursiuni în lingvistica c omparată a limbilor celtice. Toţi se uitau admirativi, numai io mă enervam: păi cum naiba să spui că în irlandeză P iniţial celtic se moşteneşte ca atare, când el dispare din toate cuvintele? Cum să spui că etimologia numelui MARTHA este celtică şi că găsit în ea ursul, vezi Doamne ART, adică Arthur? Doamne, Doamne, credeam că am să mor! La sfârşit am ieşit de acolo ca după o conferinţă de dacologie.
E nasol când dai în scleroză academică şi nu e nimeni să te împuşte...

Trăiască mama!

2008-06-24T13:52:00.004+02:00

Mda. Peste 7 ore fac 29 de ani...
Mare brânză nu mai e de mult, cam de la sfârşitul facultăţii am încetat să mai acord importanţă chestiunii.
Felicitările le adresez mai degrabă mamei! Ea e autorul principal...
Cât despre mine, io numai am ieşit şi-apoi m-am pus pe urlat.
Îmi dedic, în mod egoist, una bucată de muzichie, pe care am mai pus-o acum câteva săptămâni:

Mircea Florian - Cucul domn si mierla domnita
Asculta mai multe audio Muzica »

Program de vară, pentru curioşi şi pentru interesaţi

2008-06-23T22:09:00.005+02:00

În ziua magică de 1 iulie, la ceas de seară, fără întârzieri în aşternut (sper) aterizez pe Băneasa, la Bucureşti. V-aţi prins, cu Blue Air! Dacă nu-mi plătesc francezii călătoria, ca asta iarnă, ce rost are să mă complic cu chestii prea scumpe. Mai bine cu mai multe beri în ţară. Mda, şi în seara respectivă am stabilit cu Ara că o să facem ceva. Adică o să bem o bere colectivă undeva în oraş, probabil în apropiere de Halele Traian, pe unde stă ea. Dacă vrea cineva să vină, sunteţi invitaţi. Voi anunţa probabil peste un... cuplu de zile locul ales şi orele sperate.

În ziua la fel de magică 2 iulie, după-amiaza, va fi măreaţa plecare spre Bacău, unde părinţii vor aştepta cu lacrimi în ochi întoarcerea singurului fiu, şi-acela rătăcitor. Iar mama va întreba, mereu contrariată: " De ce nu te duci şi tu la Centre Pompidou, să vezi atelierul lui Brâncuşi?" Fiul va răspunde, la fel ca întotdeauna: "Pentru că acolo fac pipi toţi boschetarii!" "Dar tu ce vizitezi la Paris" "Păi bisericile care îmi plac şi cafenelele..." "Şi Luvrul?" "E plin de chinezi ofticoşi şi de americani cu bale de extaz. Se calcă în picioare ca proştii la Mona Lisa şi te dor ochii de la atâtea bliţuri!" Iar mama se va întrista: "Aşa te-am crescut io? De ce gâdeşti aşa de urât?" Taică-miu va zâmbi şi iar o să discutăm politică: "Mama lor de hoţi..." după care îi voi povesti ce am făcut în plan academic. De obicei vrea şi maică-mea să ştie, dar se plictiseşte repede, nu rezistă la prea multe detalii. Preferă să vadă vraful de publicaţii din bibliotecă şi rareori deschide una.

Voi sta acolo până în 14 iulie, să calmăm spiritele. Şi le vom calma. Apoi, în 14, o tai iar la Bucureşti, unde trebuie să fiu în 15 iulie, la primul atelier de la Fundaţie. Şi voi rămâne până la sfârşitul lunii. Timp în care va trebui, printre cele patru ateliere cu regele Arthur, să strecor multe beri în oraş cu mulţi oameni şi trei expediţii în afară:
- una la Nufăru, în deltă, unde am fost invitat să văd un şantier "bizantin";
- una la Gărâna, unde înţeleg că se adună lume diversă, pare-se şi academicoasă...
- una pe malul mării, să dau şi io din mâini şi picioare câteva zile în apă, că mi-era dor. Dar musai cu stat la cort! Ceea ce implică Vamă, dar Vama cam pute... Sau 2 Mai, plaja nudiştilor. Dar cică şi aia s-a împuţit. Sfătuiţi-mă voi unde nu-s cocalari şi mârlani...

