La rose que j'aimais....

Black Eyed Peas- I gotta feeling

2009-11-27T11:04:00.002+02:00

Prea tare, prea tare, uitati-va la fata din primul rand care danseaza!!!! Aaah, bloody amazing!!!! :D

Terminator Salvation

2009-11-26T21:12:00.006+02:00

Când eram mic am văzut Terminator 2 la un vecin, pe casetă video. Am rămas impresionat de film și, drept vă spun, un pic speriat de viitorul sumbru prezentat. Oricum, eram la vârsta la care nu m-am prins că acel ”2” presupunea că se mai făcuse înainte un film.

Ani buni au trecut și, după ce la cinema fiind am văzut un trailer pentru T4, după ce am văzut și afișele mișto, am mers, neștiind la ce să mă aștept, într-o seară liniștită să văd filmul. Eram curios cum va fi prezentat viitorul acela ce m-a speriat, copil fiind.

Ei bine, viitorul din film, și mai clar anul 2018, nu este deloc roz, ci e mai mult prăfuit, totul fiind în ruine, distrus de un război crunt ce se dă între două armate puternice. Într-una din tabere, încercând să găsească metode de a lovi adversarul acolo unde e mai sensibil, găsim omenirea, trupele conduse de Cel-ce-n-a-fost-ucis-in-T2, și anume John Connor, fiind cele pe care se pune accentul. În cealaltă tabără sunt creaturi ciudate, mici și mari, specializate și lipsite de viață, ca orice robot până la urmă. Nu știu ce ar putea plănui roboții să facă după ce ar elimina orice ființă vie de pe Terra, dar nu sunt curios să aflu.

Un personaj trântit la nimereală în poveste, și care nu ar ști ce s-a întâmplat în celelalte filme, s-ar întreba, după sudalmele de rigoare referitoare la statusul lumii, de care parte ar trebui să lupte.

Mai bine ar fi într-un asemenea război să fii robot, gândindu-te că teoretic dotarea militară, tehnologia, puterea de calcul și induranța este net superioară pricăjitei rase umane? Și mai ales că robot fiind adio foame, adio infecții, adio cancere, adio îmbătrânire? Asta e într-adevăr ceva ce merită luat în considerare. Sau mai bine este a te alia rezistenței umane, gândind că doar prin inovație și prin gândire complexă, de care doar creierul uman e capabil, se pot învinge niște mașinării toante de tablă, care, hai să fim sinceri, nu ar exista dacă nu ar fi fost proiectate de mintea unui om.

Cert e că decizia de a te alătura uneia dintre tabere nu ține până la urmă deloc de dotarea militară sau de tactici folosite, întrucât ambele armate sunt bine echipate și antrenate și cu șanse reale de izbândă. Ce contează până la urmă este cum vrei să te trezești dimineața... nemuritor, într-un atelier rece, înconjurat de șuruburi, piulițe și ulei ... sau respirând ușor pe gâtul persoanei cu care ai adormit în brațe.

Pentru mine decizia e foarte ușor de luat. Însă pentru personajul din film, prins între două lumi cu totul diferite, și care nu sunt așa de dornice în a-l considera unul de-ai lor, alegerea va fi dificilă. Ce îl va determina să fie loial uneia dintre părți și cum influențiază lucrul ăsta războiul dintre lumi, aflați doar urmărind filmul. Merită! Have fun ;)

Articol scris pentru concursul PcNews.

Gripa porcină și Biserica

2009-11-25T23:20:00.001+02:00

”Făcătură!” Asta țin morțiș mulți să spună despre gripa asta nouă ce ne-a carantinat spitalele și pe alocuri mai închide școli. ”Doar să scoată bani cu vaccinul lor cu tot!” Învățați să privim suspicioși orice lucru, școliți pe net în ceea ce privește riscurile și beneficiile unui vaccin, ne trezim acuzând companiile farmaceutice de toată isteria din jurul noului virus gripal, ignorând ce înseamnă de fapt noul virus.

Eu aș spune că cine afirmă cu tărie că virusul nou este doar o invenție menită a aduce unor companii bani, e naiv. Virusul nou reprezintă produsul unor mixări interesante ce au avut loc în timp (ani) între diverse tipuri de virusuri gripale, astfel încât din cele 8 gene importante ale noului virus 5 provin de la virusuri porcine (trei provin de pe continentul Nord American, una din Europa și cealaltă din Asia), două de la virus gripal aviar (iarăși America de Nord), și doar una bucată genă de la un virus gripal uman. Din cauza lipsei unui control riguros al circuitul porcilor între fermele de pe diverse continente, dar și datorită faptului că porcii sunt sensibili și la virusurile gripale umane și aviare a fost posibilă mixarea genelor respective, iar posibilitatea unor mutații în viitor nu este deloc exclusă.

Manifestările bolii sunt moderate, iar rata mortalității este scăzută în comparație cu gripa normală. Și atunci de unde toată isteria asta? Pe de o parte virusul AH1N1/09 este mult mai contagios decât virusul normal gripal și lovește atipic, cu predilecție în populația tânără (dacă în mod normal 90% din decesele provocate de gripa normală sunt la oameni peste 65 de ani, în cazul AH1N1/09 lucrurile stau chiar pe dos, cu 25% din decese la persoane sub 25 de ani), datorită probabil și faptului că persoanele în vârstă au ajuns în contact cu tulpini asemănătoare/înrudite de virus gripal, având așadar o oareșcare protecție. Iar pe de altă parte, virusul are capacitatea, față de alte virusuri gripale, de a afecta nu doar căile aeriene superioare ci chiar și plămânii, explicând astfel cazurile severe ce ajung cu probleme grave respiratorii pe secția de Terapie Intensivă.

Ce e de făcut? În primul rând nu e de intrat în panică. Apoi ar trebui să urmăm câteva sfaturi (care de fapt ar trebui urmate mereu), având în vedere că virusul gripal se transmite prin particule fine provenite prin strănut sau tuse de la o persoană infectată, sau chiar și prin atingerea unor obiecte pe care au căzut asemenea particule infectante:

spălatul pe mâini cu apă și săpun,
dezinfectarea mâinilor cu soluții alcoolice (în oraș),
evitarea ducerii mâinilor la nas ochi și gură (mai ales dacă ești în oraș, unde ai dat noroc cu toată lumea, ai pus mâna pe clanțe sau pe bara din autobuz),
evitarea aglomerațiilor,
izolarea și prezentarea la medic în cazul apariției simptomelor specifice.
Și evident odihnă și alimentație corespunzătoare.

Stau și mă uit. În spitale e carantină. Nu mai e voie să mergi în vizită la vreun pacient când îți taie ție capul. Se poartă măști. Școli au fost închise. Măsuri speciale s-au luat și la diferite firme..... Însă mai este un loc în care merge românul, și când îi este bine, dar mai ales când îi merge rău.

Da, românul merge la biserică și primul lucru ce îl face e să își pună, cu o ușoară aplecare pioasă, buzele pe icoana centrală, din fața iconostasului, unde în fiecare zi oameni de tot felul, săraci, bogați, bolnavi, sănătoși, spălați, nespălați, contagioși sau febrili, lasă stropi de salivă pentru următorii ce vin la pupat sfânta icoană. Eu până acuma nu am văzut icoană care să omoare instant germenii cu care vine în contact, așa că mă întreb de ce, când toată lumea e panicată și ia măsuri de protecție, Biserica nu își atenționează enoriașii ”STOP kissing the icon!”. Și de ce încă se practică împărtășitul unui grup mare de oameni din aceeași cupă, cu aceeași linguriță?