Ar trebui să strecor cândva şi o descindere la Basarabi, dar poate mai spre sfârşitul verii. Mai mult în cariera nouă, nu la monument, căci ar trebui să o punem de un... experiment. Şi-am mai zis că mă duc la un experiment cultural din Argeş, dar să văd când îl strecor şi pe ăla.

La început de august migrez brusc înspre Ardeal, unde mă stabilesc iniţial la Frumuşeni (Arad), la săpăturile lui A.A.Rusu-F.Mărginean et co. (să nu uit pe Ileana, că-mi citeşte blogul şi se supără!)

Pe urmă aş vira către Alba, unde am de salutat destui oameni şi unde aş vrea să fac şi nişte chestiuni mai academicoase.

Iar la fine zbor la Cluj, unde plănuiesc o şedere mai lungă. Prietenii ştiu de ce.

Apoi cred că ajung la Bacău.

Poate mai trec o dată prin Bucureşti.

Şi în 10 septembrie trebuie să o tai iar în Franta, la ultimul an de doctorat. Trist moment.

Aştept propuneri şi organizări de întâlniri. Atenţie, sunt un om foarte ocupat! :D

E mai veche...

2008-06-22T12:02:00.000+02:00

...de acum o săptămână, dar abia acum am avut timp s-o urc pe net.

Forfota din piata St Michel
Vezi mai multe video Diverse »

"Cannibal Holocaust" (1980)

2008-06-21T21:00:00.004+02:00

Ziceam tot azi câte ceva despre "Cannibal Holocaust", unul dintre filmele mele favorite. Nu mi-a plăcut "Mondo Cane", nu mi-a plăcut "Blair Witch Project", cele două cu care este comparat adeseori, primul pentru că l-a inspirat, al doilea pentru că l-a copiat.
Dacă nu se vede vidioul, intraţi pe linkul lui din youtube, unde va trebui să confirmaţi că aveţi vârsta legală. Şi aveţi musai răbdare până la minutul 4:15.

Scenă superbă, cu aborigeni înspăimântaţi.
Muzica lui Ortolani în contratimp...

...îmi creează o stare de spirit aparte. E ca şi cum m-aş simţi departe de orice, în mine, pe scaun, dinaintea ecranului. M-aş asemăna tipei din "Blow Up" al lui Antonioni, pe care fotograful o învaţă să nu se mai bâţâie când ascultă bossa nova, ci să îşi ducă lent, în contratimp, ţigara către gură, ca şi cum s-ar lăsa purtată de muzică undeva.
Sunt sigur că există riscul să mă consideraţi dezaxat. Poate unii se vor scandaliza de moartea porcului... Hmmm. Am văzut vreo doi porci murind, aşa că nu mi se pare grav. Mesajul e mult mai fain, dar pentru a-l înţelege, trebuie văzut filmul pe de-a-ntregul. Cine poate, să încerce!
Dar să nu mă iau prea tare în serios. Ia vedeţi şi varianta asta... Săracul Ortolani, ce-a ajuns!

Top 5 în ultima vreme

2008-06-21T15:00:00.003+02:00

N-am mai scris de mult despre muzicile ultimelor săptămâni. Şi cum n-are rost să puric toate chestiile ascultate, o să scot din joben numai ultimele, cele care încă îmi mai sună în minte. Închideţi frumos playlistul Last Fm din stânga mai jos...