Eu am renunțat de mai bine de zece ani la obiceiul pupatului icoanei și recunosc că și acuma când vine popa cu crucea mă apucă groaza când știu că sute de nu mii de oameni au pupat crucea înainte să ajungă la mine în casă. Se poate supăra Doamne Doamne pe mine, dar apa sfințită și icoanele nu omoară germenii oricât de în transă e preotul ce face sfințirea. Spuneți-i rea credință, deformare profesională sau logică, dar ăsta e adevărul!

Partea bună e că am văzut totuși că sunt biserici în lume unde s-a renunțat de tot la apa sfințită sau unde s-a introdus un automat pentru doze fixe și neîntinate de apă sfințită. Dar nah, cu două flori nu se face primăvară, nu? La noi încă au rămas obiceiurile total nesănătoase amintite mai sus, și sunt destui cei care se trezesc cu diverse infecții a căror sursă nu o pot identifica. Până când? Nu știu. Însă dacă Bisericii chiar i-ar păsa de enoriași și de sănătatea lor, ar lua măsuri mai stricte. Sincer.

Key words: do not panic, wash your hands, protect thyself, careful in the church.

Tânărul director

2009-11-24T18:09:00.008+02:00

Nimeni nu s-ar fi gândit că zorii aveau să îl prindă pe vecinul lor departe de casă, în haine prăfuite și pline de sânge. Și totuși...

Seara trecu precum celelalte, a pregătit cina pentru soț și copii, a strâns hainele de afară ca nu cumva să le ude ploaia anunțată cu veselie de toanta de la meteo, a spălat vasele strînse în chiuvetă și, în timp ce soțul urmărea zgomotos un meci de fotbal din te miri ce divizie sau cupă la televizor, ea cosea de zor costumele copiilor pentru serbarea de final de an. A terminat destul de târziu, și din dormitor auzea deja sforăiturile soțului. Aruncă o privire afară, se uită în susul străzii, doar case adormite, se mai uită o dată la mașina lor din fața casei, iar apoi se întoarse încet spre casa din vecini, dădu paharul de whiskey pe gât, și un fior îi trecu prin tot corpul, nu cauzat de tărie ci de gândurile ce goneau către vecinul ei tânăr și frumos, director regional la o bancă importantă. Și necăsătorit. Cu gândul la el, sforăitul soțului parcă pierise, și la fel toate problemele ei.

Târziu în noapte, când și bufnițelor le e prea somn ca să mai sperie lumea, tânărul vecin tresări din somn și duse instinctiv mâna sub pernă de unde scoase un pistol negru de 9mm și ascultă cu atenție. Cu siguranță era cineva jos în sufragerie. Știa că nu putea deschide focul fără a își dezvălui poziția în întuneric, așa că a luat două grenade cu fum din dulap, iar apoi, cu grijă, a ajuns în capul scărilor. Sinucidere curată era să coboare pe acolo, drept în mâna intrușilor, așa că aruncă grenadele cu fum și se aruncă în puțul de aerisire din debara care ducea jos într-alt closet. A încremenit când a văzut cât de bine echipați erau intrușii, sigur erau pe urmele cipului recuperat de el în urmă cu două zile.

A fixat amortizorul revolverului și a reușit să doboare doi agenți, evident țintind în locurile cele mai vulnerabile. Nu avea mult timp la dispoziție și era depășit numeric. De-abia trecură două secunde din momentul în care, secerat, un agent căzuse dărâmând o noptieră că sufrageria și baza scărilor fură cuprinse de o lumină orbitoare, iar agenții împinși cu putere în lături de suflul exploziei. Nu avea rost să îi fie milă de casă, era clar că odată descoperită adresa lui de cei de la Agenție nu îi rămânea decât să se mute. Iarăși. Panicați, agenții au încercat în zadar să identifice sursa gloanțelor scrutând casa.

Următoarea mișcare trebuia să fie fuga. O știa prea bine. Cipul era asupra lui, prins in medalionul minuscul de la gât, și urma peste două zile să îl vândă pe o sumă frumușică. Mai avea nevoie de o diversiune ca să poată ieși spre mașină. A activat un sistem de bombe aranjat de el în urmă cu două luni, astfel că în timp ce el se strecura afară din casă plafonul ce separa parterul de etajul casei împrăștie tije și așchii în toate direcțiile cu viteze incredibile, penetrând adânc orice braț, coapsă, ochi sau abdomen ieșit în cale.

Mașina, mașina. Trei agenți veneau în fugă spre mașina lui. Câți naiba trimiseseră după el?? Cât mai felin posibil s-a strecurat în curtea vecinilor săi, s-a chinuit un pic să le deschidă mașina, a pornit motorul, convins că a lua mașina lui ar însemna să fie ușor de găsit, și a călcat accelerația cu gândul de a ajunge cât mai departe. Mirosea a mașină nouă iar hârtiile de pe scaunul din dreapta îi confirmau asta. Cumpărată de două zile după data din contract. Două străzi la dreapta, una la stânga. Găsi și un flyer: promoția Optimo ”super mașini la super prețuri”. Încă trei intersecții de care a trecut. Încă o privire pe contract. 12.000 de euro, modelul Toyota Auris. Încă mai avea de mers până la sediul organizației din care făcea parte. Alte cartonașe promoționale găsite în teancul de hârtii al vecinilor ”Emisii minime de CO2 și de noxe. Zgomote și vibrații reduse. Sistem inteligent Stop and Start ce oprește motorul mașinii când staționează”. Indicatoarele de bord, care nu îi distrăgeau deloc atenția de la condus prin luminozitatea lor, ceva tehnologie proprie de la Toyota, gândi el, dar nu avea timp să stea să se mai uite prin teancul de hârtii, indicau de mult o viteză peste cea legală în localitate, însă orașul dormea dus la ora aia. Și el, el conducea în pijamale prăfuite mașina vecinilor săi.

Apropiindu-se de pasarelă a observat că nu mai era singur pe drum. Biciuind motorul se apropiau din spate, în mașina lui, agenții ce îi văzuse când ieși din casă. Unul ținea strâns de volan și urmărea concentrat linia albă punctată de pe mijlocul drumului, iar ceilalți încercau să tragă în mașina din față care începuse să se miște ebrios, așa cum face o țintă dificilă. Cu luneta spulberată de gloanțe tânărul nostru încercă fără rezultat să tragă în urmăritori. Ajuns în punctul de maxim al pasarelei, descoperi că mai avea la el o grenadă. Lăsă volanul din mână, se orientă înspre mașina din spate, scoase cuiul și aruncă. Explozia dădu mașina peste cap și o proiectă peste barele de siguranță în hău, peste calea ferată, unde limbi de foc imense o cuprinseră pe dată.

Bine țintit, se gândi, însă pierduse timp de secunde bune controlul volanului iar magnificul Auris fu proiectat din parapet în parapet și apoi într-un stâlp. Trecură probabil 5 minute până deschise ochii. Uimit de câte airbaguri s-au deschis la impact, protejându-l. Se lovise ușor la cap, pe partea dreaptă a feței cursese un pic de sânge, dar era bine. S-a dat jos din mașină și a continuat drumul de încă un kilometru spre Sediu pe jos, spunându-și că după vânzarea cipului avea să trimită un cec generos vecinilor săi. Așa avea să facă.

Soarele deschidea timid ochii și își arunca primele raze peste grădinile înrourate din cartier, peste pensionarii fără somn care, nemulțumiți de predicțiile eronate ale meteorologilor, ieșiseră cu furtunul în mână să își ude plantele, peste casele așezate una lângă alta în care copiii erau încă niște odrasle cuminți. Într-una dintre case, revenită dintr-un vis în care fugea în lume cu un tânăr bancher, o femeie oprise alarma ceasului și se pregătea să coboare în bucătărie pentru a pregăti micul dejun în timp ce soțul ei mai moțăia cinci minute.

Concurs scris pentru PcNews de la articol. Sau ceva de genul.

Bad Romance + Speechless (live)

2009-11-23T09:53:00.004+02:00

Fata asta mă surprinde pe zi ce trece. Sincer. Aseară au fost ceva premii la americani (American Music Awards), iar Lady Gaga a fost și ea prezentă și a urcat pe scenă pentru a interpreta două piese, Bad Romance și Speechless. Încă nu îmi vine să cred câtă imaginație poate avea fata asta. Un moment interesant și captivant ce merită vizionat. ;)

Iar azi a apărut și ”Fame Monster”, album ce conține piesele de pe Fame, dar și opt piese noi, dintre care sigur Bad Romance si Alejandro le cunoașteți deja, iar Telephone (feat Beyonce) o să o auziți pe repeat la radio în curând.

Seashells on the seashore

2009-11-23T08:52:00.005+02:00

Era una din acele zile. După ce s-au trezit în jur de ora zece au ascultat indicațiile căpitanului referitoare la itinerariul din ziua curentă și și-au pregătit aparatele foto și mă rog, cine ce a mai avut de pregătit. După cum spuneam, era una din acele zile în care chiar nu avea chef de ceilalți.

Iahtul care îi plimba de două zile prin apele Mediteranei avea să îi ducă întâi în apropierea unor insule pustii, iar mai apoi spre insule unde vor vedea ceva ruine, așa înțelesese ea. Adevărul e că plecase în concediu mai mult la insistențele șefului, care o obligase să își ia liber deși ea ar fi vrut să își continuie proiectele de la lucru.

Primele zile au fost extraordinare, parcă pășise în altă lume. Departe de dosare și tabele, departe de secretara ei mereu ocupată cu alte cele, departe de șeful ce nu avea probleme în a își curăța urechile de față cu ea, departe de orașul veșnic aglomerat, își găsise în sfârșit pacea, legănată ușor de valurile Mediteranei.

Dar în a treia zi de croazieră pur și simplu îi pierise orice chef. Deja ceilalți turiști îi păreau prea zgomotoși, prea entuziaști, prea enervanți. Vasul a oprit în apropierea unei plaje aurite, și, în timp ce oamenii enervanți se aruncaseră deja în apele incredibil de clare, ea a preferat să ajungă la țărm cu o barcă pneumatică, împreună cu căpitanul. Nu i-a fost greu să găsească un loc potrivit unde să stea având în vedere că fiecare centimetru pătrat al plajei conținea doar granule fine de nisip sărutate de soare.

Scoase din geantă crema de protecție solară pe care o aplică în strat subțire peste tot, iar apoi tot din geantă scoase netbookul micuț EeePC 1101HA SeaShell, îl porni și timp de câteva ore, cât ceilalți își lăsau trupurile dezmierdate de apele azurii, se aruncă fermecată în lumea lui Vonnegut, citind despre Howard Campbell și activitățile lui în cel de-al doilea Război Mondial.

Ceasuri bune trecuseră până când căpitanul a abordat-o gentil să o anunțe că e timpul să își continuie traseul și spre alte insule. A memorat numărul paginii din carte la care a ajuns, a oprit netbookul a cărui baterie mai putea rezista încă șase ore, l-a pus frumos în geantă, și a pornit spre barca pneumatică unde o aștepta căpitanul, oprindu-se însă după doi pași pentru a ridica din nisip cochilia spiralată a unei scoici...

PcNews scris pentru articolul de la concurs. Sau ceva de genul.

Activitate de weekend

2009-11-23T05:30:00.001+02:00

E doar vina unui domn doctor rezultatul de mai jos, dacă m-a lăsat în bucătărie cu cartea deschisă la pagina ”How to make a cheesecake in 5 easy steps”. Făcută ca la carte, cu brânză proaspătă, migdale, alea alea.

(nu e cea mai arătoasă felie, însă a trebuit să fac poza repede,

întrucât durata de viață a unei felii a fost destul de mică)

Și da, a fost al naibii de delicioasă :D

'Nainte de vot

2009-11-21T10:35:00.004+02:00

Concurs, mare concurs, dragii mei. Din păcate noi nu ne-am calificat, doar 12 oameni care s-au mişcat din timp au reuşit să intre în semifinală. Fiecare mai dotat, mai pregătit, mai domn. Aseară s-au prezentat în faţa noastră 3 dintre ei: unul mai tolomac şi mai învechit decât rochia brodată pe care bunica mea a purtat-o o singură dată, unul la fel de neobrăzat şi tăios ca un puşti mândru că începe să îi apară pilozitatea, iar cellalt prea obosit.

Am aşteptat curios dezbaterea de aseară, vroiam să văd ce opţiuni avem, cum se prezintă concurenţii, cum sunt cei noi ce vor să îl înlăture pe actualul, însă nu am avut ce vedea, că sunt vai ş-amar de fundu' lor. Anyways, nu mai scriu altceva, chiar nu am chef să dau nume şi alea alea, de vreţi să citiţi despre cum a fost aseară, Alex a surprins foarte bine ce s-a întâmplat la dezbaterea de la Palatul Parlamentului : click here to read.

Ce e important, zic eu, e ca, indiferent pe cine simpatizaţi, mâine să ieşiţi din case şi să mergeţi la vot. Nu votaţi pentru mine, nu votaţi pentru Băse sau Geoană sau Crin sau Oprescu.... votaţi pentru viitorul ţării şi pentru voi. So get out there and vote!

Back in business

2009-11-19T20:17:00.002+02:00

Hurray! Chiar nu îmi dau seama ce a fost tărăşenia de azi de la prânz când cei de la Yahoo mă anunţau că e ceva hibă cu contul meu şi că au descoperit ei o activitate foarte suspectă în contul meu. Sper doar că nu a intrat careva în contul meu să trimită sute de mailuri spam pe secundă în toate direcţiile.

Până la urmă am reuşit să rezolv problema, după cum au sugerat într-un final cei de la Yahoo, schimbând parola. Aşa că am ajuns ca după 11 ani să mă despart de parola aceea lungă pe care am ales-o când mi-am făcut cont la ei (pe atunci îmi spuneau să aleg o parolă care să fie greu de ghicit de cineva, lungă şi complexă, so I did). Sper doar să o ţin minte pe asta nouă. Nu de alta dar e la fel de lungă =))

So glad it's over.

Account locked

2009-11-19T13:05:00.005+02:00

Oare ce vrea să spună mesajul de mai sus? În ce sens "locked"??? Şi ce am făcut de contul mi-a fost blocat? Doar dimineaţă am intrat un pic pe messenger, am mers până în oraş de am plătit dările către stat pe anul trecut, şi apoi când m-am pus în faţa calculatorului şi încerc să intru pe messenger dau de chestia asta. Iar pagina de login de la Yahoo Mail arată un pic cam ciudat. Anyone else having problems? :|

LE: Damn it! Pagina de Login de la Yahoo imi spune in cele din urma ca au gasit activitati suspecte in contul meu! Like whaaaaaaaaattt???