Kak - Lemonaide Kid
Asculta mai multe audio Muzica »

5. Prin 1969, unii care-şi ziceau KAK (sună dubios şi în engleză), de au scos postum (adică în moarte clinică-muzicală, am putea spune) albumul "Kak-ola" (mă distrează titlul la nebunie). Practicau, pe lângă yoga şi spirala sacră, probabil, şi ceva stil de psihedelism meloman cu rădăcini beat. Pe mine mă înfioară chitara, extrem de simplă şi curată. Cred că am ascultat piesa asta săptămâna trecută în continuu, în metrou, în autobuz, pe tren, peste tot. Şi acasă nu mai spun. E reuşită pentru că e simplă (canonul meu favorit). Basul şi percuţia sunt de-a dreptul diafane, iar vocea aceea care recită te poartă în sunetele repetate ale chitării. E o melodie bună de călătorie calmă, de digerat o masă copioasă, o muzică de fond perfectă, chiar şi pentru îndeletniciri mai savante. sau pentru făcut amor la lumânare înmiresmată, de ce nu? Dacă zee woman is into Tantra magic... Îmi place, no!

Riz Ortolani - Cannibal Holocaust Soundtrack (Main Theme)
Asculta mai multe audio Muzica »

4. A existat la un moment dat moda filmelor cu canibali, cred că mai există încă. Dar dintre toate filmele în cauză, majoritatea italiene, ăsta ar fi cam cel mai faimos, cu siguranţă cel mai şocant şi, posibil, cel mai bine jucat. Iar din punctul de vedere al coloanei sonore, Riz Ortolani a scos una dintre cele mai reuşite compoziţii. Afacerea datează din 1980. Povestea filmului e faină de tot, o găsiţi aici. E unul dintre cele care trebuie văzute musai, fie şi de către cei care au senzaţii de greaţă la scenele tari. La un moment dat îngheţi şi nu mai ştii ce e în jur. Sau poate doar mie mi se întâmplă. Cel puţin la scena cu boştinoasa trasă în ţeapă am înlemnit şi mă uitam şocat. Iar sfârşitul, cel al pseudo-documentarului, un deliciu. Mai puţin încântătoare morala de la sfârşitul filmului propriu-zis. Se vede că e pusă pentru a face filmul mai digerabil, pentru a trece de cenzori (chit că a ieşit mare scandal) şi pentru a-i da un supra-sens. După mine ar fi mers şi fără. Dar io nu-s cineast...

Tir na nOg - Looking Up
Asculta mai multe audio Muzica »

3. Tir na nOg, ceva trupă irlandeză mai ciudăţică şi aproape deloc cunoscută. O am de la suedez şi a scris el acolo tot ce se ştie despre ea. Psihedelic frumuşel, destul de melodic, dar uneori abrupt. Îmi place la nebunie şi l-am ascultat şi pe ăsta în continuu câteva zile bune. Albumul întreg e foarte reuşit şi merită. De la o vreme sunt sătul de atâtea muzici irlandeze care îmi invadează urechile, de moda muzicii şi dansului irlandez, de moda celtică din filmele de ficţiune. Peste tot Irish Pub-uri, peste tot Guiness, în curând vine şi Scoţia la modă şi în loc de senviş o să halim haggis... pe stradă. No, ce e mult strică. Dar chestia asta nu se înscrie în curentul celtic, în aşa numitul Reviriment. Sună mai degrabă a o stradă pierdută din San Francisco în vremea acelei Summer of Love.