PS: Daca aveti o idee sa nu mi-o trimiteti pe mess sau pe mailul de yahoo :D Use other ways, for the moment (leave a comment, gmail..)

Sport în sufragerie

2009-11-18T17:06:00.004+02:00

Suntem într-o cursă nebună de a face ca totul să ne fie cât mai ușor, cât mai comod. Așa se întâmplă că refuzăm să mai mergem la un film la cinema când putem sta acasă și să urmărim un film, eventual de pe un disc blu-ray, pe un televizor de 55 de inchi conectat la un sistem audio surround. La fel cum nu mai ieșim la o poveste cu prietenii la cafeneaua de la colț, ci preferăm să ne punem la punct cu ultimele povești la un chat într-un program de mesagerie instantă. Și așa ne transformăm în versiuni 2.0 ale noastre, adică de două ori cât originalul.

Așa că nu e de mirare că atunci când mergem la cumpărături într-un hypermarket se întâmplă uneori să nu avem loc a trece pe un culoar dintre rafturi din cauza unor balene adaptate perfect la uscat.

Spusesem eu acum ceva timp că românul își cumpără tot felul de aparatură pentru exerciții, biciclete, stepper-e, aparate pentru un abdomen de vis, șamd, dar după maxim o sătpămână de folosit rămân cu toatele abandonate într-un colț al camerei. Vă dați seama că nu și-au făcut treaba și nu au transformat balena în fotomodelul tonifiat ce apărea la televizor și spunea ”Am fost și eu extrem de gras, dar am reușit să scad în greutate în timp record.” (Iar balena, pentru a îi trece supărarea va face niște grătare sau o friptură, stropită în scârbă cu vin, la cuptor).

Când cei de la Nintendo au construit consola Wii, nu au gândit-o ca un produs pentru slăbit, ci ca un produs de divertisment. Cu telecomanda ținută strâns în mână (ca nu cumva să o scapi și să spargi vreun geam, sau vaza preferată a mamei :P ), în confortul propriei locuințe, poți să devii un sportiv profesionist (asta dacă ai ales să ai pachetul Wii Sports Resorts), și spun asta deoarece jocurile de tenis, de popice, de golf, nu mai necesită doar un click, cum se întâmpla când le jucai pe calculator, ci necesită mișcări viguroase, energice, ca și cum ai fi pe teren.

Am rămas plăcut impresionat când am jucat popice, în Cluj, la Diverta. Văzusem de mult consola, dar am hotărât să îmi încerc talentul într-o zi în care nu era așa de aglomerat. Click here and click there și a început. Vă spun, nu știam exact cum se joacă, așa că primele aruncări au fost extrem de anemice, însă apoi am început să arunc cu putere, mai pe mijloc, mai pe lateral (o dată a ajuns mingea și pe pista vecină, dar nah, it happens, right?) și să tot dobor din popice. Oricât de mult mi-a plăcut, la un moment dat a trebuit să plec, să nu mă ia la rost duduile de acolo că folosesc prea mult consola, și oricum, mai veniseră niște țânci ce vroiau să se joace :D

Bine gândită mașinăria de cei de la Nintendo. Îți menține viu interesul, te binedispune, îți pune la încercare concentrarea și coordonarea, și te și menține în formă. O îmbinare mai reușită nici nu cred că putea să le iasă.

Articol scris pentru concursul PcNews, probă sponsorizată de TNT Games.

Eroii de azi

2009-11-17T21:38:00.002+02:00

A fi erou presupune de cele mai multe ori calități și abilități impresionante de care omul de rând nu dispune, așa că nu e de mirare că suntem cu toții delăsători și în așteptarea unui erou care să ne salveze, vorba cântecului.

Ne-am obișnuit ca un erou să salveze o persoană, sau o comunitate sau ce mai vreți voi, într-un stil grandios, că doar asta vedem în filme. Ne-am obișnuit ca un erou să fie masiv, luptător neînfricat, ferm în aplicarea justiției, iar orice încercare de a ne raporta la ei scoate în evidență doar defectele noastre și ne face să uităm că de fapt printr-un gest venit din inimă putem schimba ziua sau uneori și viața unei persoane, ceea ce până la urmă am spus și la început de paragraf că face un erou.

Așa că fii un erou, plantează un arbore și arată-le și celorlalți că viitorul depinde doar de noi, de forțele noastre. Fii un erou, donează sânge, și cu siguranță vei salva viața unei persoane. Fii un erou, și poartă-te frumos cu cei din jur, nici nu îți dai seama cât de mult contează pentru cineva un zâmbet.

V-am prezentat la final de octombrie unul dintre proiectele în care s-a implicat Madonna, și am să pun, din nou, clipul respectiv mai jos, nu uitați să apăsați Play. Mi se pare lăudabil că o persoană ca ea, în loc să șadă într-un jilț de cleștar și să bea șampanie toată ziua, nu a rămas insensibilă când i-a fost prezentată situația dramatică din micul stat african Malawi ci a creat o fundație, Raising Malawi, prin intermediul căreia luptă pentru a crea condiții acceptabile de viață și pentru a oferi o educație unui număr incredibil de mare de copii orfani. Ajutorul, după cum deja v-ați dat seama, nu a constat în a trimite mâncare și haine o dată la jumătate de an, ci în educarea populației în ceea ce privește agricultura, țesutul, dar și în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva bolilor ce decimează țara, astfel încât putem considera că numele dat proiectului este unul bine ales, targetul principal fiind persoanele tinere, viitorul țării.

Nu m-am simțit ca un erou când am mers pe site și am donat o parte micuță din salariu pentru ca cei de acolo să poată să aibă parte măcar de o zecime din lucrurile pe care noi le luăm de-a gata și care ni se par normale.

Însă sunt sigur că în pieptul unei domnișoare ce a urmărit clipul de mai sus pe ecranul laptopului său Asus, și care s-a dus pe site să afle mai multe, inima a început să bată din ce în ce mai tare, amețitor de bucuroasă că a făcut o faptă bună, că donația ei de 10 dolari a fost dublată de Madonna și că, din bani munciți de ea, copii ce au rămas fără părinți vor primi haine, apă curată, educație și îngrijiri medicale. Cu siguranță va simți că, deși mic, ajutorul ei va conta și va schimba în bine viața unor ființe umane. Cu siguranță inima-i va bate eroic în piept toată ziua...

Tu ce mai aștepți?

Articol scris pentru concursul PcNews. Cu precizarea că față de articolele precedente scrise pentru concurs, ce e mai sus este o poveste cât se poate de reală. Știu că ar fi trebuit, conform cerințelor, să scriu o poveste imaginară despre cum am salvat lumea, dar de ce să ne amăgim cu lucruri imaginare când putem face de-adevăratelea ceva pentru a schimba/salva lumea?