Gonul Yazar - Capkin Kiz
Asculta mai multe audio Muzica »

2. Gönül Yazar e o turcoaică peste care am dat din pură întâmplare acum vreun an şi jumătate pe un site al unui obsedat de coloane sonore. Turcoaica asta sună urât. Sună bestial de urât. Arată pe măsură, vopsită într-un blond nasol, care, în contra tenului oacheş, te scârbeşte. Dar uitaţi-vă şi în rest... E ceva sinistru! Şi dacă te uiţi la pozele de pe siteul personal, dacă îi studiezi garderoba, mori şi leşini. Aoleu! Să nu mai spun de muzică. De glas, de orchestraţie... Este ceva care mă înfioară, mă face să mă stric de râs şi mă pune pe gânduri. Puteţi asculta mai sus un cântec dulce alintat într-o limbă butucănoasă. Aj-hâm si-dam balaikâz-guram... Ceea ce mă distrează însă e că melodia asta, cântată în turceşte, este a lui Marie Laforêt şi se chema cândva "Mon amour, mon ami". Acu, nici Marie nu arată fenomenal. e lungă cât o zi de post, dar vocea e foarte faină şi e dulce, aşa cum trebuie unei asemenea piese. Îndeajuns de dulce pentru a induce perversitatea adolescentină a versurilor. E posibil să ştiţi piesa, mai ales dacă aţi văzut filmul "8 femmes" de acum câţiva ani; două puştoaice dansau pe ea acolo şi scena a declanşat chiar o modă pe net.

Jon & The Nightriders - Rumble at Waikiki
Asculta mai multe audio Muzica »

1. Asta e o trupă din categoria: "Am tras un cântec, acu hai să ne cărăm". Dar piesa îmi aduce aminte (cui nu i-ar aduce?) de Tarantino. De altfel e o categorie întreagă de muzici din astea, de redescoperire a RnR-ului şi beatului, plus nişte sunete uşor mai ciudăţele, pe la începutul anilor 80 (chestia asta e din 1981) şi toate sună cam la fel. Din asta e ieşit şi Blondie, dar Blondie sunt deja nişte hit-makers. Ăştia sunt finuţi, nu zici nimic cu gura. Cântau probabil prin cine ştie ce cluburi sau baruri şi nu trebuiau să împieteze auzul clienţilor. La mine asta ar fi numero uno. Băieţii cică ar fi surferi, din ăia cu placa pe valuri, sau cu capul prin nori ori pe sub apă, iar muzica exprimă acel înălţător sentiment de surfer: "With my girl by my side, on the beach / the Ocean is wide". Poezie în varianta Beach Boys, uşor ieftină şi extrem de plictisitoare. Partea bună a piesei ăsteia este, cum ziceam, că nu îşi exprimă şi setul de noţiuni surf (the girl, the board, the Ocean, the sky is blue). Te lasă să te gândeşti la ce vrei.

Descoperire...? Ioi, ioi, ioi!

2008-06-20T20:21:00.008+02:00

Bastilia. Sau ce mai e pe-acolo...