I have a minute

2009-11-17T02:31:00.002+02:00

Eugen și Tudor au un umor..... =))

A cumpăra sau nu haine online

2009-11-15T13:58:00.000+02:00

A cumpăra haine nu e mereu cel mai ușor lucru,mai ales că nu găsesc nimic interesant în a petrece ore de-a-n șirul prin magazine, probând zeci de haine pentru a nu cumpăra într-un final niciuna. Însă când totuși mă hotărăsc să dau o tură prin magazinele de gen o iau încetișor prin cele în care la ultima incursiune am văzut chestii mai normale și abia apoi mă hazardez și în celelalte, rămânând însă, de cele mai multe ori, dezamăgit de lucrurile prezentate ca fiind ”haine”, de prețurile imense pentru o haină ce arată mai degrabă ca o cârpă, și de culorile și modelele care doar pe un copil l-ar încânta.

Și cu toate astea mai sunt și magazine decente al căror prag îl calc destul de des pentru că au haine pentru oameni normali, care nu simt dorința arzătoare de a ieși în evidență oriunde s-ar afla prin ținute stridente.

În condițiile date, de ce nu aș face ceva pentru a reduce timpul alocat cumpărăturilor, iar întrebarea ce mă frământă azi e de ce aș cumpăra eu haine de la Tara Fashion? (De te întrebi de ce tocmai de la ei, vezi finalul de articol.)

Să fie pentru economie de timp? S-ar putea, că ar însemna că nu aș pierde timp prețios prin magazine, și nici nu m-aș enerva că nu găsesc ceva pe plac.

Să fie pentru că hainele arată bine? Totul e frumos în poze, e drept, însă ce arată bine pe un model nu e sigur că arată bine și pe mine, adică totuși, nenea ăla din poză e un model photoshopat!

Să fie pentru că aș avea încredere că se vor potrivi mărimile, mai ales că există o secțiune aparte a siteului unde este pus un tabel cu corespondențele dintre diverse lungimi (măsurabile pe om) și măsurile hainelor? Uhhhh, nu cred. Mi s-a întâmplat în trecut de mai multe ori ca, de la aceeași firmă, un pantalon să îmi fie strâmt, iar aceeași pereche cu două numere mai mici să îmi fie largă, așa că vă dați seama că rămân convins că o haină trebuie întâi probată și apoi cumpărată, nu invers. Oricum, mă bucur că cei de la Tara s-au gândit la problema asta și au pus acel tabel. Smart thinking!

Să fie pentru că aș avea încredere că materialul folosit e bun? Nu neapărat. Văzut în oraș haine din același material, din care unele îmi creeau la atingere aceeași senzație pe care mi-o dau doua bucăți de scârț frecate una de alta. Așa că o haină trebuie nu doar probată ca să fii sigur că se potrivește mărimea, trebuie să îți placă și cum se simte la atingere că doar tu o porți.

Să fie pentru că au un site bine structurat, echilibrat din punctul de vedere al informațiilor oferite (unlike others), care sugerează că în spate lucrează o echipă organizată și interesată de client? Might be.

Să fie pentru că au o pagină specială în care răspund întrebărilor clienților (deși ar putea face asta și pe mail)? Hmmm, dunno.

Să fie pentru că au sute de haine mișto pentru femei și pentru gravide? Uhhmm, no. Din păcate ăsta e adevărul, există doar șapte produse pentru bărbați la Tara Fashion, așa că vă dați seama că motive pentru a apăsa butonul ”Pune în coș” am extrem de puține, mai ales că din cele șapte produse doar unul singur îmi place, dar și din ăla au doar mărimea S.

Și atunci de ce aș cumpăra ceva de la Tara Fashion? Alte posibile motive, în afară de cele de mai sus (și fără a fi lingușitor, că nu e cazul, și nu cerșim puncte la concurs) nu îmi trec prin minte. Vouă?

PcNews scris pentru concursul de la articol. Sau ceva de genul.

I hate it when it happens

2009-11-15T04:18:00.000+02:00

Pigeon: Impossible

2009-11-14T20:58:00.000+02:00

Prea tare animația. Lots of fun!

via

Pic de căldură

2009-11-14T17:26:00.006+02:00

Se uitase lung în oglindă, își aranjă corsetul, verifică rujul să îi vină bine pe buzele-i palide și, înainte de a își prinde părul cu o agrafă transparentă, aruncă o privire spre birou și zâmbi.

” Sending signal to satellites. Progress 61% ”

Departe, în ținuturile nordice, mai sus de taiga, pe țărâmurile ostile ale tundrei, unde rar se aventurează vreo ființă vie, într-un palat sculptat în gheață, un notebook Asus rula un script ce trimitea semnale sateliților ce veghează Pământul în fiece secundă.

Se apropie de birou și atinse ușor cu degetele-i lungi tastele și touchpadul și rămase mulțumită de temperatura notebookului. Își aduse aminte cum, cu două săptămâni în urmă încercase aceeași operație cu un alt notebook, însă acesta eșuase în a duce la bun final sarcina. Se interesase de tehnologie nouă, și noile modele K50 de la Asus se arătaseră a fi exact ceea ce căuta. Citise diverse review-uri, și se enervase când găsise multe recenzii lăudăroase scrise de puștani ce nici măcar nu văzuseră asemenea mașinărie funcționând, recenzii scrise din burtă pentru ceva concurs. Avea ea să îi învețe o lecție, dar mai trebuia să aștepte un pic.

” Sending signal to satellites. Progress 73% ”

Asus-ul îl luase de la PcGarage, dar nu prin comandă online, nu avea încredere în așa ceva. Și oricum, ce adresă putea să le dea pentru livrare? ”Regatul Înghețat”? ”În mijlocul pustiețății”? Nu, trimisese într-o noapte geroasă ajutoarele sale de încredere pentru a ridica notebookul ce, față de celelalte de pe piață, avea un sistem de răcire performant, astfel încât, folosit la maximum, nu topise masa de gheață pe care îl pusese, cum făcuse cel dinainte și care s-a oprit când ajunsese la 43% din progres, în urma unui scurt-circuit.

K50 își continua treaba de zor, scriptul mergea de minune. Simțea cum în sfârșit o să meargă lucrurile așa cum vroia ea. În sfârșit! Scriptul rula în continuare și trimitea semnale derutante sateliților meteo ce analizau constant mișcările norilor, temperaturile, curenții de aer. Inițial semnalele au mers către sateliții ce survolează polii, de la altitudini de 800-850 km, celebrii sateliți NOAA ai americanilor și ruseștii Meteor. Cel mai greu a fost în a reuși a trece de sistemele de protecție ale celui mai noi satelit, NOAA-19, lansat pe orbită în 2009. Din aproape în aproape apoi fiecare satelit, inclusiv cei geostaționari, de la altitudini de 35.000 km, a primit parametrii trimiși de scriptul grozav ce nu mai avea mult până să își termine treaba.

” Sending signal to satellites. Progress 89% ”

Avea să fie nemapomenit. Toți sateliții meteo vor furniza timp de trei zile informații eronate, astfel încât nimeni nu se va aștepta la ce va urma. Se simțea nemaipomenit, mai puternică decât vreodată. Pe fața-i sidefie apăruse deja un zâmbet larg ce ar fi înghețat pe loc orice vietate. Așteptase de multă vreme momentul în care îi va lua pe toți prin surprindere, momentul în care va triumfa, momentul în care peste Pământ se va așterne o iarnă geroasă și veșnică. Se îndreptă spre balconul ale cărui uși se deschiseră larg la o simplă privire de-a ei, ridică brațele în aer și îndată nori negri, temători se strânseră deasupra.

” Sending signal to satellites. Progress 97% ”

În fiecare ungher al palatului înghețat se auzea ecoul, uneori distorsionat, al râsetului ei, în timp ce afară se pornise un viscol, cum nu s-a mai văzut de câteva sute de ani, ce avea să acopere în două zile planeta.

Articol scris de PcNews pentru concurs. Sau ceva de genul.

Lady Gaga - Bad Romance

2009-11-10T21:40:00.003+02:00

Bad Romance nu m-a prins de la prima audiție, așa cum a făcut Alejandro, însă cu timpul a ajuns să îmi placă piesa, numai bine că pe când se anunța deja clipul ascultam uneori piesa în loop.

Astăzi a apărut și clipul piesei, inițial doar pe siteul oficial, pentru ca apoi să se răspândească mai repede decât Ah1n1 pe toate siteurile. Cred că e unul dintre cele mai reușite clipuri din ultima vreme, ai la ce te uita. Cine vrea se uită la toate ținutele excentrice ale Gagăi (prea tare haina din blană de urs polar). Cine vrea se uită la scenele de dans. Cine vrea sa uită la cum își unduiește Gaga corpul gol. De toate pentru fiecare. A muncit mult pentru clip (unlike others) și cu siguranță îl vom vedeam foarte des la tv în următoarea perioadă.

În căsuța din pădure

2009-11-09T22:18:00.005+02:00

Într-o zi ca oricare alta, în căsuța ei din pădure, liniștita pensionară tocmai ce scosese din cuptor o tavă cu prăjitură cu nucă și cu miere, prăjitura preferată a nepoatei ei. Rețeta o știa de când era de-o șchioapă, și își aducea aminte prea bine cum stătea cu mama ei în bucătărie și cum prindea cu amândouă mâinile lingura imensă de lemn ca să pună în vasul cu aluatul mierea necesară compoziției. Miere proaspătă, adusă de tatăl ei, căruia nu îi era frică de albine, de la stupii din susul casei.

Nepoata ei era încă pe drum, cu căștile bine-nfipte-n urechi, fredonând din când în când, fără a îi păsa de cineva o auzea. Dar cine să o audă pe drumul pietruit pe care mergea ea, spre inima codrului? Trecuse de ultimele case de vreo jumătate de oră și încă mai avea de mers până să ajungă la casa bunicii sale.

Cu prăjitura lăsată în tavă la revenit, bunica inspectă rapid bucătăria, văzu că toate sunt la locul lor și apoi se îndreptă spre ”camera cu tehnologia” pentru a da drumul la calculator și la routerul wireless proaspăt cumpărat. Asta ca nepoata ei roșcovană să poată să povestească cu prietenele ei chiar și din curtea din spate. Oooh, ce încântată era de routerul ei performant!

Grijulie, scoase agenda vișinie din birou, și, cu ochelarii cu lentile în formă de semilună pe nas, verifică instrucțiunile scrise în agendă și porni calculatorul. Trecuse de faza în care era atentă la fiecare detaliu scris pe foile ordonate din agendă ”bara verde se va mișca stânga dreapta de câteva ori, apoi o să auzi un sunet...”. Login ”buni”, password ”xxxxxxxxx”.

Cu două clickuri și trei mișcări ajunsese deja pe facebook, unde lăsă un comentariu unei poze cu nepoțeii fostei colege de școală, Raveca, verificase de cei de la Edimax au mai scris ceva, a făcut un test de personalitate și a publicat rezultatul pe Uol, mândră că i-a ieșit ”Revenge is your middle-name!”.

Un clic here, un clic there și, agilă ca întotdeauna, văzu că se conectase o persoană din lista de prieteni. ”Ia să vedem noi cine! Ducem săgetuța, facem clic... Ahhhh, drăguța de ea, ia să văd de e aproape!”.

Tot de pe facebook o învățase cineva cum să controleze noul router wireless 3g-6210n. Intră rapid în Panoul de Comandă, încă două clicuri cu săgetuța. Deja inima îi bătea mai repede, era tare emoționată și se simțea ca un agent secret. ”Așa, useri conectați.... să văd, așa , clic ... oare aici sau pe cealaltă.... hmmm, aici..... Deci ”buni”.... așa, ”Petru”... ah, Petru e în zonă? Foarte iscusit vânător!... Uite-o și pe ea, oh, draga mamii, ”Red”.... și atât ar trebui să fim... ia să văz, clic.... Nu pot să cred, cu câtă nerușinare! I-am mai spus să nu mai folosească conexiunea mea! Să vedem cum am trecut în caiet. Clic dreapta, așa, un rimuv remove sau bloc, uite acolo ”permanent” așa ”deny access to user Lupu”. Clic, Ok, Ok. Și acuma suntem doar eu, Petru și a mea Red. Doar noi trei, ca trei mușchetari! Mama lui de Lup, crede că poate fura wireless de la mine? Noroc că am eu prieteni pe feisbuk ce mă mai învață chestii tehnice. Mama lui! ... Oooh, să ies, să ies, să îmi întâmpin nepoata!!!!! ..... așa, Log Off ..... off, sau Suici user? Suici!”

”Aicea-s, haide, haide! În bucătărie, draga mea!”

Concurs scris pentru articolul PcNews. Or the other way around.

Cu gulerul alb...

2009-11-08T18:04:00.005+02:00

Ora cinci deja, iar Marius nu a ajuns acasă. Se gândea la Mariana lui, că sigur și-a făcut gânduri negre când a văzut că logodnicul nu îi răspunde la telefon. Ea ajunsese pe la patru jumătate acasă, mai repede decît de obicei, iar el încă nu era acasă.

Trase pantalonii pe el, se chinuise un pic să încheie și cureaua. În spatele lui o blondă întindea un picior gol de sub cearșafuri și, cu o privire mieroasă ce îl implora să stea, îl plimbă pe spatele lui ușor umed. Cum putea să zică NU unei asemenea priveliști e greu de conceput, însă după ce recuperase cămașa de pe podea, de sub lenjeria ei dantelată rămase gânditor. Un zâmbet apăru pe fața femeii goale, ”deci mai stă”, însă el rămase fix din cauza cămășii care avea urme de ruj pe guler!!! Nu putea să meargă așa acasă la Mariana lui, nu putea nici să meargă cu altă cămașă pe el. Se întoarse spre cea cu care și-a petrecut după-masa, cu gândul că ea l-ar putea salva, însă ea, deja în picioare, lăsă cearșaful să cadă de pe ea spunând ”Dragule, uită-te la mine! Crezi că eu stau să frec haine?”.

Dezamăgită de așteptările lui, și cu un capot tras în grabă pe umeri, l-a lăsat pe Marius în dormitor și a plecat liniștită în bucătărie să pună de o cafea până băiețandrul avea să redevină bărbatul de 28 de ani și să ia o decizie.

”Unul pe față, două pe dos, încă unul pe față.... Oare cine să sune la ora asta?”

- Aaaa-looo?

- Alo, mătușă Sonia, ce bine îmi pare că te găsesc acasă!

- Marius, dragule, vai ce bine îmi pare să îți aud glasul! Cum sunteți, ce face Mariana? V-a plăcut dulceața de frăguțe ce v-am trimis-o? I-am pus pe Adi și pe Adelina să le culeagă. De ai ști cât au crescut pruncii ăștia.

- Suntem bine, suntem bine, vroiam să te întreb niște lucruri despre haine, mătușă Sonia. Vezi tu, vrem să mergem la teatru și cămașa mea bună e pătată la guler și nu știu cum să scot pata.