Vai domnle, ce-am descoperit! Ce bine mă simt când descopăr ceva! Ce plăcută senzaţie.
Ieri pe seară îmi spuneam în camera de hotel din plăcutul arondisment 4, cu vedere în piaţa Sfânta Caterina, ceva loc cochet cu 8 restaurante înghesuite şi cu un zgomot terifiant de furculiţe şi cuţite pe la 11 seara, când m-am decis să mă retrag în cameră, picând de oboseală.... mda, ieri seară îmi spuneam că dacă apuc să îmi termin treburile pentru proiect astăzi de dimineaţă, atunci o să mai puric vreo câteva manuscrise pentru teză, până la ora fatală 3 giumate, când trebuia să o şterg către gară să mă sui în tren.
Dar având io treburi pentru proiect, unul dintre textele pe care le puricam era înghesuit, cu fişa, într-un sertar unde era amestecată şi nişte literatură "cruciată"... Şi cum era ultimul text pe care îl aveam de verificat, când l-am terminat am zis să mă uit 10 minute şi în textele de cruciade târzii, cu turcii. Şi uite aşa găsesc fişă, una singură: "Sfaturi pentru recuperarea prizonierilor de la Nicopole"! No, du-te, nene, să mori tu! că de aşa ceva n-am auzit până acu!
Mă duc la fişierul cu manuscrise, iau fişele manuscrisului în cauză. E într-o bibliotecă municipală franceză... Asta e bine, că n-am probleme de copyright dacă vreau să reproduc imaginea, e gratis, numai să plătesc copia institutului, adică 1 euro pe folio. E bine. Şi ce e în restul manuscrisului e de interes, în legătură cu textul şi din punct de vedere paleografic şi codicologic. Başca că nota în cauză e scrisă de aceeaşi mână ca şi cea care a redactat un text de pelerinaj la Ierusalim, al unui messir d'Anglure, de prin 1395-1396. Lucrurile sunt mai complicate şi ar fi de dezbătut în vreo 6 pagini. N-are rost să le înşir aici. Datarea să zicem că e sigură, pe urmă sunt o serie de deduceri paleografice, şi astea ar trebui musai ilustrate, or în stadiul de faţă n-am copia manuscrisului, ci numai notiţele pe care mi le-am luat, şi nu cred că interesează pe nimeni ce tip de cursivă bastardă flamandă folosea scribul...
Bun. Zis şi făcut, după ce pozăm şi o carte întreagă cu textul pelerinajului la Ierusalim, editat pe la 1876 (Hristoase! bibliografie de pe vremea în care străbunicul nici nu se născuse!) cer microfilmul manuscrisului acela şi zac cu plăcere vreme de o oră chiorându-mă la el. Textul l-am găsit repede. Cine notase în fişier folio-ul nu făcuse greşeli. Era unde trebuia. Am făcut pe foaie o ediţie diplomatică (adică notând tilde şi alte prostii), după care am început să vânez în jur.
Textul în sine nu e cine ştie ce mare şi nici cine ştie ce important. Ocupă 11 rânduri şi zice la început: Pour sauoir s'on poit trouuer nulz de ciaulx que furent pris en honguerie...
Ce urmează e mai fain, pentru că descrie călătoria ce trebuie făcută până în Bulgaria, pe unde să se treacă, şi unde să se ajungă şi cui să se adreseze, întrebându-l les nom dez prixonier esclaive. Tare! Foarte fain! Şi la urmă zice, ca un fel de adio, pe rândurile 10 şi 11, că dacă nu au găsit acolo pe acela căutat, apoi să ştie că n-o să-l mai găsească niciodată!

Pe mal de Senă, cu blocul de desen.

Am verificat de îndată ce am ajuns acasă dacă s-a scris ceva despre chestia asta şi în toate bibliografiile mele nu am găsit nimic, ceea ce nu înseamnă că ce am găsit io ar fi ceva neapărat nou. Trebuie să ajung mai întâi acasă şi să îl iau la puricat pe Iorga, cu volumele lui despre cruciadele danubiene, iar dacă nici în Iorga nu găsesc, atunci trebuie să stric vreo câteva întrebări către marii specialişti. Iar dacă nici specialiştii nu ştiu, apoi atunci va fi o plăcere. Cât despre cazul în care specialiştii ştiu, pun pariu că n-au nici-o ediţie cum trebuie, adusă la zi, şi nici studiu asupra manuscrisului şi textului în cauză.
În ambele cazuri se pregăteşte un nou articol, căci ispita e prea mare! Şi cred că în câteva săptămâni îl dau gata. Iar cu teza... ei, teza să mai aştepte puţin!

Pauză scurtă

2008-06-19T08:29:00.001+02:00

Peste 10 minute plec din casă să iau trenul spre... capitala lor. Nu voi putea răspunde la comentarii decât vineri seara! Peste două zile, aşadar!

Armata LastFM

2008-06-18T17:35:00.006+02:00

Stare de fapt de acum câteva luni...

Pe LastFM oamenii pot să-şi pună tot felul de trăsnăi în profil, care cum vrea. Unele sunt kitsch-oase, altele mai puţin kitsch-oase… Nu că nu ar fi kitsch-oase, dar măcar nu violentează în culori tari vederea privitorilor. Singura trăsnaie pe care mi-am pus-o şi eu, din peer pressure probabil, este militară. Mă rog, militară… meloman-militară.

Badge-ul de mai sus (îi zic aşa pentru că nu-mi vine a crede că l-aş putea numi insignă pe româneşte) datează din 18 mai anul curent, când am zis să îl pozez, ca să nu mă chinui să dau mai târziu peste el, când l-o fi schimbat deja. No, şi între timp am pus undeva în calculator un folder cu el şi cu o bucăţică de text trimitere sau referinţă, să ştiu de unde să-l culeg. Şi am uitat de dânsul, căci nu mă pasionează prea tare chestiunea. Mai intru din când în când pe site să mai caut informaţii despre diverse trupe sau cântăreţi şi atunci mai văd ce se mai întâmplă. Şi la un moment dat (adică astăzi) văd că am depăşit recent numărul de piese cerute pentru a avansa în grad, şi-l schimb. Şi ăsta nou parcă e prea strălucitor...

Între timp însă am urcat în grad, am ajuns maior, se pare.

E o copilărie, binenţeles. Auzi domnle, am ajuns maior. Îmi aduc aminte de propria recrutare, prin clasa a XI-a sau a XII-a, nu mai sunt sigur, undeva în curtea unei unităţi militare de lângă gară, la Bacău... Eram adunaţi toţi băieţii din mai multe clase ale liceului Vasile Alcsandri. Încolonaţi frumos, să nu zboare nici musca din rând. "Drepţ, bă! c-aci-i armatî!" ne striga căprarul, sergentul, sau naiba să-l pieptene. "Ia zî, bă, (dar se adresa tuturor) aţ mai riecrutat carieva?" Linişte. "Zî bă! Aţ mai riecrutat". Şi nefericirea a făcut să fiu eu în dreptul lui: "Mai ai riecrutat, bă?" Şi răspund: "Eu n-am recrutat pe nimeni!" Inutil să amintesc avalanşa de injurii care a urcat în contra "intieliectualului" care "ieram".

Să vedem în cât timp ajung şi locotenent colonel. Cred că abia la toamnă, căci în vacanţă n-o să prea am conexiune web şi Last Fm-ul nu va şti ce-ascult.

Ghiciţi artistul. Test de cultură generală...

2008-06-18T17:25:00.002+02:00

Fenomenal!

2008-06-17T19:39:00.000+02:00

Inutil să mai comentez...
Mă uit cu o plăcere nebună!

Saint-Séverin

2008-06-17T17:49:00.020+02:00

Azi a fost luptă mare cu şeful. Mi-am pus forţele la contribuţie şi l-am convins că nu e nevoie să fiu la Paris atâta timp acum. O să plec numai joi dimineaţă şi mă întorc vineri după-amiază... Mai uman! Şi acum sunt acasă, unde urmează să îmi prepar un fileu de peşte cu garnitură de cartofi noi, şi mai am şi nişte icre pentru început, şi nişte căpşuni la desert. Hehehehe... Dacă tot sunt obosit, de ce să stau supărat? Mai bine îmi fac nişte plăceri...
Cum nu mă simt în stare să scriu mare lucru, o să pun poze de ieri de la Paris, cu una dintre bisericile care îmi plac cel mai mult. Asta e un amestec de secol XV - XVI - XVII - XVIII - XIX - XX - XIX, peste care ar mai trebui turnat şi un sentiment ciudat de bun gust amestecat cu kitsch. O biserică faină. Povestea ei aici, dar în franceză...