- Vai Doamne, dar cum să te apuci tu să scoți pete din haine? Unde ai mai pomenit așa ceva? Dă-mi-o pe Mariana la telefon! Își lasă ea bărbatul să îi facă treaba!! Unde e? Dă-mi..

- Nu, mătușă, e doar vina mea. Când ne-am întors de la nunta lui Paul nu am ascultat-o când a zis să ieșim din hainele bune înainte să..... și nu aș vrea să știe și să mă certe.

- Am înțeles, vrei să mai duci moșul la babă și deseară.

- (Argh)

- Ruj spui, ruj pe guler. Ai niște alcool, mă gândesc.

- Da, am, am.

- Pune alcool pe un pic de vată și tamponează bine pata, dar ai grijă să nu faci pata și mai mare. Ai înțeles? Așa, așa, de câteva ori, nu te zgârci. Și apoi... stai să mă gândesc.... Și apoi speli normal.

- Cum să spăl, mătușo, mie îmi trebuie acuma cămașa!!!!

- Aoleu, aoleu. Stai așa, nu te panica, te rezolvă mătușa.... Du-te la chiuvetă și spală de mână, cu un pic de săpun, doar gulerul, asta poți face și tu, și apoi îl calci cu fieru și se usucă repede. Hai până nu te prinde Mariana.

- Mulțumesc, mătușă Sonia, mulțumesc!

- Oricând, Marius! Să mă anunțați când veniți, să vă fac prăjitură cu miere și nucă, cum vă place vouă. Spune-i și Marianei că o pup!

Cu telefonul pus deja în furcă mătușa Sonia reîncepu cu ochiurile pe față și cu cele pe dos, gândindu-se cum în era asta modernă, cu inter-net și cu ueb, ea e mai modernă decât nepotul ei. Să nu își aducă aminte nepotul că ea, mătușa Sonia, le trimisese celor de la Quelle, cei cu siteul cu haine, o scrisoare electronică în care le scria cum se scot diverse pete de pe haine și cum, după o lună, Marius îi arătase pe acel sait că apăruse structurat tot ce scrisese ea. Și Mariana, cum își lasă bărbatul să își curețe hainele. Vai vai. Dar nu avea de gând să spună nimic, nu vroia să provoace certuri, ea aștepta un nepoțel pe care să îl țină strâns în brațe și căruia să îi facă budinci și prăjituri.

Nici nu apucase bine să pună cafeaua în cești că Marius strigase de pe coridor că era grăbit și că urma să plece. Nu putea să îl lase să plece la logodnica lui fără a îi reaminti de orele dinainte, așa că domnul imbrăcat la costum, cu o cămașă cu un guler al naibii de alb, își sărută prelung amanta ce își strivea pieptul de al lui, și apoi plecase spre casă, gândindu-se cum să justifice întârzierea lui....

Articol scris pentru concursul PcNews.

Cum contactăm ownerul unui blog?

2009-11-08T16:57:00.005+02:00

Acum ceva vreme țin minte că citeam la Andrei despre diverși indivizi care încercau să contacteze ownerul blogului și care o făceau într-un mod nu prea inteligent. Pe atunci îmi ziceam că poate exagerează băiatul, că nu are cum să fie chiar așa... însă acum stau cu câteva comentarii lăsate aiurea și cu câteva mailuri în inbox și ajung să îi dau dreptate lui Andrei.

Mie mi se pare absolut normal ca atunci când vrei să transmiți un mesaj cuiva vei face tot posibilul să îi trimiți un mesaj personal, fie că e sms, mail sau private message, nu te apuci să lași comentarii total off-topic la diverse articole, că poate poate le vede și îți răspunde. De vrei să îi tranmiți prietenei tale mesajul ”Am cumpărat prezervative la reducere, din alea cu tingling, si cătușe cu puf roz! Cannot wait for tonight!!!”, ce cale vei alege? Vei lăsa un comentariu pe pagina ei de facebook, în văzul tuturor, sau îi vei trimite un mail sau un SMS? Nah vezi?

Și atunci de unde faci rost de adresa de email a uni blogger? Există pagina About, pagina Contact, sau de nu, există undeva în partea dreaptă ”Vizualizați profilul meu complet”. Easy as π.

Și totuși, să nu uiți atunci când scrii un mail de câteva reguli de bază, mai ales dacă vrei să ți se și răspundă, lucruri despre care am scris acum un an.

The Rebound (2009)

2009-11-04T05:01:00.001+02:00

Filme în care dăm peste un el și ea care la prima vedere nu se potrivesc, însă care ajung la final să fie bot în bot (și nu numai) sunt destule, unele mai reușite, altele nu prea.

În ”The Rebound” (tradus la noi ”Idilă cu dădaca mea”) mergem pe o poveste simplă, ea, Catherine Zeta Jones, proaspăt divorțată, se mută în oraș, și cum are nevoie de un job ca să trăiască, ajunge să își lase copiii cu o dădacă. Ei, nu e dădaca tipică din filme, o doamnă grăsuță ce știe găti foarte bine, ci e un tânăr de vreo 24 de ani, Justin Bartha (mirele dispărut din Hangover), care pare a se înțelege tare bine cu copiii doamnei. Mă gândesc că nu vă surprinde de vă spun că doamna de 40 de ani ajunge în brațele băiatului, așa-i?

Totuși ce e de remarcat la filmul ăsta e faptul că e diferit de altele de gen prin povestea care pare bine închegată și cu o doză destul de mare de realism, și prin personajele care nu par exagerate. Față de alte filme, cuplul va avea destule probleme și dificultăți de depășit, iar diferențele de vârstă și gândire vor fi prezente în diverse aspecte ale relației lor.

Recunosc, la ”The Ugly Truth” am râs și m-am simțit bine, însă povestea dintre blondina și bădăran a fost mai exagerată decât cea mai exagerată poveste vânătorească, și pe ecran vedeam doar doi actori ce se chinuiau să ne vândă o poveste cu destul de multe minusuri. Și pe moment i-am lăsat. Însă de aș fi văzut înainte ”The Rebound” cu siguranță că nu aș mai fi gustat la fel de amuzat ”The ugly truth”.

Cei doi au intrat foarte bine în pielea personajelor, și fac ceea ce mulți ”actori” au uitat, și anume interpretează un rol. Așa că nu o vezi pe Zeta Jones ci vezi o femeie de 40 de ani ce se aruncă într-o relație cu un băiat de 25 de ani, înnebunit după ea și după copiii ei. Thumbs up!

Dacă e clar încă din titlu că cei doi ajung să aibe o relație, finalul se află doar urmărind filmul. Evident șansele sunt 50-50, dar contează în care direcție o iau lucrurile și de ce. Un film foarte bun ce merită văzut, la cinema (Cinema City sau Odeon, care vă e mai aproape), în doi.

Niciodată ...

2009-11-02T23:02:00.004+02:00

... nu, niciodată. Nici nu se pune problema de a renunța! Unde ai mai auzit de așa ceva, să pornești pe un drum, și ca un câine laș, să îți bagi coada între picioare și să te ascunzi sub o lespede udă? Nici vorbă! Să le areți celorlalți că ești mai slab decât ei, câtă vreme inși mai tolomaci au reușit să meargă mai departe? Nu se poate! Respiră adânc și repetă după mine: ”Nu voi renunța! Sunt mai bun ca ceilalți!”

Și-a dat cu apă pe față, și-a ridicat un pic capul, cât să își vadă doar fața ușor murdară, și pe care se mai vedeau cicatricile de la ultima luptă, își dădu la o parte părul și fixă bine imaginea din oglindă, repetând mereu în gând ”Nu renunț niciodată!”.

Își îndreptă spatele traspirat, fiecare fibră unduindu-se ușor sub piele, înfășă încheieturile cu o fașe nu tocmai nouă, puse mănușile imense și halatul și ieși din vestiar. Lumini orbitoare îl întâmpinară, și chiote și fluierături. ”Trebuie să înving, nu am cum să îl dezamăgesc pe puști, a investit atâta în mine!”. În aplauzele mulțimii urcă treptele, se aplecă printre corzi și intră în ring. Dintr-o mișcare iute halatul fu aruncat într-un colț, și, cu brațele încordate scoase un urlet primal gata să oprească inima în cel mai înverșunat adversar.

Lupta începuse în uralele și indicațiile mulțimii, sudoare roșietică sărind pe podeaua prăfuită la fiecare contact al mănușilor negre cu trupul adversarului. Cu stânga, cu dreapta, și un croșeu, și iar, și iar, până când, precum un taur cu lancea-ntre omoplații sângerii, adversarul său căzuse lat, ridicând în aer o mână de praf. Lumina îi bătea în față și blitzuri se declanșaseră din primele rânduri. ”2, 3, 4”. După cum simțea sigur avea două coaste rupte, dar deocamdată coastele aveau de așteptat. ”6, 7”. Încă un pic, încă ... mai avea să dureze lupta, nu se oprea în runda șapte, căci adversarul tocmai ce s-a îndreptat, sprijinit ușor în stâlpul din colț.

Rundele au trecut cu greu, și meciul părea a se prelungi la nesfârșit, doi coloși obosiți încercând să se doboare reciproc, fără prea mult succes. Își clăti fața încă o dată și auzi răsunând mai puternice ca niciodată vorbele puștiului ”Nu ai cum să pierzi, ești cel mai bun! Nu renunța!!”. ”Nu am să renunț!” își spuse ignorând coastele rupte ce făceau fiece respirație insuportabilă, și sângele ce îi acoperea obrazul stâng. Păși cu încredere în ring, și, de îndată ce clopotelul anunța începutul rundei treisprezece, cu o lovitură în care adunase toată energia sa își pironise adversarul la podea, de data asta fără drept de apel.

Reflectoarele îi luminau trupul bătut și asudat, iar el încerca să schițeze un zâmbet tremurat care să dea o expresie mai umană feței lui obosite care te șoca prin roșeața conjunctivelor. Era frânt, dar fericit de o nouă izbândă pentru cel care l-a susținut mereu, puștiul. Știa că avea să urmeze o lungă perioadă de recuperare și apoi o nouă luptă.

”Știam eu că o să reușească!” spuse puștiul zâmbind. ”Ți-am spus doar că e cel mai bun.” Se uitase îndelung la prietenul său și spuse dintr-o dată ca și cum ar fi avut o revelație ”Hai să vedem ce face pilotul tău!”. Cu degetele alunecând lin pe touchpad-ul laptopului puse jocul cu campionatul de box pe pauză și porni repede competiția auto pentru a își lăsa prietenul să își demonstreze talentele pe noul Asus G60J, un laptop ce în opinia lui era perfect pentru cerințele lui într-ale gaming-ului.

Articol scris pentru concursul de la PcNews.

Pandorum (2009)

2009-11-01T13:32:00.008+02:00

Într-o seară friguroasă din săptămâna ce tocmai a trecut am fost să văd Pandorum. Un film al cărui trailer m-a intrigat și a cărui acțiune se anunța captivantă, mai ales că multă lume compara tensiunea din film cu cea din Alien, în special cu cea din Alien 3.

Bine a gândit cel ce a spus că planul din târg diferă de cel de acasă, mai ales când planul e de durată și depinde de factorul uman. A trimite o navă uriașă de pe Terra spre un alt sistem solar nu e o joacă de copii. Iar când la bordul navei sunt și șaizeci de mii de oameni, aleși pe sprânceană, fiecare specialist într-un anume domeniu, nu poți să nu te gândești dacă vor ajunge sau nu teferi la destinație.

La bordul imensei nave Elysium lt. Payton și cpr. Bower se trezesc din hyper-somn (ceva de genul după opt ani sau chiar mai mulți), confuzi, fără să își aducă aminte prea multe în afară de domeniile în care a fost pregătit fiecare. Își dau seama în scurt timp că pentru a avea acces la puntea navei și la restul comenzilor din panouri au nevoie să reseteze reactorul navei, iar singurul care are și cunoștințele necesare dar care e și destul de slim pentru a încăpea prin sistemele de ventilație, întrucât ușile erau blocate, este caporalul Bower, locotenentul Payton rămânând la panouri și ghidând-ul pe caporal în imensitatea navei ce îi transportă spre planeta Tanis, planetă asemănătoare Terrei.

Coridoarele lungi și întortocheate ale navei îi arată până la urmă caporalului că în timp ce ei dormeau în camerele de hyper-somn, conform protocolului, pe navă s-au întâmplat lucruri ce nu erau incluse în plan, lucruri groaznice care periclitează viața tuturor de pe navă, treji sau adormiți. De aici începe o cursă contra cronometru, în care la fiecare pas, la fiecare colț, în fiecare coridor sau ascunzătoare așteaptă în tenebre o crudă și violentă moarte.

Iar cursa e cu atât mai cruntă pentru caporal cu cât află că reactorul nu mai rezistă mult timp (aprox 40-50 minute), și cu cât încep treptat să piară din efectele secundare ale hyper-somnului și începe să își aducă aminte diverse lucruri, destul de importante.....

Nu am fost la fel de terifiat ca atunci când mă uitam la Alien, e drept, dar Pandorum a reușit să mă țină în priză și pe alocuri bine înfipt în scaun. Dennis Quaid și Ben Foster fac roluri bune, și la fel aș putea zice despre Antje Traue, deși ea mare lucru nu a făcut decât a arătat bine în timp ce îi căsăpea pe toți :P

Un film bun aș spune, mai ales că genericul de final te găsește gânditor și intrigat. Am văzut că unii critici de film nu au fost deloc impresionați de un film ce în viziunea lor a reciclat idei din multe alte filme de gen, însă mie mi s-a părut că s-a ridicat la nivelul așteptărilor mai ales că nu am văzut toate acele ”filme de gen” de care vorbesc criticii, ultimul fiind Alien acum vreo șepte ani.

Așa că de vreți să vedeți de până la urmă ajung pe Tanis sau de computerele de bord au înțeles greșit destinația, de explodează nava departe de Terra, de caporalul își mai aduce aminte totuși parola de la reactor și dacă locotenentul reușește să afle de la cei de pe punte ce s-a întâmplat pe navă în ultimiii ani, filmul rulează în Cluj atât la Iulius în Cinema City cât și la Odeon Cinema din Polus.

Kilograme in plus?

2009-10-31T12:00:00.000+02:00

Mi s-a părut interesantă combinația de reclame găsită pe siteul HazLii-ilor. Ai spune că e și normal să fie așa, o femeie care e însărcinată are două opțiuni: realizează că e gravidă și duce sarcina până la capăt, sau încearcă să scape de kilogramele în plus..... mă rog, nu prin arderea grăsimilor...

Și totuși, uneori se alătură două reclame ce se potrivesc ca nuca-n perete....