Nu se poake

2008-06-16T22:26:00.009+02:00

Sunt în clipa asta un om din categoria „frânt-rupt”. Abia am intrat pe uşă, printr-o ploaie nasoală. Şi e ora 10 seara. Am pus ceva de făcut de mâncare repede, de foame, şi aş vrea să mă culc, dar mă tem că n-o să pot. M-am sculat la 5, să prind trenul şi să fiu la marea întâlnire cercetă...torească la ora 9 şi giumate. Şi am fost acolo. Şi am stat, şi am luat notiţele pentru procesul verbal, şi am participat la intensele discuţii, care de data asta riscau să ia foc urât de tot, şi m-am îngrozit când şeful tot spunea că: „asta fac eu cu Vladimir!”. Voiam să strig: „Nu, eu nu vreau să fac! Să faceţi voi! Io mă duc acasă şi două luni nu-mi mai vedeţi nici coada!” Nu mai vreau în clipa asta biblioteci, bibliografii, articole, cărţi, manuscrise, liste, fişe, programe online, scris de cărţi! Nu! Punct şi gata! Mă duc frumos acasă, bat Ardealul, bat Dobrogea, bat Moldova, fac baie, fac poze de inscripţii, mă râd cu oamenii, beau bere, merg la festivaluri! Nu! Serios că nu! Pe naiba. A rămas, după insistenele mele, că termenul meu de lucru e septembrie. Dar la 20 de minute după terminarea întâlnirii, ţââââr mobilul: Şeful îmi zice că musai trebuie să facem miercuri-joi-vineri chestiile alea! Nu domnule, nu! Ba da, trebuie! Dar miercuri e poimâine! Iar să merg la Paris... Serios că sunt sătul. Vreau să dorm şi io liniştit o noapte, fără sex cerebral. Nu se poate. Iar mă duc trei zile la Paris şi lucru ca fraierul. Dar mă consolez că mai am două săptămâni. Şi pe urmă gata. Şi no, uite şi nişte poze de azi, înainte şi după momentul în care o chelneriţă la fel de obosită ca şi mine a vărsat pe pantalonii mei un pahar plin de apă.

Dacii la Cricău

2008-06-15T21:36:00.002+02:00

Pentru amatorii de daci şi manifestări dacice, un update al unui comentariu precedent... Am lăsat poza mare, să se înţeleagă ceva din ea.

Hagiografie hippie: "Brother Sun, Sister Moon" al lui Zeffirelli (1972)

2008-06-15T15:03:00.033+02:00

Un film excelent. Nu ştiu dacă am mai scris despre el sau nu. Am impresia că nu. Şi-apoi, dacă am mai scris, tot răul spre bine. E a patra sau cincea oară când îl revăd şi iarăşi îmi face plăcere. Iar începutul lui mă cucereşte de fiecare dată:

Sfântul Francisc înainte de a fi sfânt...

Zeffirelli a făcut probabil multe lugu-lugu-uri catolice, dintre care filmul cu viaţa lui Hristos e cel mai plictisitor şi dulceag, cumplit de dulce, aproape zaharisit. Nu îmi place, absolut deloc, dar filmul ăstalalt e altfel, ăsta este o chestie aproape perfectă. Şi are în spate muzici de Riz Ortolani şi de Donovan, fără de care filmul nu ar fi fost la fel de bun. Crează iluzia unui univers bucolic posibil. Tot dulce, dar nu zaharisit. Nişte bucolice creştine şi hippioate în acelaşi timp. Şi-apoi să nu uit peisajul de la San Geminiano. Turnurile acelea fac tot filmul. Şi scena cu Papa filmată la Palermo, cu Hristosul uriaş şi mozaicat din catedrală. E unul dintre cele mai bune filme văzute şi surprinde, prin mimesis, nu prin copiere, un Ev Mediu posibil. Cel puţin cel din mintea mea.

Revelaţia divină

Sunt, ca să zic aşa, cucerit de fiecare dată când îl revăd.
Întocmai cum şi pe medievali îi cucerea povestea Sfântului Francisc şi a Sfintei Clara...

Franciscani, clarise şi hippioţi de secol XIII

Şi la urmă un maldăr de poze: